ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1889/2021

HOTĂRÂRE

29.09.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1889/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 06 mai 2021, sub nr. x/2021, la cererea creditoarei A. S.A., petentul executorul judecătoresc B. a solicitat încuviințarea executăriii silite a debitorului C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1920 din 15 octombrie 2020, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul nr. x/2020.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 666 C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 1221 din 12 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Mangalia a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

În motivare, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 665 alin. (1) a art. 666 alin. (1) și a art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că în raport de aceste dispoziții legale și de împrejurarea că reședința debitorului C. se află în comuna Comana, sat Vlad Țepeș, județul Giurgiu, localitate care potrivit prevederilor H.G. nr. 337/1993, respectiva localitate se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Giurgiu, aceasta este instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite.

Învestită prin declinare, Judecătoria Giurgiu, secția civilă, prin încheierea civilă nr. 1162/C din 08 iulie 2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Mangalia, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este instanța de executare, precum și dispozițiile art. 651 C. proc. civ., arătând că, în raport de aceste dispoziții legale, în materia încuviințării executării silite, legea stabilește competența teritorială exclusivă de soluționare a acestora în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul debitorului, raportat la data sesizării organului de executare.

A mai apreciat că legiuitorul a stabilit competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executare silită, în mod indubitabil, în favoarea instanței de domiciliu a debitorului și nu în favoarea instanței de reședință a acestuia, iar în cazul persoanelor fizice, competența instanței de executare care va soluționa cererea de încuviințare a executării silite se determină prin raportare la domiciliul acestuia, în sensul în care domiciliul persoanei fizice fiind acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, potrivit art. 87 C. civ. și art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În ceea ce privește persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare al acesteia, iar noțiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice, ale cărui dispoziții prevăd că:"domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală."

Dacă titularul și-a declarat domiciliul sau reședința, dovada acestora se face, ca regulă, pe baza mențiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ.

Sancțiunea pentru neactualizarea sau nedeclararea datelor reale în cartea de identitate este menționată la art. 91 alin. (2) din actul normativ anterior menționat, care prevede că în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane.

Cu toate acestea inopozabilitatea față de terți a domiciliului real, potrivit art. 91 alin. (3) C. civ., nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.

Raportat la acest din urmă text normativ, în doctrina și în practica judiciară, s-a arătat constant că "noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv".

Având în vedere că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu numai în încunoștințarea părții despre existența litigiului, ci și în facilitarea prezentării acesteia în fața instanței pentru a-și formula apărările și a exercita căile de atac prevăzute de lege.

În cauză, litigiul dedus judecății are ca obiect cererea privind încuviințarea executării silite formulate de petentul executorul judecătoresc B., la cererea creditoarei A. S.A., împotriva debitorului C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1920 din 15 octombrie 2020, pronunțată de Judecătoria Mangalia.

În cuprinsul cererii deduse judecății, petentul a arătat că debitorul are domiciliul în municipiul Mangalia, B-dul x, județul Constanța și reședința în comuna Comana, sat Vlad Țepeș, județul Giurgiu.

Având în vedere că, la data sesizării organului de executare, debitorul avea stabilită reședința în comuna Comana, sat Vlad Țepeș, județul Giurgiu, Înalta Curte reține că Judecătoria Giurgiu este instanța de executare competentă să judece cauza, în sensul dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.