ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1733/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la data de 12.07.2017, reclamanții A., B. au solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Brașov, prin primar, obligarea pârâtului la plata unei juste despăgubiri, de 408.956 RON (85995 euro) pentru exproprierea suprafeței de 318 mp din terenul proprietatea lor, situat în municipiul Brașov, str. x, înscris în CF x Brașov, cu nr. top x, 2839/1 și rectificarea suprafeței aceluiași imobil în sensul înscrierii suprafeței reale a acestuia de 522 mp, în loc de 851 mp cum apare în cartea funciară, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 23-25 din Legea nr. 33/1994, art. 35, art. 36 pct. 4 din Legea nr. 7/1996, dispozițiile art. 1 teza a II-a din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu referire la exproprierea de facto.

Prin sentința nr. 272/S/02.12.2019, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis acțiunea; a obligat pârâtul la plata sumei de 408.956 RON, echivalent a 85.995 euro, cu titlu de despăgubiri, în favoarea reclamanților, pentru suprafața de 318 mp din terenul cu nr. top x, 2839/1 înscris în CF nr. x Brașov; a rectificat suprafața imobilului cu nr. top x, 2839/1 înscris în CF nr. x Brașov, în sensul înscrierii suprafeței reale a acestuia de 522 mp; a stabilit onorariu final pentru expertiza evaluatorie din raportul de expertiză tehnică nr. x/25.10.2019, în cuantum de 2070 RON pentru expert C. (achitat 1000 RON de reclamanți), de 2070 RON pentru expert D. (din care s-a achitat de reclamanți 1000 RON) și de 2070 pentru expert E. (neachitat); a obligat reclamanții la plata diferenței de onorariu de 2070 RON, pentru expert E., de 1070 RON, pentru expert C. și de 1070 RON, pentru expert D.; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată de 4000 RON către reclamanți (contravaloarea onorarii expert achitate).

Prin decizia nr. 361/Ap/16.06.2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul pârâtului împotriva sentinței; a admis apelul reclamanților; a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâtul la plata, către reclamanți, a cheltuielilor de judecată de 8210 RON în primă instanță; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a obligat apelantul pârât la plata, către apelanții reclamanți, a cheltuielilor de judecată efectuate de aceștia în apel, în sumă de 2.000 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs neîncadrat în drept, pârâtul Municipiul Brașov, prin primar.

Recurentul a arătat că în motivarea soluției, instanța de apel a constatat că tribunalul a apreciat, în mod legal și temeinic, că a existat o preluare în fapt, în mod nelegal, a suprafeței în litigiu de către Municipiul Brașov, aspect față de care este ținut să repare prejudicial produs prin acea faptă.

A precizat că, astfel cum a arătat instanței de apel, conform sentinței nr. 9513/27.06.1995 pronunțată în dosarul nr. x/1995 al Judecătoriei Brașov și deciziei nr. 1822/A/1997 pronunțată în dosarul nr. x/1997 al Tribunalului Brașov, s-a hotărât restabilirea situației anterioare naționalizării imobilului cu nr. top initial x, iar acest lucru implică restabilirea dreptului de proprietate pe limitele inițiale ale imobilului.

Expertul a stabilit suprafața de 522 mp pe limitele existente pe teren la data efectuării raportului de expertiză însă, potrivit recurentului, ar fi trebuit să suprapună limitele imobilului menționate mai sus peste limitele existente în teren și astfel ar fi rezultat o suprafață mai mare de 522 mp neocupată de drumul cu nr. cad. x, aspect față de care a apreciat că o parte din suprafața lipsă a reclamanților se regăsește și dincolo de gardul dinspre sud și nu integral la drum.

A considerat astfel calculul suprafețelor efectuat ca urmare a suprapunerii din Anexa nr. 5 la RET ca fiind incorect, fără a ține cont de limita sudică a imobilului cu nr. top initial x înspre imobilul cu nr. top x, așa cum apare în schița de CF.

În raport de aceste aspecte, recurentul a susținut ca nelegală reținerea instanței de apel în sensul că expertul ar fi efectuat suprapunerea schiței de carte funciară și a schiței din actul de arhivă de CF nr. x peste măsurătorile topografice în anexa 5 la raportul de expertiză folosind aceste elemente în determinarea suprafeței ocupate de pârâtă.

Potrivit recurentului, confirmarea acestui aspect reiese și din actul 9296/1996 care a stat la baza documentației întocmite de F. pentru intabularea străzii Unirii ce face legătura între strada x și Piața Unirii, act ce se regăsește în expertiza G. ca anexa 2.

