ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursurilor în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 75/P din 31 iulie 2020, Tribunalul Neamț a hotărât, printre altele, următoarele:

În latură penală:

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. din 1968 a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1968.

În temeiul art. 81 - 82 C. pen. din 1968 și art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 a suspendat condiționat executarea pedepselor principală și accesorie pe o perioadă de 4 (patru) ani, ce constituie termen de încercare.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1968 referitoare la revocarea suspendării condiționare a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 88 C. pen. din 1968 a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii, de la 07.07.2016 până la 08.07.2016.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. din 1968 a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1968.

În temeiul art. 81- 82 C. pen. din 1968 și art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, a suspendat condiționat executarea pedepselor principală și accesorie pe o perioadă de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni, ce constituie termen de încercare.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1968 referitoare la revocarea suspendării condiționare a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare.

Prin aceeași hotărâre s-au pronunțat soluții și față de inculpații C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P..

În latură civilă:

În temeiul art. 19 C. proc. pen., art. 1357 și 1373 C. civ. raportat la art. 119 alin. (1) și art. 120 Codul de procedură fiscală, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrațiile Județene ale Finanțelor Publice Suceava, Maramureș, Neamț, Harghita și Tulcea.

A obligat inculpatul E., în solidar cu inculpata F., până la concurența sumei de 176.216,54 RON, și cu inculpata G., până la concurența sumei de 212.186,18 RON, în solidar cu inculpații:

- A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Q. S.R.L., să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală suma de 304.395,68 RON - despăgubiri civile, ce va fi actualizată la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală;

- B., să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală suma de 55.488,70 RON - despăgubiri civile, ce va fi actualizată la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală.

A menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanța nr. 208/P/2013 din 11.07.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț asupra sumei de 51.445 RON aparținând inculpatului A., consemnată la R. conform recipisei nr. x din 11.07.2016.

A menținut măsura asiguratorie a sechestrului asigurator instituit prin ordonanța nr. 208/P/2013 din 05.12.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, aplicat prin procesul-verbal din 16.01.2018 asupra bunurilor imobile și, în temeiul art. 249 C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților:

- A., până la concurența sumei de 252.950,68 RON și a accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate la data plății;

- B., până la concurența sumei de 55.488,70 RON și a accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate la data plății.

În temeiul art. 249 C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005 a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale părții responsabile civilmente S.C. Q. S.R.L., până la concurența sumei de 252.950,68 RON, și ale părții responsabile civilmente S.C. S. S.R.L., până la concurența sumei de 151.109,95 RON și a accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate la data plății.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, printre alții, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, părțile civile A.N.A.F.- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș și A.N.A.F. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, inculpații B. și A. și partea responsabilă civilmente S.C. Q. S.R.L.

Prin decizia penală nr. 641 din 16 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-au admis, printre altele, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și partea civilă A.N.A.F.-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș împotriva sentinței penale nr. 75 din 31 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a desființat, în parte, sentința apelată, iar în rejudecare, printre altele, s-a dispus obligarea inculpatului A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Q. S.R.L., la plata către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, a sumei de 305.355,8 RON (reprezentând 183.335,02 RON TVA și 122.020,78 RON impozit pe profit) cu titlu de despăgubiri civile, ce va fi actualizată la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală.

S-a menținut măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanța nr. 208/P/2013 din 05.12.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, aplicat prin procesul-verbal din 16.01.2018 asupra bunurilor imobile și, în temeiul art. 249 C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. până la concurența sumei de 253.910,8 RON și a accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate la data plății.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, care nu contravin deciziei.

Prin aceeași decizie au fost respinse, ca nefondate, printre altele, apelurile declarate de inculpații B. și A. împotriva aceleiași hotărâri.

****

Împotriva deciziei penale nr. 641 din 16 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs în casație inculpații B. și A., prin apărător ales.

În motivarea căilor de atac, recurenții au invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În argumentarea cvasiidentică a acestuia, făcând un scurt istoric al soluțiilor pronunțate față de recurenți, apărarea a susținut, în esență, că atât Tribunalul Neamț, cât și Curtea de Apel Bacău au dispus condamnarea inculpaților ignorând faptul că nu există corespondență între faptele concrete reținute în sarcina acestora și elementele de natură obiectivă stabilite de legiuitor în modelul abstract prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Mai exact, soluția Curții de Apel Bacău a fost dată cu nesocotirea faptului că norma incriminatoare sancționează, ca element material al evaziunii fiscale, "acțiunea de a evidenția în actele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale sau de a evidenția operațiuni fictive", astfel că actele materiale reținute în sarcina recurenților nu îmbrăcă forma abstractă a elementului material al acestei infracțiuni.

În acest sens, cu privire la inculpatul B., apărarea a susținut, în concret, că, din motivarea deciziei recurate nu rezultă tipicitatea infracțiunii, în primul rând, raportat la fictivitatea operațiunilor efectuate de inculpat, atâta timp cât S.C. T. S.R.L. Bălan, administrată de acesta, nu a fost beneficiar final al mărfurilor achiziționate de la S.C. U. S.R.L. Agapia, mărfurile fiind vândute, cu profit înregistrat și impozitat, către societăți terțe, care, nefiind cercetate în cauză, conferă acestor tranzacții un caracter real.

Pentru existența infracțiunii analizate este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, să se dovedească evidențierea unor cheltuieli nereale ori a altor operațiuni fictive. Or, în cauză, instanța a avut în vedere doar existența bunurilor în materialitatea lor, fără a reține ca element de fictivitate prețul nereal al bunurilor, menționate în facturile de achiziție.

Aceasta în condițiile în care, în baza expertizei contabile judiciare nr. 210/24.05.2017, Anexele 1, 2 și 3, inculpatul B. a dovedit închiderea circuitului comercial prin vânzarea de bunuri reale, mai departe, către adevărații beneficiari finali.

Relevant este, așadar, caracterul real sau nu al raportului juridic relevat de actele contabile sau documentele legale.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Bacău s-a aflat într-o gravă eroare atunci când, la fila x din motivare, i-a atribuit inculpatului B. și administrarea societății V. S.R.L.

,

care nu a fost administrată de acesta.

Mai mult, tipicitatea infracțiunii nu rezultă nici raportat la faptul ca cele 41 de facturi "false" reținute în sarcina inculpatului B. nu sunt descrise de Tribunalul Neamț. Astfel, din cele 41 de facturi presupus fictive emise de S.C. U. S.R.L. către S.C. T. S.R.L., parchetul și tribunalul au descris doar pentru 9 dintre ele lanțurile presupus fictive (cele 28 de societăți "fantomă"), restul de 32 de facturi pretins fictive nefiind nici măcar identificate, inculpatul fiind condamnat pentru acestea din urmă prin analogie.

De altfel, nici instanța de apel, în motivare, referitor la societățile V. S.R.L. și T. S.R.L., nu reține numărul de acte materiale și prejudiciul cauzat de inculpat. În schimb, la fila x paragraf ultim din decizie, face referire la "extragere de agregate minerale fără autorizație de gospodărire a apelor și de executare a activității miniere fără permis sau licență", în condițiile în care infracțiunea dedusă judecății nu s-a referit la astfel de activități, ci la existența bunurilor în materialitatea lor.

În opinia instanței de apel, tipicitatea infracțiunii ar fi dată de faptul că facturile emise, în numele a 28 de societăți comerciale, către inculpatul E., administrator al S.C. U. S.R.L. "cu care s-a încercat a se justifica vânzarea mai departe a bunurilor către ceilalți inculpați", nu au avut la baza operațiuni comerciale reale, motivat de faptul că ele nu erau însoțite și de alte documente justificative "care să închidă circuitul comercial și să ateste o operațiune efectivă: avize de însoțire a mărfii, foi de parcurs, devize de lucrări, contracte de transport, note de comandă" și că unele facturi emise de aceeași societate aveau aceeași dată menționată pe facturile de achiziție de la cele 28 de societăți.

Or, inculpatului B. îi era imposibil să verifice contabilitatea S.C. U. S.R.L., apărare care nu trebuie interpretată ca o invocare a lipsei elementului subiectiv al infracțiunii, ci ca un aspect care vizează tipicitatea obiectivă a infracțiunii, astfel cum s-a statuat deja în jurisprudență, printr-o decizie pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia într-o speță identică. În respectiva speță, instanța a achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, reținând, în esență, că, din moment ce societatea inculpatului (în cazul speței, S.C. T. S.R.L.) a vândut mărfuri achiziționate presupus fictiv către beneficiarii finali (S.C. W., S.C. X. S.R.L., S.C. Y. S.R.L., S.C. Z. S.RL.), care nu au fost suspectați de infracțiune, există prezumția absolută de realitate a tranzacțiilor. În acest caz, "ceea ce poate fi adus în discuție este faptul că furnizorii mărfurilor aprovizionate nu au fost în realitate cei menționați în facturi (S.C. U. S.R.L.). Faptul că raporturile comerciale de aprovizionare nu ar fi fost derulate în realitate cu cele trei societăți comerciale sus-menționate, precum și împrejurarea că inculpatul a cunoscut sau nu acest lucru, este irelevant sub aspectul existenței laturii obiective a infracțiunii, distinct de faptul că nu s-a probat fără dubiu că inculpatul ar fi cunoscut că cei care au eliberat documente contabile nu sunt reprezentanții legali ai societăților comerciale (în cazul speței pendinte - AA. din Târgu Neamț, menționat delegat pe facturile emise de S.C. U. S.R.L. și care recunoaște livrările către S.C. T. S.R.L., dar care nu a fost tras la răspundere penală).

În aceeași hotărâre, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că "utilizarea de către furnizor a unor facturi care poartă mențiuni false nu afectează existența raportului comercial în sens de negotium și nu transformă operațiunea comercială într-una inexistentă ori nereală. Ceea ce este relevant este achiziționarea de produse la prețul și în cantitatea

stipulate în documentele contabile. Constatarea tipicității, în speță, privește exclusiv existența operațiunilor comerciale, ori s-a dovedit fără dubiu că aceste operațiuni au fost reale, de vreme ce societatea a vândut bunurile în privința cărora a încheiat documente contabile și a încasat prețul acestora. Doar în situația în care documentele contabile evidențiau operațiuni care nu aveau niciun corespondent în realitate erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv în situația în care în documente erau înregistrate achiziții care nu au avut loc".

În final, susținând și că instanța de apel, deși a menținut soluția de condamnare a recurentului, nu a anulat facturile "false", ceea ce înseamnă că acestea produc toate efectele prevăzute de legislația fiscală, astfel încât în cauză nu există prejudiciu, apărarea a concluzionat că decizia Curții de de Apel Bacău este nelegală, impunându-se a fi cenzurată prin prisma cazului de recurs în casație invocat.

