ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2085/2021

HOTĂRÂRE
19.10.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2085/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 196R din data de 23 februarie 2021, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a constatat perimat recursul declarat de recurenta-contestatoare S.C. A. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1138/A/05.04.2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea S.C. A. S.R.L., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cuprinsul cererii de recurs, neîncadrată în drept, contestatoarea susține că a formulat mai multe cereri de repunere pe rol a cauzei, transmise prin poștă, însă nu cunoaște de ce aceste înscrisuri nu au ajuns la dosar.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 8 aprilie 2021 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

În raport, s-a reținut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, însă ea nu este declarată în termenul prevăzut de lege.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților, care nu au înțeles să depună puncte de vedere la raport.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport cu excepția tardivității recursului reținută prin raport, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Calculul termenelor procedurale este reglementat prin art. 181 C. proc. civ., iar prin alin. (1) pct. 2 al aceluiași articol se prevede expres că, în cazul termenului socotit pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.

În prezenta cauză, hotărârea care constată perimarea, respectiv decizia nr. 196R/2021 din data de 23 februarie 2021, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost pronunțată la data de 23 februarie 2021, dată de la care curge termenul de 5 zile, prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.

Aplicând dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cele referitoare la calculul termenelor procedurale stabilite pe zile, Curtea reține că termenul de recurs s-a împlinit la data de 1 martie 2021.

Cererea de recurs a fost transmisă prin poștă, în data de 2 aprilie 2021, data poștei, potrivit mențiunii de pe plicul aflat la dosarul de recurs.

În acest context, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la termenul de declarare a recursului împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea, reține că recursul declarat în cauză a fost formulat cu depășirea termenului legal.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Textul normativ evocat reglementează, așadar, sancțiunea procedurală a decăderii, în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare a recursului a fost depășit, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 196R data de 23 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017, ca fiind tardiv formulat.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 196R data de 23 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-19
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2083/2021
Ședința publică din data de 19 octombrie 2021 Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai
ÎCCJ 2021-11-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2450/2021
atori B. și A. împotriva deciziei civile nr. 190R din data de 10 iulie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. 1.8. Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civilă nr. 163 din data de 16 februarie 2021, p
ÎCCJ 2021-05-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1032/2021
Ședința publică din data de 12 mai 2021 Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motiv
ÎCCJ 2021-10-28
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2316/2021
2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2127 A din 15 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Bucure
ÎCCJ 2022-11-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2365/2022
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022 Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai
Sursă