ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1098/2021

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de față,constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal la 11 iunie 2015, sub dosar nr. x/2015, formulată reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. solicitând constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze contractuale:

A: pct. 5 din contractul de credit bancar nr. x/10.12.2017 care prevede "la data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 6,95% pe an și este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior".

B: pct. 2.10.a care prevede "pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare…"

C. pct. 3.2 în ceea de privește comisionul de neutilizare

D: pct. 3.7 care prevede "pe parcursul derulării creditului banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcție de evoluția pieței financiare bancare"

E: pct. 3.8 cu privire la comisionul de urmărire riscuri

F: pct. 9 din contractul bancar care prevede "pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare: comision de rambursare anticipată, comision de acordare credit, comision de administrare, comision de transformare pentru prima solicitare"

G: clauza privind riscul valutar: constatare nulității clauzei menționate; înlocuirea clauzelor referitoare la dobândă, în sensul ca dobânda contractuală să fie formată din marja fixă + Euribor sau Ribor și obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare și să recalculeze dobânda percepută de la data încheierii contractului și până la data finalizarea acestuia; înghețarea cursului de schimb valutar Euro pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului., pârâta urmând să restituie sumele plătite în plus de către reclamanți.

În drept, au invocat Legea nr. 193/2000, C. civ.

Prin sentința civilă nr. 176/2016/COM din 16 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, fiind declinată cauza spre competentă soluționare, în favoarea Judecătoriei Iași.

Judecătoria Iași, secția Civilă, prin încheierea din 10 iunie 2016, a admisă excepția necompetenței materiale a instanței și, constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Curții de Apel Iași.

Curtea de Apel Iași, secția Civilă, prin sentința nr. 77/2016 din 11 iulie 2016 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 31 august 2016, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 314/2017 din 9 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A..

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art. 5 din contract care permite modificarea ratei dobânzii prin raportare la "dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile C.".

S-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B. și pârâta S.C. C. S.A..

Curtea de Apel Iași, secția Civilă, prin decizia nr. 219/2018 din 29 martie 2018 a admis apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 314/2017 din 9 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A obligat pârâta S.C. C. S.A. să restituie reclamanților contravaloarea dobânzii încasate în temeiul clauzei contractuale anulate prin hotărârea apelată, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost respins apelul declarat de către S.C. C. S.A. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C. S.A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 26 iunie 2018 la Curtea de Apel Iași.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., C. S.A. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta arată că față de soluția de respingere a apelului formulat de C., apreciază că decizia este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a Legii nr. 193/2000, întrucât instanța de apel a ignorat complet răspunsurile intimaților-reclamanți la interogatoriu și prin raportare la Legea nr. 193/2000.

În ceea ce privește prevederile Legii nr. 193/2000, aplicabile prezentului litigiu, la momentul încheierii contractului de credit, Legea nr. 193/2000 prevedea două condiții pozitive și două negative, a căror îndeplinire cumulativă poate conduce la constatarea existenței unei clauze abuzive: să nu se asocieze cu definirea obiectului principal al contractului; să nu fi fost negociată; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului, să fie contrară cerințelor bunei-credințe.

În speță, recurenta solicită să se constate faptul că nici una dintre clauzele care reglementează cuantumul și mecanismul de determinare al comisioanelor cu privire la care prima instanță a reținut caracterul abuziv nu îndeplinește aceste condiții.

Clauzele contestate se circumscriu obiectului principal al contractului de credit.

Folosul practic pe care intimații-reclamanți l-au avut în vedere prin redactarea acțiunii a fost fără îndoială micșorarea nejustificată a prețului creditului. Or, prețul unui contract este principalul element pe care un consumator diligent ar trebui să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.

Prin urmare, clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, fie că acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total al creditului. Acest cost, împreună cu marja de profit a pârâtei (reliefată de o fracțiune din rata dobânzii), formează prețul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esențială a obiectului contractului de credit de consum.

