ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2453/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2009, la data de 29 septembrie 2009, A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., a solicitat anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 484 din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlăsiei, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat în suprafață de 568 mp situat în comuna Moara Vlăsiei, tarla x, parcela A 445, lot x, județul Ilfov, identificat cu numărul cadastral x și stabilirea unei drepte și juste despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 1201 din 31 mai 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis contestația formulată de A. și continuată de B., a anulat, în parte, hotărârea nr. 484 din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlăsiei, în sensul că suprafața expropriată este de 1.275 mp teren situat în județul Ilfov, iar despăgubirea este în cuantum total de 127.648,99 RON. A omologat raportul de expertiză întocmit la 9 octombrie 2012 și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 7.016 RON.

Hotărând astfel, tribunalul a reținut că potrivit certificatului de moștenitor cu partaj voluntar autentificat sub nr. x/11 octombrie 2004, A. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului situat în comuna Moara Vlăsiei, în suprafață totală de 1.275 mp, iar prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 484 din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlăsiei, ca urmare a exproprierii de către Comisia Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a suprafeței de 568 mp, terenul a fost despărțit în 3 loturi, lotul x în suprafață de 568 mp. Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 485 din 4 iunie 2009 a aceleiași comisii, s-a dispus exproprierea suprafeței de 93 mp din același lot x, rămânând un lot de 614 mp în proprietatea reclamantei.

Reclamanta a contestat cele două hotărâri de stabilire a despăgubirilor în două dosare separate, nr. x/2011 și y/2009, primul menționat fiind conexat la cel de-al doilea. În urma conexării, instanța a dispus ca în cadrul expertizei să se calculeze valoarea despăgubirilor pentru cele 2 suprafețe expropriate și valoarea terenului rămas, iar comisia de experți a constatat că "lotul de teren de 614 mp care rămâne în proprietatea contestatoarei, datorită suprafeței mici de teren, devine ineficient a fi exploatat, în plus există posibilitatea ca la acesta să nu mai fie nici măcar posibil accesul cu mijloace de exploatare agricolă. În consecință, comisia de experți a recomandat exproprierea integrală a suprafeței de 1.275 mp".

De aceea, în soluționarea cauzei, tribunalul a avut în vedere valoarea întregului teren din raportul de expertiză de la 9 octombrie 2012 și, față de concluziile acestuia, a considerat că se impune anularea hotărârilor emise și exproprierea întregii suprafețe de teren potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004, în vigoare la data ivirii litigiului, făcând trimitere la art. 9 la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Ca urmare a decesului reclamantei A., intervenit în cursul procesului la data de 12 august 2012, în cauză a fost introdusă B., fiica acesteia, căreia i-a revenit întreaga masă succesorală și care a preluat calitatea mamei sale, operând o transmisiune legală a calității procesuale active.

Prin decizia nr. 124A din 1 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile declarate de reclamanta B., de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de pârâtul Statul Român prin CNADR. A schimbat sentința atacată, în sensul anulării, în parte și a hotărârii nr. 485 din 4 iunie 2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, fiind stabilită o despăgubire pentru suprafața de teren expropriată de 1.275 mp în cuantum de 197.000 RON. Totodată, a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 11.228,6 RON cheltuieli de judecată în fond și la 1.700 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert în apel. A admis, în parte, cererea de majorare a onorariului de expert la câte 500 RON pentru fiecare expert, onorariu ce se va achita în cote egale de reclamantă și pârât. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin decizia nr. 1595 din 23 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Româna S.A., a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța supremă a reținut că raportul dintre Legea nr. 198/2004 și Legea nr. 33/1994 este cel dintre legea generală și legea specială ceea ce antrenează aplicarea principiului specialia generalibus derogant, astfel încât dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 nu erau incidente speței.

În aplicarea regulilor de intepretare logică, sistematică și teleologică a dispozițiilor legale citate, a rezultat că art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 este inaplicabil într-o acțiune formulată în temeiul art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004, pentru că legea specială însăși prevede altfel și anume, exproprierea dispusă de expropriator, iar nu de către instanța de judecată prin hotărâre judecătorească pronunțată la cererea expropriatorului, precum în procedura Legii nr. 33/1994, ceea ce ține de specificitatea legii speciale și caracterul ei derogatoriu, așadar, prioritar.

În consecință, prin aplicarea în această procedură a prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, instanțele de fond au adăugat unei exproprieri deja adoptate printr-un act de autoritate publică într-un domeniu de importanță strategică și securitate națională și pentru care există imperative de celeritate. Aceste imperative nu ar fi întrunite în contextul unei exproprieri dispuse potrivit dispozițiilor dreptului comun (Legea nr. 33/1994) și nici nu ar respecta concepția de ansamblu a actului normativ special; ca atare, numai în cazul exproprierii dispuse prin hotărâre judecătorească, instanța de judecată poate cenzura și întinderea măsurii exproprierii, în condițiile art. 24 alin. (4), situație în care s-ar putea dispune exproprierea totală, în condițiile acestei norme, iar nu într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Or, în speță, instanțele de fond au stabilit o despăgubire dincolo de dispozițiile legale pentru o suprafață suplimentară de teren decât cea vizată de măsura exproprierii, chiar în absența unei măsuri formale de expropriere de natură a se regăsi în dispozitivul hotărârii judecătorești, recurenții criticând prin motivele de apel soluția primei instanțe și sub acest aspect.

