ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2144/2021

HOTĂRÂRE

20.10.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2144/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 09 decembrie 2020, sub nr. x/2020, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimata ANAF- Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale, contestație la executarea silită pornită împotriva sa, în calitate de debitoare, arătând că înțelege să conteste adresa de înființare a popririi nr. 562/12.11.2020, eliberată de Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Ploiești, solicitând să i se aducă la cunoștință din ce se compune suma care este trecută în poprire.

Ca răspuns la solicitările instanței, la data de 23.02.2021, contestatoarea a formulat precizări, arătând că este încarcerată în Penitenciarul de Femei Târgșoru Nou, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 68/2018/02.10.2019 și că obiectul contestației la executare formulată îl reprezintă contestarea sumei de 5.914.173 RON cu care este înregistrată la Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul ANAF Ploiești, conform sentinței nr. 40/06.03.2018 a Curții de Apel București, întrucât la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași - Serviciul colectare și executare silită - persoane fizice Călărași figurează cu suma de 3.103.569 RON, conform aceleiași sentințe nr. 40/06.03.2018 și că solicită să se stabilească suma exactă pe care o are de plată.

Prin sentința civilă nr. 3086 din 12 aprilie 2021, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale de ordine publică, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea A., în favoarea Judecătoriei Călărași.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 260 alin. (1) și (4) Codul de procedură fiscală, potrivit cu care "Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență."

De asemenea, această instanță a reținut că potrivit art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., dispozițiile C. proc. civ. se aplică și în alte materii în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare, iar potrivit art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., "Contestația se introduce la instanța de executare", iar potrivit art. 651 alin. (1) din același cod, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Instanța a mai arătat că prin sentința penală nr. 40/06.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 293A/02.10.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost obligată contestatoarea A., în solidar cu alte persoane, la plata sumei de 5.914.173 RON, reprezentând prejudiciu, având următoarea structură: 1.130.545 RON către Agenția Națională de Administrare Fiscală și 4.783.628 RON către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

S-a mai reținut că din totalitatea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că domiciliul debitoarei contestatoare se află în Călărași, str. x, jud. Călărași, iar din verificările efectuate în DEPABD reiese că din anul 2015, contestatoarea debitoare figurează cu domiciliul în Călărași, la adresa indicată anterior.

Conchizând, această instanță a apreciat că, în temeiul dispozițiilor legale menționate, competența de soluționare a contestației la executare revine judecătoriei în circumscripția căreia domiciliază debitoarea la data începerii executării silite, în speță, Judecătoria Călărași, iar împrejurarea că debitoarea contestatoare A. se află în prezent încarcerată în Penitenciarul Târgșor, aflat în circumscripția Judecătoriei Ploiești, nu este de natură să atragă competența acestei instanțe, locul încarcerării neputând fi echivalat cu noțiunea de domiciliu, în sensul dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Învestită prin declinare, Judecătoria Călărași, prin sentința civilă nr. 2048/2021 din 22 septembrie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat soluționarea cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să soluționeze conflictul.

În motivare, această instanță a reținut că instanța de excutare a fost învestită cu o contestație la executare fiscală, formulată de contestatoarea debitoare A. care se află în prezent încarcerată în Penitenciarul Târgșor, cu adresa în loc. Târgsorul Nou, jud. Prahova, iar la data formulării contestației, respectiv la 09 decembrie 2020, contestatoarea se afla încarcerată la locul deținere aflat în circumscripția Judecătoriei Ploiești.

Totodată, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 260 alin. (1) și alin. (4) Codul de procedură fiscală, a art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că potrivit art. 155 alin. (1) pct. 11 din același cod, locul citării în cazul deținuților este la administrația locului de deținere, iar ceea ce contează în speță este domiciliul în fapt al debitoarei, și nu neapărat domiciliul cu care figurează în evidențele autorității competente și înscris în cartea de identitate.

S-a mai arătat că, în prezenta cauză, se cunoaște cu certitudine domiciliul real al contestatoarei A., care se află în prezent încarcerată în Penitenciarul Târgșor, cu adresa în loc. Târgsorul Nou, jud. Prahova unde aceasta locuiește în fapt, în sensul legii procesual civile și unde se află și locul de citare obligatoriu conform art. 155 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., contestatoarea aparținând unei categorii de persoane cu statut special privind locuința efectivă.

Pentru aceste motive, această instanță a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie acțiunea prin care contestatoarea A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata ANAF- Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale, anularea adresei de înființare a popririi nr. 562/12.11.2020, eliberată de Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Ploiești.

Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., având în vedere situația particulară a speței, respectiv în funcție de domiciliul debitoarei sau locul de detenție al acesteia.

Art. 651 C. proc. civ., la alin. (1), stipulează în sensul că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului sau, după caz, sediul debitorului.

Se reține că domiciliul este un atribut al persoanei fizice, noțiunea de "domiciliu", astfel cum este definită de art. 87 C. civ., reprezentând locul unde persoana declară că își are locuința principală, în același sens fiind definită noțiunea de "domiciliu" și în O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, iar, potrivit art. 88 C. civ., reședința persoanei fizice este locul unde își are locuința secundară.

În condițiile în care reglementările legale fac distincție între domiciliu, ca locuință principală și statornică, si reședință, ca locuință secundară și temporară, se impune concluzia că locul de detenție nu poate fi asimilat unei locuințe principale și statornice, respectiv domiciliului debitoarei A., cu atât mai mult cu cât există oricând posibilitatea mutării acesteia într-un alt loc de detenție decât cel în care s-a găsit la momentul formulării acțiunii.

De altfel, în litigiile de executare silită, instituirea regulilor de competență are în vedere necesitatea asigurării unei stabilități a instanței de executare, ca fiind cea de la domiciliul debitorului (având în vedere și prezumția că în respectivul loc se găsesc cele mai multe bunuri ale debitorului), și desfășurării cât mai eficiente a activității de executare silită.

Prin urmare, în speță, nu se poate considera că noțiunea de domiciliu, în sensul art. 651 C. proc. civ., are ca sferă de cuprindere locul de deținere în care debitoarea execută temporar o pedeapsă privativă de libertate.

Ca atare, împrejurarea potrivit căreia debitoarea contestatoare este încarcerată în Penitenciarul de Femei Târgșorul Nou Ploiești nu poate constitui un reper legal în stabilirea instanței competente teritorial a soluționa cauza, în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., care fac referire la domiciliul debitorului.

De asemenea, se reține că în cuprinsul contestației la executare, contestatoarea debitoare a precizat că locuiește în Călărași, str. x, jud. Călărași, iar din verificările efectuate în DEPABD reiese că din anul 2015, contestatoarea debitoare figurează cu domiciliul în Călărași, la adresa indicată anterior.

În acest context, având în vedere că instanța de executare este cea care, în sensul art. 651 alin. (3) C. proc. civ., soluționează toate contestațiile și incidentele privitoare la executare, ceea ce accentuează necesitatea stabilității și predictibilității determinării acestei instanțe, care nu poate fi în mod aleatoriu schimbată în funcție de locul unde locuiește în fapt debitorul, și reținând că, în cauză, debitoarea are domiciliul în Călărași, Înalta Curte reține că Judecătoria Călărași este instanța competentă să judece prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Călărași.