Cu privire la inculpatul A., apărarea a susținut că, în concret, nu există corespondență între soluția și motivarea instanței de apel, pe de o parte, și elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală, pe de altă parte, raportat la următoarea situație de fapt: factura nr. x/10.12.2010, în valoare de 20.000 RON, atestă că S.C. Q. S.R.L. facturează către S.C. U. S.R.L., cu această valoare, un autoturism de teren marca x cu nr. de înmatriculare x și, în aceeași zi, cele două societăți operează o compensare (procesul-verbal nr. x - conform anexei 2A din expertiza) cu factura S.C. U. S.R.L. nr. 222 din 08.11.2010. Ulterior, S.C. U. S.R.L. facturează și înstrăinează autoturismul în cauză, cu profit, către BB. din Harghita, cu suma de 21.000 RON. Ca urmare, acest autoturism a existat și a fost înmatriculat, deci tranzacția este reală. Altfel spus, marfa aferentă facturii nr. x a existat. În caz contrar, inculpatul A. nu ar fi dat la schimb un autoturism și, în plus, BB., beneficiarul final, nu a fost inculpat.

La fel, S.C. Q. S.R.L. a plătit către S.C. U. S.R.L. achiziții de mărfuri cu bilete la ordin. Spre exemplu, factura nr. x/21.05.2010 este plătită de S.C. Q. S.R.L. cu bilet la ordin. Ulterior, S.C. U. S.R.L. a girat plata cu B.O. către furnizorul S.C. CC. S.R.L., beneficiar final al banilor de la S.C. Q. S.R.L. Situația este identică atunci când beneficiar final al BO emis de S.C. Q. S.R.L. către S.C. U. S.R.L. este S.C. DD. S.R.L., dar și S.C. EE. S.R.L. Toate aceste operațiuni reies din lista "Situația plăți cu bilete la ordin a S.C. Q. S.R.L." și extrasele de cont aferente tranzacțiilor, depuse la dosar.

În acest mod nu doar că s-au identificat trei furnizori ai S.C. U. S.R.L., dar s-a și demonstrat că toate tranzacțiile legate de aceste operațiuni au fost reale, mai ales că S.C. CC. S.R.L., S.C. DD. S.R.L. și S.C. EE. S.R.L nu sunt societați fantomă și nici nu au fost trimise în judecată. Prin urmare, nu există corespondent între motivarea instanței de apel și existența infracțiunii pentru care a fost condamnat definitiv inculpatul.

În opinia instanței de apel, tipicitatea infracțiunii ar decurge din aceea că facturile emise în numele a 28 de societăți comerciale către inculpatul E., administrator al S.C. U. S.R.L. "cu care s-a încercat a se justifica vânzarea mai departe a bunurilor către ceilalți inculpați", nu au avut la bază operațiuni comerciale reale, de vreme ce ele nu erau însoțite și de alte documente justificative care să ateste operațiuni efective: avize de însoțire a mărfii, foi de parcurs, devize de lucrări, contracte de transport, note de comandă, iar unele facturi emise de aceeași sociatate aveau aceeași dată cu facturile de achiziție de la cele 28 de societăți.

Or, pe lângă faptul că inculpatul A. nu avea posibilitatea să verifice contabilitatea S.C. U. S.R.L., pentru a observa data facturilor de achiziție, mai important este faptul ca acesta deține documentele justificative menționate de instanța de apel. Astfel, S.C. Q. S.R.L. a perfectat, la data de 23.03.2010, "contractul nr. x de prestări servicii" pe o perioadă de 12 luni, prelungit, prin două acte adiționale, cu încă 2 ani, cu S.C. U. S.R.L., pentru "transport și furnizare de piese de schimb pentru utilaje forestiere și mijloace de transport", dar și pentru "efectuarea de reparații, amenajări terasamente și drumuri forestiere", societatea inculpatului E. dispunând de mijloacele și resursele tehnice și umane necesare executării contractului.

De asemenea, la data de 01.02.2011, s-a încheiat între cele două societăți și o "convenție" care avea ca obiect '"dezmembrarea utilajelor și transportul lor la firmele colectoare de fier vechi", iar plata acestor servicii urma să se facă prin "compensare". Realitatea lucrărilor este dovedită de devizele de lucrări, procesele-verbale de recepție și, mai ales, autorizațiile de exploatare, procesele-verbale, memoriile de defrișare și hărțile întocmite de Direcția Silvică Baia Mare prin Ocoalele Silvice Ruscova și Poieni, activități desfășurate pe parcursul mai multor ani, inclusiv în perioada care vizează prezenta cauză, toate cu girul și sub controlul Direcției Silvice.

Suplimentar, apărarea recurentului inculpat A. a susținut că decizia recurată este nelegală raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 102/2021, prin care s-a statuat că sintagma "cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii" din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin. (3) C. proc. pen. este neconstituțională întrucât încalcă "dreptul la un proces echitabil", principiul autorității de lucru judecat și "este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate"

În acest sens, a arătat că decizia invocată are înrâurire asupra speței întrucât, în perioada 2010 - 2012, au existat ample controale ale autorităților fiscale din județul Maramureș, vizând, în principal, modul de determinare, evidențiere și declarare a TVA (rambursări de TVA). Neregulile constatate de autoritățile fiscale cu privire la aceste operațiuni au fost infirmate de instanțele judecătorești de contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. x/2012 și nr. y/2014 ale Tribunalului Maramureș, hotărârile pronunțate în aceste dosare privind inclusiv tranzacțiile S.C. Q. S.R.L. cu S.C. U. S.R.L. din perioada vizată de acuzațiile formulate în prezenta cauză.

