ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1948/2021

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea de ședință din 5 februarie 2018 a fost admisă excepția necompetenței funcționale a acestei secții a tribunalului și a fost trimisă cauza secțiilor a III-a, a IV-a sau a V-a civile ale Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 901 din data de 23 aprilie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a respins cererea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, acesta fiind păstrat în litigiu pentru opozabilitate.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului -AAAS și a obligat pe pârâta la plata către reclamantă a sumei de 113.666,58 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin diminuarea terenului său, cu suprafața de 3.107 mp, ca efect al deciziei civile nr. 43 R din data de 5 februarie 2016 a Tribunalului Brașov, calculat în raport de valoarea contabilă a terenului de 3.107 mp de la data de 31 decembrie 2014 și actualizat cu indicele de inflație pentru perioada februarie 2016 - septembrie 2018.

A obligat pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului -AAAS la plata către reclamantă a sumei de 5.490 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu expert în sumă de 2.170 RON și taxă de timbru în sumă de 3.320 RON.

A obligat pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului -AAAS la plata către reclamantă a sumei de 13.233,45 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat dovedit a fi achitat.

Prin decizia civilă nr. 864/A din data de 23 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS.

Împotriva deciziei nr. 864/A din data de 23 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Recurenta-pârâtă a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că prin hotărârea atacată au fost încălcate principiul dreptului la apărare, principiul contradictorialității și rolul activ al judecătorului.

Astfel, instanța de fond a schimbat temeiul juridic al cererii și a pronunțat sentința civilă nr. 901 din data de 23 aprilie 2019 în mod nelegal, deoarece nu a pus în discuția părților noul temei juridic, respectiv dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997.

În mod greșit, nelegal și abuziv, instanța de fond a reținut că, în speță, contractul de vânzare-cumpărare pe acțiuni a fost încheiat în data de 17 septembrie 2001 și că, raportat la această împrejurare, devin aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997.

Totodată, arată recurenta, a fost în imposibilitate de a formula apărări cu privire la temeiul juridic reținut de către instanță, fiindu-i încălcat dreptul la apărare.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că, în mod nelegal, ambele instanțe, atât instanța de fond cât și cea de apel, au respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere temeiul juridic al cererii de chemare în judecată/garanție și a susținut că nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește cererea de chemare în garanție, deoarece calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic cu reclamantul, titularul dreptului.

Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăților comerciale aparțin acestora, astfel încât orice litigiu cu privire la drepturile și obligațiile ce se nasc în legătură cu aceste bunuri privesc exclusiv pe titularul dreptului de proprietate; imobilul este deținut de societatea comercială în condițiile Legii nr. 15/1990, astfel că AAAS nu este persoană juridică deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001.

Totodată, ca instituție publică implicată în privatizare, a fost mandatată să vândă pachetul de acțiuni de stat aferent cotei de participare la capitalul social; obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni l-a constituit pachetul de acțiuni din capitalul social al societății comerciale și nu imobilul - terenul revendicat în cauză - cesiune de acțiuni, conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că, în mod nelegal, instanțele de fond și de apel au respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. Astfel, a arătat că prin cererea de chemare în judecată formulată se solicită valorificarea unui drept prevăzut de O.U.G. nr. 88/1997, respectiv "repararea prejudiciilor cauzate prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat", reparare care cade în sarcina instituției publice implicate în procesul de privatizare.

Dreptul material la acțiune în despăgubire împotriva instituției publice implicate în procesul de privatizare, astfel cum este prevăzut de art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999, este prescris.

În dezvoltarea celui de-al patrulea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că, în mod nelegal, ambele instanțe au respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Prin cel de-al cincilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă, în esență, a susținut următoarele:

- terenul la care face referire reclamanta nu a făcut obiectul contractului de privatizare, deoarece prin acest contract au fost vândute acțiuni și nu active;

- potrivit atribuțiilor sale din domeniul privatizării societăților comerciale la care statul a fost/este acționar, administrează acțiunile deținute de către stat la societățile comerciale și nu activele care aparțin societății;

- neavând drept de proprietate asupra bunurilor societăților comerciale, nu este răspunzătoare nici de mișcările care au loc în interiorul patrimoniului acestora.