Statul Român, prin CNADNR S.A., a criticat și modalitatea de aplicare a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în partea referitoare la stabilirea categoriei de folosință a terenului expropriat, ceea ce are ca efect și necesitatea ca instanța și experții, la calcularea cuantumului despăgubirilor, să se raporteze la comparabile proprii acelei categorii de folosință a terenului expropriat, cerința legală fiind aceea de a se avea în vedere "prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială".

Or, Înalta Curte a constatat că la data dezbaterii succesiunii autorului reclamantei inițiale, astfel cum reiese din certificatul de moștenitor cu partaj voluntar emis la nivelul anului 2004, precum și la momentul evaluării despăgubirilor pentru terenul expropriat în cadrul etapei administrative, de către experții ANEVAR, categoria de folosință menționată și avută în vedere ca atare de către experți a fost aceea de teren extravilan; pe de altă parte, Primăria comunei Moara Vlăsiei a comunicat relații contradictorii și în vădită contradicție cu cele menționate anterior, astfel cum rezultă din adresa nr. x/18.02.2010 - terenul fiind indicat ca aparținând categoriei de folosință arabil intravilan, pentru ca în adresa nr. x/6.05.2010 același teren să fie inclus în categoria de folosință intravilan, calificare ce se regăsește și în adresa nr. x/18.01.2005 emisă de Primăria Moara Vlăsiei.

Ceea ce interesează, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și cu luarea în considerare a celor statuate prin decizia CCR nr. 12/2015, privește categoria de folosință a terenului expropriat, la data exproprierii, iar nu la o data anterioară sau ulterioară acestui moment de referință.

S-a arătat că și comparabilele puse la dispoziția comisiei de experți desemnată de instanța de apel pentru calcularea despăgubirilor au privit diverse categorii de folosință a terenurilor ce constituiau obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, iar prin lucrarea efectuată în etapa procesuală a apelului aceste despăgubiri au fost calculate pornindu-se de la premisa includerii terenului în categoria de folosință intravilan.

Ca atare, Înalta Curte a reținut că situația de fapt este insuficient lămurită - cu privire la cele anterior arătate, astfel că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate din perspectiva corectei aplicări a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1996.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul aceleiași instanțe de apel, la data de 13 octombrie 2016, sub nr. x/2009*.

În cadrul probei cu înscrisuri s-a dispus emiterea unei adrese către Primăria comunei Moara Vlăsiei pentru a comunica categoria de folosință a terenului la data exproprierii. S-a dispus efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea topografie în vederea identificării suprafețelor de teren, precum și a categoriei de folosință la data de 25 august 2009, a unui raport în specialitatea evaluare imobiliară pentru a determina valoarea de piață a imobilului expropriat la aceeași dată prin raportare la valorile cu care au fost tranzacționate terenuri cu aceleași caracteristici, precum și prejudiciul suferit în urma exproprierii (fila x apel, fila x răspuns la obiecțiuni, fila x răspuns la obiectivul suplimentar privind evaluarea prejudiciului din perspectiva zonei de siguranță sau a zonei de protecție), supliment la raport de expertiză în specialitatea topografie în vederea identificării în ce măsură terenul rămas neexpropriat este afectat de zona de siguranță sau zona de protecție un raport în specialitatea agricolă pentru identificarea modalității în care putea fi exploatată suprafața de teren rămasă neexpropriată în condițiile în care nu ar fi operat exproprierea, în vederea determinării prejudiciului suferit prin expropriere .

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 990A din 22 iunie 2021 a admis apelurile declarate de reclamantă, de pârât și de către Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Tribunalul București, a schimbat, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a anulat, în parte, și hotărârea nr. 485/4.06.2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2009 a Comisiei Moara Vlăsiei. L-a obligat pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata sumei de 15.620 RON, cu titlu de despăgubiri pentru suprafața de teren expropriată de 661 mp, precum și la plata sumei de 766,22 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat în urma exproprierii. L-a obligat pe pârât la plata sumei de 4.212,6 RON, reprezentând onorariu expert. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A admis, în parte, cererea de majorare a onorariului comisiei de experți, respectiv cu suma de 4800 RON (1600 RON pentru fiecare expert), onorariu ce se va achita în cote egale de 2400 RON de reclamantă și de pârât și va fi inclus în cheltuielile de judecată. În temeiul art. 298 coroborat cu art. 276 C. proc. civ., a compensat cheltuielile de judecată din apel, în ambele cicluri procesuale.

Rejudecarea cauzei s-a realizat cu aplicarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se că decizia pronunțată de instanța de control judiciar, în urma lămuririi cadrului legal aplicabil cauzei, a trasat limitele de soluționare a cauzei, exclusiv, din perspectiva cercetării de către instanța de apel a categoriei de folosință a terenului la data exproprierii, a determinării despăgubirilor datorate de expropriator pentru suprafața de teren efectiv expropriată, precum și a eventualului prejudiciu cauzat reclamantei și pentru a cărui reparare ar putea fi dispuse alte măsuri decât exproprierea, soluție determinată de prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 484/4.06.2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlăsiei, urmare a exproprierii de către Comisia Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a suprafeței de 568 mp, situat în comuna Moara Vlăsiei, tarla x, parcela A 445, lot. 1, județ Ilfov, cu număr cadastral x s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 9233,81 RON, conform Legii nr. 198/2004 .

Prin raportul de evaluare întocmit în cadrul etapei administrative la data de 31 mai 2006, de către experții ANEVAR privind modalitatea de determinare a despăgubirilor s-a avut în vedere o valoare de 4,3 euro/mp, calculată prin raportare la un regim economic de teren arabil extravilan, încadrat în clasa medie - puncte de bonitare, producții medii anuale - ținând cont de un coeficient de corecție de 1,071 (rețele de transport și geometria separării proprietății), precum și un curs valutar de 3,53 RON/euro.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 485/4.06.2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlăsiei, urmare a exproprierii de către Comisia Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a suprafeței de 91 mp, situat în comuna Moara Vlăsiei, tarla x, parcela A 445, lot. 1 județ Ilfov, cu număr cadastral x s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 1.511,88 RON conform Legii nr. 198/2004.