Conform înscrisului menționat, la intersecția străzii Constantin Brâncoveanu cu strada x, limita cu strada x nr. topografic x în suprafață de 850,9 mp este construcția. Acest lucru arată faptul că sistematizarea străzii s-a făcut cu mult înaintea intabulării H., respectiv cu mult înaintea anului 1996, deci anterior intabulării imobilului cu număr cadastral x cu destinația stradă.

Din studiul cărții funciare x Brașov, în opinia recurentului, rezultă că și imobilul cu număr topografic x în suprafață de 74,5 stj (268,2 mp) a intrat în proprietatea Municipiului Brașov cu titlu de drept naționalizare în baza Legii nr. 119/1948.

Mai mult, imobilul cu număr topografic x care se regăsește la intersecția străzii Unirii cu Piața Unirii a suferit o dezmembrare în 1928, iar nr. topografic x a fost trecut în proprietatea Municipiului Brașov ca stradă în 1928.

Din suprapunerile cu planșa cadastrală 195, pentru recurent a reieșit că se poate observa aceeași lățime a străzii, ceea ce reprezintă un argument în plus pentru faptul că sistematizarea străzii s-a făcut mult înaintea înscrierii în evidențele de carte funciară, motiv pentru care a apreciat că înscrierea străzii cu număr topografic x nu se poate identifica cu nașterea dreptului de proprietate, fiind doar pentru opozabilitate față de terți.

Faptul că la întocmirea expertizei topografice expertul nu a ținut cont de limitele inițiale ale imobilului astfel cum erau materializate anterior naționalizării a generat, în opinia recurentului, o identificare care nu corespunde realității.

Recurentul a susținut că raportat la acest aspect, instanța de apel a reținut că în partea de sud imobilul era limitat de alte construcții și că așa cum rezultă din constatările expertului imobilul are delimitări clare pe toate laturile.

Or, tocmai critica privind stabilirea suprafeței raportat la limitele existente pe teren la data efectuării raportului de expertiză, fără luarea în considerare a limitelor inițiale ale imobilului, anterior naționalizării nu a fost analizată de instanța de apel.

În ceea ce privește valoarea terenului, instanța de apel a reținut că în condițiile în care pârâtul a ocupat un teren construibil și i-a dat destinația de teren neconstruibil este firesc să repare prejudiciul produs efectiv, despăgubirea având în vedere valoarea terenului de care reclamanții au fost lipsiți, potrivit destinației existente la momentul săvârșirii faptei ilicite și nu valoarea determinată de destinația dată ulterior de pârât.

Or, a arătat curții de apel că această caracteristică a imobilului teren a existat atât înainte de sistematizarea străzii Unirii cât și posibil înainte de naționalizarea acestuia conform Decretului nr. 92/1950.

A arătat că față de acest aspect a criticat valoarea reținută în concluziile raportului de expertiză, evaluare însușită de instanță, care are în vedere comparabila nr. 4 considerată ca fiind cea mai apropiată de caracteristicile fizice și economice ale subiectului, vizând un teren construibil și care ajunge la o valoare de piață a terenului de 230 euro/mp.

Însă în speță terenul în litigiu a avut și are destinația de drum, aspect față de care se încadrează în categoria "teren neconstruit și neconstruibil", singura comparabilă identificată prin raportul de expertiză care se apropie de caracteristicile terenului o reprezintă comparabila nr. 3, identificat ca teren cu un preț de 120 euro/mp.

În ceea ce privește valorile pe care instanța ar fi trebuit să le aibă în vedere, recurentul a apreciat că acestea sunt cele prevăzute de Ghidul cu valorile de piață orientative al proprietăriler imobiliare emis de Camera Notarilor pentru anul 2010.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluție completul de filtru a stabilit termen pentru soluționarea recursului în cameră de consiliu, fără citare părți, la data de 22.09.2021.

Prin punctul de vedere formulat la raportul de admisibilitate, intimații-reclamanți au reiterat excepția de nulitate a recursului și au solicitat acordarea cheltuielior de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 2000 RON pentru intimatul-reclamant A. și 2000 RON pentru intimata-reclamantă B., conform chitanțelor depuse la dosar.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimații-reclamanți A. și B. au invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, iar pe fond, au solicitat respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

În susținerea excepției nulității, intimații au arătat că motivele de recurs le reiau în întregime pe cele de apel, fără a se aduce noi argumente sau temeiuri de drept cu referire la aplicarea greșită a unor norme de drept material.

Cu privire la criticile privind suprafața preluată din proprietatea reclamanților, au solicitat respingerea acestora. Concluziile expertizei topografice sunt precise și clare, iar recurentul, deși a criticat expertiza topografică, nu a solicitat, nici la fond și nici în apel, efectuarea unei noi expertize.

