ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2216/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data 5 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: în principal, nulitatea mărcii A. nr. depozit x înregistrată pe numele lui B., ca fiind solicitată cu rea-credință, în baza art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicate geografice si, în subsidiar, decăderea pârâtului titular al mărcii din drepturile conferite de marcă, în baza art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicate geografice; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 2261 din 23 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.; a dispus decăderea pârâtului din drepturile conferite de marca A. nr. depozit x; a obligat pe pârât să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 5.500 RON reprezentând onorariu avocat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 1260A din 08 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelul principal declarat de apelantul-pârât B. și apelul incident formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2261 din 23 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1260 A din 08 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul B.. Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința respingerii acțiunii promovate de societatea reclamantă. Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (8) C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat hotărârea atacată din perspectiva reținerii în mod greșit doar a dispozitiilor art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, fără a le corobora cu cele ale art. 12 alin. (1) ale Directivei nr. 2008/95. Deși materialul probator nu a fost apt să răstoarne prezumția bunei-credințe, instanța a apreciat că sunt incidente doar dispozițiile art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, aplicând sancțiunea decăderii din dreptul de a folosi marca, instanța având obligația să aprecieze situația nu numai în litera legii, ci și în spiritul ei, coroborând toate textele de lege incidente în cauză. A mai arătat recurentul-pârât că nu a fost nici neglijent, nici de rea-credință, a apelat la notificări și la o actiune în obligația de a face, pentru ca instanța să dispună ca societatea intimată-reclamantă să nu mai folosească denumirea înregistrată. Or, în speță, motivul nefolosirii mărcii este imputabil intimatei-reclamante, care a acționat cu rea-credință, folosind denumirea, promovând diverse acțiuni și tergiversând finalizarea dosarului ce se află pe rolul Judecătoriei Iași. Momentul de la care curge termenul de 5 ani a fost apreciat greșit de către instanța de apel, atât timp cât nu s-a raportat la data la care titularul mărcii nu mai poate avea niciun fel de incertitudine referitoare la apropierea mărcii și care este în măsură să înlăture orice reticență. Aprecierea sa că trebuie să fie sincer, cu bună-credință și să astepte ca instanța să-și spună cuvântul nu poate fi interpretată ca o neglijență căreia să i se aplice sancțiunea decăderii, iar soluțiile pronunțate de în cauză nesocotesc principiile ce guvernează dreptul român, în sensul că ignoră buna-credință în promovarea acțiunilor. Deși este garantat de Constituție, accesul liber la justiție nu poate îmbrăca forma abuzului de drept, or intimata-reclamantă, prin promovarea acțiunii sale, a urmărit eludarea legii.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la data de 16 martie 2021 - data depunerii la oficiul poștal -, în termenul legal, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) din același Cod, susținând că în motivele de recurs, recurentul-pârât nu a dezvoltat critici din care să rezulte normele de drept material încălcate sau aplicate greștit de către instanța de apel, ci a reluat argumentele expuse în cadrul apelului. La data de 18 martie 2021, în termenul legal, intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a depus întâmpinare, prin care a solicitat ca instanta să aprecieze, în funcție de probatoriul administrat, dacă hotărârea atacată este nelegală, precizând că nu are competența de a formula un punct de vedere în sensul sancționării sau nesancționării unui titular de marcă cu decăderea, în condițiile art. 46 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată. La data de 12 aprilie 2021 (data depunerii la oficiul poștal), recurentul-pârât a depus concluzii scrise, prin care a solicitat înlăturarea susținerilor intimaților, reiterând aspectele deduse judecății recursului, precum și judecarea cauzei în lipsă.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același Cod. Părțile nu și-au exprimat poziția procesuală, prin formularea, în scris, a unui punct de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 C. proc. civ., completul filtru, prin rezoluția din 20 septembrie 2021, a stabilit termen de judecată la data de 26 octombrie 2021, în camera de consiliul, fără citarea părților, în vederea discutării admisbilității în principiu a recursului declarat de reclamanta C. împotriva deciziei civile nr. 1938 din 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, din perspectiva neîncadrării motivelor de recurs în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a căror incidență a fost invocată în susținerea căii de atac, Înalta Curte constată următoarele: În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, art. 489 alin. (1) din același Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 489, aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată, pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, iar instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunțate în apel prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În aceste circumstanțe, Înalta Curte constată că deși se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete asupra raționamentului curții de apel care a determinat soluția de respingere a apelului pârâtului B. împotriva sentinței atacate și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a expune argumente prin care readuce în discuție chestiuni ce țin de situația de fapt a speței și de aprecierea probatoriului, invocând în mod formal reținerea greșită a prevederilor art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, fără a fi coroborate cu cele ale art. 12 alin. (1) ale Directivei nr. 2008/95. Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, etapă procesuală în care nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecății îl constituie legalitatea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a unor dispoziții legale pretins încălcate sau omis a fi fost aplicate, astfel cum a procedat recurentul-pârât în cadrul memoriului de recurs, întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței raportat la considerentele avute în vedere în mod real la pronunțarea soluției. Din această perspectivă, se observă că argumentele recurentului-pârât în susținerea nelegalității deciziei recurate s-au concentrat pe aprecieri legate de conduita părții înainte de promovarea cererii de chemare în judecată, manifestată prin opusul neglijenței și relei-credințe, care ar fi justificat dispoziția instanței ca societatea intimată-reclamantă să nu mai folosească denumirea înregistrată, pe nesocotirea principiilor care guvernează buna-credință în promovarea acțiunilor și pe eludarea legii de către intimata-reclamantă prin promovarea acțiunii sale, aspecte care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În absența unor expuneri care să reflecte raționamentul pretins eronat al instanței de apel, sub aspectul normelor de drept material reținute ori fără argumente clare care să arate maniera eronată de interpretare a dreptului material incident în cauză, instanța de recurs nu poate decela care anume sunt aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate ce pot fi circumscrise cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., așa încât, sancțiunea ce devine incidentă este cea a nulității căii de atac, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din același Cod, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise și invocate de titularul căii de atac nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege. Cum, în cauză, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.. nu au fost identificate motive de ordine publică, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârât.