CtEDO 18.03.2008 Auto

CASE OF DACIA S.R.L. v. MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
18.03.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1;Just satisfaction reserved
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF DACIA S.R.L. v. MOLDOVA (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1997 Guvernul Moldovei a prezentat Parlamentului un proiect de lege „Pentru Programul de Privatizare pentru 1997-1998”. Parlamentul a adoptat Actul în 1997. Anexa la Act a enumerat proprietatea de stat pentru a fi privatizată, care a inclus hotelul de patru stele „Dacia”. Actul a stabilit că Departamentul pentru Privatizarea Proprietăților de Stat („Departamentul”) va organiza privatizarea proprietăților enumerate în anexă. Departamentul a creat o comisie de achiziții. În decembrie 1998, Comisia a publicat o anunță pentru privatizarea hotelului și a stabilit un preț de rezervă de 20 de milioane de lei moldoveni (MDL) (2.006.782 de dolari americani (USD). Pentru a putea participa la licitație, fiecare participant a fost obligat să depună 1 de milioane de lei în contul Departamentului. Predecesorul companiei solicitante, Selikat-Mix (“S”.), a participat la licitație și la 23 ianuarie 1999 a fost anunțat ca câștigător, oferind 20.150.000 de dolari. Pentru a putea plăti acest sumă, S. a încheiat un contract cu o companie austriaca, Kungan Overseas Corp., pentru un împrumut de 2,2 milioane USD. Potrivit termenilor contractului, S. A fost de a răsplăti împrumutul în termen de un an și de a plăti un dobânzi de 15% în timpul acelui timp. Neîndeplinirea împrumutului ar avea ca rezultat o penalizare de 0,2% din datoria în curs pentru fiecare zi de întârziere (sub rezerva unei eventuale prelungiri a perioadei de întârziere), în timp ce o nu a plăti dobânzile ar avea ca rezultat o penalizare de 0,1% din datoria în curs pentru fiecare zi de întârziere. La cererea lui S., la 29 ianuarie 1999, Comisia de Achiziție a hotărât să prelungească perioada de plată a prețului de licitație până la 17 februarie 1999 10. La 8 februarie 1999 S. a obținut un certificat de la Banca Națională a Moldovei care confirmă acordul de credit cu “Kungan Overseas Corp”. Acesta a transferat 20.150.000 MDL la bugetul de stat în termenul nou stabilit de Comisia de Achiziție. La 18 februarie 1999, a încheiat un contract cu Departamentul pentru achiziționarea hotelului. 11. În iunie 1999 S. a fost reînregistrat ca „Dacia S.R.L.” (societatea reclamantă). La 13 septembrie 1999, societatea reclamantă a achiziționat din comuna Chișinău 0,21 hectare de teren pe care se aflau hotelul, pentru MDL 50.840 (4.395). 12. Potrivit societății solicitanți, în anii următori achiziționării hotelului sume mari de bani au fost cheltuite pentru renovarea sa și achiziționarea de mobilier și echipamente noi. 13. În anul 2000 Procurorul General a inițiat o anchetă penală cu privire la presupusa ilegalitate a privatizării hotelului. Acesta a stabilit că nici un act penal nu a fost comis și a închis ancheta la 30 august 2000. 14. La 31 ianuarie 2003, „Kungan Overseas Corp”. Își a atribuit drepturile de credit în ceea ce privește împrumutul societății reclamante societății belgiene “Vikol NV” (V.). La 18 februarie 2003, societatea reclamantă a promis hotelul și terenurile ca garanție pentru împrumutul din partea V. Având în vedere faptul că societatea reclamantă nu a plătit împrumutul, V. a solicitat în instanță dreptul de a deveni proprietarul hotelului. 15. La 23 iunie 2003, Curtea Economică Regională din Chișinău a acceptat această cerere și a ordonat transferul hotelului la V. La 25 iulie 2003, Curtea Economică Regională Chișinău a anulat hotărârea din 23 iunie 2003, având în vedere hotărârile Curții Economice din 6 iunie 2003 și Curtea Supremă de Justiție din 24 iulie 2003 (în procedura de anulare descrisă mai jos). 16. La 11 ianuarie 2003, Oficiul Procurorului General a inițiat proceduri judiciare în interesul statului (de exemplu, Chancellery de stat, subdiviziune a Guvernului care a fost fost administrator al hotelului) împotriva S. și a Departamentului, cerând anularea privatizării și rambursarea hotelului către societatea reclamantă a prețului plătit. 