Măsura exproprierii terenului, nefiind totală, a condus la fragmentarea dreptului acesteia și exercitarea proprietății de către reclamantă doar în privința parcelei 3A în suprafață de 614 mp, din totalul de 1.275 mp.

În privința determinării categoriei de folosință a terenului la data exproprierii, s-a stabilit - pe baza relațiilor oferite de Primăriei comunei Moara Vlăsiei potrivit cărora, terenul situat în comuna Moara Vlăsiei, tarlaua x, parcela x avea categoria de teren arabil extravilan la data de 1 ianuarie 1990, iar prin Hotărârea Consiliului local nr. 24/30.09.1999 prin care a fost aprobat Planul urbanistic general al unității administrativ-teritoriale, a intrat în categoria intravilan arabil - că este aceea de intravilan arabil, aspect rezultat și din adeverința eliberată la data de 18 februarie 2010. Categoria de folosință a fost confirmată și prin raportul de expertiză topografică, întocmit de expert C., realizat prin suprapunerea planului de amplasament și delimitare al imobilului identificat cu anexele la Hotărârea Consiliului local nr. 24/30.09.1999.

Din acest motiv, evaluarea realizată în etapa administrativă a fost considerată eronată.

Prin raportul de expertiză întocmit în calea de atac a apelului de către comisia de experți, în urma rejudecării, s-a luat în considerare, pentru terenul expropriat în suprafață de 661 mp, categoria de folosință arabil intravilan, evaluarea fiind realizată la momentul transferului dreptului de proprietate, 25 august 2009.

Curtea a indicat că evaluarea a fost realizată divergent, după modul de apreciere asupra celei mai bune întrebuințări a terenului, aspect reflectat și în modalitatea de utilizare a comparabilelor de către experți. În acest sens, curtea, având în vedere opinia majoritară, care, ținând cont de modalitatea de prezentare a întregului teren (fâșie lungă și îngustă de teren), a stabilit că rolul ei constant a fost de a servi ca exploatare agricolă. Poziția, accesul, specificul și potențialul zonei nu au adus schimbări din acest punct de vedere, iar condițiile de piață din anul 2009 nu au creat perspectiva unui alt interes pentru investitori decât cel destinat agriculturii. Experții majoritari au menționat că și în ipoteza în care ar exista un interes de a uni mai multe loturi de teren învecinate pentru a crea un lot construibil, nu există persoane interesate să construiască la o lungime apreciabilă față de drumul de acces, ținând cont și de distribuția construcțiilor din localitate (înșiruite de-a lungul căii rutiere la care au acces).

Argumentația expertului minoritar, în sensul că, deși terenul are destinație agricolă, se află într-o zonă cu funcțiune alimentară publică, comerț și servicii și într-o anume ipoteză ar putea fi înglobat într-un lot de teren prin unirea mai multor parcele similare, pentru a deveni lot construibil, concluzionând o valoare majorată a despăgubirilor nu a putut fi avută în vedere. Potrivit instanței, nu există niciun element care să conducă la o asemenea concluzie și cu atât mai mult nu s-a făcut dovada demarării unor investiții în zonă care să susțină o asemenea ipoteză, planșele foto realizate fiind edificatoare în acest sens.

Deși reclamanta a solicitat ca valoarea terenului expropriat să fie cea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în calea de atac a apelului, în prim ciclu procesual, respectiv 36,6 euro/mp, curtea nu a dat prevalență cererii, în condițiile în care a rezultat că experții au avut în vedere, la stabilirea valorii terenului expropriat, ca elemente de comparație 5 contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosar, iar comparabila care a determinat valoarea unitară pe mp viza categoria intravilan - curți construcții (comparabila 5).

În opinia instanței de apel, poziția procesuală a reclamantei care a solicitat valorificarea unui raport de expertiză efectuat fără a fi avute în vedere "imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială", nu coincide nici cu prevederile legale aplicabile cauzei, dar nici cu dezlegările date de către instanța supremă prin decizia de casare.

Exproprierea, fiind o vânzare forțată determinată de motive de utilitate publică, presupune ca persoana deposedată să primească valoarea de înlocuire a bunului de care a fost lipsită, iar dreapta și prealabila despăgubire de care trebuie să beneficieze proprietarul în situația exproprierii (art. 44 alin. (6) din Constituție) este cea menită să asigure părții păstrarea aceleiași valori a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut cu o valoare egală. Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale.

În privința suprafeței de 568 mp a fost aleasă comparabila B(4), reprezentată de un teren intravilan agricol în suprafață de 5.000 mp, situat în Moara Vlăsiei, cu o deschidere de 13,28 mp și o valoare de 4,4 euro/mp, opinia majoritară fiind în sensul în care corespunde cel mai bine caracteristicilor terenului în litigiu și pentru care a fost aplicată cea mai mică corecție, rezultând o valoare de 4,1 euro/mp, un cuantum de 2300 euro, la un curs valutar de 4,2236 comunicat de BNR pentru data de 25 august 2009 (9.710 RON)

În privința suprafeței de 93 mp a fost aleasă comparabila D, reprezentată de un teren intravilan agricol în suprafață de 1008 mp, situat în Moara Vlăsiei, cu o deschidere de 16 mp și o valoare de 14,88 euro/mp, opinia tuturor experților fiind în sensul în care corespunde cel mai bine caracteristicilor terenului în litigiu și pentru care a fost aplicată cea mai mică corecție, rezultând o valoare de 14,7 euro/mp, un cuantum de 1400 euro, la un curs valutar de 4,2236 comunicat de BNR pentru data de 25.08.2009 (5910 RON).

