ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1638/2021

Cererea de chemare în judecată 1.1 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 17 decembrie 2010, sub nr. x/2010, reclamantul A. a solicitat următoarele: 1) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, să se constate nulitatea absolută a actului de donație autentificat sub nr. x din 1 martie 1947 de secția Notariat a Tribunalului Ilfov, încheiat între donatorul B. și donatarul Statul Român, reprezentat de Ministerul Artelor, precum și a actului de donație din 11 aprilie 1956, încheiat de B., donatar Statul Român. 2) în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Național de Artă al României, a solicitat, urmare constatării nulității absolute a actelor de donație, obligarea la restituirea bunurilor culturale mobile care au format obiectul acestor contracte. 3) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, urmare constatării nulității absolute a celor două acte de donație, obligarea la restituirea imobilului compus din construcție și teren, situat în București, str. x A. La 27 septembrie 2011, reclamantul a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, solicitând, suplimentar: 1) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, să se constate nulitatea absolută a actului de donație autentificat sub nr. x din 2 noiembrie 1962 la Notariatul de Stat al Raionului 30 decembrie București, încheiat între donatorii C., D. și E. și donatarul Statul Român, prin Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, iar 2) în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Național de Artă al României, urmare a constatării nulității absolute a actelor de donație, să fie obligat pârâtul la restituirea bunurilor culturale mobile, conform art. 99 alin. (2) din Legea nr. 182/2000. Pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a formulat întâmpinare, la 10 iunie 2011, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității, prescripției, lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive. La rândul său, prin întâmpinarea depusă la 11 septembrie 2011, Muzeul Național de Artă al României a invocat excepțiile netimbrării și inadmisibilității cererii de chemare în judecată, precum și excepția litispendenței prin raportare la dosarul nr. x/2009 al Tribunalului București, secția a III-a civilă. Prin încheierea din 20 martie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2009 al Tribunalului București, secția a III-a civilă. Cererea a fost repusă pe rol prin încheierea din 18 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2010. 1.2 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2016, la 19 mai 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Muzeul Național de Artă al României, Statul Român, prin Ministerul Culturii și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, să se constate nulitatea absolută: 1) a actului de donație autentificat sub nr. x din 1 martie 1947 prin care donatorul F. a donat Statului Român, reprezentat de Ministerul Artelor, un număr de 205 picturi, 38 sculpturi și 8 piese de mobilier, precum și nuda proprietate a imobilului situat în București; 2) a actului de donație având nr. de intrare 2060 din aprilie 1956 prin care donatorul F. a donat Statului Român 23 de opere de artă. 3) a actului de donație autentificat sub nr. x/1962, prin care donatorii E., C. și D. au donat Statului Român, prin Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă un număr de 17 tablouri, precum și o listă de cărți menționate în lista anexă la acest act de donație. Urmare admiterii nulității absolute a acestor acte de donație, să se dispună: 1) obligarea deținătorilor bunurilor mobile și imobile care au format obiectul donațiilor, la restituirea lor către reclamant, cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 182/2000; 2) obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, la plata despăgubirilor pentru bunurile care au făcut obiectul actelor de donație și nu mai pot fi restituite. Prin întâmpinarea depusă la 24 iunie 2011, pârâtul Muzeul Național de Artă al României a invocat excepțiile netimbrării și inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepția litispendenței/conexității, prin raportare la dosarul nr. x/2010 și excepția lipsei calității procesuale active. Aceleași excepții, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive au fost invocate și de pârâtul Ministerul Culturii prin întâmpinarea depusă la 27 iunie 2016. Prin întâmpinarea depusă la 30 august 2016, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București. Prin