ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2142/2021

HOTĂRÂRE

20.10.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2142/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la data de 16 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la plata sumei de 1.893 RON (echivalentul în RON al sumei de 400 euro, la data de 10 iulie 2019), întrucât numitul C. a achiziționat bilete de transport aerian pentru zborurile AF 1497/08.01.2019, de pe Aeroportul Casablanca, Maroc, spre aeroportul Paris, Franța, AF 1622/08.01.2019, de pe Aeroportul Paris, Franța, către Aeroportul Munchen, Germania, respectiv 0B 6886/08.01.2019, de pe Aeroportul Munchen, Germania, spre Aeroportul Iași, România, și, din cauza întârzierii la decolare a zborului AF 1497, operat de către pârâtă, a fost pierdut zborul către Germania și, implicit, și cel spre România, pasagerului nefiindu-i oferit niciun zbor alternativ către destinația finală, motiv pentru care acesta și-a achiziționat un alt bilet către destinația finală, ajungând la Iași cu o întârziere de peste 6 ore.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1026-1033 C. proc. civ., Regulamentul CE nr. 261/2004 și pe jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Pârâta B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței internaționale a instanțelor române, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7093/2019 din 08 noiembrie 2019, Judecătoria Buftea, secția I civilă a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române, invocată de pârâtă, și a respins acțiunea, ca nefiind de competența instanțelor române.

Prin decizia civilă nr. 35/2020 din 29 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantă, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, stabilind competența internațională a instanțelor române.

Cauza a fost trimisă, spre rejudecare, Judecătoriei Buftea, iar la termenul din data de 15 februarie 2021, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale exclusive.

Prin sentința civilă nr. 6965/2021 din 27 aprilie 2021, Judecătoria Buftea, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, în speță, este incident un element de extraneitate, respectiv sediul pârâtei, situat în Franța, sens în care determinarea competenței se face potrivit Regulamentului UE nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

Această instanță a reținut incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 4, a art. 5 alin. (1) și a art. 7 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, făcând, totodată referire la Hotărârea din 11 aprilie 2019, ZX și Ryanair DAC, C-464/18, ECLI:EU:C:2019:311, pct. 36, și la Hotărârea din 9 iulie 2009, Rehder, C-204/08, EU:C:2009:439, pct. 44, și a apreciat competența instanțelor române ca fiind determinată, potrivit art. 7 pct. 1 lit. b) teza a II-a din Regulamentul UE nr. 1215/2012, de locul de destinație al zborului.

Astfel, instanța a apreciat că din înscrisurile depuse la dosar reiese că pasagerul a achiziționat un bilet de transport aerian pe ruta Casablanca - Paris - Munchen - Iași, și, întrucât locul destinației se află pe teritoriul României, instanțelor române le revine competența de soluționare a cauzei.

În ceea ce privește competența teritorială, având în vedere caracterul obligatoriu al dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 1215/2012, instanța a apreciat că acesta instituie o competență exclusivă, de ordine publică, sens în care, văzând dispozițiile art. 7 pct. 1 lit. b) teza a II-a din Regulament, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, ca loc de destinație al zborului a cărui întârziere a dat naștere dreptului la compensație.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iași, secția civilă, prin sentința civilă nr. 8908/2021 din 12 august 2021, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În motivare, această instanță a reținut că, prin admiterea excepției de necompetență teritorială, Judecătoria Buftea a încălcat două reguli, respectiv a trecut peste cuprinsul încheierii interlocutorii de amânare a pronunțării din 21 octombrie 2019, prin care a reținut că este competentă material și teritorial, încuviințând și proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, iar, în rejudecare, a invocat excepția de necompetență teritorială, deși cauza trecuse deja de primul termen, care s-a epuizat la data de 21 octombrie 2019, casarea cu trimitere neavând efectul repunerii în termen a instanței.