Experții majoritari au argumentat și soluția de evaluare separată a celor două suprafețe de teren, menționând că cele două terenuri sunt separate de o parcelă neexpropriată de 614 mp, cu o lungime de 135 m și lățime de 4,5 m, rămasă în proprietatea reclamantei, de împrejurarea că suprafața de 93 mp este singura cu deschidere la fostul drum județean DJ101 (argument în favoarea stabilirii unei valori unitare mai mari, dar și utilizarea unei alte comparabile), dar și de lipsa de atractivitate în ceea ce privește edificarea de construcții în zonă. În privința acestui aspect, curtea nu a putut să facă abstracție, în condițiile în care apelanta - reclamantă nu a produs nicio probă pentru a solicita aceeași valoare unitară pentru cele două suprafețe expropriate, după cum nici expertul D. nu a argumentat opinia de considerare a întrebuințării terenului ca lot construibil.

Criticile reclamantei privind identificarea diferențiată a prețului unitar de 35-40 euro/mp, precum și de împrejurarea că vecinii terenului expropriat au primit despăgubiri mai mari își pierd însemnătatea în condițiile în care modalitatea de efectuare și de apreciere a probatoriului a fost trasată de Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv din perspectiva momentului temporal la care se determină despăgubirile. Conform art. 1169 din C. civ. "cel ce face o propunere este dator a o proba", astfel că reclamanta avea obligația dovedirii existenței contractelor de vânzare-cumpărare contemporane momentului transferului dreptului de proprietate, cu privire la imobile similare din care să rezulte valorile afirmate în cadrul cererii de apel.

În lipsa unor asemenea probe, curtea nu a putut prezuma ca reale susținerile apelantei, motiv pentru care concluziile raportului de expertiză privind modalitatea de determinare a valorii terenului expropriat, în opinie majoritară, a fost constatată corectă, fiind valorificată, aspect care a condus la admiterea apelurilor declarate de către Ministerul Public și Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și respingerea (sub acest aspect) a apelului reclamantei.

Referitor la suprafața de teren de 614 mp, rămasă în proprietatea reclamantei, curtea a avut în vedere, în principal, statuările obligatorii ale instanței supreme prin care s-a trasat instanței de apel «obligația administrării oricăror probe considerate utile pentru stabilirea categoriei de folosință a terenului expropriat la data transferului dreptului de proprietate, după care se va proceda la verificarea cuantumului despăgubirilor datorate de expropriator pentru suprafața de teren efectiv expropriată prin cele două hotărâri contestate în cauză - Hotărârea nr. 484/4.06.2009 (568 mp) și nr. 485/4.06.2009 (93 mp), iar nu și pentru diferența de 614 mp rămasă în proprietatea reclamantei; de asemenea, în rejudecare, instanța de apel a apreciat și dacă prin exproprierea dispusă de expropriator au fost cauzate prejudicii reclamantei, pentru a căror reparare ar putea fi dispuse alte măsuri decât exproprierea acestei diferențe de proprietate de 614 mp, soluție determinate de prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994».

Conform suplimentului la raportul de expertiză topografică, întocmit de expert C. în raport de prevederile O.G. nr. 43/1997, s-a determinat o suprafață de 7,194 mp ca fiind inclusă în geometria autostrăzii A3, iar suprafața de 285,694 mp figurează ca fiind afectată de zona de protecție.

Ținând cont de indicațiile impuse prin decizia de control judiciar, de probatoriul administrat privind identificarea funcțiunilor derivate din existența domeniului public, de prevederile art. 17 din O.G. nr. 43/1997, curtea a administrat proba cu expertiză tehnică, în specialitatea agricolă (ținând cont de categoria de folosință a terenului), în vederea determinării prejudiciului suferit de reclamantă în urma exproprierii.

Este adevărat că opinia experților în specialitatea evaluare imobiliară a fost în sensul în care suprafața de 614 mp nu mai poate fi exploatată potrivit destinației sale, întrucât nu are acces la drumul public decât prin suprafața de teren expropriată, nu poate fi înstrăinat ușor pe piața liberă fiind lipsit de atractivitate. La această opinie au achiesat și experții în specialitatea agricolă, argumentând că lățimea de 3-4 m pe o lungime de 160 m nu permite intrarea cu utilaje pentru efectuarea de lucrări agricole, suprafața de teren este mică pentru a fi pretabilă la culturi de câmp.

Raportul de expertiză în specialitatea agricolă a fost întocmit, ținând cont de pretabilitatea și ponderea exploatării culturilor în zona în care se află situat terenul: grâu, floarea soarelui, tomate în solarii, tomate, ardei, vinete în câmp deschis, calculul fiind efectuat pe perioada 2009-2021. Deși comisia de experți a identificat și culturile de tomate în solarii, menționând că sunt frecvente pe terenurile din intravilanul localității, întrucât pot fi supravegheate și efectuate lucrări manuale constante (pentru care a fost determinat un prejudiciu superior în cuantum de 107.493,43 RON) Curtea nu a validat această ipoteză, pretinsă, într-un aspect subsidiar, de reclamantă.

