ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2507/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 aprilie 2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta Agenția de Credite și Burse de Studii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței să constate ca fiind neîndeplinite în mod culpabil de către pârât a obligațiilor contractuale asumate prin contractul nr. x/2006 pentru acordarea Bursei Speciale "Guvernul României" și să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 157.850,00 euro, compusă din suma primită cu titlu de bursă reprezentând taxe de studiu, cheltuieli de cazare, masă, asigurări de sănătate și transport în cuantum de 78.925,00 euro și penalitățile aferente, calculate până la 18.12.2019 la un nivel de 10% pe an din suma totală datorată

Prin sentința civilă nr. 6357 din 24 septembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului I București, secția a II-a civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

La primul termen de judecată, din 3 februarie 2021, tribunalul a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cauza a fost repusă pe rol la termenul din 1 iulie 2021.

II. Hotărârea Tribunalul București:

Prin sentința civilă nr. 1102 din 1 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, nefiind un caz de competență teritorială alternativă în care reclamantul are alegerea dintre mai multe instanțe deopotrivă competente și nefiind un caz de imposibilitate a determinării tribunalului pe raza căruia își are domiciliul pârâtul, înseamnă că instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze cauza este Tribunalul Cluj.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cum domiciliul pârâtului se află în Cluj-Napoca, județul Cluj, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

III. Hotărârea Tribunalului Cluj:

Învestit prin declinare, Tribunalul Cluj a pronunțat sentința civilă nr. 587 din 27 septembrie 2021, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a arătat că art. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepției de necompetență, iar aceasta se invocă în mod diferit în funcție de caracterul normei de competență încălcată.

Necompetența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată (astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că, în speță, Tribunalul București și Tribunalul Cluj și-au declinat reciproc competența teritorială de soluționare a cauzei, cea de a doua instanță reținând că tribunalul inițial învestit nu putea invoca din oficiu necompetența teritorială întrucât, în cauză, aceasta este una de ordine privată.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor contractuale, iar în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 107 C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța domiciliului pârâtului.

Întrucât acestea sunt norme de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În caz contrar, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul A., deși legal citat în fața Tribunalului București, nu a depus întâmpinare și nu au înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială. Este adevărat că pârâtul a depus întâmpinare atunci când dosarul era înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, înțelegând însă să invoce excepția necompetenței materiale a judecătoriei.

Față de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul București nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială de ordine privată.

În consecință, față de caracterul de ordine privată al normelor de competență incidente în cauză, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.