Decizia nr. 210/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 4 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S) restituirea cheltuielilor de judecată în sumă de 451.518,39 RON efectuate cu onorariile de avocați în perioada 11.11.2004 - 01.11.2017, în dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Comercial Argeș, dosarul nr. x/2005 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, dosarul nr. x/2005 al Curții de Apel București, dosarul nr. x/2006 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, dosarul nr. x/2006 al Curții de Apel București, secția a IX-a civilă, dosarul nr. x/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul nr. x/2006 al Curții de Apel București, secția a IX-a civilă, dosarul nr. x/2006 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și dosarul nr. x/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. Aceste cheltuieli efectuate cu onorariile de avocat reprezentintă: 263.302,39 RON onorariul avocatului C. - Baroul București, conform contractului de asistență juridică nr. x/16.09. 2010 și ordinului de plată nr. x/25.01.2017, emis de D.; 188.216 RON onorariul avocatului E. - Baroul Olt, conform contractului de asistență juridică nr. x/08.11.2004 și ordinului de plată nr. x/25.01.2017, emis de D.. Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 453 C. proc. civ.. Pârâta B. S.A. a solicitat, la rândul său, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 481 din 15 martie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția inadmisibilității, precum și cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S), ca nefondată.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 1764 din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 481 din 15 martie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.A. și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantului. A obligat pe pârâte la plata către reclamant a sumei de 215.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865. A respins restul pretențiilor reclamantului. A păstrat dispoziția din sentință privind respingerea excepției inadmisibilității cererii.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1764 din 19 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs reclamantul A. și pârâtele S.C. B. S.A. și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S). 4.1. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant A., invocând incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a susținut că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (calificarea onorariului de avocat ca fiind de succes) și este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (cât privește reducerea cuantumului onorariului de avocat). A învederat că, în apel, a arătat că onorariul pe care l-a plătit, atestat de documentele depuse la dosar, nu este un onorariu de succes; el a fost stabilit prin însumarea unei sume fixe și a uneia exprimate în procent, aceasta din urmă determinată astfel întrucât urma a fi plătită după executarea hotărârii, când recurentul-reclamant ar fi dispus de banii necesari; or, acest mod de stabilire a onorariului nu îl transformă în unul de succes, onorariul plătit fiind fix/tarifar, conform art. 134 alin. (4) și (6) din Statutul profesiei de avocat, cu singura diferență că cea de-a doua componentă, procentuală, urma a fi calculată și plătită la încasarea sumei, urmare executării (benevole sau silite). Amânarea momentului calculului și plății unei părți din onorariul stabilit în contractul de asistență juridică nu îi conferă caracter de onorariu de succes, contractul neavând nicio mențiune în acest sens, instanța neputând suplini voința părților sub acest aspect. Curtea, însă, nu a motivat respingerea acestui motiv de apel, prin expunerea motivelor de fapt și de drept pentru care a dispus în acest sens. De fapt, respingerea acestei critici s-a făcut tacit, prima referire concretă la acest caracter al onorariului solicitat și achitat de recurentul-reclamant fiind în penultimul alineat de la pagina 11 a deciziei, când instanța califică întregul onorariu avocațial (ambele onorarii, în integralitatea lor) ca fiind de succes, în contradicție cu argumentele ce preced, privind existența - în speță - a unei părți din onorariu în sumă fixă, parte în lipsa căreia ar fi fost vorba de un pact "de quota litis". Referitor la chestiunea cuantumului onorariului de succes, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel apreciază ea însăși că munca depusă de avocat reprezintă un criteriu subiectiv, care trebuie folosit cu precauție, deoarece depinde de personalitatea și pregătirea profesională a fiecărui avocat. A arătat că, pornind însă de la această alegație, făcând referire, de principiu, la componentele activității desfășurate de avocat (redactare, reprezentare, pregătire