Prejudiciul creat constă în lipsirea reclamantei de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru terenul rămas în proprietate, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun o poate asigura titularului dreptului, consecința firească fiind împiedicarea în exercitarea tuturor prerogativelor derivate din calitatea de proprietar. Acest prejudiciu trebuie să aibă caracter cert, respectiv o existență sigură, neîndoielnică ce poate fi stabilită ca întindere. Sunt certe toate prejudiciile actuale - care s-au produs în totalitate până la momentul solicitării reparației și prejudiciile viitoare și sigure, care, deși nu s-au produs, este sigur că se vor produce, putând fi stabilită întinderea sau valoarea lor, pe bază de elemente îndestulătoare.

Prejudiciul cuantificat la valoarea culturilor de tomate în sere nu este cert, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada că terenul fusese exploatat în această modalitate anterior exproprierii sau că poate fi exploatat, întrucât în zona în care se află situat terenul, proprietatea reclamantei, se află înființate culturi în solarii, care ar fi permis concluzionarea unei șanse reale și serioase de obținere a acestor tipuri de culturi, prin efectuarea de investiții. Aceste considerente au fost avute în vedere și la determinarea prejudiciului prin raportare la legume (tomate, ardei, vinete) în câmp deschis sau cultura de floarea soarelui, singura cultură pretabilă indicată chiar de către comisia de experți în cuprinsul raportului de expertiză fiind cea de grâu, cuantificată pe o perioadă de 13 ani la suma de 766,22 RON.

În considerarea celor expuse anterior, criticile formulate de Ministerul Public și Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. privind modalitatea de determinare a prejudiciului cauzat reclamantei prin măsura exproprierii au fost admise.

Calea de atac exercitată de reclamantă a fost admisă prin raportare la critica ce vizează anularea, în parte, a hotărârii nr. 485/4.06.2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2009 a Comisiei Moara Vlăsiei, în condițiile în care valoarea despăgubirilor acordată în procedura administrativă în cuantum de 1.511,88 RON, a fost majorată în calea de atac a apelului la suma de 5.910 RON, în urma efectuării raportului de expertiză în specialitatea evaluare imobiliară.

De altfel, soluția este justificată având în vedere că la data de 17 iunie 2011 s-a dispus conexarea dosarului înregistrat sub nr. x/2011, cu obiect anularea hotărârii nr. 485/4.06.2009 emisă de Comisia Moara Vlăsiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2009 de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafață de 93 mp, la dosarul nr. x/2009 având ca obiect anularea hotărârii nr. 484/4.06.2009 emisă de Comisia Moara Vlăsiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2009 privitoare la stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafață de 568 mp.

Conexarea dosarelor, ca măsură procedurală a judecății a impus o soluționare unitară a pretențiilor, fără ca acestea să își piardă individualitatea, astfel că instanța, printr-o prorogare legală de competență, este obligată să emită o singură soluție, dar distinctă pentru fiecare obiect cu care a fost învestită. În condițiile în care demersul reclamantei privind reevaluarea modalității de stabilire a despăgubirilor a fost valorificat, s-a impus și soluția de anulare, în parte, a hotărârii nr. 485/04.06.2009 a Comisiei Moara Vlăsiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2009.

Această soluție s-a reflectat și în modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert în sumă de 4.212,6 RON, invocat ca neacordat de către reclamantă prin cererea de apel. Conform art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. civ., curtea a reținut că reclamantă a achitat la data de 13 august 2010 un onorariu de expertiză în cuantum de 3.009 RON, la data de 31 august 2011, un onorariu suplimentar în cuantum de 1.203,6 RON și la data de 8 februarie 2012, un onorariu suplimentar în cuantum de 3.009 RON

Deși acțiunea a fost admisă, instanța de fond a acordat numai 7.016 RON, în condițiile în care totalizând onorariul comisiei de experți și onorariu de avocat (în sumă de 4.016,7 RON - fila x fond) suportate de către partea reclamantă rezulta suma 11.228,6 RON.

Aplicarea prevederilor legale la situația de fapt expusă, fără a se proceda la o reevaluare a cuantumului onorariului de avocat, aspect permis de art. 274 alin. final C. proc. civ., impunea acordarea integrală a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de expert și de avocat, suportate de către partea reclamantă, motiv pentru care soluția instanței de fond a fost fi schimbată și pe acest aspect.

În ceea ce privește cererea de majorare a onorariului comisiei de experți cu suma de 7.300 RON (astfel cum a fost solicitat prin cererea de la fila x apel), curtea a reținut-o ca parțial întemeiată, justificat de volumul de activitate depus, complexitatea lucrării efectuate, numărul răspunsurilor emise de experți la obiecțiunile formulate, timpul alocat pentru studiul actelor, deplasările efectuate și informațiile strânse pentru întocmirea lucrării, aspecte detaliate în devizul aflat la fila x apel, apreciind că suma de 4.800 RON (câte 1600 RON pentru fiecare expert) reflectă valoarea prestațiilor efectuate, onorariu urmând a se achita în cote egale de 2400 RON de reclamantă și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și a fost inclus în cheltuielile de judecată.

Cheltuielile în cuantum de 670,86 RON reprezentând contravaloare transport UBER, taxe poștale, copii xerox, combustibil, servicii financiare solicitate de reclamantă nu au fost incluse în categoria cheltuielilor de judecată în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., în condițiile în care nu s-a făcut dovada serviciului prestat prin înscrisuri emise de oficiul poștal, prestatorul UBER sau agentul economic care livrează combustibil. Faptul că reclamanta a acceptat să plătească reprezentatului convențional aceste servicii, nu o îndreptățește la recuperarea lor, fără a face dovada suportării lor efective (bonuri fiscale, taxe poștale etc).