În susținerea celui de-al șaselea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că prejudiciul suferit de reclamantă, urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile, trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale societății la data când societatea a fost privatizată și nu la valoarea "de piață"; în caz contrar, societatea ce urmează a fi despăgubită se va îmbogăți fără justă cauză, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor imobile cu mult mai mare decât cea existentă în registrele contabile ale societății și avută în vedere în situația patrimonială a societății la data privatizării.

Prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din data de 17 septembrie 2001, a vândut 11,456% din valoarea capitalului social subscris al societății de stat și nu este posibil să plătească în integralitate valoarea prejudiciului, fiind evidentă disproporția față de valoarea prețului încasat.

Îîn mod nelegal, ambele instanțe au admis ca probă în dosar un raport de expertiză extrajudiciară întocmit de expert tehnic B., expertiză la efectuarea căreia recurenta-pârâtă ar fi trebuit să fie convocată legal, ar fi putut formula obiecțiuni și s-ar fi putut apăra.

Instanța este obligată să aibă în vedere valoarea contabilă și nu pe cea de piață a imobilului în litigiu, aspect ce rezultă și din cele statuate prin Decizia nr. 18 din data de 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Prin cel de-al șaptelea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că, în mod nelegal, ambele instanțe nu au admis faptul că raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de expertul B., a stabilit în mod nelegal suma de 110.765,4 RON actualizată cu rata inflației, reprezentând contravaloarea activului menționat restituit prin decizia nr. 1 din data de 15 septembrie 2017 a societății comerciale, deoarece acesta este un raport extrajudiciar și nu unul judiciar întocmit în urma unei expertize la care trebuia să fie legal convocată și cu privire la care ar fi putut depune obiecțiuni - au fost încălcate dispozițiile art. 330 și următoarele C. proc. civ., privind expertiza judiciară.

Totodată, solicită admiterea cererii de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 70 C. proc. civ. și obligarea acestuia la plata sumei de 113.666,58 RON cu titlu de despăgubiri, sumă care se actualizează cu indicele de inflație de la data plății, și a sumei de 5.490 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu expert 2.170 RON și taxă de timbru 3.320 RON - și 13.233,45 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Prin ultimul motiv de recurs, recurenta-pârâtă a apreciat că a fost obligată în mod nelegal și nejustificat la plata sumei de 5.490 RON reprezentând cheltuieli de judecată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 453 C. proc. civ., privind acordarea acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată deoarece nu se poate reține în cauză culpa sa procesuală.

În termen legal, intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a combătut cele susținute de către recurenta-pârâtă Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

De asemenea, în termen legal, intimatul-pârât Statul Roman prin Ministerul Finanțelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii de chemare în garanție și argumente de respingere a acesteia. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către intimata-reclamantă

A. S.A., prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate prin aceasta, admiterea recursului, precum și admiterea cererii de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor.

Totodată, recurenta-pârâtă Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS nu a depus și răspuns la întâmpinarea formulată de către intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru nr. 2, prin rezoluția din data de 02 iunie 2021, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părți, pentru formularea unor puncte de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la 11 iunie 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar, fiind depus punct de vedere de către recurenta-pârâtă.

Prin rezoluția din data de 30 iunie 2021, în temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 05 octombrie 2021, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți

Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege.

În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. permite părților unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neavând competența legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reținută ori de a cenzura situația de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente.

Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt, a probelor administrate și a nemulțumirilor părților cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței de apel în soluționarea acestei căi de atac, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

În speță, cu privire la recursul pârâtei, Înalta Curte reține că aceasta, deși a procedat la încadrarea criticilor invocate în motivele de casare prevăzute de 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., nu a formulat critici care să poate fi circumscrise în motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, criticile formulate de pârâtă reprezintă, în fapt, o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinței tribunalului, care și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia pronunțată în apel, recurenta-pârâtă ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură și o judecată din partea instanței de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Or, prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă trebuia să indice, punctual, de ce este sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată, însă aceasta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, repune în discuție aceleași aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel și omițând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curții de apel.

Așadar, se constată că cererea de recurs reprezintă o reluare a cererii de apel, fiind identică cu aceasta sub aspectul criticilor invocate, fără a fi formulate critici noi de nelegalitate care să vizeze hotărârea pronunțată în apel.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

Ca atare, nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către pârâtă prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speță, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 864/A din data de 23 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2021.