dosar, consultare la sediul instanței, pregătire probleme de drept, studiu jurisprudență și legislație etc.), apreciind asupra obiectivității criteriului privind valoarea pricinii și asupra caracterului subiectiv al muncii îndeplinite de avocat, făcând trimitere și la lipsa efectelor reducerii onorariului de avocat de către instanță asupra "raportului juridic de drept civil născut, prin încheierea contractului de asistență juridică, între avocat și clientul său", menționând efectul reducerii onorariului de avocat în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ. numai asupra raporturilor dintre părți, Curtea a încălcat propriul raționament, cât privește necesitatea precauției folosirii criteriului subiectiv al "muncii depuse de avocat", precum și posibilitatea cenzurării onorariului numai în "situația în care este disproporție vădită între munca prestată de avocat și onorariul solicitat". Or, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în privința caracterului vădit disproporționat al onorariului de avocat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Atât din motivarea cererii de chemare în judecată, cât mai ales din actele depuse nu se poate concluziona că ar exista, cumva, disproporție între munca prestată de avocat și onorariul solicitat, iar argumentul că a fost opțiunea reclamantului de a beneficia de serviciile juridice a doi avocați, chiar dacă dosarul a avut o complexitate deosebită, iar judecata acestuia s-a desfășurat pe o perioada îndelungată de timp, nu poate avea niciun corespondent în textul de lege. Prin urmare, și din această perspectivă a fost încălcat art. 451 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, indiferent de numărul avocaților de ale căror servicii ar fi beneficiat recurentul-reclamant, în final cuantumul onorariului (unic sau corespunzător numărului de avocați) trebuia analizat prin apreciere asupra proporționalității sale cu complexitatea cauzei, durata procesului, activitatea desfășurată de avocat, circumstanțele cauzei, disproporția trebuind să fie vădită; în speță, însă, instanța de apel a cenzurat în mod nelegal onorariul avocațial atestat de documentele depuse, acesta fiind proporțional, în raport de toate criteriile enumerate de lege (aceste criterii, mai puțin cel valoric, implicând un grad mai mare sau mai mic de subiectivism). 4.2 Recurenta-pârâtă B. S.A. a solicitat admiterea recursului și schimbarea hotărârii apelate, în sensul respingerii apelului ca neîntemeiat și păstrării în tot a hotărârii apelate. În motivare, a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 133 și 134 din Statutul profesiei de avocat, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, deși curtea de apel a reținut în mod corect că sumele solicitate de reclamant sunt onorarii de succes, aceasta a ignorat clauzele contractelor de asistență și prevederile art. 133 și 134 din Statutul profesiei de avocat, a exclus existența pactului "de quota litis", deși propriile argumente din considerente ar fi trebuit să ducă la concluzia existenței în cauză a unui astfel de pact, a ignorat că onorariul de succes nu este o cheltuială "necesară" - condiție cerută atât de jurisprudența națională și de cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, neputând fi imputată părții care a pierdut procesul, și a confundat dreptul avocatului și obligația clientului său de a achita onorariile de succes agreate (drept recunoscut și necontestat de nimeni) cu dreptul clientului de a recupera de la partea căzută în pretenții aceste onorarii de succes. Conform celor două contracte de asistență juridică, precum și față de modalitatea și momentul plății efective a onorariilor prevăzute, rezultă că există o disproporționalitate vădită între onorariile fixe (forfetare) și onorariile de succes stabilite; în cazul în care reclamantul nu ar fi avut câștig de cauză în litigiul care face obiectul celor două contracte de asistență, acesta ar fi achitat celor doi avocați doar un onorariu cumulat de 2.200 RON (onorariul fix cumulat al celor două contracte) pentru munca a doi avocați într-un litigiu a cărui valoare inițială a fost de 10 mii USD și care a durat peste 13 ani; prețul contractelor pare cel puțin neserios și duce la concluzia evidentă că acest onorariu fix modic a fost fixat doar pentru a masca natura reală a convenției, aceea de pact "de quota litis" și de a ocoli interdicția legală prevăzută în Statutul profesiei de avocat. De altfel, instanța de apel a reținut judicios în considerente (pag. 11 paragr. 