încheierea din 9 septembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a dispus, în baza art. 107 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, înaintarea dosarului la completul învestit cu judecarea dosarului nr. x/2010, a cărui judecată s-a constatat a fi suspendată până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2009 al Tribunalului București, secția a III-a civilă. Excepția de conexare a dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2010 a fost respinsă prin încheierea din 16 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2010. Prin procesul-verbal din 12 iunie 2018, întocmit în temeiul art. 107 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, președintele secției a IV-a civile a Tribunalului București a dispus înaintarea, pe cale administrativă, a dosarului nr. x/2016 către completul învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2010, în scopul judecării împreună a acestora. La data de 7.10.2017 a decedat reclamantul A., fiind introduși în cauză, în calitate de moștenitori, G., H., I. și J.. La termenul din 22 iulie 2020, ulterior rezolvării incidentelor procedurale din ambele dosare (cereri de suspendare formulate în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) s-a dispus reluarea judecății. La același termen, tribunalul a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Hotărârea Tribunalului București Prin sentința civilă nr. 1078 din 5 august 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, respingând cererile conexe ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă. Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat constatarea nulității actelor de donație pentru neîndeplinirea condițiilor de validitate, respectiv lipsa cauzei, sub forma animus donandi, lipsa formei autentice a actului de donație înregistrat nr. 2060/16.04.1956 și a actului de acceptare aferent, conform art. 827 C. civ., și lipsa semnăturii donatorilor. În ambele cereri de chemare în judecată, în susținerea pretențiilor sale, reclamantul a invocat certificatele de moștenitor emise de pe urma defuncților B. (nr. 348/09.10.1962), C. (nr. 90/16.06.1999), K. (nr. 91/16.06.1999), D. (nr. 92/16.06.1999) și L. (nr. 10/28.02.2001). Tribunalul a reținut că prin încheierea din camera preliminară din 16 aprilie 2019 pronunțată în dosarul penal nr. x/2019, încheiere definitivă, Judecătoria Sectorului 1, secția Penală, a dispus, în baza art. 549 1 alin. (5) lit. b) C. proc. pen., desființarea totală a certificatelor de moștenitor nr. x/16.06.1999, nr. 91/1999 și nr. 92/1999 eliberate de notarul public M.. Această încheiere a rămas definitivă și se bucură de autoritate de lucru judecat. Tribunalul a constatat că, potrivit certificatului de moștenitor nr. x/1970 emis în completarea certificatelor de moștenitor supliment nr. 348/1962, nr. 134/1963 și nr. 205/1963, de pe urma defunctului B., decedat la data de 18.09.1962, au rămas ca moștenitori D., în calitate de frate cu o cotă de 5/12, C., mamă, cu o cotă de 3/12, și E., soție, cu cota de 4/12. De pe urma defunctei C., decedată la data de 19.04.1963, a rămas ca unic moștenitor D., în calitate de fiu, iar de pe urma defunctei E., decedată la data de 04.07.1963, au rămas ca moștenitori N., în calitate de frate cu cota de 1/3, - O., în calitate de soră, cu cota de 1/3 și P., în calitate de soră, cu cota de 1/3. Ca efect al anulării certificatului de moștenitor nr. x/16.06.1999, emis de BNP M., tribunalul a considerat că rămâne în ființă și produce efecte juridice certificatul de moștenitor supliment nr. 266/1970. A constatat instanța de fond că, din certificatul de moștenitor nr. x/16.08.1994 emis de Notariatul de Stat Sector 2 București, rezultă că de pe urma defunctei O., decedată la data de 25.11.1968, a rămas ca unic moștenitor Q., care a cules întreaga masă succesorală. Potrivit certificatului de moștenitor nr. x/1976 din 26.04.1976 emis de Notariatul de Stat Local sector 4 București, de pe urma defunctului N., a rămas ca moștenitor, în calitate de legatar universal Q., care a cules întreaga masă succesorală. Conform certificatului de moștenitor nr. x/25.01.1989 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București, de pe urma defunctului Q., au rămas ca moștenitori R. și S., fiecare cu cota de 1/2, iar din certificatul de moștenitor nr. x/10.10.1991 emis de Notariatul de Stat Sector 2 București, de pe urma defunctei R. a rămas în calitate de unic moștenitor fiul acesteia, T.. Ca efect al anulării certificatelor de moștenitor nr. x/16.06.1999 și nr. y/16.06.1999, tribunalul