Or, aceste hotărâri nepenale au fost depuse și la instanța de apel, însă Curtea de Apel Bacău le-a ignorat în totalitate, pronunțând o soluție de condamnare vădit nelegală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală raportat la împrejurarea că instanța de contencios administrativ a constatat că, în relația S.C. Q. S.R.L. - S.C. U. S.R.L., nu există prejudiciu. În acest fel, instanța de apel a încălcat și principiul autorității de lucru judecat.

Pentru motivele invocate, apărarea a solicitat admiterea recursurilor în casație, casarea deciziei recurate și achitarea recurenților inculpați, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru infracțiunile pentru care au fost condamnați definitiv.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 3 decembrie 2021, sub nr. x/2018, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererilor, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 8 februarie 2022.

Prin încheierea nr. 48/RC din 8 februarie 2022, printre altele, constatând că cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și A. au fost introduse în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. și art. 437 raportat la art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, le-a admis în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acestora.

La termenul fixat, 22 martie 2022, apărătorul ales al recurenților inculpați și reprezentantul Ministerului Public au expus opiniile asupra cererilor de recurs în casație, concluziile acestora fiind fidel redate în încheierea de la acea dată.

*****

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurenții inculpați B. și A. au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurenții inculpați, Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În acest sens, reține că starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracțiunea pentru care au fost condamnați definitiv recurenții este, în esență, următoarea:

În perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2012, inculpatul E., administrator al S.C. U. S.R.L., a înregistrat în evidența contabilă a societății cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale (630 facturi și chitanțele aferente), de la un număr de 28 societăți comerciale (S.C. FF. S.R.L., S.C. GG. S.R.L., S.C. HH. S.R.L., S.C. II. S.R.L., S.C. JJ. S.R.L., S.C. KK. S.R.L., S.C. LL. S.R.L., S.C. MM. S.R.L., S.C. NN. S.R.L., S.C. OO. S.R.L., S.C. PP. S.R.L., S.C. QQ. S.R.L., S.C. RR. S.R.L., S.C. SS. S.R.L., S.C. TT. S.R.L., S.C. UU. S.R.L., S.C. VV. S.R.L., S.C. WW. S.R.L., S.C. XX. S.R.L., S.C. YY. S.R.L., S.C. ZZ. S.R.L., S.C. AAA. S.R.L., S.C. BBB. S.R.L, S.C. CCC. S.R.L., S.C. DDD. S.R.L., S.C. EEE. S.R.L., S.C. FFF. S.R.L. și S.C. GGG. S.R.L.), marea majoritate fiind firme cu un comportament tip "fantomă", fără activitate economică, angajați, sedii sau logistică, utilizate în circuitul economico - financiar doar pentru depunerea declarațiilor la organele fiscale, iar restul - firme cu activitate, dar ai căror reprezentanți legali au declarat că nu au livrat produse către S.C. U. S.R.L. Agapia, județul Neamț.

Fictivitatea acestor operațiuni a fost constatată pe baza următoarelor împrejurări factuale: facturile nu au fost însoțite și de alte documente justificative, care să închidă circuitul comercial și să ateste o operațiune efectivă, respectiv avize de însoțire a mărfii, foi de parcurs, devize de lucrări, contracte de transport, note de comandă; facturile de achiziție au fost completate chiar de inculpatul E. sau de persoane din anturajul acestuia, cum ar fi coinculpatele F. (soția sa) și G., iar nu de reprezentanții societăților comerciale emitente, societăți ai căror administratori de fapt erau, în general, persoane cu un nivel de trai scăzut, fără o minimă pregătire și care nu dețineau cunoștințe privind modul de funcționare și administrare a unei firme ce desfășoară relații comerciale și nici nu dețineau angajați sau logistica necesară realizării de operațiuni comerciale de genul celor consemnate în facturi; facturile de achiziție ale S.C. U. S.R.L. nu au fost declarate ca și livrări efectuate și/sau furnizorii nu au deținut o sursă reconstituibilă de aprovizionare a bunurilor livrate, astfel încât respectivele facturi să constituie documente justificative legale, prin care să se dovedească proveniența bunurilor inserate în cuprinsul lor; formatul facturilor emise în numele acestor societăți este tipic celui utilizat în derularea unor operațiuni fictive, respectiv, simple hârtii tipărite ce urmează a fi completate de utilizator, fără a avea pretipărite datele de identificare ale furnizorului, serie și număr, pentru a se asigura cronologia și posibilitatea urmăririi lor; aproape toate facturile emise în numele societăților tip "fantomă" au valoarea la limita plafonului de 5.000 RON și sunt achitate în proporție de 95% pe bază de chitanță, evitându-se astfel circuitul bancar; consemnarea, ca și delegat, a acelorași persoane, pentru furnizori din diferite județe ale țării; scriptic, sumele de bani necesare pentru achitarea lor proveneau din aportul asociatului E..