3), contrazicând propria soluție din dispozitiv, că este obligatorie și stabilirea unui onorariu (orar și/sau forfetar) care să fie plătit indiferent de rezultatul procesului, pentru ca activitatea avocatului să nu se transforme într-o operațiune speculativă, care să depindă numai de succesul demersului judiciar, iar scopul interdicției inserării unui pact "de quota litis" poate fi atins prin stabilirea unui onorariu fix semnificativ, dublată de negocierea unui onorariu de succes. A precizat că și dacă instanța de recurs nu ar constata existența în cauză a acestui pact "de quota litis", în acord cu hotărârea instanței de fond, cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, onorariile de succes nu pot fi imputate părții care a pierdut procesul. Or, soluția instanței de fond este în deplină coerență cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat, constant, că "onorariile de succes nu pot fi imputate părții care a pierdut procesul, ele fiind o recompensă suplimentară a muncii pe care avocatul o prestează efectiv și pentru care primește onorariul propriu-zis"; conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a putea recupera cheltuielile de judecată (deci și onorariile avocațiale), reclamantul trebuie să dovedească că aceste cheltuieli au fost reale, necesare și că au un cuantum rezonabil. Ca atare, onorariul de succes nu poate fi interpretat ca fiind o cheltuială "necesară", acesta fiind, prin definiție, o cheltuială voluptorie, iar numai prin raportare la onorariul fix (forfetar) putea fi analizată de către instanța de apel îndeplinirea condițiilor stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De altfel, asupra acestui onorariu poartă și dreptul instanței de a îl reduce, conform art. 451 C. proc. civ., în privința onorariilor de succes neputând fi aplicată soluția reducerii, această solicitare urmând a fi respinsă pur și simplu, ca neîntemeiată. 4.3 Recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S) a solicitat, la rândul său, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei criticate în sensul menținerii hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală; a susținut că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii. A învederat că, prin cererea de apel, reclamantul a invocat, în principal, calificarea greșită a cheltuielilor de judecată solicitate, ca fiind onorariu de succes, critică pe care instanța de apel a preluat-o interpretând greșit dispozițiile art. 453 C. proc. civ., respectiv ale art. 133 și 134 din Statutul profesiei de avocat. Astfel, curtea a reținut eronat că solicitarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată, chiar și a unei părți din acestea (cum este cazul de față, onorariul de succes), nu este interzisă de lege, această ipoteză fiind consolidată indirect prin decizia nr. 19/2013, pronunțată în recurs în interesul legii și decizia nr. 59/2017, pronunțată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ambele de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care stabilesc caracterul autonom al litigiilor prin care se formulează astfel de pretenții; or, unica interpretare a acestor aspecte are în vedere subsumarea particularității solicitării cheltuielilor de judecată principiului liberului acces la justiție, în considerarea inclusiv a caracterului de sine stătător al cheltuielilor de judecată, neconstituind o argumentare premergătoare unei admiteri a cererii introductive. În speță, corect a calificat instanța de fond cheltuielile de judecată solicitate prin cererea de chemare în judecată ca fiind onorariu de succes, raportat la art. 134 din Statul profesiei de avocat, cu singura diferență că cea de-a doua componentă, procentuală, care urma a fi calculată și plătită la încasarea sumei prin executare nu poate fi primită. În consecință, afirmațiile reclamantului, potrivit cărora momentul calculului și modalitatea plății nu reprezintă dovada că ne aflăm în prezența unui onorariu de succes, nu pot fi validate. În situația în care acesta nu ar fi avut parțial câștig de cauză, nu se poate ști la ce sumă ar fi fost aplicate procentele menționate în contractele de asistență juridică. A mai arătat recurenta-pârâtă că instanța de fond a reținut corect că onorariul fix și cel forfetar se datorează avocatului, indiferent de rezultatul obținut prin prestarea serviciilor profesionale; acesta are, de asemenea, dreptul să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat, cum este cazul în speță. Așadar, onorariul de succes este datorat (conform contractelor de asistență juridică depuse la dosar) numai în situația obținerii unei sume prin hotărâre judecătorească. Această cheltuială nu este imputabilă părții căzute în pretenții, constituind, de fapt, o recompensă a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar, voluptoriu și de generozitate din partea clientului, fiind distinctă de valoarea pricinii și munca depusă de avocat, din moment ce, în cunoștință de cauză, a fost caracterizată de părți "de succes". În plus, în raport de sumele indicate în contractele de asistență juridică, în mod corect a reținut instanța de fond existența unei disproporționalități vădite între onorariile fixe și onorariile de succes, arătând că onorariile fixe au fost stabilite într-un cuantum infim față de pretențiile deduse judecății, complexitatea cauzei și durata procedurii. Cu toate acestea, în mod greșit instanța de apel a înlăturat argumentele instanței de fond și a calificat cheltuielile de judecată ca atare, revenind doar asupra cuantumului acestora, pe care l-a cenzurat până la suma de 215.000 RON.