În temeiul art. 298 coroborat cu art. 276 din C. proc. civ., curtea a compensat cheltuielile de judecată din apel, în ambele cicluri procesuale.

Această măsură de compensare a vizat exclusiv calea de atac a apelului și a avut în vedere soluția de reformare parțială pronunțată de instanța de apel, prin valorificarea criticilor formulate de către Ministerul Public și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (obligația de plată fiind considerabil redusă), dar și a criticilor formulate de către reclamantă în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Așadar, evaluând culpa procesuală a părții care cade în pretenții, în fiecare etapă a litigiului, curtea a avut în vedere că toate cheltuielile de judecată suportate doar de reclamantă în fața instanței de fond se cuvin a-i fi acordate, în acord cu soluția de admitere a acțiunii, iar cheltuielile suportate, în mod egal, de părțile litigante în calea de atac a apelului (în ambele cicluri procesuale), prin plata onorariilor comisiei de experți (1.500 RON, fiecare parte pentru onorariu expert, în primul apel, 1.800 RON, fiecare parte, pentru expertiza agricolă, 1.200 RON expertiză specialitate evaluare achitat de reclamanta, 1.500 RON expertiza topo achitată de pârâtă și 2.400 RON, fiecare parte, reprezentând majorare onorariu) au fost compensate în conformitate cu art. 276 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, au declarat recursuri reclamanta B. și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

1).Prin recursul său, reclamanta a solicitat admiterea căii de atac și modificarea deciziei atacate în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pentru suprafața de teren expropriată, cuantumul prejudiciului cauzat în urma exproprierii, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului declarat, reclamanta a susținut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:

- Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată în parte (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) cu privire la stabilirea prejudiciului creat, care constă în lipsirea reclamantei de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru terenul rămas în proprietate. Astfel, instanța de apel nu numai că nu a procedat la analiza niciunuia dintre argumentele expuse de experți, dar nici nu a indicat raționamentul juridic avut în vedere la stabilirea prejudiciului.

Instanța de apel a înțeles să precizeze doar faptul că "prejudiciul cuantificat la valoarea culturilor de tomate în sere nu este cert" fără a indica în concret argumentele din raportul de expertiză care determină faptul că singura cultură pretabilă indicată chiar de către comisia de experți este cea de grâu.

Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești rezultă din dreptul oricăreia dintre părți de a prezenta instanței susținerile și argumentele sale, combinat cu dreptul părților ca aceste suțineri și argumente să fie examinate în mod efectiv.

Instanțele naționale au stabilit că neindicarea considerentelor de fapt și de drept în temeiul cărora instanța și-a format convingerea echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

-Instanța de apel a pronunțat soluția sa cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În primul rând, acest motiv de recurs a fost susținut în privința stabilirii prejudiciului rezultat din expropriere, întrucât, în mod greșit, instanța a admis criticile formulate în apel de Ministerul Public și Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. privind modalitatea de determinare a acestui prejudiciu.

Având în vedere potențialul de producție agricolă a terenului, amplasamentul suprafeței, fertilitatea solului, stabilirea faptului că singura cultură pretabilă este cea de grâu, cuantificată pe o perioadă de 13 ani la suma de 766,22 RON nu apare ca fiind o justă despăgubire în sensul avut de legiuitor, cu atât mai mult cu cât la determinarea acesteia au fost avute în vedere 4 categorii de culturi potențiale.

Consideră că, în stabilirea nivelului despăgubirilor, legiuitorul a avut în vedere condiția proprietarului nevoit să își cedeze dreptul de proprietate. Or, apare ca fiind în mod evident injust ca despăgubirea primită în schimb să nu reflecte realul potențial de exploatare de care recurenta ar fi putut beneficia în lipsa exproprierii. Apreciat că nu există nicio rațiune pentru care terenul să nu poată fi evaluat la valoarea reală de piață din punct de vedere al capacității sale de producție agricolă, cu luarea în considerare a mediei de venit aferentă valorii de culturi de tomate. În mod evident, cuantumul stabilit cu titlu de prejudiciu este netemeinic și este lipsit de suport real, fiind aproape derizoriu în raport de valoarea reală și de piață a terenului. Pentru stabilirea justă a despăgubirilor, instanța trebuia să stabilească drept cuantum al prejudiciului valoarea care este mai profitabilă proprietarului.

Prin raportare la dispozițiile art. 44 alin. (6) din Constituția României și la cele ale art. 1 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel nu a stabilit o despăgubire dreaptă, efectivă și rezonabilă, astfel că, pe cale indirectă, s-ar ajunge chiar la o încălcare a dreptului de proprietate al recurentei în schimbul unei despăgubiri derizorii calculate după criteriile cele mai puțin favorabile din punct de vedere economic. Instanța ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că inclusiv în raportul de expertiză agricolă experții au reținut faptul că în comuna Moara Vlasiei s-a dezvoltat foarte mult legumicultura în solarii și tunele, deoarece pentru cultivarea de roșii în solarii se obțin subvenții de la APIA de cca. 3.000 euro/ha.

În al doilea rând, acest motiv de recurs a fost susținut în legătură cu determinarea despăgubirilor cuvenite reclamantei din expropriere, susținându-se că instanța de apel, în mod eronat, a reținut și valorificat în totalitate concluziile raportului de expertiză de determinare a valorii terenului expropriat, aspect care a condus la admiterea apelurilor declarate de Ministerul Public și Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și respingerea apelului reclamantei.

Susține că, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, existau în dosar comparabile contracte de vânzare-cumpărare pentru imobilele similare cu cel expropriat aferent datei transferului dreptului de proprietate, respectiv 25 august 2009, în raport de care valoarea unitară pe mp era de 36,6 euro. În mod eronat, instanța a reținut faptul că în privința suprafeței de 568 mp a fost aleasă comparabila B (4) și în privința suprafeței de 93 mp a fost aleasă comparabila D.

2.)Prin recursul său, pârâtul a solicitat admiterea acestuia și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii, în totalitate, a apelului propriu, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Deși nu a indicat un temei legal al recursului, pârâtul a susținut că soluționarea cauzei s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 27 din L nr. 33/1994, cu referire particulară la faptul că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 484/4.06.2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlasiei pentru suprafața de 568 mp teren expropriat, s-a acordat despăgubirea în cuantum de 9.233,81 RON, rezultând un preț de 4,5 euro/mp astfel cum rezulta din raportul de evaluare care a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor. În schimb, prin raportul de evaluare dispus a fi administrat de instanța de apel, în rejudecare, pentru aceeași suprafață de teren s-a stability o despăgubire de 4,1 euro/mp.

Diferența de 476,19 RON ce rezultă dintre oferta expropriatorului și valoarea stabilită de comisia de experți și acordată de către instanța de apel este dată de fluctuația cursului euro și nicidecum de evaluarea terenului la o valoare inferioară față de prețul pieței.

Având în vedere că oferta expropriatorului a fost de 4,5 euro/mp, iar valoarea stabilită prin raportul de expertiză este de 4,1 euro/mp, instanța de apel, în mod greșit, a admis cererea și a dispus anularea, în parte, a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, în condițiile în care soluția corectă ce s-ar fi impus pentru asigurarea respectării dispozițiilor art. 27 din L. nr. 33/1994, ar fi fost aceea a respingerii cererii.

Despăgubirea acordată de expropriator este una justă și în deplină conformitate cu prevederile legale.

În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată că acestea deduc judecății critici care sunt nefondate potrivit celor ce urmează:

1).Recursul formulat de recurenta-reclamantă a contestat, sub un prim aspect, soluția instanței de apel dată cererii sale de reparare a prejudiciului suferit în urma exproprierii, decurgând din reducerea suprafeței terenului rămas în proprietate, la 614 mp. Această soluție a fost contestată atât pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pretinzându-se că hotărârea instanței este nemotivată în parte, cât și pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Niciunul din aceste motive de recurs nu sunt întemeiate, reținându-se că la fila x a deciziei atacate se regăsesc considerentele instanței de apel pentru care aceasta, în cuantificarea prejudiciului constând în lipsa reclamantei de exercițiul concret al dreptului de folosință asupra terenului rămas în proprietate (care, lipsit de cale directă de acces la un drum public, va fi mai greu de exploatat), a reținut și aplicat criteriul exploatării terenului prin cultura de grâu, pe o perioadă de 13 ani. Stabilind acest mod de determinare a întinderii prejudiciului, instanța a argumentat, totodată, de ce nu a optat pentru varianta culturilor de tomate (estimate, prin raportare la terenul în cauză la valoarea de 107.493,43 RON), sau a culturilor altor legume, respectiv întrucât reclamanta nu a făcut dovada că terenul fusese exploatat anterior exproprierii în această modalitate sau că ar putea fi astfel exploatat, eventual prin probarea existenței/dezvoltării în zona sa de amplasament a culturilor legumicole în solarii, care să îndreptățească o concluzie asupra existenței șanselor reale și serioase pentru reclamantă în obținerea acestor tipuri de culturi, prin realizarea de investiții.

Aceleași considerente au fost avute în vedere și în legătură cu criteriul exploatării terenului prin culturi de legume în câmp deschis, reținându-se de către instanța de apel că singura cultură pretabilă, indicată chiar de comisia de experți în cuprinsul raportului de expertiză, este cea de grâu.

Astfel fiind, nu se susține critica reclamantei privitoare la absența raționamentului juridic în stabilirea prejudiciului, dată fiind neanalizarea de către instanța de apel a argumentelor experților relative la frecvența culturilor de tomate în solarii ori de tomate, ardei și vinete în câmp deschis, în intravilanul localității.

Din acest motiv nu poate fi primită critica reclamantei prin care pretinde că decizia atacată ar suferi de o motivare parțială ori incompletă cât privește modul de justificare a despăgubirii acordate pentru compensarea prejudiciului rezultat din expropriere, în legătură cu restul de teren rămas în proprietate, în suprafață de 614 mp.

Este adevărat că argumentele pentru care insanța de apel a apreciat ca fiind lipsit de certitudine prejudiciul estimat prin raportare la criteriul culturilor de tomate în sere ori al celor legumicole în câmp deschis, se verifică, într-o oarecare măsură și cât privește criteriul culturilor de grâu, având în vedere observația că nu s-a dovedit exploatarea agricolă anterioară exproprierii a terenului în discuție.

Cu toate acestea, criteriul de evaluare asupra căruia instanța de apel a decis a fi utilizat este cel corect, fiind echitabil ca atunci când se iau în calcul posibilități de exploatare prin culturi agricole, raportarea să fie făcută la culturile cele mai pretabile și uzuale, iar nu la cele a căror realizare ar presupune costuri investiționale ridicate. Pentru terenuri care, chiar dacă prezintă potențial agricol, s-a stabilit că nu erau în concret exploatate agricol (cultivate), utilizarea criteriului culturilor cele mai costisitoare - cum sunt cele de tomate în solarii ori de tomate, ardei, vinete în câmp deschis - nu se justifică, având un grad ridicat de probabilitate ce imprimă un caracter incert prejudiciului potențial, a cărui determinare se urmărește.