După realizarea acestei prime etape din circuitul evazionist, referitoare la înregistrarea în contabilitatea S.C. U. S.R.L., a operațiunilor nereale anterior menționate, inculpatul E. a procedat la plasarea tuturor acestor achiziții fictive către beneficiarii finali ai mecanismului evazionist (identificați ca: S.C. Q. S.R.L., S.C. HHH. S.R.L., S.C. V. S.R.L., S.C. T. S.R.L., S.C. III. S.R.L., I.I. I., S.C. JJJ. S.R.L., S.C. KKK.., S.C. LLL. S.R.L., S.C. MMM. S.R.L., S.C. NNN. S.R.L., S.C. OOO. S.R.L., S.C. PPP. S.R.L., S.C. DD. S.R.L., S.C. QQQ. S.R.L., S.C. RRR. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. AAA. S.R.L., S.C. SSS. S.R.L. și S.C. TTT. S.R.L.), care erau direct interesați de diminuarea bazei impozabile sau chiar de obținerea frauduloasă a unor sume de bani cu titlu de "rambursări TVA".

În acest fel, în aceeași perioadă, 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul E. a emis 630 de facturi și chitanțele aferente, printre altele, către firmele S.C. Q. S.R.L. și S.C. T. S.R.L., administrate de drept sau de fapt de către inculpații A. și B., deși mărfurile menționate în cuprinsul acestora nu au existat în realitate, operațiunile fiind fictive.

Prin înregistrarea acestor facturi de livrare fictive emise de S.C. "U. S.R.L., beneficiarii finali au evidențiat în contabilitate cheltuieli ce au condus la diminuarea bazei impozabile și, pe cale de consecință, la diminuarea sumelor de plată datorate bugetului general consolidat al statului.

Astfel, în concret, în perioada 2010 - 2012, în calitate de administrator al S.C. Q. S.R.L., în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A. a evidențiat în actele contabile ale societății cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale, constând într-un număr de 99 de facturi cu mențiuni false, în valoare totală de 949.864,90 RON, emise de S.C. U. S.R.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Deși reprezentau operațiuni nereale, mărfurile menționate în facturile emise fictiv către S.C. U. S.R.L, în numele furnizorilor S.C FF. S.R.L. (2 facturi), S.C. GG. S.R.L. (3 facturi), S.C. II. S.R.L. (9 facturi), S.C. VV. S.R.L. (11 facturi), S.C. WW. S.R.L. (7 facturi), S.C. XX. S.R.L. (6 facturi) și S.C. GGG. S.R.L. (6 facturi), au fost refacturate de inculpatul E. către S.C. Q. S.R.L.

Cu titlu exemplificativ, s-a reținut că factura nr. x din 17 decembrie 2010, în valoare totală de 4.848,40 RON, emisă de S.C. II. S.R.L. către S.C. U. S.R.L. a fost urmată de factura nr. x din 22 decembrie 2010, în valoare de 4.960 RON, emisă de cea din urmă societate către S.C. Q. S.R.L., ambele conținând aceleași mențiuni, respectiv "2 bucăți pinion dublu S1500 și 2 bucăți pinion simplu S1500". S-a notat că o astfel de relație comercială este lipsită de eficiență economică, în contextul în care doar transportul presupuselor mărfuri din comuna Agapia, județul Neamț, în comuna Bistra, județul Maramureș, valorează mai mult decât diferența dintre prețul de achiziție și cel de vânzare, respectiv 111,60 RON.

Totodată, s-a reținut că aceeași situație caracterizează și celelalte tranzacții desfășurate între cele două societăți comerciale, care s-au concretizat în emiterea unui număr total de 99 facturi, în valoare de 949.864,90 RON cu TVA, ce au fost achitate, preponderent, în numerar, precum și prin compensare.

Mărfurile menționate în facturile de livrare către S.C. Q. S.R.L., ce provin din achiziționarea fictivă a acestora de către S.C. U. S.R.L. de la S.C. FF. S.R.L. (facturile din 21 și 29 ianuarie 2011), S.C. GG. S.R.L. (facturile din 10-12 martie 2011), S.C. II. S.R.L. (facturile din 28-29 octombrie 2010 și 2, 6, 8, 12 și 17 decembrie 2010), S.C. MM. S.R.L. (facturile din 27-30 octombrie 2010, 1 și 4 noiembrie 2010), S.C. VV. facturile din 1 și 10 septembrie 2010 și, respectiv, octombrie 2010), S.C. WW. S.R.L. (7 facturi din noiembrie 2010), S.C. XX. S.R.L. (6 facturi din ianuarie 2011) și S.C. GGG. S.R.L. (6 facturi din luna octombrie 2010) sunt cele evidențiate în anexa 4 a raportului de expertiză financiar contabilă nr. 43 din 29 februarie 2016.

În contextul factual prezentat, s-a concluzionat că fapta inculpatului A., care, în calitate de administrator al S.C. Q. S.R.L., în perioada 2010-2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a evidențiat în actele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, constând într-un număr de 99 facturi cu mențiuni false, în valoare totală de 949.864,90 RON, emise de S.C. U. S.R.L. Agapia, județul Neamț, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 304.395,68 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

Cu privire la inculpatul B. s-a reținut că, în calitate de administrator al S.C. T. S.R.L., în perioada 2010 - 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a evidențiat în actele contabile ale societății cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, constând într-un număr de 41 de facturi cu mențiuni false, în valoare totală de 173.488,58 RON cu TVA, emise de S.C. U. S.R.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Conform anexei 4 a raportului de expertiză nr. x/2016 din 29 februarie 2016, mărfurile menționate în facturile de livrare către S.C. T. S.R.L. provin din achiziționarea lor fictivă, de către S.C. U. S.R.L., de la: S.C. TT. S.R.L. - 5 facturi din 28 august 2010, 20 septembrie 2010, 27 septembrie 2010, 27 ianuarie 2011 și 31 ianuarie 2011 și de la S.C. BBB. S.R.L. - 3 facturi din datele de 27 aprilie 2010, 30 mai 2010 și 30 iunie 2010.