Apărările formulate în cauză: Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului declarat de A., ca nefondat. A expus aceleași considerente ca cele din motivele de recurs. Reclamantul nu a depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 17 decembrie 2020, respectiv prin încheierea din 03 februarie 2021 (de completare a încheierii din 17 decembrie 2020) completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A., pârâta S.C. B. S.A. și pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) împotriva deciziei nr. 1764 din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 04 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată are ca obiect pretenții, constând în cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea unui dosar civil, cu mai multe faze procesuale, stabilite conform contractelor de asistență juridică nr. x/16.09.2010 și nr. x/08.11.2004 (în acel litigiu, pârâta S.C. B. S.A. a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 832.436,61 euro în echivalent RON la data plății, reprezentând despăgubiri pentru perioada 01.01.1998 - 24.07.2004, iar pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să plătească suma menționată către S.C. B. S.A. conform art. 6 din O.U.G. nr. 70/2004). Cel dintâi contract a fost încheiat de reclamant cu d-nul avocat C., pentru asistență juridică totală în faza de judecată și de executare silită în procesul civil desfășurat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. în vederea recuperării drepturilor cuvenite pentru capota spate cu eleron încorporat, pentru perioada 01.01.1998 - 24.07.2004 (dosar nr. x/2006 Curtea de Apel București), în care s-a prevăzut un onorariu fix de 1.200 RON, plus 7% din suma ce va fi executată conform hotărârii definitive și executării obținute, părțile menționând că plata se va face la executarea titlului executoriu obținut. La data de 25.01.2017, cu OP nr. x, reclamantul a achitat avocatului, în baza acestui contract de asistență juridică, suma de 263.302,39 RON. Contractul de asistență juridică nr. x/08.11.2004, încheiat de reclamant cu d-nul avocat E., a avut ca obiect redactare cerere de chemare în judecată în vederea obținerii de despăgubiri pentru folosirea realizării tehnice eleron, reprezentare la instanța de fond pentru despăgubiri pentru perioada 01.01.1998 - 2004, fiind prevăzut un onorariu fix de 1.000 RON, plus 5% din suma menționată în hotărârea definitivă. S-a stabilit în contract că plata se va face la executarea titlului obținut în legătură cu acțiunea în despăgubiri. La data de 25.01.2017, cu OP nr. x, reclamantul a plătit avocatului, în baza acestui contract de asistență juridică, suma de 188.216 RON. Instanța de fond a reținut că în cauză se solicită acordarea onorariului de succes, aceasta fiind o cheltuială de judecată ulterioară obținerii titlului executoriu. Tribunalul a considerat că părțile ar fi trebuit să convină asupra unui onorariu fix care să îndeplinească condiția proporționalității în raport de natura și complexitatea cauzei în care a fost acordată asistența juridică, la care să adauge onorariul de succes cu titlu complementar, în funcție de atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Or, în speță, onorariile fixe au fost stabilite în ambele contracte de asistență juridică la un cuantum infim prin raportare la pretențiile deduse judecății, complexitatea cauzei și durata procedurii, ceea ce a determinat instanța de fond să aprecieze că acesta a fost menționat doar pentru a ocoli interdicția expresă a stabilirii doar a onorariului de succes, care, prin comparație, este de aproximativ 200 de ori mai mare decât cel fix. Totodată, a constatat că onorariul de succes, nefiind o cheltuială efectuată până la finalizarea procesului, rezultă că acesta constituie o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu și, din aceste motive, nu poate fi impus ca obligație în cadrul cheltuielilor de judecată în sarcina părții care a pierdut procesul. Instanța de apel a apreciat că, spre deosebire de onorariile orare și fixe care, prin esența lor, sunt datorate pentru activitatea profesională a avocatului, onorariul de succes este datorat numai în caz de atingere a rezultatului urmărit de client în litigiul în care a fost reprezentat de avocatul său. Onorariul de succes păstrează și o componentă de remunerare a muncii prestate, însă sensul reglementării