ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1114/2021

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 29 iunie 2016 sub dosar nr. x/2016, reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MAGURENI prin Primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 7.585,40 RON reprezentând contravaloare servicii neprestate în cadrul contractului de mentenanță nr. x din 13 iunie 2012 și penalități în cuantum de 1.723,31 RON.

În drept, acțiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1164, art. 1170, art. 1570, art. 1272, art. 1516 și art. 1530 din C. civ.

Prin sentința nr. 105 din 20 ianuarie 2017, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Măgureni, prin Primar în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta UAT Comuna Măgureni, prin Primar.

Prin decizia nr. 1727 din 28 septembrie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta UAT Comuna Măgureni, prin Primar împotriva sentinței nr. 105 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva sentinței nr. 105 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat apel reclamanta UAT Comuna Măgureni, prin Primar.

Prin decizia nr. 116 din 7 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MĂGURENI prin Primar împotriva sentinței nr. 105 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MĂGURENI prin Primar.

Prin încheierea nr. 5143 din 14 octombrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a secției și a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei secții la 5 ianuarie 2021.

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MĂGURENI prin PRIMAR a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta face un istoric al parcursului judiciar, context în care consideră că sentința instanței de fond este vădit nelegală, întrucât deși înscrisurile depuse de aceasta, respectiv, contractul de mentenanță și cu precădere raportul de audit financiar necontestat de către pârâtă nici măcar în fața instanței, atestă însușirea fără nicio obiecțiune a concluziilor privind prejudiciul creat, și prezumă totodată necesitatea executării cu buna-credință a clauzelor contractuale.

În acest context, se susține că instanța a dat strict prevalență actelor depuse de către pârâtă, mai exact procesele-verbale de mentenanță, acte care, dealtfel au fost prezentate auditorului și pe care instanța, cenzurându-le, a decis respingerea apelului și a cererii de chemare în judecată ca având un caracter neîntemeiat al acțiunii, fără să aibă în vedere că reprezentantul pârâtei a achiesat la opinia auditorului. Or, în condițiile în care pârâta își recunoaște culpa și nu invocă nici o obiecțiune de către prestator, nu exista niciun raționament juridic care să justifice lipsa unei culpe în condițiile recunoașterii concluziilor acestui raport și în consecința crearea prejudiciului.

Recurenta consideră că motivarea dată de instanță, prin care se susține că nu au contestat înscrisurile depuse de către pârâta, respectiv procesele-verbale de mentenanță, este superfluă în condițiile în care acestea nu au avut nicio valoare probatorie în cadrul controlului efectuat de auditorul Curții de Conturi care a stabilit prejudiciul. Mai mult decât atât, acest prejudiciu prezentat și reprezentantului societății nu a fost contestat de acesta nici măcar sub forma propriilor obiecțiuni sau clarificări la concluziile raportului, ci au fost recunoscute, fiind menționată poziția sa chiar în raportul întocmit. Deci pârâta recunoaște că nu și-a executat obligațiile contractuale și că a încasat necuvenit suma de bani reținută în actul de control, pe care nu l-a contestat sub nicio formă.

Așadar, în condițiile în care în fața auditorului nu se contestă suma, însă ulterior se susține că cererea reclamantei este nefondată, se apreciază că această poziție reflecta cert reaua-credință și faptul că în speța de față, raportat la modul în care s-au derulat evenimentele sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

Faptul că nu se dă nici o relevanță unui act constatator necontestat de pârâtă, nici măcar formal, reflecta în mod cert ignorarea probatoriului depus de către autoritatea publică locală, în condițiile în care reprezentantul pârâtei nu a contestat mențiunile făcute de auditorul Curții de Conturi. Acest lucru a fost reținut de către auditor în raportul de audit întocmit și în măsura în care pârâta nu era de acord cu cele prezentate trebuia să își producă probe prin care să conteste cele menționate de auditor și nicidecum să-și însușească mențiunile acestuia.