S-a notat că diferența dintre sumele ce figurează pe facturile de livrare emise de S.C. U. S.R.L. și cele de pe facturile de achiziție a acelorași bunuri este foarte redusă și nu relevă scopul economic al tranzacțiilor, cu atât mai puțin al contravalorii transportului.

Cu titlu de exemplu, s-a arătat că mărfurile din factura nr. x din 27 ianuarie 2011 emisă de S.C. U. S.R.L. către S.C. T. S.R.L., respectiv 3 bucăți de "ambreaj lat", au un preț total de 4.464 RON cu TVA. Aceleași produse se regăsesc și în factura de achiziție a U. S.R.L. emisă în numele S.C. TT. S.R.L. din aceeași dată, iar valoarea acestora este de 4.315,20 RON. Or, diferența dintre valoarea facturilor anterior menționată, în sumă de 148,80 RON, nu poate susține scopul economic al unei astfel de tranzacții, prin raportare la taxele către stat, cheltuielile cu transportul și, inclusiv, profitul.

S-a mai reținut că în aceeași modalitate sunt evidențiate în actele contabile ale S.C. U. S.R.L. și celelalte așa-zise tranzacții comerciale.

În raport cu aspectele factuale reținute, s-a concluzionat că fapta inculpatului B., care, în calitate de administrator al S.C. T. S.R.L., în perioada 2010-2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a evidențiat în actele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, constând într-un număr de 41 facturi cu mențiuni false, în valoare totală de 173.488,58 RON cu TVA, emise de S.C. U. S.R.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totală de 55.488,70 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 5 C. pen.

Instanța a înlăturat apărările inculpaților în sensul că achizițiile de la S.C. U. S.R.L. au fost reale întrucât unele dintre aceste bunuri, a căror existență a fost confirmată de martori, ar fi fost vândute ulterior către alți beneficiari, iar contravaloarea lor - încasată.

În acest sens, a reținut, pe de o parte, că fictivitatea operațiunilor comerciale consemnate în facturile emise de S.C. U. S.R.L. rezultă cu prisosință din însăși fictivitatea operațiunilor inițiale de achiziționare a produselor, relevată anterior.

Pe de altă parte, a subliniat că, prin specificul său, circuitul evazionist cuprinde două componente: circuitul faptic - achiziții de mărfuri de la persoane fizice sau chiar juridice, fără a fi însă fiscalizate și circuitul scriptic - realizat tocmai pentru a acoperi circuitul faptic și pentru a evita plata obligațiilor fiscale către stat după vânzarea produselor. Or, tocmai acesta este și tipul de evaziune fiscală dedus judecății, respectiv acela în care inculpatul a deținut în fapt cantitățile de marfă menționate în facturile cu caracter fictiv, mărfuri care ulterior au fost comercializate către beneficiari finali, având însă o altă sursă de proveniență decât cea evidențiată în contabilitate.

Relevante, în acest sens, au fost apreciate: raportul de expertiză contabilă judiciară nr. 43 din 29 februarie 2016, care a stabilit, pe de o parte, că cele 630 de facturi fiscale au fost înregistrate în evidența contabilă a U. S.R.L. ca "mărfuri", valoarea lor regăsindu-se în contul 371-mărfuri și contul 4426-TVA deductibil, iar pe de altă parte, că încasările sumelor de la clienți nu au fost înregistrate în contul de casă 5311 sau în contul de bancă 5121, ci în cont asociat 455, adică asociatul E. a împrumutat firma cu bani pentru efectuarea plăților către furnizori; declarațiile martorilor, care atestă existența fizică a bunurilor, prin faptul că au ajutat la manipularea și descărcarea acestora, dar care nu oferă informații relevante privind proveniența mărfurilor respective; declarațiile martorilor care figurează în calitate de delegați în facturile emise de inculpatul E., care au arătat că nu au efectuat vreodată un transport de marfă pentru acesta; procesul-verbal nr. x din 10 aprilie 2013 întocmit de inspectori din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Neamț, care atestă că în evidențele contabile ale U. S.R.L. ar fi fost înregistrate, în perioada 01.01.2010-31.12.2012, achiziții de bunuri de la 32 de societăți comerciale cu comportament de tip fantomă și că grupul contribuabililor care beneficiază de avantaje fiscale prin evidențierea, în documentele proprii, a unor achiziții de la firma sus-menționată este format, printre alții, din: S.C. Q. S.R.L., HHH. S.R.L., S.C. V. S.R.L., S.C. T. S.R.L. ș.a.

În fine, s-a avut în vedere și poziția procesuală de recunoaștere a faptei adoptată de inculpații O., UUU., VVV. și WWW. în cursul urmăririi penale (față de care s-a dispus soluție de clasare și aplicarea unei sancțiuni administrative), care au recunoscut fictivitatea operațiunilor comerciale desfășurate cu inculpatul E..