este de acordare a unui câștig avocatului, în cazul muncii sale încununate de succes. Ca atare, modalitatea de stabilire a onorariului de avocat, în totalitate, în raport de suma recuperată de client, fără a fi prevăzut un onorariu fix la care se adaugă onorariul de succes cu titlu complementar în funcție de atingerea de către avocat a unui anumit rezultat, reprezintă un pact "de quota litis" interzis în mod expres de art. 135 din Statut. Curtea a concluzionat că, în speță, nu se regăsește ipoteza unui pact "de quota litis" având în vedere conținutul contractelor de asistență juridică și modalitatea de stabilire a onorariului, reținând însă, în ce privește cuantumul onorariului de succes solicitat și achitat de către apelant, că munca depusă de avocat reprezintă un criteriu subiectiv ce poate fi cenzurat numai în situația în care este disproporție vădită între munca prestată și onorariul solicitat. În acest context, a constatat că, în cauza de față, suma solicitată, de 451.518,39 RON, nu poate fi considerată ca având un caracter rezonabil, raportat la valoarea acesteia, dar și la împrejurarea că reprezintă onorariul solicitat pentru doi apărători, pe care i-a angajat reclamantul, or, trebuie stabilit un cuantum rezonabil al cheltuielilor de judecată datorate de către partea care a căzut în culpă; astfel, a obligat pe pârâte la plata către reclamant a sumei de 215.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865. Prin recursul formulat, recurentul-reclamant a susținut, pe de o parte, că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cu referire la calificarea onorariului de avocat ca fiind de succes, iar pe de altă parte, că este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material cât privește reducerea cuantumului onorariului de avocat. Criticile astfel dezvoltate de recurentul-reclamant nu sunt fondate. Cât privește incidența art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de apel a analizat cererea dedusă judecății prin raportare la probele administrate și la dispozițiile art. 132 - 134 din Statutul profesiei de avocat și a prezentat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea în legătură cu calificarea onorariului solicitat ca fiind onorariu de succes, în acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Astfel, curtea a observat că onorariul orar și cel fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obținut prin prestarea serviciilor profesionale și că avocatul are dreptul ca, în completarea onorariului fix, să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat, acesta putând fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix. Cum avocatul nu-i poate garanta clientului succesul judiciar, rezultă că angajamentul având ca obiect stabilirea onorariului de succes este un contract aleatoriu, părțile având în vedere posibilitatea unui câștig sau riscul unei pierderi, datorită unei împrejurări viitoare și incerte (rezultatul procesului), de care depinde existența obligației lor. Accentul cade, în acest caz, nu pe volumul de muncă depus de avocat, pe executarea obligației sale de diligență, ci pe însuși rezultatul obținut, singurul care interesează în analizarea îndeplinirii clauzei. Este însă obligatorie și stabilirea unui onorariu (orar și/sau forfetar) care să fie plătit indiferent de rezultatul procesului, pentru ca activitatea avocatului să nu se transforme într-o operațiune pur speculativă, într-un pact "de quota litis". De asemenea, a constatat că onorariul de succes păstrează și o componentă de remunerare a muncii prestate, conform art. 132 din Statut, însă sensul reglementării este de acordare a unui câștig avocatului, în cazul muncii sale încununate de succes. A concluzionat, ținând cont de conținutul contractelor de asistență juridică și de modalitatea de stabilire a onorariului, că, în cauză, nu a fost stabilit un pact "de quota litis", interzis, de altfel, de Statut. Or, împrejurarea că instanța de apel a reținut inexistența unui pact "de quota litis", dar și considerentele pe care aceasta le-a avut în vedere în acest sens sunt de natură să conducă la concluzia că rezultă din cuprinsul hotărârii atacate că procentele stabilite prin cele două contracte de asistență juridică peste valoarea onorariului fix nu pot reprezenta decât un onorariu de succes, datorat în funcție de rezultatul furnizat. Înalta Curte constată, așadar, urmărind raționament judiciar exprimat, că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nefiind necesar ca, în economia considerentelor, instanța să răspundă în mod punctual fiecărui argument, acestea putând fi analizate în funcție de teza căreia i se subscriu. De altfel, motivarea unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil măsura dispusă, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția. Din verificarea considerentelor