a reținut că șirul succesiunilor se întrerupe, astfel încât nu poate fi valorificat în favoarea reclamantului defunct A. certificatul de moștenitor nr. x/28.02.2001, emis de pe urma defunctului L., din care rezultă calitatea sa de unic moștenitor. Tribunalul a reținut considerentele încheierii din 2 noiembrie 2017, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul penal nr. x/2017 (încheiere definitivă care stă la baza încheierii penale prin care au fost desființate certificatele de moștenitor nr. x/16.06.1999, nr. y/16.06.1999 și nr. 92/16.06.1999), în care s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că certificatul nr. x/16.06.1999, prin care a fost redezbătută succesiunea de pe urma defunctului B., nu reflectă realitatea, fiind emis pe baza declarației false a intimatului care nu a menționat-o ca moștenitoare a defunctului B. și pe E.; actele derivate, respectiv certificatele de moștenitor art. 90 1 6.06.1999 și nr. 91/16.06.1999, sunt, de asemenea, false, aceste înscrisuri fiind folosite de A. în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, ulterior declinat spre soluționare Tribunalului București, fiind înregistrat sub nr. x/2009 (nr. x/2009* după casarea cu trimitere). Prin aceeași încheiere, s-a reținut că certificatele de moștenitor sunt, prin ele însele, apte să producă consecințe juridice. Instanța de fond a apreciat că, deși certificatul de moștenitor nr. x/04.08.2020 emis de BNP U. nu a fost declarat ca fiind fals, acesta are un conținut similar cu certificatul de moștenitor nr. x/16.06.1999, neputând fi valorificat în cauză, întrucât are la bază aceeași situație de fapt ca și cel anterior, fiind emis pro causa. Tribunalul a reținut că într-un litigiu prin care se urmărește anularea unor acte juridice se impune prezența tuturor părților implicate, a tuturor moștenitorilor, fiind o situație clasică de consortium litis, diferită de regula unanimității, întrucât un act juridic nu poate fi legal pentru unii dintre moștenitori și nelegal pentru alții, toți și împreună titulari ai aceluiași pretins drept. A constatat instanța de fond că reclamantul nu a invocat existența unei cauze de imposibilitate obiectivă de identificare a tuturor moștenitorilor, astfel încât să se rețină în sarcina sa o obligație exorbitantă. De asemenea, a reținut că prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x/29.06.2009 la BNP V., reclamantul defunct A. a cesionat către cesionarul W., cota de 45% din drepturile litigioase care formează obiectul dosarului civil nr. x/2009 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, iar prin actul adițional la acest contract, autentificat sub nr. x/20.04.2012 de BNP X., a majorat cota de 45% cuvenită cesionarului cu 5%, rezultând o cotă finală de 50%. Cum calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, presupunând existența unei identități între persoana reclamantului și a titularului dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă), și în condițiile în care actele pe care reclamantul și-a probat în debutul acțiunii calitatea procesuală activă (certificatele de moștenitor nr. x/16.06.1999, nr. 91/1999 și nr. 92/16.06.1999) au fost anulate, iar efectele nulității urcă până la momentul încheierii acestora, rezultă că reclamantul nu poate proba că este titularul dreptului pretins, deci nu mai poate justifica nici existența calității procesuale active în cauză.

Hotărârea Curții de Apel București Prin decizia nr. 499 din 26 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă a admis apelul declarat de reclamanții I., H., G. și J. împotriva sentinței nr. 1078 din 5 august 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV - a civilă în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimații - pârâți Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Muzeul Național de Artă al României. A anulat sentința civilă și a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului București. Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că în urma desființării certificatelor de moștenitor reținute de prima instanță, dovada calității de moștenitor trebuie analizată în raport de certificatul nr. x/1962, conform căruia de pe urma defunctului B. au rămas moștenitori E., C. și D.. Conform certificatului de moștenitor nr. x/1970, emis în completarea certificatelor de moștenitor supliment nr. 348/1962, nr. 134/1963 și nr. 205/1963, de pe urma defunctului B. au rămas ca moștenitori D., în calitate de frate, cu o cotă de 5/12, C., mamă, cu o cotă de 3/12, E., soție, cu cota de 4/12, iar de pe urma defunctei C., decedată la data de 19.04.1963, a rămas ca unic moștenitor D., în calitate de fiu. Potrivit condițiilor stabilite în art. 655 din C. civ. de la 1864 (aplicabil în raport de data deschiderii succesiunii defunctului B.), Curtea a reținut că, pentru a putea veni la moștenire, o persoană trebuie să întrunească două condiții: una pozitivă, aceea de a exista la data deschiderii succesiunii, adică de a avea capacitate succesorală și una negativă, respectiv de a nu fi nedemnă. La aceste condiții expres cerute de lege, doctrina a adăugat și existența vocației la moștenire. Dreptul succesoral român conferă vocație succesorală generală la moștenirea ab intestat rudelor defunctului, respectiv persoanelor care se află într-o legătură de descendență sau ascendență în linie dreaptă sau colaterală cu de cuius. Instanța de apel a menționat dispozițiile art. 689 din C. civ. de la 1864, potrivit cărora însușirea, consolidarea necondiționată a calității de moștenitor se realizează prin acceptare expresă, prin acte de acceptare tacită a moștenirii sau prin acceptarea forțată a moștenirii, având în vedere că transmisiunea succesorală operează prin simplul fapt al morții defunctului. Curtea a reținut că, indiferent de anularea certificatelor de moștenitor nr. x/16.06.1999, nr. 91/1999 și nr. 92/16.06.1999, reclamanții au dovedit că bunicul lor, D., este moștenitorul defunctului B. și al defunctei C., în baza certificatelor de moștenitor nr. x/1962 și nr. y/1970, acesta fiind tatăl reclamantului inițial, A., fiind depus, în acest sens un certificat de moștenitor. Efectuarea unor acte de acceptare nu a fost contestată în cauză. Din perspectiva situației de fapt expuse, curtea a apreciat că apelanții-reclamanți justifică deținerea calității procesuale active, făcând dovada calității de moștenitor a autorului lor de pe urma defunctului B., soluția primei instanțe pronunțate cu privire la excepția lipsei calității procesuale active fiind eronată. Astfel, a considerat că se impune adoptarea unei soluții de anulare a hotărârii tribunalului și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță prin raportare la solicitarea expresă a apelanților-reclamanți și ca urmare a faptului că părțile trebuie să beneficieze de dreptul de a fi judecată pricina lor în fond, din perspectiva legalității, a normelor de drept aplicabile, dar și a temeiniciei, a aprecierii probelor administrate, precum și de dublul grad de jurisdicție. Curtea a apreciat că soluția menționată se impune și ca o garanție a respectării dreptului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia orice persoană are dreptul ca o instanță să judece orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, pentru situația de față, în sistemul dublului grad de jurisdicție, dar și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României - hotărârea din 28 aprilie 2005, cauza Dima împotriva României - hotărârea 16 noiembrie 2006, cauza Artico contra Italiei - hotărârea din 13 mai 1980, cauza Van de Hurk contra Olandei). S-a stabilit, cu ocazia rejudecării de către tribunal, să se procedeze la stabilirea cadrului procesual, prin punerea în discuție, în condiții de contradictorialitate, a aspectelor ce vizează existența mai multor moștenitori, analizându-se inclusiv oportunitatea aplicării regulii unanimității din perspectiva jurisprudenței CEDO, prin raportare și la scopul urmărit prin promovarea litigiului.

Recursul Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâtul Muzeul Național de Artă al României. În motivarea recursului, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, în condițiile în care certificatele de moștenitor nr. x/16.06.1999, nr. 91/1999 și nr. 92/16.06.1999, de care s-a prevalat autorul intimaților-reclamanți, defunctul A., au fost anulate de Judecătoria Sectorului 1 București. Urmare acestui aspect, autorul intimaților-reclamanți și-a pierdut calitatea procesuală activă, în mod retroactiv, de la data formulării cererii de chemare în judecată în anul 2010. Recurentul-pârât a susținut că lipsa calității procesuale active un poate fi acoperită prin redezbaterea succesiunii, întrucât dosarul a fost instrumentat timp de mai mulți ani în raport de o persoană fără calitate procesuală. Consideră că singura cale legală de urmat este reintrarea în legalitate și apoi reformularea unei cereri de chemare în judecată cu respectarea prescripțiilor legii procesuale civile, față de caracterul specific al acțiunii în revendicare (acțiune reală și petitorie), de obiectul acesteia (recunoașterea dreptului de proprietate și readucerea bunului în