S-a mai arătat că prin Decizia nr. 31/2019, pronunțată în ședința din 11 noiembrie 2019, Înalta Curte - Completul privind recursul în interesul legii a statuat că "instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A. și înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1.893 RON (echivalentul în RON al sumei de 400 euro, la data de 10 iulie 2019), întrucât numitul C. a achiziționat bilete de transport aerian pentru ruta Casablanca - Paris - Munchen - Iași, și, din cauza întârzierii la decolare a zborului AF 1497, operat de către pârâtă, a fost pierdut zborul către Germania și, implicit, și cel spre România, pasagerului nefiindu-i oferit niciun zbor alternativ către destinația finală.

Prin întâmpinarea formulată la data de 26 august 2019, pârâta B. a solicitat, în principal, respingerea cererii, ca nefiind de competența instanțelor române, iar, în subsidiar, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și respingerea în consecință a cererii cu valoare redusă.

Prin încheierea din 21 octombrie 2019, pronunțată de Judecătoria Buftea, secția civilă, în dosarul nr. x/2019, instanța, la primul termen de judecată, a procedat la verificarea competenței, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., stabilind că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 1028 alin. (1) și alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) C. proc. civ. și, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 31 octombrie 2019 și, ulterior, la 08 noiembrie 2019.

Prin sentința civilă nr. 7093/2019 din 08 noiembrie 2019, Judecătoria Buftea, secția I civilă a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a respins acțiunea, ca nefiind de competența instanțelor române.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestit Tribunalul Ilfov, secția civilă.

Prin decizia civilă nr. 35/2020 din 29 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantă, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, reținându-se, în esență, competența internațională a instanțelor române, respectiv instanța de la locul de sosire al avionului.

Cauza a fost trimisă, spre rejudecare, Judecătoriei Buftea, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2019*, iar la termenul de judecată din data de 15 februarie 2021, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale exclusive în soluționarea cauzei.

Înalta Curte reține că, deși prin decizia de casare s-a apreciat, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1215/2012 și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, că instanța de la locul de sosire a avionului este competență să judece cauza, având în vedere succesiunea actelor de procedură efectuate în speță, se constată că pârâta B. a invocat, prin întâmpinare, doar excepția necompetenței generale a instanțelor române în soluționarea pricinii, iar excepția necompetenței teritoriale exclusive nu a fost invocată, de pârâtă sau de instanță, la primul termen de judecată cu părțile legal citate, ci, în rejudecare, din oficiu, moment la care prima instanță sesizată nu se mai putea dezînvesti și nu mai putea reveni asupra încheierii din 21 octombrie 2019, prin care s-a constatat competentă să soluționeze cauza, încheierea având caracter interlocutoriu, potrivit art. 235 C. proc. civ., iar ceea ce s-a statuat printr-o asemenea încheiere nu mai poate fi schimbat.

Totodată, se constată că potrivit art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 1215/2012, "dacă pârâtul nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competența instanțelor este determinată, în fiecare stat membru, de legislația statului membru în cauză, sub rezerva aplicării articolului 18 alin. (1), articolului 21 alin. (2) și articolelor 24 și 25".

Această normă nu cuprinde dispoziții cu privire la termenul în care trebuie invocată excepția de necompetență teritorială, situație în sunt incidente dispozițiile generale din C. proc. civ. aplicabil pe teritoriul statului membru sesizat cu acțiunea introductivă, respectiv art. 130 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc expres că "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

De asemenea, conform art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., prin Decizia nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a stabilit că efectul neinvocării excepției de necompetență cel mai târziu la primul termen la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza.

S-a mai reținut în considerentele deciziei pronunțate în recurs în interesul legii că "63. (…) în ceea ce privește necompetența de ordine publică, premisa raționamentului corect este că, dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate - ori, în condițiile art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței - aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului."

În raport de cele expuse, Înalta Curte constată că invocarea de către Judecătoria Buftea a excepției necompetenței teritoriale exclusive s-a făcut ulterior limitei temporale stabilite imperativ de normele de procedură menționate anterior, această instanță devenind exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, orice altă instanță, chiar competentă, pierzând această prerogativă.

Pentru aceste considerente, în în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.