În actualul cadru procesual, invocând incidența motivului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul B. a susținut că fapta concretă pentru care a fost condamnat definitiv nu corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada fictivității operațiunilor comerciale care i se impută, atâta timp cât S.C. T. S.R.L. nu a fost beneficiar final al mărfurilor achiziționate de la S.C. U. S.R.L., ele fiind vândute, cu profit înregistrat și impozitat, către societăți terțe, care, nefiind cercetate în cauză, conferă acestor tranzacții un caracter real, optică confirmată jurisprudențial printr-o hotărâre pronunțată într-o speță identică (decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2013).

Pe de altă parte, cele 41 de facturi "false" înscrise în contabilitate, reținute în sarcina sa, nu sunt descrise, doar pentru 9 dintre ele stabilindu-se lanțurile presupus fictive, restul de 32 de facturi nefiind nici măcar identificate, ceea ce înseamnă că pentru acestea din urmă a fost condamnat prin analogie. În plus, nu s-a stabilit numărul de acte materiale și prejudiciul cauzat prin fapta imputată.

Inculpatul A. a invocat, deopotrivă, neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală, raportat la două situații de fapt punctuale, care, în opinia recurentului, dovedesc realitatea operațiunilor comerciale vizate de acuzație, respectiv: cumpărarea de către S.C. U. S.R.L. de la societatea inculpatului (S.C. Q. S.R.L.), în baza facturii nr. x/10.12.2010, a unui autoturism de teren marca x cu nr. de înmatriculare x, în valoare de 20.000 RON, a cărui plată s-a făcut prin compensare cu factura S.C. U. S.R.L. nr. 222 din 08.11.2010, urmată de vânzarea acestuia, cu profit, către BB. din Harghita, cu suma de 21.000 RON; girarea, cu biletele la ordin emise de S.C. Q. S.R.L. în derularea relațiilor comerciale cu S.C. U. S.R.L., a plății debitelor celei din urmă societăți către furnizorii S.C. CC. S.R.L., S.C. DD. S.R.L. și S.C. EE. S.R.L., care nu sunt societați fantomă și nici nu au fost trimise în judecată.

În același sens, a arătat că, în pofida celor reținute de instanțe, există documente justificative care dovedesc realitatea achizițiilor de la S.C. U. S.R.L., acestea constând în: contractul de prestări servicii nr. x din 23.03.2010 încheiat între S.C. Q. S.R.L. și S.C. U. S.R.L. și convenția din data de 01.02.2011 între aceleași societăți, însoțită de devizele de lucrări, procesele-verbale de recepție și, mai ales, autorizațiile de exploatare, procesele-verbale, memoriile de defrișare și hărțile întocmite de Direcția Silvică Baia Mare prin Ocoalele Silvice Ruscova și Poieni, activități desfășurate pe parcursul mai multor ani, inclusiv în perioada care vizează prezenta cauză, toate cu girul și sub controlul Direcției Silvice.

În fine, a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 52 alin. (3) C. proc. pen., în configurarea rezultată din Decizia Curții Constituționale nr. 102/2021, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor instanțelor de contencios administrativ nominalizate, prin care s-a constatat că în relația S.C. Q. S.R.L. - S.C. U. S.R.L. nu există prejudiciu.

Evaluând criticile formulate de recurenții inculpați, Înalta Curte constată, prioritar, că acestea au ca premisă însăși negarea bazei factuale stabilite în mod definitiv, care a condus la reținerea fictivității operațiunilor de achiziționare, de către S.C. U. S.R.L., a bunurilor ce au făcut ulterior, scriptic, obiectul livrărilor către firmele administrate de cei doi recurenți.

Practic, invocând realitatea achizițiilor efectuate de S.C. U. S.R.L. (și, prin aceasta, implicit, și realitatea livrărilor către societățile ai căror administratori sunt), pentru argumente ce vizează, în mod determinant, momente ulterioare și extrinseci operațiunilor comerciale ce fac obiectul acuzațiilor, recurenții inculpați solicită, în realitate, nu cenzurarea unor chestiuni de drept circumscrise conținutului tipic obiectiv al infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ci reevaluarea materialului probator administrat în cauză sub aspectul particular al fictivității operațiunilor comerciale desfășurate în relația cu furnizorul S.C. U. S.R.L., negând, astfel, concluzia definitivă la care au ajuns instanțele cu privire la această chestiune de fapt.

Or, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.

Instanța de casație este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanță cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, fără a putea reevalua ea însăși, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configurația faptică a acuzațiilor.

Această înseamnă că, în speță, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanței de apel referitoare, în primul rând, la caracterul fictiv al operațiunilor de achiziție efectuate de S.C. U. S.R.L., evidențiat, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, de elemente factuale care nu mai pot fi cenzurate în recurs în casație, cum ar fi, exemplificativ: lipsa documentelor justificative care să ateste o operațiune reală (avize de însoțire a mărfii, foi de parcurs, devize de lucrări, contracte de transport, note de comandă); completarea facturilor chiar de către inculpatul E. sau de către alte persoane din anturajul acestuia, iar nu de reprezentanții societăților comerciale emitente; nedeclararea, de către pretinșii furnizori, a livrărilor și lipsa unei surse reconstituibile de aprovizionare a acestora; formatul facturilor emise în numele acestor societăți, tipic celui utilizat în derularea unor operațiuni fictive, respectiv simple hârtii tipărite, fără însă a avea pretipărite datele de identificare ale furnizorului, serie și număr, ce ar fi făcut posibilă stabilirea cronologiei lor.