17. La o dată neespecificată, Procurorul General a solicitat instanței să desemneze societatea reclamantă ca acționată în acest caz, deoarece reclamantul pe care l-a desemnat anterior în cererea sa (S.) nu mai exista. La 31 martie 2003, Curtea Economică a Moldovei a acceptat această cerere și a ordonat ca societatea reclamantă să fie convocată la următoarea ședință. 18. Procurorul General nu a plătit niciun comisioană judecătorească în vederea inițierii acestei proceduri, în temeiul unei scutiri prevăzute de lege pentru acțiunile judecătorești inițiate de el în interesul statului. În ceea ce privește perioada de prelungire, el a menționat la art. 86 din Codul Civil (a se vedea punctul 40 de mai jos). 19. La 6 iunie 2003, Curtea Economică a Moldovei a acceptat cererea Procurorului General și a anulat decizia Comisiei de Achiziții din 23 ianuarie 1999 și contractul din 18 februarie 1999 de vânzare a hotelului. Societatea reclamantă a fost ordonată să returneze hotelul la Cancilleria de Stat și Ministerul Finanțelor a fost ordonat să răsplătească societății solicitantă 20.150.000 MDL (1.219.055 EUR la momentul respectiv). 20. Motivele furnizate de Curtea Economică a Moldovei pentru constatarea faptului că privatizarea era ilegală au fost: (a) Chancelaria de Stat, în calitate de fostul administrator al hotelului, nu și-a acordat acordul de vânzare; (b) S. (predecesorul societății reclamante) nu a plătit întreaga sumă în termen de șapte zile de la câștigarea licitației, astfel cum este necesar în regulamentul de licitație; și (c) prețul plătit a fost de aproximativ 5 milioane MDL (511.996) EUR mai mic decât valoarea reală a hotelului. Curtea a constatat că decizia Comisiei de a prelungi perioada în care S. ar putea plăti pentru hotel a fost luată ultra vire. Cu toate acestea, instanța nu a anulat decizia de a prelungi termenul sau decizia de stabilire a prețului de rezervă la 20 de milioane MDL, și nici o altă autoritate. Curtea a remarcat, de asemenea, că S. a fost singurul participant la licitația pentru privatizare, dar nu a indicat dacă acest lucru este contrar oricărei legi. Curtea a ordonat Departamentului să se întoarcă la societatea reclamantă prețul plătit pentru hotel în 1999 (MDL 20.150.000). 21. Curtea a ordonat în cele din urmă ca fiecare dintre părți să plătească jumătate din taxele de judecată, adică MDL 302.340 (18 291), constatând că atât autoritățile, cât și societatea reclamantă au acționat în mod necrezător din cauza nerespectării procedurii de licitație menționate mai sus. În special, societatea reclamantă a fost acuzată de contribuție la reducerea prețului de privatizare al hotelului. 22. Societatea reclamantă a apelat la Curtea Supremă de Justiție, susținând că a fost un cumpărător de bună credință și a respectat toate cerințele stabilite de autoritățile de stat în cursul privatizării, și că acțiunea judecătorească inițiată împotriva acesteia de către Oficiul Procurorului General nu a avut timp de când a fost depusă la aproximativ patru ani de la evenimentele relevante. 23. La 8 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție a remarcat faptul că societatea reclamantă a plătit 50.000 MDL (3,114) în taxele de judecată din cadrul obligației de plată a MDL 453,100 (28,227). Curtea a solicitat plata totală a taxelor. Societatea reclamantă a solicitat permisiunea de plată în tranzacții pe o perioadă de trei luni, dar a fost acordată șaisprezece zile. La 24 iulie 2003, Curtea a refuzat să examineze recursul din cauză că nu a plătit întreaga sumă a taxelor de judecată. Procurorul General a inițiat o nouă procedură „în interesele statului” ce solicită anularea contractului încheiat între societatea reclamantă și municipalitatea pentru achiziționarea terenurilor pe care se afla hotelul. 