ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1011/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1011/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 14 aprilie 2021
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub dosar nr. x/2018 pe rolul Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții S.C. B. S.R.L., C., D. și E., solicitând să se dispună obligarea pârâtei de rând 1 la plata către reclamant a sumei de 200.000 euro, în echivalent RON la cursul de referință din ziua plății, reprezentând contravaloarea suprafeței utile de 500 mp din construcția de pe terenul situat în Baia Mare str. x f.n. indicat în art. 2 pct. 1 din contractul de vânzare - cumpărare fond de comerț și părți sociale ale S.C B. S.R.L. nr. 1 din 09.08.2013; obligarea pârâtei de ordin 1 la plata penalităților de întârziere de 00,1% pe zi de întârziere, conform art. 6 pct. 1 din contractul de vânzare - cumpărare fond de comerț și părți sociale ale S.C B. S.R.L. nr. 1 din 09.08.2013, de la data de 02.01.2017 și până la efectuarea integrală a plății; cu cheltuieli de judecată.
Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea nulității absolute/anularea parțială a contractului intitulat "Contract de vânzare cumpărare fond de comerț și părți sociale ale S.C. B. S.R.L." nr. 1 din 09.08.2013, în ce privește obligația societății de transfer a unei suprafețe de 500 mp utili/plata sumei de 200.000 euro în favoarea pârâtului - reconvențional, consemnată la art. 2 alin. (1) teza a 2-a, art. 4 alin. (1) lit. c), art. 5 alin. (6)-(7) și art. 6 alin. (2) din contract, precum și obligarea pârâtului-reconvențional la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 314 din 5 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului D. S-a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâților C. și E.. S-a respins acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L, C., D. și E. și, în consecință: s-a respins cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional A.; fără cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 694 din 25 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A..
A fost admis apelul declarat de pârâții S.C. B. S.R.L., C. și E. împotriva sentinței civile nr. 314 din 05 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, care a fost schimbată, în tot, în sensul că: a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și E.. A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia, ca urmare a admiterii excepției. A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. A fost admisă cererea reconvențională și, în consecință: s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare fond de comerț și părți sociale ale S.C. B. S.R.L. nr. 1/09.08.2013, în ceea ce privește art. 2 alin. (1) teza a 2-a, art. 4 alin. (1) lit. c), art. 5 alin. (5)-(7) și art. 6 alin. (2).
A fost obligat apelantul- reclamant la plata în favoarea apelantei-pârâte S.C. B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 24.037,25 RON, aferente judecății în fond și 14.913,82 RON, cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, motivele fiind, în esență, următoarele:
Recurentul susține că, deși instanța de apel a constatat existența unor raporturi juridice diferite, a considerat că lipsa cauzei constituie un motiv de anulare a convenției, invocând prevederile art. 1.238 C. civ. și omițând faptul că suprafața de 500 mp utili în stadiul semifinisat sau prețul de 200.000 euro sunt contraprestația pentru fondul de comerț, respectiv pentru terenul pe care urma să fie ridicată clădirea.
Astfel, recurentul arată că nu poate fi reținută lipsa cauzei, întrucât aceasta există, contraprestația cumpărătorului nefiind cu titlu gratuit, ci pentru fondul de comerț. Astfel, prevederile art. 1.238 C. civ. nu sunt aplicabile în speță și, implicit, nici cele ale art. 1.239 alin. (2) C. civ.. Pentru părțile sociale a fost stabilit un preț, iar pentru fondul de comerț, așa cum acesta a fost definit în preambulul contractului, adică pentru bunurile mobile și imobile ale societății, ori suprafața din clădire, ori suma de bani.
În opinia recurentului, contractul dintre părți este valid, trebuind respectat, indiferent dacă pârâții au intenționat sau nu să ridice clădirea, ori s-au răzgândit între timp, încălcând clauzele art. 3 pct. 6 din contract.
Consideră, astfel, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, cât și a înțelesului clauzelor contractuale și în acest fel a exonerat pârâții de la plata prețului fondului de comerț.
În ceea ce privește art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., consideră că instanța de apel a respins apelul reclamantului fără a cerceta motivele de apel și fără a motiva această soluție.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost întocmit și comunicat părților, cu mențiunea să depună puncte de vedere.
Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.
Examinând, cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului recursului declarat de recurentul-reclamant A., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Prin adresa comunicată recurentului-reclamant A. la data de 02.03.2020, la domiciliul procesual ales, i s-a pus în vedere obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.682,3 RON, această obligație reieșind și din raportul comunicat la data de 16.04.2020 .
Recurentul-reclamant nu s-a conformat acestei obligații.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Art. 32 din același act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege."
Conform art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.
În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, așadar, că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației ce îi revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru.
În cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligația timbrării.
Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, instanța este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Or, în cauză, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula ca netimbrat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 694 din 25 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 694 din 25 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2021.