CASE OF FLUX v. MOLDOVA

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 iulie 2001, Parlamentul Moldovei a modificat Legea bugetară 2001 pentru a permite Departamentului Vamal să amâne până la trei luni perceperea impozitelor asupra combustibilului importat în Moldova. În seara aceea, liderul majorității comuniste din Parlament (Dl V. Stepaniuc) s-a întâlnit cu vicepreședintele Parlamentului (Dl. V. Mișin) pentru o masă în restaurantul unui hotel de lux din Chișinău. Potrivit ziarului solicitant, surse care preferau să rămână anonim confirmă că mâncarea a fost plătită de „L”., un important importator de combustibil în Moldova. La 24 iulie 2001, ziarul reclamant a publicat un articol intitulat „Sunt banii lui L, comuniștii V. Stepaniuc și V. Mișin au avut o petrecere de mare timp (chiolhan) la "Jolly Allon". Articolul, care a inclus poze ale celor doi deputați de lângă text, au informat cititorii cu privire la modificările la Legea bugetară și despre profiturile pe care aceste modificări le-ar aduce la câțiva importatori mari de combustibil care au avut legături cu Departamentul Vamal, permițând astfel concurența neloială. Articolul a susținut că amânarea plăților fiscale constituie o formă de credit de către stat fără dobânzi sau garanții și a respins explicația pentru modificarea furnizată de un membru al Parlamentului. Un paragraf din articol citește: „Unul trebuie să rețină că, în seara aceleiași zile, la hotelul „Jolly Alon” (...), comuniștii V. Stepaniuc și V. Mișin, care a pus deoparte toate decențele proletare [pudoare], a avut o mare petrecere pe banii rechinilor din "L.". Ar putea fi o simplă coincidență? Nu știm.” Articolul a continuat să expună planurile legislative ale partidului comunist și beneficiile rezultate pentru importatorii mari de combustibil, în detrimentul lucrătorilor obișnuiți. La 8 iulie 2002, dl Stepaniuc, liderul facției parlamentare comuniste care, la momentul respectiv, avea 71 de voturi pe un total de 101 de voturi în Parlament, a depus o acțiune împotriva ziarului solicitant, identificând paragraful citat mai sus ca difamat. El nu a plătit nici o taxă de judecată atunci când și-a depus plângerea, nici nu a apărut în instanță în nici o etapă a procedurii sau a delegat o persoană care să-l reprezinte. La 1 august 2002, judecătorul I.M., atunci președintele Curții de District Buiucani, a constatat că reclamantul a declarat în esență că dl Stepaniuc „a votat pentru legi în interesul unor companii private și apoi a avut o partidă pe banii lor”. Acesta a denunțat utilizarea unui zvon pur ca bază pentru jurnalism și a constatat că ziarul reclamant a acționat într-o credință proastă. Curtea a luat act de „atac de viteză” asupra dlui Stepaniuc, marele cititor al ziarului și de „de gradul de suferință morală și psihică” cauzat. În plus, Curtea a constatat că poziția dlui Stepaniuc în calitate de membru al Parlamentului și lider al unei facții parlamentare „au sporit gradul de daune morale” care a condus la impunerea responsabilității maxime. 10. Curtea a acceptat cererea dlui Stepaniuc și a ordonat ziarului solicitant, în conformitate cu articolele 7 și 7 § 1 din Codul Civil, să publice scuze și să plătească reclamantului daunele maxime permise de lege și taxele judecătorești (un total de 3.690 lei moldoveni (MDL), egal cu 278 euro (EUR) în acel moment). Potrivit ziarului solicitant, instanța a efectuat o audiere care a durat mai puțin de 15 minute și nu au fost puse întrebări la ziarul solicitant. 11. În apelul său, ziarul reclamant a susținut că frazele neprevăzute s-au constituit în sensul unor motive de valoare care nu se puteau dovedi și că aceste avize s-au bazat pe fapte, și anume partea care a avut loc la hotel în cauză la data menționată în articolul, care nu a fost contestată, precum și asupra modificărilor legislației adoptate de Parlament. În plus, având în vedere durata de timp care a trecut după publicarea articolului, reclamantul nu a putut dovedi că persoanele au fost văzute la restaurantul hotelului, în cazul în care au avut o petrecere, sau să verifice sursa de plată pentru aceasta. Ziarul reclamant a susținut, de asemenea, că judecătorul I.M. nu avea independență și imparțialitate deoarece era prieten al domnului Stepaniuc și a fost numit președinte al Curții de District Buiucani de către grupul parlamentar al Partidului Comunist. Majoritatea cazurilor de difamare dintre Flux și domnul Stepaniuc au fost examinate de el personal și deciziile sale au fost stereotipate și nu au dat motive suficiente. În alte cazuri de difamare între Flux și reprezentanți ai guvernului, judecătorul I.M. a stat întotdeauna în favoarea acestuia și le-a acordat suma maximă prevăzută de lege. 12. La 30 ianuarie 2003, Curtea Regională Chișinău a constatat că ziarul reclamant a pierdut termenul pentru depunerea recursului împotriva acestei hotărâri, dar a continuat să examineze substanța cauzei. Acesta a susținut hotărârea instanței inferioare, constatând că decizia sa a fost legală și motivată. Curtea nu a răspuns la plângerea reclamantului în legătură cu presupusul lipsă de imparțialitate al judecătorului I.M. Audierea a durat mai puțin de 10 minute și ziarul reclamant nu a fost pus nici o întrebare. 13. Într-un recurs în casă, ziarul reclamant s-a bazat pe art. 10 din Convenție și pe distincția pe care judecătorii inferiori nu au făcut-o între judecată de valoare și declarații de fapt. În plus, tribunalele nu au auzit niciodată dovezi de la reclamant și nu au luat în considerare statutul său de cifre publice, care ar fi trebuit să limiteze domeniul de interferență cu libertatea de exprimare a reclamantului, sau rolul special jucat de presă într-o societate democratică. În cele din urmă, instanțele inferioare nu au răspuns la majoritatea punctelor ridicate de reclamant. 14. La 1 aprilie 2003, Curtea de Apel a menținut hotărârile instanțelor de jos, constatând că acestea au fost legale și corespunzător cu dovezile din acest caz. Nu s-a făcut nicio observație despre presupusa lipsă de imparțialitate a judecătorului I.M. 15. Dispozițiile relevante ale dreptului intern au fost stabilite în hotărârea acesteia în cazul Busuioc c. Moldova (nr. 61513/00, §§ 39-40, 21 decembrie 2004).