25. La 27 octombrie 2003, Camera de apel a Curții Economice a Moldovei a acceptat această cerere și a anulat contractul de achiziție a terenurilor deoarece terenul nu a putut fi separat de hotelul însuși. 26. La 19 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiție a susținut această hotărâre. 27. La 25 iulie 2003, Comisia pentru transferul activelor din „Dacia” S.R.L. la stat a început activitatea sa în vederea executării hotărârii din 6 iunie 2003. Până la 7 august 2003, hotelul a fost transferat la noul său proprietar, Chancellery de stat (a se vedea punctul 19 de mai sus). 28. La 29 iulie 2003, societatea reclamantă a trimis mandatul de executare a hotărârii din 6 iunie 2003 la Departamentul de Execuție a Deciziilor. Departamentul de privatizare și administrare a proprietăților de stat a solicitat o interpretare a textului hotărârii din 6 iunie 2003. Societatea reclamantă a solicitat, de asemenea, o interpretare și o reevaluare a sumei pe care le-a fost acordată de această hotărâre, pentru a ține seama de efectele inflației asupra valorii atribuirii. 30. La 8 octombrie 2003, Camera de apel a Curții Economice a dat o decizie explicativă în care a identificat Ministerul Finanțelor drept responsabil pentru răsplătirea prețului hotelului societății reclamante. De asemenea, acesta a respins cererea societății reclamante de reevaluare a premiului de când hotelul a fost cumpărat în lei moldoveni și nu în nici o monedă străină și legea nu prevedea compensații pentru efectele inflației în cazuri precum cele luate în considerare. În 13 noiembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a susținut această hotărâre. Cu toate acestea, aceasta a anulat, depășind competențele de interpretare a hotărârilor, explicația instanței de judecată inferioară a faptului că o parte din hotărârea din 6 iunie 2003 ar putea fi pusă în aplicare chiar dacă societatea reclamantă nu ar fi fost răsplătită oricare dintre prețurile hotelului. La 3 decembrie 2003, având în vedere lipsa aparentă a resurselor din bugetul de stat care împiedică executarea hotărârii în favoarea sa, societatea reclamantă a solicitat ca Departamentul de Execuție a Deciziilor să pună în aplicare hotărârea prin vânzarea hotelului „Dacia” și a terenurilor de bază. 33. La 4 februarie 2004, mandatul de executare a hotărârii interpretative din 8 octombrie 2003 a fost trimis Ministerului Finanțelor. 34. Hotărârea din 6 iunie 2003 a fost pe deplin executată în tranșe în perioada între 13 aprilie și 27 octombrie 2004. 35. Societatea reclamantă a inițiat proceduri judiciare împotriva Guvernului (inclusiv Ministerul Privatizării și Ministerul Finanțelor) cerând compensații pentru daunele cauzate acestuia ca un cumpărător de bună credință al hotelului. Daunele solicitate au fost de 16,157,774 MDL (echivalent cu 979,259), inclusiv valoarea reparațiilor și a echipamentelor noi, sancțiunile pentru întârzierea rambursării împrumutului la V., sumele de bani luate de la hotel atunci când a fost transferat la stat și dobânda pentru utilizarea MDL 20.150.000 MDL pe parcursul a patru ani, precum și compensarea pentru efectele inflației asupra acestei sume. Sumele de mai sus au inclus o deducere a sumelor care corespund profiturilor societății reclamante din partea hotelului în cursul perioadei relevante. Acesta a susținut că statul a comis erorile menționate în hotărârea din 6 iunie 2003 și că, prin urmare, statul ar trebui să suporte consecințele acestor erori. 36. La 10 martie 2005, Camera de apel a Curții Economice a Moldovei a respins aceste cereri. Curtea a constatat că societatea reclamantă nu a putut pretinde că a fost un cumpărător de bună credință, deoarece nu a plătit pentru hotel în termen de șapte zile, conform reglementărilor de licitație. Curtea a constatat, de asemenea, că hotărârea din 6 iunie 2003 a stabilit complicitatea societății reclamante în ceea ce privește „contribuția la reducerea prețului hotelului” (fără adăugarea unor detalii), excluzând astfel buna credință a societății reclamante ca bază pentru solicitarea compensației, și că acest lucru a aplicat, de asemenea, în ceea ce privește cererea de dobânzi pe fondurile sale în posesia statului. 