ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 22 septembrie 2021
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție
Prin decizia nr. 741/06.04.2021 pronunțată în dosar nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 129/20.02.2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
Calea de atac exercitată în cauză
Prin cererea înregistrată la data de 31.05.2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2021, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei nr. 741/06.04.2021 pronunțată de această instanță în dosar nr. x/2018.
În motivare, contestatorul a arătat că în mod greșit cauza a fost soluționată pe cale de excepție, cu evitarea nejustificată a analizării fondului dedus judecății, deși la dosar existau probe suficiente care să ateste încălcarea drepturilor procesuale ale contestatorului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata". De asemenea, alin. (2) al art. 503 din același cod face referire la hotărârile instanței de recurs și motivele pentru care acestea pot fi atacate cu contestație în anulare.
În raport de aceste prevederi, contestația în anulare exercitată în alte condiții decât cele expres reglementate nu poate fi primită.
Această concluzie este susținută și de principiul legalității căilor de atac, principiu reglementat prin dispozițiile art. 457 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din cuprinsul ei.
Este necesar însă, ca aspect de admisibilitate, ca pe lângă motivele expres și limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația în anulare să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac.
Or, în speță, se constată că prin decizia nr. 741/06.04.2021 supusă contestației în anulare a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 129/20.02.2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
Această decizie a fost pronunțată în procedura filtru reglementată de art. 493 C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile alin. (5) ale acestui articol, conform cărora "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488…anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."
Rezultă că demersul contestatorului s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunțată în procedura filtru, nesusceptibilă de vreo cale de atac.
Prin urmare, întrucât hotărârea menționată nu are deschisă nicio cale de atac, contestația în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A., cu domiciliul în Timișoara, județul Timiș, împotriva deciziei nr. 741 din 6 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în contradictoriu cu intimata B., cu domiciliul la avocat C. în Timișoara, str. x A, județul Timiș.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 septembrie 2021.