Așa cum corect au reținut instanțele, la stabilirea valorii terenului interesează caracteristicile bunului (categoria de folosință) la momentul preluării de fapt și nu destinația dată ulterior de recurent, respectiv aceea de drum.

Au mai arătat că stabilirea despăgubirii a fost corect făcută potrivit dreptului comun raportat la data pierderii dreptului de proprietate cu aplicarea ratei inflației și nu conform dispozițiilor speciale prevăzute în Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că recursul este întemeiat pe prevederile pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

A susținut că reținerile instanțelor fondului potrivit cărora regimul juridic al imobilului este de drept comun, întrucât cererea de revendicare a fost soluționată prin sentința civilă nr. 9513/1995 a Judecătoriei Brașov pe aceste dispoziții și, în consecință, și despăgubirile care înlocuiesc valoarea porțiunii de teren ocupate de pârât urmează același regim, respectiv al dreptului comun conform răspunderii civile delictuale, sunt eronate, astfel încât întreaga speță a fost soluționată greșit.

Astfel, curtea de apel a considerat că în condițiile în care a ocupat un teren construibil și i-a dat destinația de teren neconstruibil (drum) este firesc să repare prejudiciul produs efectiv, iar despăgubirea să aibă în vedere valoarea terenului de care reclamanții au fost lipsiți, potrivit destinației existente la momentul săvârșirii faptei ilicite și nu valoarea determinată de destinația ulterioară.

Or, recurentul a considerat că valoarea care ar fi trebuit avută în vedere este cea prevăzută de Ghidul cu valorile de piață orientative al proprietăților imobiliare emis de Camera Notarilor Publici pe anul 2010 și asta întrucât exproprierea de utilitate publică se face în condițiile Legii nr. 255/2010.

Mai mult, a arătat că sistematizarea străzii s-a făcut anterior anului 1996 iar înscrierea dreptului Municipiului Brașov asupra drumului public a avut drept scop reglementarea situației juridice asupra unei situația de fapt preexistente cu mult înaintea actului x/08.10.2010, iar reglementarea suprafeței lipsă din evidențele de carte funciară se poate face conform prevederilor Legii nr. 7/1996.

Raportat la aceste aspect pe care instanța de apel l-a considerat nefondat, recurentul a apreciat că soluția acesteia a fost dată cu înccălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi încadrabile în textul legal menționat, ci preia, într-o manieră identică, apărările formulate în cadrul motivelor de apel, asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Răspunzând motivelor de apel ale pârâtului, instanța de apel a reținut că cererea reclamanților vizează obligarea pârâtului la plata contravalorii suprafeței de 318 mp teren situat în str. x, imobil care a aparținut antecesorilor reclamanților, naționalizat prin Decretul lege nr. 92/1950 și care, anterior restabilirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei B. prin sentința nr. 9513/1995 a Judecătoriei Brașov, a fost dezmembrat în mai multe loturi.

A mai reținut instanța de apel că, urmare a neintrării în posesia imobilului, defuncta B. a solicitat măsuri reparatorii pentru acest imobil, în baza Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 187 bis/12.02.2002, notificare respinsă, întrucât B. avea calitatea de proprietar tabular. Însă, constatându-se împrejurarea că există suprafețe ce au aparținut acesteia și care erau ocupate de str. x, pârâtul a propus un schimb de terenuri condiționat de întocmirea unei documentații cadastrale din care să rezulte suprafețele afectate.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat faptul că imobilul reclamanților actual, cu nr. top x, 2839/1 din CF x nu a avut niciodată 851 mp, ci doar 840 mp și că o suprafață de 318 mp din acest teren se regăsește în imobilul drum, domeniu public, înscris în CF x Brașov, cu nr. cadastral x, proprietatea municipiului Brașov.

Față de aceste aspecte, instanța de apel a constatat că în mod corect, ținând cont de efectele sentinței nr. 9513/27.06.1995 a Judecătoriei Brașov, prima instanță a apreciat că a existat o preluare în fapt a suprafeței în litigiu, în mod nelegal, de către pârât, și că acesta este ținut să repare prejudiciul produs prin această faptă. Contrar criticilor pârâtului, expertul a efectuat suprapunerea schiței de carte funciară și a schiței din actul de arhivă de CF nr. x peste măsurătorile topografice în anexa 5 la Raportul de expertiză, folosind aceste elemente în determinarea suprafeței ocupate de pârât.

Instanța de apel a înlăturat afirmațiile potrivit cărora o parte din terenul lipsă al reclamanților s-ar regăsi "dincolo de gardul dinspre sud", dat fiind că la sud, așa cum rezultă din Anexele 3 și 5 imobilul era limitat de alte construcții și că așa cum rezultă din constatările expertului, imobilul are delimitări clare pe toate laturile, delimitări materializate în teren de construcția amplasată pe teren, o construcție anexă (garaj), gard de beton și gard de plasă de sârmă.