În cauza de față, redactarea clauzelor din contractul de credit referitoare atât la dobândă, cât și la comisioane, prin exprimarea în formulă procentuală la care se adaugă un scadențar, reiese cu claritate atât costul lunar, cât și costul total al creditului, îndeplinesc condițiile unor clauze clar și inteligibil exprimate.

Astfel, în virtutea legislației aplicabile (naționale și comunitare) clauzele referitoare la dobândă și la comisioane sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv întrucât acestea definesc obiectul principal al contractului de credit - prețul contractului, motiv pentru care se impune admiterea cererii de recurs.

Clauzele contestate au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent, iar clauzele contestate nu pot fi considerate ca fiind clauze impuse de către bancă, clauzele contractului de credit fiind negociate de către părțile contractante înainte de semnarea sa.

Așadar, se arată că prevederile clauzelor contestate: (i) sunt clare și fără echivoc (sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil); (ii) au fost însușite de către împrumutați prin semnarea contractului de credit, devenind astfel lege între părțile contractante potrivit art. 969 din C. civ. de la 1864 și (iii) au constituit un element determinant la formarea voinței de a contracta.

Contractul de credit nu are caracter aleatoriu pentru nici una dintre părți, iar asumarea riscului doar de către bancă a șanselor unui câștig sau pierderi contravine chiar esenței contractului de împrumut, care este un contract comutativ.

Astfel, părțile au cunoscut obligațiile lor de la data încheierii contractului de credit, chiar dacă obligația intimaților-reclamanți este una cu executare succesivă, așa încât, părțile și-au asumat riscul pe care îl implică derularea contractelor de credit, iar intimații-reclamanți aveau posibilitatea de a opta între mai mult tipuri de credite existente pe piața financiar-bancar

Mai susține recurenta că, clauzele contestate nu sunt contrare bunei-credințe, așa încât instanța de control judiciar urmează a analiza conduita sa prin raportare la înțelesul noțiunilor de practici comerciale înșelătoare, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007, având în vedere că intimații-reclamanți nu au făcut dovada unor astfel de practici pentru a răsturna prezumția de bună-credință instituită de art. 1899 alin. (2) C. civ.

Totodată, se susține că, clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Astfel, intimații-reclamanți invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000, nu ca urmare a unui prezumtiv dezechilibru contractual (care ar fi putut fi foarte simplu remediat, spre exemplu, prin refinanțarea creditului în condiții mai avantajoase la o altă bancă), ci profită de prevederile acestei legi în vederea obținerii în mod nejustificat modificarea dobânzii contractuale și eliminarea comisioanelor contestate și, în consecință, micșorarea nejustificată a prețului contractului.

Mai susține recurenta că, instanța de fond a reținut în mod greșit că, clauza privind dobânda de referință variabilă ar avea caracter abuziv.

Așadar, este evident că rata dobânzii contractuale este independentă de voința băncii având în vedere influenta indicatorilor/factorilor de intervenție în modificarea dobânzii menționați anterior, dar și faptul că valoarea dobânzii de referință a băncii este publică și ușor accesibilă împrumutaților.

În acest context, nu se poate susține că dobânda a fost modificată unilateral de către bancă și nici nu se poate vorbi de un dezechilibru între contraprestații, intimații-reclamanți datorând numai sumele ce constituie costul contractului, calculat în modul și după criteriile la care aceasta a consimțit.

Astfel, dobânda de referință variabilă a C. reprezintă o dobândă standardizată, unică pentru toată plaja de produse financiare destinate persoanelor fizice.

În acest context, se arată că variația dobânzii în funcție de dobânda de referință internă a furnizorului de servicii financiare este permisă de normele dreptului consumatorilor.

Prin urmare, clauza privind dobânda din contractul de credit nu poate fi considerată abuzivă întrucât (i) pe de o parte nu se aduce niciun argument pentru care s-ar putea reține caracterul abuziv și pentru ca, (ii) pe de altă parte, aceasta clauză înglobează în fapt costurile principate ale contractului pentru ca clientul să cunoască cu certitudine care sunt obligațiile sale totale de plată în schimbul creditului acordat.

