ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2149/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data 31 decembrie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 980A din 14 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 18 februarie 2021 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenții au învederat, că, în temeiul Decretului nr. 167/1958, înțeleg să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru restituirea sumei pretins acordate cu titlu de împrumut în anul 2010, fiind depășit termenul de 3 ani de la data pretinsei remiteri a sumei la care se face referire în acțiunea introductivă, neexistând cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției, astfel cum corect a reținut instanța de fond.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenții au susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat motivat cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la prevederile Decretului nr. 167/1958, deși instanța de fond a constatat că, față de data intervenirii pretinsului împrumut, respectiv în anul 2010, sunt incidente prevederile C. civ. de la 1864 pentru sumele pretins plătite în anul 2010 și cele ale Noului C. civ. pentru sumele pretins achitate începând cu anul 2012.

Tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada convenției scrise de împrumut și atât reglementările din vechiul C. civ., cât și cele din noul cod prevăd forma scrisă ca dovadă pentru actele având ca obiect împrumutul unor sume de bani.

De asemenea, tribunalul a reținut că împrumutul de consumație nu este probat prin extrasele de cont depuse la dosar, întrucât unele sunt pe un alt nume decât al reclamantului.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului la data de 02 martie 2021, care a depus întâmpinare, la data de 01 aprilie 2021, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, arătând că reluarea argumentelor instanței de fond nu reprezintă o motivare a recursului care să corespundă exigențelor art. 489 C. proc. civ. intimatul a mai invocat excepția inadmisibilității recursului, față de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., arătând că recurenții invocă pe calea recursului apărări și motive pe care puteau să le invoce oricând pe calea apelului, dar nu le-au formulat, iar, la fond, nu au depus întâmpinare.

Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Prin rezoluția de primire din data de 23 februarie 2021 s-a stabilit că recurenții datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 3341,29 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. f) coroborat cu cele ale art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., calculată la valoarea pretențiilor contestate.

Prin adresa emisă de instanță la data de 26 februarie 2021 și comunicată recurenților la data de 03 martie 2021 (potrivit proceselor-verbale de înmânare de la filele x), li s-a pus în vedere acestora ca, în termen de 10 zile de la comunicare, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3341,29 RON, precum și faptul că au posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 sau cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit la 19 iulie 2021, raportorul a reținut că, urmare a verificărilor prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., recursul este declarat în termen legal, iar, până la data întocmirii raportului, recurenții nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 04 august 2021.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Analizând cu prioritate excepția netimbrării recursului, reținută prin raport, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În speță, prin adresa emisă de instanță la data de 26 februarie 2021 și comunicată recurenților la data de 03 martie 2021 (potrivit proceselor-verbale de înmânare de la filele x), li s-a pus în vedere acestora ca, în termen de 10 zile de la comunicare, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3341,29 RON. De asemenea, prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a pus în vedere recurenților să depună taxa judiciară de timbru, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Cum însă, recurenții nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanță, în raport de prevederile art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este timbrat, astfel încât se impune sancțiunea anulării recursului declarat reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 980A din 14 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

De altfel, se constată că recursul dedus judecății nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 lit. d) C. proc. civ., respectiv cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar sancțiunea care intervine în acest caz este prevăzută la alin. (3) al aceluiași articol, care sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Prin cererea de recurs, recurenții au arătat că sumele pretinse în acțiune sunt prescrise raportat la Decretul nr. 167/1958, întrucât au trecut 3 ani de la data remiterii, așa cum corect a reținut instanța de fond, iar instanța de apel a omis să se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Or, analizând decizia recurată se reține că excepția prescripției invocată de recurenți reprezintă o apărare de fond, care a fost analizată de instanțele de fond, prima instanța respingând cererea reclamantului, ca fiind prescrisă, iar instanța de apel, urmare a admiterii apelului declarat de reclamant, a apreciat că înscrisul intitulat declarație, întocmit de părți la 15.09.2017, reprezintă o nouă convenție generatoare de noi drepturi și obligații, ce a concretizat acordul de voință cu privire la o nouă obligație asumată de părți referitoare la împrumut și la termenul de restituire a sumei de 66.000 euro.

A mai reținut instanța de apel că, chiar dacă se poate aprecia că, după intervenția prescripției cu privire la contractul anterior, obligația asumată de debitori a subzistat ca o obligație civilă imperfectă, naturală, această situație s-a schimbat la încheierea noii convenții prin care împrumutații s-au obligat să restituie suma primită cu acest titlu, astfel că a operat o novație valabilă a obligației civile imperfecte într-una perfectă, a cărei executare poate fi obținută prin constrângere, iar față de data încheierii noului contract (15.09.2017) și având în vedere conținutul art. 6 alin. (5) din Noul C. civ., conform căruia dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, săvârșite după intrarea sa în vigoare precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, a apreciat că sunt aplicabile prevederile Noului C. civ. referitoare la contractul de împrumut respectiv art. 2158 si următoarele.

Astfel, din cuprinsul cererii de recurs reiese că recurenții nu au formulat critici concrete de nelegalitate care să combată raționamentul instanței de apel în sensul că prin încheierea înscrisului din 15.09.2017 a operat o novație obiectivă, respectiv că părțile au înțeles să stingă vechea obligație printr-o nouă obligație; aspectele prezentate de recurenți nu vizează considerentele instanței de apel, ci reprezintă o reiterare a apărărilor formulate în apel ce vizează situația de fapt, recurenții limitându-se la a arăta că instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada unei convenții scrise de împrumut, care nu poate fi probat prin extrasele de cont depuse la dosar, dintre care unele sunt pe un alt nume decât cel al reclamantului.

Prin urmare, aceste susțineri ale recurenților nu pot face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanța de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situații de fapt.

Raportat la conținutul concret al cererii de recurs, Înalta Curte, reține că, deși, în cauză, s-a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții nu au formulat critici care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci și-au exprimat nemulțumirea cu privire la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză și la eficiența dată acestora de către instanța de apel.

Or, în faza procesuală a recursului nu pot fi puse în discuție și reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecații.

Astfel, simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Având în vedere că recurenții nu au arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 980A din 14 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 980A din 14 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2021.