În considerarea acestor argumente, nu poate fi primită nici critica de soluționare cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, a cererii de acordare a prejudiciului suferit de reclamantă prin măsura exproprierii. Obiecțiunea acesteia, în sensul că prejudiciul apare aproape derizoriu în raport cu valoarea reală și de piață a terenului, nu constituie un argument al nelegalității criteriului utilizat de instanță, fiind dezlegat cu putere de lucru judecat în cauză că reclamanta nu poate pretinde, în legătură cu terenul rămas în proprietate în urma exproprierii, un prejudiciu de aceeași valoare ori comparabil cu cel al unei persoane expropriate efectiv și care a fost lipsită în acest fel de proprietatea bunului imobil. De aceea nu este apt a fi comparat prejudiciul decurgând din dificultatea în exploatare/diminuarea capacității de folosință a unui bun imobil - prejudiciu încercat de reclamantă în urma exproprierii, prin diminuarea proprietății sale la o suprafață de 614 mp. teren - cu cel decurgând din pierderea proprietății acestuia.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că soluția criticată în recursul reclamantei este cea legală și corectă în raport cu circumstanțele cauzei, motivarea dată acesteia fiind una care corespunde obligațiilor legale impuse instanței de judecată prin dispozițiile art. 261 C. proc. civ., fiind arătate argumentele pentru care un anume criteriu de evaluare a fost primit, iar celelalte înlăturate. Prin urmare, soluția dată pretențiilor reclamantei de reparare a prejudiciului decurgând din măsura exproprierii nu este criticabilă nici pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și nici pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Tot cu trimitere la norma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a criticat și soluția deciziei din apel cât privește stabilirea despăgubirii cuvenită din exproprierea terenurilor în suprafață de 568 mp și 93 mp, aceasta susținând că existau la dosar (fiind furnizate de Primăria Moara Vlăsiei) comparabile contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare cu cel expropriat, încheiate în perioada de referință a datei transferului dreptului de proprietate (25.08.2009), cu o valoare unitară pe mp de 36,6 euro. În plus, vecinii terenului expropriat au primit și ei despăgubiri mai mari, respectiv la un prețul unitar de 35-40 euro/mp.

În raport cu aceste elemente, reclamanta a criticat soluția în privința stabilirii despăgubirii cuvenită din expropriere exclusiv cu referire la cuantumul acesteia, respectiv de 4,1 eu/mp pentru terenul expropriat de 568 mp (în cuantum total de 2 300 euro, la un curs valutar de 4,2236 RON pentru data de 25.08.2009) și de 14,7 eu/mp pentru terenul expropriat de 93 mp (în cuantum total de 1 400 euro, la cursul valutar de 4,2236 RON pentru data de 25.08.2009).

Înalta Curte reține că în considerentele deciziei atacate se regăsesc toate argumentele pentru care instanța de apel a înlăturat solicitările reclamantei de a fi avute în vedere criterii care ar fi putut conduce, în opinia părții, la un cuantum superior al despăgubirii. Astfel, la fila x a hotărârii recurate, s-a arătat în mod pertinent că valoarea de 36,6 eu/mp (ce fusese stabilită prin raportul de experitză din calea de atac a apelului, în primul ciclu procesual) nu poate fi avută în vedere în determinarea contravalorii terenului expropriat întrucât comparabila care determinase această valoare unitară pe mp viza categoria intravilan curți-construcții (comparabila 5) ori, prin decizia de casare, instanța supremă a impus ca, subsecvent lămuririi categoriei de folosință a terenului în cauză la data exproprierii, să se procedeze la calculul despăgubirii cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, adică prin raportare la comparabile de același fel cu terenul expropriat, a cărui categorie de folosință s-a stabilit a fi la data exproprierii intravilan arabil.

În aceeași rațiune, de altfel, s-a și impus în rejudecarea cauzei după casare, administrarea unei noi expertize de evaluare imobiliară, care să aibă în vedere comparabile contracte de vânzare-cumpărare terenuri intravilane de aceeași categorie de folosință, respectiv arabil.

De asemenea, la fila x a considerentelor deciziei atacate, instanța de apel a înlăturat argumentat pretențiile reclamantei care aveau în vedere un preț unitar de 35-40 euro/mp afirmat ca fiind regăsit în evaluările vecinilor terenului expropriat, arătând că evaluarea din prezenta cauză nu poate fi realizată altfel decât respectând îndrumările din decizia de casare a instanței de recurs, respectiv în raport de momentul temporal relevant al transferului dreptului de proprietate și în raport de comparabile depuse la dosar care să corespundă exigențelor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în raport cu terenul supus evaluării.

Acestor argumente, reclamanta nu le-a adus niciun fel de critici în partea memoriului său de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și dedicată acestei soluții a deciziei din hotărârea atacată, rezumându-se doar să afirme că în mod eronat instanța de apel a validat opinia majoritară din raportul de evaluare neutilizând criterile indicate de ea și care ar fi condus spre un cuantum superior al evaluării.

Or, Înalta Curte, în circumstanțele expuse, nu poate decât să constate caracterul legal, corect și justifiat în drept al soluției supuse verificării, neexistând niciun argument de a o infirma.

Totodată, această concluzie fundamentează, deopotrivă, aprecierea caracterului nefondat al recursului formulat de reclamantă.

2)Prin recursul declarat de pârâtul Statul român, a fost criticată pentru nelegalitate hotărârea instanței de apel, pretinzându-se că soluția adoptată nu respectă cerința impusă prin dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cu care "(1) Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. (2) Des