patrimoniul celui care îl revendică) și de faptul că aceasta nu poate fi exercitată decât de toți moștenitorii. Acțiunea în revendicare este un act de dispoziție, ce poate fi formulată doar de proprietarul unic al bunului sau, în cazul coproprietății, respectând regula unanimității, de toți coproprietarii bunului. Recurentul-pârât a apreciat că, urmare desființării certificatelor de moștenitor obținute prin fals, dovada calității procesuale active trebuie stabilită în raport de certificatul de moștenitor nr. x/09.10.1962, prin care s-a dezbătut succesiunea defunctului B., având-o, printre moștenitori, și pe soția sa supraviețuitoare E.. Aceasta a decedat la 04.07.1963, în certificatul de moștenitor nr. x/1964 fiind menționați, ca succesori, N., O. și P.. Susținând că dreptul intimaților-reclamanți de a solicita constatarea nulității donațiilor își are izvorul în calitatea lor de succesori ai donatorilor, în condițiile în care aceștia nu sunt unicii moștenitori, recurentul-pârât a apreciat că nu au calitate procesuală activă pentru a solicita nulitatea donațiilor, întrucât regula unanimității, ce guvernează coproprietatea potrivit C. civ. de la 1864, statuează ca niciunul dintre coproprietari să nu aibă un drept exclusiv asupra unei părți materiale determinate din bunul deținut în proprietate, fiecare coproprietar având un drept exclusiv numai asupra unei cote părți ideale, abstracte, din dreptul de proprietate asupra acelui bun. Cu alte cuvinte, succesorii defunctului, în calitate de coproprietari ai bunului, nu pot exercita decât împreună prerogativele dreptului lor, inclusiv în ceea ce privește anularea donațiilor și revendicarea bunurilor donate, acțiunea având drept scop redobândirea dreptului de proprietate asupra bunului și readucerea acestuia în patrimoniul coproprietarilor, iar nu a unei cote ideale, nedeterminate în materialitatea sa. Admiterea excepției lipsei calității procesuale active a revendicării unui bun deținut în coproprietate de donatori numai de către unii dintre coindivizari nu încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenție, în raport de atitudinea reclamantului-defunct A., care, anterior formulării acțiunii, nu a făcut demersuri în vederea identificării moștenitorilor soției donatorului, E., ci i-a înlăturat de la moștenire, obținând certificatul de moștenitor nr. x/16.06.1999. Exercitarea unei acțiuni în revendicare doar de către unii dintre coproprietari, fără solicitarea acordului celorlalți comoștenitori, nu constituie un obstacol insurmontabil al intimaților-reclamanți pentru orice tentative viitoare de revendicare a bunurilor indivize, ci o sancțiune temporară, urmare exercitării abuzive a dreptului de către reclamantul defunct în dauna altor coproprietari.

Înregistrarea recursului pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 mai 2021, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8 și stabilindu-se termen pentru soluționare la 16 septembrie 2021.

Întâmpinarea Intimații nu au depus întâmpinare. Prin concluziile scrise formulate la 16 septembrie 2021, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului În esență, critica vizează raționamentul instanței de apel, care a reținut, cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantului inițial A., decedat pe parcursul derulării prezentului proces, că este fiul fratelui lui B. al cărui patrimoniu se revendică, și că, pentru a dovedi vocația la moștenire, nu este necesară existența certificatului de moștenitor anulat ca fiind falsificat pentru că a înlăturat de la succesiune pe moștenitorii soției lui B., ci este suficientă dovedirea descendenței directe a reclamantului din colateralul privilegiat D. care a cules moștenirea direct atât de la fratele său B., cât și, prin retransmitere, de la autorul comun, C., mama celor doi. Recurentul a apreciat că, urmare desființării certificatelor de moștenitor obținute prin fals, dovada calității procesuale active trebuie stabilită în raport de certificatul de moștenitor nr. x/09.10.1962, prin care s-a dezbătut succesiunea defunctului B., având-o, printre moștenitori, și pe soția sa supraviețuitoare E., care, la rândul său, are ca succesori pe N., O. și P.. Critica este nefondată. Astfel, în ceea ce privește dovada calității de moștenitor, instanța de apel a reținut în mod corect faptul că în cauză pârâții nu s-au prevalat de o eventuală neacceptare a succesiunii în termenul defipt de lege sau de neîndeplinirea altor condiții legale reglementate pentru moștenirea ab intestat, ci au contestat exclusiv modalitatea în care a fost probată