Astfel, o mențiune făcută în actul de control privind poziția intimatei nu pot constitui simple afirmații sau inopozabilitatea actului de control așa cum neîntemeiat se interpretează de către instanța de apel și cea de fond, aspect ce face dovada certă că relațiile contractuale nu au avut la baza respectarea prevederilor art. 1170 C. civ., iar raportul de audit s-a întocmit chiar după analizarea documentelor puse la dispoziție de către părți.

Mai susține recurenta, că apare ca fiind contradictorie motivarea instanței de apel, în penultimul paragraf al considerentelor prin care arată că "reprezentantul societății intimate susține că și-ar fi însușit concluziile organului de control însă, nu se afla atașat la dosarul cauzei nici un punct de vedere al acestuia pentru a fi apreciat conținutul său". Or, de la debutul acestui proces, reprezentantul pârâtei putea și avea dreptul să conteste raportul de audit chiar terț fiind, dacă aprecia că în acel document s-au consemnat situații nereale.

În acest context, recurenta apreciază că instanța de apel pronunțând decizia atacată nu a făcut altceva decât să reitereze motivarea instanței de fond, fără să aibă în vedere și motivația făcută de reclamantă și fără să țină cont de faptul că aceasta a respectat clauzele contractuale, a achitat contravaloarea serviciilor astfel cum au fost prezentate de către pârâtă, în speță fiind vorba de operațiuni de natură tehnică pe care le-au monitorizat conform competenței și obligațiilor contractuale.

Prin întâmpinarea depusă, la 30 august 2018, intimata S.C. A. S.R.L. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin concluziile scrise, depuse la 12 octombrie 2020, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 25 februarie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu și s-a menționat posibilitatea acestora de a depune în scris un punct de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat la 5 martie 2021, recurentul depunând punct de vedere.

La termenul din 22 aprilie 2021, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speță, se constată că recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MAGURENI - prin Primar nu s-a conformat exigențelor art. 489 C. proc. civ., neformulând critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, din considerentele hotărârii pronunțate și în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reține că în cauză, recurenta critică motivarea superfluă a deciziei recurate, în condițiile în care, instanța de apel nu a avut în vedere faptul că procesul-verbal de mentenanță administrat în cauză nu a avut nicio valoarea probatorie în cadrul controlului efectuat de auditorul Curții de Conturi.

Din analiza memoriului de recurs se constată că recurenta nu menționează în mod expres care sunt normele de drept material pretins încălcate ori greșit aplicate cu indicarea greșelilor săvârșite de instanța de apel în motivarea deciziei atacate, critica acesteia neînscriindu-se cerințelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În acest context, se reține că recurenta susține că în cauză nu s-a acordat relevanță actului constatator, necontestat de pârâtă, nici măcar în mod formal, aspect ce constituie o ignorare a probatoriului depus de către autoritatea publică locală.

Așadar, din dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă că recurenta critică modul de interpretare al probelor de către instanța de apel, ceea ce în opinia sa, face dovada certă a faptului că relațiile contractuale nu au avut la bază respectarea prevederilor art. 1170 C. civ., însă aceste aspecte nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aceasta susține critici de netemeinicie a deciziei atacate.

Deși dezvoltarea motivului de casare evocat, reprezintă o cerință imperativă, recurenta se rezumă în exclusivitate la reluarea situației de fapt, astfel cum a fost prezentată inclusiv în fața instanței de apel, urmărind să obțină o nouă interpretare a faptelor prezentate și a probatoriului administrat în cauză, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

Așadar, simpla indicare a unui text de lege și nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești atacate, în cauză, susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei atacate, astfel că, fără a face referiri la soluția apelului și fără a arăta în concret motivele de nelegalitate a deciziei atacate, instanța de recurs nu poate verifica legalitatea acesteia.

În această situație, fără a face referiri la soluția apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, și, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

Așadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În aceste circumstanțe, se constată că, recurenta, în cuprinsul cererii de recurs, nu relevă critici de nelegalitate a deciziei instanței de apel, chiar dacă, în mod formal, a indicat ca temei de drept motivele de recurs înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanța de recurs, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textului de lege invocat, va admite excepția nulității, invocată din oficiu, și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MAGURENI - prin Primar împotriva deciziei nr. 116 din 7 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MAGURENI - prin Primar împotriva deciziei nr. 116 din 7 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2021.