ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2241/2021

Ședința publică din data de 27 octombrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 17.08.2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2021, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei nr. 457/19.02.2020 pronunțată de această instanță în dosar nr. x/2015.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 alin. (1) și art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Referitor la ipoteza reglementată de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul a arătat că nu a fost legal citat și nici prezent la termenul de judecată la care a fost pronunțată hotărârea contestată. Din procesul-verbal de înmânare a citației nu reiese clar cum au fost comunicate actele de procedură, nu rezultă că actele au fost depuse la cutia poștală, întrucât căsuța corespunzătoare acesteia nu este bifată. În fapt, destinatarul nu mai locuia la adresa respectivă, iar contestatorul nu a primit citație pentru termenul din 19.02.2020, la care au avut loc dezbaterile și judecata cauzei. Contestatorul a trimis la dosar o cerere de amânare, arătând că nu a fost citat, nu a primit întâmpinarea, iar avocatul ales nu-l poate reprezenta întrucât se află în concediu de îngrijire copil, dar instanța a respins solicitarea și a trecut la judecarea cauzei, apreciind că procedura de citare este legal îndeplinită. Contestatorul a fost nevoit să se mute de la adresa de domiciliu în contextul unei executări imobiliare asupra locuinței, iar în împrejurările date acesta nu și-a putut schimba adresa de domiciliu, prioritară fiind la acel moment găsirea unui loc de muncă, relocarea copilului la grădiniță, găsirea unei alte soluții pentru locuința familiei. La data comunicării citației la adresa din Popești Leordeni str. x F, contestatorul nu mai locuia acolo de peste un an de zile, iar potrivit art. 166 C. proc. civ. agentul avea datoria să raporteze instanței că destinatarul nu mai locuiește la imobilul respectiv pentru a înștiința partea să facă demersuri pentru a obține o nouă adresă unde urmează a se face comunicarea. Această situație a fost învederată de către contestator prin cererea de amânare formulată la termenul la care s-a judecat recursul. În ce privește reprezentarea prin apărător ales, cererea de recurs a fost formulată în octombrie 2018, iar la data de 29.04.2019 a intervenit situația suspendării exercitării profesiei ca urmare a nașterii unui copil, conform Legii nr. 51/1991.

În aceste împrejurări, contestatorul a solicitat, în temeiul art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de formulare a contestației în anulare.

Referitor la ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., contestatorul arată că din înscrisurile dosarului rezultă că în cauză au avut loc mai multe înlocuiri în completul de judecată, situație contrară principiului continuității instanței prevăzută de art. 214 C. proc. civ.. Astfel, raportul de admisibilitate a fost întocmit de către d-na magistrat asistent B., iar la 07.05.2019, cu două zile anterior procesului-verbal din 09.05.2019 prin care s-a stabilit preluarea dosarelor completului C10 CF de către d-na judecător C., aceasta semnează rezoluția prin care se constată că raportul de admisibilitate întrunește condițiile prevăzute de lege și dispune comunicarea acestuia părților. Prin rezoluția din 25.06.2019 s-a stabilit termen în data de 23.10.2019, în complet de filtru în cameră de consiliu, rezoluția fiind semnată de d-na judecător D.. Conform procesului-verbal din 22.10.2019, dosarele d-nei judecător D. au fost preluate de d-na judecător E., iar completul de judecată a fost alcătuit din președinte E., judecător F., judecător G.. Decizia contestată este semnată de acești judecători și de magistrat-asistent H., fără a se indica motivele temeinice, obiective, pentru care pe parcursul procesului au fost înlocuiți doi judecători și magistratul-asistent.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este tardivă, pentru argumentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ. "Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă".

În cauză, decizia nr. 457 supusă contestației în anulare a fost pronunțată la data de 19.02.2020 și a fost comunicată contestatorului (recurent în acel dosar) la data de 22.04.2020, așa cum rezultă din dovada comunicării aflată la dosarul nr. x/2015 în care s-a pronunțat această decizie.

Contestația în anulare a fost formulată la data de 13.08.2021 (data poștei) astfel încât termenul de exercitare a căii extraordinare de atac a fost depășit atât prin raportare la teza I a dispozițiilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ. privind cele 15 zile de la comunicare (care s-au împlinit la data de 08.05.2020), cât și prin raportare la teza a II a privind condiția formulării cererii în cel mult un an de rămânerea definitivă a deciziei (care s-a împlinit la data de 19.04.2021).

Contestatorul a solicitat repunerea în termenul de formulare a contestației în temeiul art. 186 C. proc. civ., în cadrul apărărilor aferente primului motiv de contestație privind nelegala citare la termenul de judecată a recursului (art. 503 alin. (1) C. proc. civ.).

Referitor la această solicitare, de repunere în termenul de exercitare a contestației în anulare, se constată însă că nu au fost respectate exigențele art. 186 C. proc. civ. invocate de către contestator, în sensul că nu au fost indicate motivele temeinic justificate menționate de textul legal, nu s-a arătat în ce a constat împiedicarea în exercitarea căii de atac și nu s-a dovedit că au fost respectate dispozițiile art. 186 alin. (2) C. proc. civ. privind îndeplinirea actului de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, astfel încât cererea nu poate fi primită.

Pe de altă parte, din apărările expuse de către contestator în susținerea motivului de contestație reglementat de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., a rezultat că acesta cunoștea de existența procesului respectiv deci, pe cale de consecință, nu se poate reține că ar fi existat impedimente în formularea căilor de atac extraordinare în termenul legal, câtă vreme nici prin cererea de repunere în termen nu au fost indicate astfel de ipotetice situații.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare este tardivă, iar solicitarea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 900 RON este întemeiată și va fi admisă, întrucât, raportat la soluția adoptată, contestatorul este parte căzută în pretenții conform art. 453 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca tardivă, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 457/19.02.2020 a acestei instanțe și va obliga contestatorul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON către intimatul I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorul A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat J., în București, Calea x, Tr. 5, camera 4, sector 1 împotriva deciziei nr. 457 din 19 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul I., cu domiciliul în comuna Scrioaștea, sat Brebina, județul Teleorman și cu domiciliul procesual ales la S.C. K., în București, B-dul x nr. 1.

Obligă pe contestator la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON către intimatul I..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 octombrie 2021.