De asemenea, au fost înlăturate și susținerile referitoare la faptul că sistematizarea străzii a fost făcută anterior și că înscrierea străzii cu nr. top x în evidențele de CF a fost făcută doar pentru opozabilitate. În acest sens, instanța de apel a reținut că expertul a comparat vechile schițe de CF și a constatat că fosta stradă I. avea o lățime mult mai mică decât actuala str. x înscrisă în CF x Brașov în baza H.G. nr. 972/2002, stradă care a fost sistematizată și care cuprinde actualmente și locuri de parcare. Faptul că sistematizarea străzii s-a făcut anterior anului 1996 nu are relevanță în condițiile în care prin această sistematizare a fost încălcat dreptul antecesoarei reclamanților, încălcarea continuând să se producă și în prezent.

În ceea ce privește motivele de apel referitoare la valoarea reținută a terenului, instanța de apel a constatat că, în condițiile în care apelantul pârât a ocupat un teren construibil și i-a dat destinația de teren neconstruibil drum, este firesc să repare prejudiciul produs efectiv, despăgubirea urmând să aibă în vedere valoarea terenului de care reclamanții au fost lipsiți, potrivit destinației existente la momentul săvârșirii faptei ilicite, iar nu valoarea determinată de destinația dată ulterior de apelantul pârât.

Critica referitoare la neutilizarea valorilor furnizate de Ghidul cu valorile de piață orientative ale proprietăților imobiliare emis de Camera Notarilor Publici pentru anul 2010 a fost înlăturată, față de împrejurarea că nu se poate determina valoarea prin raportare la o valoare medie atunci când există comparabile având caracteristicile apropiate de cele ale bunului evaluat.

Referitor la apelul reclamanților, instanța de apel a constatat că sumele achitate cu titlu de diferențe de onorariu reprezintă cheltuieli de judecată efectuate în fața primei instanțe, pe care aceștia nu au avut timpul necesar pentru a le achita și solicita în fața primei instanțe dat fiind faptul că onorariul definitiv al experților a fost stabilit prin sentință judecătorească.

Față de soluția de admitere a acțiunii, având în vedere culpa procesuală a pârâtei și dispozițiile art. 453 C. proc. civ., instanța de apel a modificat sentința primei instanțe și a obligat pârâtul la plata tuturor cheltuielilor pricinuite de soluționarea procesului în primă instanță. De asemenea, întrucât apelul pârâtului a fost respins, apelul reclamanților a fost admis, iar aceștia au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în calea de atac, în cuantum de 2000 RON, instanța de apel a admis solicitarea formulată și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată menționate.

Prin recursul declarat, pârâtul a reiterat toate aspectele deduse judecății în calea de atac devolutivă prin motivele proprii de apel, care și-au găsit dezlegare jurisdicțională prin considerentele deciziei atacate anterior expuse, fără a arăta, în concret, în ce ar consta nelegalitatea săvârșită de către instanța de apel și fără a expune argumente noi, care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. și să poată fi analizate ca atare, de către instanța de recurs. De asemenea, recurentul nu a expus vreo critică referitoare la soluția instanței de apel în ceea ce privește soluția pronunțată asupra apelului reclamanților.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul este nul, iar cererea formulată de către intimații-reclamanți privind acordarea cheltuielilor de judecată este întemeiată și va fi admisă, întrucât, raportat la soluția adoptată, recurentul-pârât este parte căzută în pretenții conform art. 453 C. proc. civ., iar intimații au făcut dovada acestora, așa cum rezultă din chitanțele depuse la dosar, fiind astfel îndeplinite condițiile textului legal.

Referitor însă la cuantumul cheltuielilor de judecată astfel cum au fost solicitate, în sumă totală de 4000 RON, respectiv câte 2000 RON pentru fiecare intimat, Înalta Curte constată că este vădit disproporționat în raport cu circumstanțele și complexitatea cauzei, care a fost soluționată la un singur termen de judecată, în complet de filtru, fără citarea părților, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., acesta va fi redimensionat la suma de câte 1000 RON pentru fiecare intimat-reclamant.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul Municipiul Brașov, prin primar împotriva deciziei nr. 361/Ap din 16 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A. și 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B., cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Municipiul Brașov, prin primar, cu sediul în Brașov, BV. Eroilor nr. 8, județul Brașov împotriva deciziei nr. 361/Ap din 16 iunie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., B., domiciliați în Brașov, județul Brașov, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat J., cu sediul în Brașov, județul Brașov.

Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A. și 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B., cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2021.