deciziei atacate rezultă că instanța de apel a motivat în fapt și în drept de ce a reținut calificarea juridică a onorariului avocațial solicitat ca fiind un onorariu de succes, în acord, sub acest aspect, cu soluția pronunțată de instanța de fond. Cu referire la încălcarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. cât privește reducerea cuantumului onorariului de avocat, Înalta Curte reține următoarele: În speță, pe lângă onorariul fix stabilit pentru reprezentare în litigiul ce a generat promovarea prezentei cereri, recurentul-reclamant a convenit, cu reprezentanții săi convenționali, potrivit contractelor de asistență juridică menționate, să plătească acestora un onorariu suplimentar, într-un procent indicat conform convenției părților, din sumele ce vor fi executate conform hotărârii definitive și executării obținute, părțile menționând că plata se va face la executarea titlului executoriu obținut. Această convenție, conform clauzelor sale și dispozițiilor din Statutul profesiei de avocat, reprezintă, în realitate, un onorariu de succes în sensul reglementat de art. 129 alin. (6) din Statut, care prevede că: "Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix". Potrivit art. 129 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, onorariile pot fi stabilite sub forma de onorarii orare; onorarii fixe (forfetare); onorarii de succes; onorarii formate din combinarea criteriilor anterioare. Statutul stabilește în art. 129 alin. (4) și (6) că onorariul orar și cel fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obținut prin prestarea serviciilor profesionale; avocatul are dreptul ca, în completarea onorariului fix, să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat, ce constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Spre deosebire de onorariul orar și fix (forfetar), care, prin esența lor, sunt datorate pentru activitatea profesională a avocatului, în funcție de criteriile enumerate de art. 127 din Statut, onorariul de succes este datorat numai în caz de atingere a rezultatului urmărit de client în litigiul în care a fost reprezentat de avocatul său. Onorariul de succes păstrează și o componentă de remunerare a muncii prestate, însă numai în mod cu totul subsidiar, sensul reglementării fiind acordarea unui câștig avocatului în cazul muncii sale încununate de succes. Accentul cade nu pe volumul de muncă depus de avocat, pe executarea obligației sale de diligență, ci pe însuși rezultatul obținut, singurul care interesează în analizarea îndeplinirii clauzei. Având în vedere aceste principii, Înalta Curte constată că, în cazul de față, onorariul de succes, nefiind o cheltuială efectuată până la finalizarea procesului, constituie o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu și, din aceste motive, nu poate fi impus ca obligație în cadrul cheltuielilor de judecată în sarcina părții care a pierdut procesul. Într-adevăr, legea prevede obligativitatea stabilirii unui onorariu orar și/sau forfetar care să fie plătit indiferent de rezultatul procesului, pentru ca activitatea avocatului să nu se transforme într-o operațiune pur speculativă, care să depindă numai de succesul demersului judiciar. Însă, astfel cum rezultă din analiza dispozițiilor legale enunțate anterior, onorariul de succes poate fi stipulat exclusiv cu titlu complementar, în completarea onorariului fix (forfetar) sau orar stabilit prin contractul de asistență juridică, și niciodată în lipsa unui onorariu fix sau orar, deoarece aceasta ar însemna încheierea unui pact de quota litis, interzis expres. Se observă că onorariul fix a fost stabilit, în speță, la un cuantum foarte redus în comparație cu cuantumul pretins cu titlu de onorariu de succes. În situația de față, recurentul-reclamant ar fi avut posibilitatea să convină asupra unui onorariu fix care să îndeplinească condiția proporționalității în raport de natura și complexitatea cauzei în care a fost acordată asistența juridică, la care urma a se adăuga onorariul de succes cu titlu complementar, raportat la atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Or, în cauză, așa cum s-a subliniat, onorariul fix a fost prevăzut într-un cuantum mic în raport cu pretențiile deduse judecății, complexitatea cauzei și durata procedurii, determinând Înalta Curte să aprecieze că acesta a fost menționat pentru a ocoli interdicția expresă a stabilirii doar a onorariului de succes. Cel care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unei astfel de cheltuieli, pentru care nu se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil, soluție recunoscută și de jurisprudența națională și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului. Înalta Curte nu contestă că orice avocat poate obține în completarea onorariului orar ori fix (forfetar) și un onorariu de succes cu titlu