37. Curtea a respins argumentul conform căruia statul a obținut o îmbogățire nedreaptă, deoarece există o bază juridică pentru creșterea activelor sale – contractul cu societatea reclamantă pentru achiziționarea hotelului. Argumentul pe care statul l-a oferit pentru vânzare a unui obiect afectat de obstacolele juridice ascunse a fost, de asemenea, respins ca nefondat, în ciuda faptului că autoritățile nu au respectat anumite norme în timpul privatizării hotelului (cum ar fi obținerea acordului de stat Chancellery). Deoarece societatea reclamantă cunoștea de la statutul de stat că Chancellery este fondatorul său și, din moment ce aceasta din urmă nu și-a acordat aprobarea pentru privatizare, societatea reclamantă nu a putut pretinde că nu cunoștea obstacolul juridic în cauză. 38. Societatea reclamantă a apelat, dar nu a putut plăti taxele de judecată MDL 242.349 (aproximativ 14,600 EUR). Acesta a solicitat o derogare a taxei de judecată până după hotărâre, având în vedere faptul că a transferat la creditorul său toate fondurile primite de la Ministerul Finanțelor după hotărârea din 6 iunie 2003 și că nu dispune de surse alternative de venit, astfel cum au confirmat declarațiile bancare relevante. 39. La 4 mai 2005, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea societății reclamante de denunțare a taxei de judecată. A informat societatea reclamantă că recursul nu a putut fi examinat în funcție de nefuncția de a plăti taxele de judecată. Noul termen pentru a plăti taxele de judecată a fost 25 mai 2005; societatea reclamantă nu a respectat acest termen. 40. Dispozițiile relevante ale Codului Civil, în vigoare la momentul respectiv, prevăd: „art. 74 Perioada de prelungire generală pentru protecție prin intermediul unei acțiuni judiciare a drepturilor unei persoane [naturale] este de trei ani; este de un an pentru procese între organizațiile de stat, fermele colective și orice alte organizații sociale. Curtea competentă ... În cazul în care instanța competentă ... constată că acțiunea nu a fost inițiată în termenul de prelungire pentru motive motivate, dreptul în cauză este protejat. Perioada de limitare nu se aplică: ... (2) cererilor de către organizații de stat cu privire la restituirea bunurilor de stat constatate în posesia ilegală a ... alte organizații ... și a cetățenilor;”.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2008-03-18
0,95
DACIA S.R.L. v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova
În anul 1997, Guvernul Republicii Moldova a prezentat Parlamentului un proiect de lege „cu privire la programul de privatizare pentru anii 1997-1998”. Parlamentul a adoptat Legea în anul 1997. Anexa Legii conţinea lista proprietăţii de stat
CtEDO 2009-02-24
0,94
CASE OF DACIA S.R.L. v. MOLDOVA
5. The applicant, Dacia S.R.L., is a company incorporated under the laws of the Republic of Moldova. 6. In 1997 the Moldovan Parliament enacted legislation for the privatisation of certain items of State property, including the “Dacia” hote
CtEDO 2008-03-18
0,93
CASE OF DACIA S.R.L. v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"
sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl V. Pârlog. 3. Întreprinderea reclamantă a pretins, în special, că anularea privatizării hotelului ei a constituit o încălc
CtEDO 2009-02-24
0,92
DACIA S.R.L. v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova
.L., este o întreprindere înregistrată conform legislaţiei Republicii Moldova. 1. Evenimentele care au avut loc până la adoptarea hotărârii principale 6. În anul 1997, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat legislaţia cu privire la privat
CtEDO 2016-06-14
0,91
PROCON S.R.L. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA
1. The applicant, Procon S.R.L., is a company registered in Moldova. It was represented before the Court by Mr F. Nagacevschi, a lawyer practising in Chișinău. 2. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, M
Sursă