descendența. Or, în această privință, este de netăgăduit faptul că reclamantul inițial este fiul fratelui lui B., acesta preluând, prin retransmisie, drepturile asupra succesiunii de la tatăl său D.. Faptul că la succesiunea unchiului său concurează cu o clasă distinctă de moștenitori legali, respectiv succesorii soției supraviețuitoare E., nu este de natură a lipsi de efecte descendența sa. Această situație a fost rezolvată prin anularea certificatelor de moștenitor emise în anul 1999, care îi omiteau pe acești descendenți de la moștenire. Recurentul a mai apreciat că reclamantul inițial, A., și-a pierdut calitatea procesuală activă, în mod retroactiv, de la data formulării cererii de chemare în judecată în anul 2010, astfel că ea nu poate fi acoperită prin redezbaterea succesiunii în cadrul prezentului litigiu, singura cale de urmat fiind reintrarea în legalitate și apoi reformularea unei cereri de chemare în judecată. Contrar aserțiunilor recurentului, având în vedere că, astfel cum s-a arătat, reclamantul inițial nu și-a pierdut vocația succesorală, calitatea sa de succesor legal fiind dovedită cu certificatele de moștenitor anterioare și actele de stare civilă, nu se pune problema unei dezbateri succesorale în scopul redobândirii unei calități pe care acesta nu a pierdut-o anterior. Recurentul a mai susținut că acțiunea în revendicare este un act de dispoziție ce poate fi exercitat doar respectând regula unanimității, iar reclamantul inițial și succesorii acestuia nu au calitate procesuală activă pentru a solicita nulitatea donațiilor, întrucât regula unanimității, ce guvernează coproprietatea potrivit C. civ. de la 1864, statuează ca niciunul dintre coproprietari să nu aibă un drept exclusiv asupra unei părți materiale determinate din bunul deținut în proprietate, fiecare coproprietar având un drept exclusiv numai asupra unei cote părți ideale, abstracte, din dreptul de proprietate asupra acelui bun. Ceea ce critică recurentul pe această cale nu constituie, în realitate, un aspect al calității procesuale active, ci al admisibilității acțiunilor în nulitate, respectiv în revendicare, în cazul în care nu au fost introduse cu respectarea regulii unanimității, principiu care presupune prezența în proces a tuturor moștenitorilor care stăpânesc cote părți neindividualizate și abstracte din patrimoniul succesoral. Asupra acestui aspect prima instanță a statuat că, într-un litigiu prin care se urmărește anularea unor acte juridice, se impune prezența tuturor părților implicate, a tuturor moștenitorilor, fiind o situație clasică de consortium litis, diferită de regula unanimității, întrucât un act juridic nu poate fi legal pentru unii dintre moștenitori și nelegal pentru alții, toți și împreună titulari ai aceluiași pretins drept. Dezlegând în drept problema dovedirii calității de moștenitor a reclamantului inițial, chiar în lipsa certificatelor anulate, instanța de apel a trimis cauza spre rejudecare, îndrumând instanța de fond să repună în discuție, în condiții de contradictorialitate, aspectele ce vizează existența mai multor moștenitori, analizând oportunitatea aplicării regulii unanimității din perspectiva jurisprudenței CEDO, prin raportare la scopul urmărit prin promovarea litigiului. Se constată astfel că instanța de apel nu a soluționat pe fond problema atragerii în proces a tuturor moștenitorilor, considerând-o ca neaparținând sferei calității procesuale active propriu-zise, care a vizat exclusiv dovada descendenței reclamantului inițial. La rândul său, recurentul nu a criticat soluția de trimitere spre rejudecare a cauzei sub acest aspect, ci a formulat critici pe fondul raportului juridic dedus judecății, susținând că regula unanimității se aplică atât în materia nulității actelor juridice, cât și a revendicării, fiind obligatoriu ca acțiunea să fie introdusă de toți moștenitorii, cu atât mai mult cu cât aceștia erau cunoscuți și au fost omiși intenționat din acțiune de către reclamantul inițial. Or, în condițiile în care critica nu vizează motivarea instanței de apel cu privire la casarea cu trimitere, ci aspectele de fond asupra cărora s-a dispus rejudecarea, ea nu poate fi analizată direct în recurs, fiind străină de cauză. Problema sferei de aplicabilitate a regulii unanimității, precum și raportul dintre această normă cu efecte pe planul dreptului substanțial și cea care reglementează litisconsortiul procesual obligatoriu și necesar urmează a fi analizate de instanța de fond potrivit îndrumărilor cuprinse în decizia recurată. Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.