Decizia nr. 1792/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — Efectele determinate de cererea de renunțare la judecata acțiunii, formulată în apel, de către pârâtul care a dobândit calitatea de reclamant ca urmare a transmiterii calității procesuale

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 15.03.2018, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G. au solicitat instanței obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul din București, precum și evacuarea pârâților din acest imobil. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 555, art. 563 și urm. C.civ. Prin sentința civilă nr. 8059/2018, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1190 din 3.06.2019, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. și G., astfel cum a fost precizată, a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul situat în București, a dispus evacuarea pârâților din acest imobil și a obligat pe pârâți la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 16.557,88 lei (6.866,36 lei onorariu de avocat astfel cum a fost redus și 9.691,52 lei taxă judiciară de timbru).

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 844 A din 24.05.2021, Curtea de Apel București-Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de pârâții C., D., E. și G. împotriva sentinței civile nr. 1190 din 3.06.2019, precum și împotriva încheierii de ședință din 18.03.2019, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a civilă. A anulat în parte sentința civilă apelată în sensul că a luat act de renunțarea reclamantului la cererea de chemare în judecată. A menținut dispozițiile sentinței privind cheltuielile de judecată.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 844 A/2021, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs pârâții C., E., G. și D. solicitând casarea în parte a deciziei recurate și, pe fond, anularea în totalitate a sentinței civile nr. 1190/2019, ca urmare a renunțării la judecată de către intimatul-reclamant. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin (1) pct. 8 C.proc.civ., recurenții au arătat că instanța a aplicat greșit prevederile art. 406 C.proc.civ. în ceea ce privește efectele renunțării la judecata acțiunii introductive realizată în calea de atac a apelului. În dezvoltarea motivului de nelegalitate s-a susținut că reclamantul a formulat cerere de renunțare totală la judecată, prin urmare soluția anulării sentinței doar în parte este nelegală, fiind nesocotită voința părții reclamante și a principiului disponibilității care guvernează procesul civil. Recurenții au precizat că la termenul din 22.03.2021 instanța de apel a constatat că F. a preluat drepturile și calitățile procesuale ale numiților B. și A., devenind intimat-reclamant în cauză, astfel că putea exercita toate drepturile recunoscute titularului cererii de chemare în judecată. S-a susținut că sentința trebuia anulată integral, instanța neavând posibilitatea de a cenzura voința părții, în contextul în care renunțarea a fost totală și pârâții au fost de acord cu aceasta. Contrar motivării instanței de apel, recurenții au apreciat că, urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1944 din 28.10.2020, instanța nu a luat act de transmiterea doar în parte a drepturilor și calităților procesuale aparținând numiților B. și A., ci de o transmitere totală. Preluând integral drepturile și calitățile procesuale ale numiților B. și A., intimatul F. a dobândit posibilitatea de a formula și susține toate cererile pe care reclamanții inițiali le-ar fi putut susține dacă nu ar fi fost scoși din proces. Printre aceste cereri se numără și renunțarea la judecată, noul intimat-reclamant dobândind dreptul de a o formula în limitele dispozițiilor art. 406 alin. (1) C.proc.civ., adică în tot sau în parte, cu consecința anulării în integralitate sau doar în parte a hotărârii primei instanțe. Împrejurarea că prin hotărârea primei instanțe au fost stabilite cheltuieli de judecată în beneficiul reclamanților inițiali nu prezintă nicio relevanță, după cum la soluționarea cererii de renunțare nu a prezentat relevanță că în beneficiul acestora au fost stabilite și celelalte măsuri din dispozitivul hotărârii, respectiv evacuarea și lăsarea imobilului în deplină proprietate și liniștită posesie. Așa cum rezultă din întâmpinarea depusă în apel, urmare a semnării contractului de vânzare, reclamanții inițiali și-au asumat și au fost de acord cu transmiterea calității și a drepturilor lor procesuale către F., cu toate consecințele rezultând din această împrejurare, iar acesta nu a renunțat la dreptul prevăzut de dispozițiile art. 406 C.proc.civ., astfel încât nu există niciun motiv legal pentru ca acest drept, exercitat în limitele legii, să fie valorificat doar în parte de către instanță. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul F. nu a depus întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În prealabil, Înalta Curte apreciază că aspectele invocate prin motivele de recurs trebuie să fie încadrate în prevederile art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., urmare a deducerii analizei în recurs interpretarea eronată a prevederilor art. 406 C.proc.civ., iar nu în art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., cum au arătat recurenții, critica neavând ca obiect încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material. Analizând recursul din perspectiva enunțată, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenții au avut calitatea de pârâți în cererea de chemare în judecată formulată de A. și B. pentru revendicarea imobilului situat în București, precum și evacuarea pârâților din acest imobil. Aceeași calitate procesuală a avut-o și F. Prin sentința civilă nr. 1190/2019, Tribunalul București – Secția a III-a civilă a admis acțiunea, i-a obligat pe pârâți să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul situat în București; a dispus evacuarea pârâților din imobil și i-a obligat la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 16.557,88 lei. Pe parcursul judecării apelului, între reclamanți și pârâtul F. s-a încheiat contractul de vânzare nr. 1944/2020 prin care dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost transmis cumpărătorului F. Instanța de apel a făcut aplicarea art. 39 alin. 2 C.proc.civ., a dispus scoaterea din cauză a reclamanților inițiali și a constat că F. a preluat calitatea procesuală a acestora. La 22.03.2021, F. a declarat că renunță „integral la judecată și în ceea ce privește obligația stabilită cu privire la cheltuielile de judecată”, la același termen reprezentantul reclamanților inițiali A. și B. arătând instanței că F. „nu poate renunța decât la cheltuielile de judecată din apel”. Anulând numai în parte sentința și menținând obligația pârâților de a plăti cheltuielile de judecată stabilite în sarcina lor în primă instanță, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție legală, dată cu respectarea prevederilor art. 406 C.proc.civ. Astfel, contractul de vânzare nr. 1944/2020 încheiat între reclamanții inițiali A. și B., în calitate de vânzători, și pârâtul F., în calitate de cumpărător, deși intervenit după pronunțarea sentinței prin care pârâții au fost obligați la cheltuieli de judecată către reclamanți, a avut ca obiect numai transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, nefiind reglată între părți și situația cheltuielilor de judecată. Prin urmare, numai în aceste limite a putut opera transferul de calitate procesuală de la reclamanți către cumpărătorul F. Susținerea recurenților, în sensul că renunțarea pe care a făcut-o copârâtul F. viza și cheltuielile de judecată la care aceștia au fost obligați către reclamanții inițiali nu poate fi primită, având în vedere obiectul contractului în temeiul căruia pârâtul a preluat calitatea procesuală de reclamant. În alte cuvinte, F. nu putea să renunțe la un drept care nu i-a fost transmis, instanța de apel arătând în mod corect faptul că titularii dreptului de a recupera cheltuielile de judecată efectuate în fața primei instanțe sunt reclamanții inițiali. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect limitele obiectului contractului de vânzare nr. 1944/2020 și, pe cale de consecință, a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 406 alin. 5 C.proc.civ. în etapa apelului. Întrucât criticile recurenților nu au întrunit cerințele art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.