În al doilea rând, instanța de casație trebuie să se raporteze la concluzia instanței de apel privind răsfrângerea acestei fictivități, în mod necesar, și asupra livrărilor subsecvente vizând aceleași mărfuri, pretins efectuate de S.C. U. S.R.L. către firmele administrate de recurenții inculpați, și care conferă acestor din urmă livrări aceeași caracteristică de operațiune fictivă, nereală, care nu a avut la bază circulația efectivă a bunurilor.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, operațiunea fictivă reprezintă disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există.

Prin urmare, operațiunea fictivă sau nereală constă în consemnarea sau menționarea scriptică, în cuprinsul unei evidențe financiar-contabile ori fiscale prevăzute de lege, a unei tranzacții care nu are corespondent în realitatea faptică.

Pentru ca o operațiune să poată fi calificată ca fictivă sau nereală este necesar să se constate o discrepanță sau o inexactitate cu caracter esențial între situația reală și modul în care aceasta a fost consemnată în documentul financiar-contabil corespunzător. Fictivitatea implică, așadar, lipsa de veridicitate a unui element esențial care caracterizează orice operațiune economică, respectiv furnizorul sau prestatorul, cumpărătorul sau beneficiarul, bunurile sau serviciile tranzacționate și prețul ori contraprestația. Având în vedere caracterul său unitar, o operațiune economică este recunoscută ca reală numai dacă toate aceste elementele esențiale ale tranzacției economice sunt reale deopotrivă în mod cumulat, în caz contrar, situația faptică nemaiavând corespondent în reflectarea sa scriptică, financiar-contabilă.

Or, în speță, ceea ce li se impută recurenților-inculpați este faptul că au înregistrat în contabilitatea societăților pe care le administrează cheltuielile aferente achizițiilor pretins efectuate de la S.C. U. S.R.L., ce au avut ca obiect bunuri a căror achiziționare de către cea din urmă societate nu a avut la bază operațiuni reale.

Altfel spus, cei doi inculpați au înregistrat în contabilitate facturi de achiziție de la S.C. U. S.R.L. a unor bunuri pe care cea din urmă societate nu le achiziționase în mod real și, implicit, nici nu le putea livra în mod efectiv societăților administrate de recurenți, ci doar scriptic, disimulând juridic realitatea. Ca urmare, în speță, lipsa de veridicitate poartă nu exclusiv asupra înregistrărilor contabile efectuate de S.C. U. S.R.L., ci chiar asupra existenței obiectului tranzacțiilor, respectiv bunurile pretins achiziționate de S.C. U. S.R.L. de la cele 28 de societăți, ce au făcut ulterior obiectul așa-ziselor livrări către firmele administrate de către recurenți.

Inculpatul B. a susținut că achizițiile de mărfuri de la S.C. U. S.R.L. nu au avut caracter fictiv, deoarece bunurile au fost vândute mai departe, cu profit înregistrat și impozitat.

La rândul său, inculpatul A. a susținut că modalitatea de plată a unora dintre achizițiile de la S.C. U. S.R.L. - prin compensare cu facturi emise de societatea sa și prin bilete la ordin care au fost girate către furnizorii S.C. U. S.R.L., S.C. CC. S.R.L., S.C. DD. S.R.L. și S.C. EE. S.R.L., care nu sunt societați fantomă și nici nu au fost trimise în judecată - face dovada realității operațiunilor subsumate acuzației.

Aceste apărări nu aduc, însă, în discuție aspecte de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care au fost condamnați definitiv recurenții, ci elementul factual al fictivității tranzacțiilor cu S.C. U. S.R.L. înregistrate în contabilitatea firmelor administrate de inculpați, sub aspectul existenței bunurilor pretins achiziționate și, prin aceasta, însăși modalitatea de interpretare a probatoriului sub aspectul particular analizat, ce nu poate face obiectul cenzurii instanței de casație.

De altfel, cu caracter de principiu, împrejurarea că bunurile pretins achiziționate au fost ulterior revândute nu relevă, prin ea însăși, realitatea achiziției lor în forma înregistrată în contabilitatea societăților administrate de recurenți, veridicitatea operațiunii presupunând în mod necesar, așa cum s-a argumentat anterior, întrunirea simultană a condiției realității cu privire la toate elementele esențiale tranzacției, la chiar momentul efectuării acesteia.

Or, în condițiile în care, în speță s-a stabilit, cu titlu definitiv, că achizițiile de la S.C. U. S.R.L. au fost fictive, bunurile achiziționate scriptic neexistând fizic, în materialitatea lor, este evident că mărfurile vândute ulterior de societatea recurentului B. au avut o altă sursă de proveniență decât cea evidențiată în cele 41 de facturi de achiziție de la S.C. U. S.R.L.

În contextul aceleiași constatări, se remarcă și că faptul compensării sumelor aferente unora dintre tranzacțiile vizate de acuzație cu plățile corespunzătoare altor operațiuni desfășurate între aceleași părți, respectiv, plata celor dintâi cu bilete la ordin emise de societatea inculpatului A., care, în final, au fost folosite pentru girarea debitelor S.C. U. S.R.L. către furnizori reali, nu poate avea finalitatea invocată de recurent, fictivitatea tranzacțiilor incriminate purtând în cauză asupra b