complementar în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat conform art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, contractul avocațial trebuind să fie respectat de părțile contractante și onorariul efectiv achitat. Instanța de judecată însă nu poate obliga partea care a pierdut procesul să suporte un asemenea onorariu și, mai mult, nu poate face aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează criteriile în raport de care se poate dispune reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților. Susținerea recurentului-reclamant, în sensul că modul de stabilire a onorariului din contractele de asistență juridică justifică un onorariu fix/tarifar, conform art. 134 alin. (4) și (6) din Statutul profesiei de avocat, cu singura diferență că cea de-a doua componentă, procentuală, urma a fi calculată și plătită la încasarea sumei, urmare executării, va fi înlăturată de instanța de recurs. În măsura în care nu s-ar fi atins rezultatul obținut, reprezentantul convențional nu ar fi putut beneficia de recompensa suplimentară muncii efectiv prestate. Înalta Curte mai reține că obligarea părții adverse la plata unei sume de bani echivalente cu contravaloarea cheltuielilor de judecată pe care reclamantul le-a efectuat într-un proces anterior decurge din culpa procesuală și necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părții câștigătoare. În situația de față, onorariul de succes nefiind datorat de către pârâte, nici nu se poate cenzura modalitatea în care instanța de apel a procedat la diminuarea acestuia. Ca atare, nu se mai impune a fi analizate criticile legate de greșita interpretare și aplicare a art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în privința onorariului de succes, norma de drept nefiind aplicabilă. Pentru toate aceste argumente, nefiind incidente dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1764 din 19 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Prin recursurile formulate, recurentele-pârâte au susținut că instanța de apel a ignorat faptul că onorariul de succes nu este o cheltuială necesară, condiție cerută atât de jurisprudența națională, cât și de cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, neputând fi imputată părții care a pierdut procesul. În analiza celor două recursuri, Înalta Curte reține considerentele expuse cu privire la recursul declarat de către recurentul-reclamant, în legătură cu calificarea juridică a onorariului solicitat prin cererea de chemare în judecată, obiect al celor două contracte de asistență juridică invocate. În acest context, constată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, apreciind că are posibilitatea reducerii onorariului de avocat, cu argumentul că activitatea instanței nu afectează raportul juridic de drept civil născut, prin încheierea contractului de asistență juridică, între avocat și clientul său, ci se referă la un alt aspect, acela al modalității de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de cel căzut în pretenții, părții care le solicită și privește raportul juridic dintre partea care cade în pretenții și partea care a câștigat procesul, respectiv că trebuie stabilit un cuantum rezonabil al cheltuielilor de judecată datorate de către partea care a căzut în culpă. În cauză, contractele de asistență juridică au, în ceea ce privește clauza privind onorariul de succes, caracter aleatoriu. Doar în situația obținerii unui anumit rezultat, reprezentantul convențional al reclamantului obținea cu titlu de onorariu de succes procentul aplicat la suma obținută. Însă, acest onorariu de succes, solicitat independent de onorariul fix stipulat de părțile contractele de asistență juridică, nu trebuie considerat în sarcina părții care a pierdut procesul deoarece asemenea cheltuială, nefăcută până la data judecății, nu este imputabilă părții căzută în pretenții, constituind o recompensă suplimentară muncii efectiv prestate de avocat, cu caracter complementar. Or, în situația de față, reclamantul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, ceea ce nu s-a probat. În consecință, Înalta Curte apreciază că sunt fondate motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că instanța anterioară a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor de drept material sus menționate. Ca atare, potrivit art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., cu referire la art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtele S.C. B. S.A. și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) împotriva aceleiași decizii, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, care urmează a stabili, cu respectarea dispozițiilor deciziei de casare, în ce măsură aceste părți pot fi obligate la plata onorariului de succes, modificarea hotărârii atacate nefiind posibilă în recurs.