În temeiul acestor dispoziții legale, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă, la 13 august 2020, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 25 octombrie 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 7 noiembrie 2018, recurenta-pârâtă depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 28 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 219/2018 din 29 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă și a acordat termen la data de 22 mai 2019.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât nici una dintre clauzele care reglementează cuantumul și mecanismul de determinare al comisioanelor cu privire la care prima instanță a reținut caracterul abuziv nu îndeplinește condițiile Legii nr. 193/2000, totodată arată că instanța de apel a ignorat complet răspunsurile intimaților-reclamanți la interogatoriu, prin raportare la Legea nr. 193/2000. De asemenea, se susține că în mod greșit instanța a reținut caracterul abuziv al clauzei privind caracterul revizuibil al dobânzii - art. 5 teza a II-a, cin contractul de credit.

În ceea ce privește susținerea recurentei, potrivit căreia, instanța de apel a respins apelul pârâtei cu ignorarea completă a răspunsurilor reclamanților la interogatoriu, se constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât instanța de apel a arătat în cuprinsul hotărârii atacate că răspunsurile intimaților la interogatoriul propus de C. nu probează negocierea clauzei contestate, având în vedere și constatările anterioare, potrivit cu care clauza este neinteligibilă pentru consumator.

Criticile recurentei referitoare la greșita reținere a caracterului abuziv al clauzei prevăzută în art. 5 din convenția încheiată de părți, care permite modificarea ratei dobânzii prin raportare la dobânda de referință variabilă afișată la sediile C., se constată că sunt neîntemeiate în raport cu prevederile art. 4 și ale pct. 1 lit. a) și g) din lista anexa la Legea nr. 193/2000, întrucât aceasta nu a fost negociată direct consumatorii pârâți, face parte dintr-un contract standard preformulat, care permite băncii să modifice unilateral dobânda fără a avea vreun motiv întemeiat și specificat în mod clar în conținutul convenției. Această clauză dă dreptul băncii să interpreteze unilateral clauzele contractuale privind modificarea ratei dobânzii, fără negociere, fără a se fi stipulat în contract un nivel maxim al dobânzii care să-i dea posibilitatea celeilalte părți contractante să prevadă la momentul încheierii convenției, care ar putea fi obligațiile majorate maxime care s-ar putea impune în sarcina sa.

Astfel conceput de bancă, mecanismul de determinare a dobânzii variabile, nu oferă împrumutaților posibilitatea de a prefigura condițiile în care variază cuantumul dobânzii variabile, nefiind prevăzută în contract vreo formulă de calcul pentru determinarea dobânzii, noțiunile utilizate nefiind apte a satisface exigențele de previzibilitate și claritate stabilite de art. 1 din Legea nr. 193/2000, ceea ce face ca dezechilibrul între drepturile și obligațiile părților să fie neîndoielnic. Pentru ca o asemenea clauză să fi fost legală era necesar ca banca să fi prevăzut în mod transparent atât motivele, cât și mecanismul prin care se determină noua rată a dobânzii, cu indicarea criteriilor corespunzătoare.

În considerarea forței obligatorii a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, căreia îi corespunde forța obligatorie a normelor interpretate, dat fiind faptul că principalul scop al procedurii prevăzute la art. 267 din TFUE este aplicarea uniformă a dreptului Uniunii Europene, este de relevat că, în interpretarea dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în sensul Directivei nr. 93/13/CEE, CJUE a statuat în sensul că sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl determină să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (par. 41 din Hotărârea din 21.03.2013 în cauza C-92/11 RWE Vertrieb AG împotriva D. eV). Astfel se justifică obligația impusă vânzătorilor sau furnizorilor de a formula clauzele într-un limbaj clar și inteligibil, al douăzecilea considerent al Directivei 93/123 precizând sub acest aspect că, în mod efectiv, consumatorului trebuie să i se ofere posibilitatea de analiza toate clauzele din contract. Pentru consumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale și la consecințele respectivei încheieri este de o importanță fundamentală. Acesta din urmă decide, în special pe baza respectivei informări, dacă dorește să se oblige potrivit condițiilor redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor.

În Hotărârea din 21.03.2013 în cauza C-92/11 RWE Vertrieb AG împotriva D. eV, anterior menționată, CJUE a reținut că, în ceea ce privește aprecierea care trebuie realizată în privința unei clauze care permite unui vânzător sau furnizor să modifice unilateral costurile serviciului care trebuie furnizat, prezintă o importanță esențială în acest scop aspectul dacă, pe de o parte, în contract se indică în mod transparent metoda în conformitate cu care variază costurile aferente serviciului care trebuie furnizat sau motivele acestei variații, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, eventualele modificări ale acestor costuri, și, pe de altă parte, dacă acești consumatori dispun de dreptul de a pune capăt contractului în cazul în care aceste costuri ar fi efectiv modificate (par. 49). S-a reținut, de asemenea, în ceea ce privește, în primul rând, obligația de informare a consumatorului, că este esențial ca persona fizică ce are calitatea de consumator să fie informată de către vânzător sau furnizor despre conținutul dispozițiilor în cauză (par. 50), precum și faptul că lipsa unei informări în acest sens înaintea încheierii contractului nu poate, în principiu, să fie compensată prin simplul fapt că, în cursul executării contractului, consumatorii vor fi informați despre modificarea costurilor cu un preaviz rezonabil și despre dreptul lor de a rezilia contractul în cazul în care nu doresc să accepte această modificare (par. 51).

Dispozițiile legale in vigoare la momentul încheierii contractului arată că variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referința verificabili, menționați în contract.

Caracterul conștient al actului juridic impune ca subiectul de drept civil să aibă puterea de a aprecia efectele juridice pe care le implica perfectarea sa, având reprezentarea corectă și determinată a consecințelor contractului pe care îl semnează.

Plecând de la premisele cerinței de previzibilitate a actelor normative si de la regula de drept civil potrivit căreia actul juridic se impune părților întocmai ca și legea, având forța obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 969 alin. (1) C. civ., se desprinde concluzia că și actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecinței în situația expresă din contract.

În ceea ce privește remediul aplicabil în situația constatării caracterului abuziv al clauzelor care definesc mecanismul de stabilire a ratei dobânzii variabile într-un contract de împrumut, recent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu o cerere de decizie preliminară cu referire la modul de interpretare a articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, a statuat, prin Hotărârea din data de 25 noiembrie 2020, pronunțată în Cauza C-269/19, Banca B.SA împotriva A.A.A., că acest text de lege trebuie interpretat în sensul că, "în urma constatării caracterului abuziv al clauzelor care definesc mecanismul de stabilire a ratei dobânzii variabile într-un contract de împrumut și atunci când acest contract nu poate continua să existe după eliminarea clauzelor abuzive în cauză, dacă anularea contractului menționat ar avea consecințe deosebit de prejudiciabile pentru consumator și nu există nicio dispoziție de drept național cu caracter supletiv, instanța națională trebuie să adopte, ținând seama de ansamblul dreptului său intern, toate măsurile necesare în vederea protejării consumatorului de consecințele deosebit de prejudiciabile pe care anularea contractului menționat le ar putea provoca. În împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, nimic nu se opune printre altele ca instanța națională să invite părțile să negocieze în vederea stabilirii modalităților de calcul al ratei dobânzii, cu condiția ca aceasta să stabilească cadrul negocierilor respective și ca ele să urmărească stabilirea unui echilibru real între drepturile și obligațiile cocontractanților, ținând seama printre altele de obiectivul protecției consumatorului care stă la baza Directivei 93/13."

În acest context, se reține, că în mod corect au apreciat instanțele că art. 4 alin. (3) din Directiva 93/13 ce vizează interdicția de a aprecia caracterul abuziv al clauzelor se referă exclusiv la cele care sunt redactate în mod clar și inteligibil, punct de vedere susținut și de jurisprudența Curții Europene de Justiție, iar din această perspectivă se constată că, critica recurentei formulată în apel a fost corect analizată în primă instanță.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 219/2018 din 29 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 219/2018 din 29 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2021.