CtEDO 20.11.2007 Auto

CASE OF CRILLY v. THE UNITED KINGDOM

RESPONDENT
GBR
HOTĂRÂRE
20.11.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 14+P1-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF CRILLY v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

CAUZA DE CRILLY CAUZA DE SECȚIUNE CU CRILLY c. REGATUL UNIT (Depunerea nr. 12895/02) HOTĂRÂREA STRASBOURG 20 noiembrie 2007 FINAL 20/02/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Crilly c. Regatul Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Președintele Casadevell Sir Nicolas Bratza Bonello Traja Pavlovschi Garlicki dna Hirvelä, judecători și dl T.L. Grefierul secțiunii primitive, care a deliberat în particular la 23 noiembrie 2007, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 12895/02) împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de dl William Crilly („reclamantul”) la 26 septembrie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de dl John Savage, un contabil financiar în Cornwall. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley, Biroul pentru Externe și Commonwealth, Londra. Reclamantul s-a plâns că autoritățile Regatului Unit refuză să-i acorde licențiamentul de împrumut al văduvei sau echivalentul constituie o discriminare din motive de sex contrar art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin o hotărâre parțială din 30 aprilie 2002, Curtea a hotărât să comunice plângerea cu privire la licența de împrumuturi a văduvei și a declarat inadmisibilă restul cererii. Prin o hotărâre din 4 noiembrie 2003, Curtea a declarat restul cererii admisibile. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1947 și trăiește în Devon. Soția sa a murit la 10 martie 1997. La 24 februarie 2000, reprezentantul reclamantului a formulat o cerere în numele reclamantului la Revenuul Inland, cerând o alocație echivalentă cu cea primită de o văduvă, și anume alocația de depășire a vieții (“WBA”) pentru anii 1996/7 și 1997/8. La 13 martie 2000, venitul Inland l-a informat că el nu a fost eligibil pentru WBA, deoarece el nu a fost o femeie. Reprezentantul reclamantului a răspuns prin scrisoare la 16 martie 2000 și din nou la 4 august 2000 susținând că refuzul a fost discriminatoriu. Revenuul intern a răspuns la 11 august 2000, menținând decizia de a refuza alocația. Reprezentantul reclamantului a scris, de asemenea, Cancelarului Exchequer, în numele căruia a răspuns Divizia de Impozite Personale a Revenuului Internal la 19 septembrie 2000, confirmand că reclamantul, în calitate de om, nu are dreptul la WBA. Reclamantul nu a apelat mai departe, deoarece a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze, deoarece nici un astfel de beneficiu nu a fost plătit văduvilor în temeiul legii Regatului Unit. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ ȘI PRATICE RELEVANTĂ Legea și practicile interne relevante sunt descrise în hotărârea Curții în cazul Hobbs, Richard, Walsh și Geen c. Regatul Unit , nr. 63684/00, 63475/00, 63484/00 și 63468/00, hotărârea din 26 martie 2007. Reclamantul s-a plâns că refuzul autorităților din Regatul Unit de a-i acorda WBA sau echivalentul a constituit o discriminare din motive de sex contrar articolului 14 din Convenție luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. art. 14 din Convenție prevede: „Drumarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Curtea a examinat anterior cazurile care au susținut chestiuni similare celor din acest caz și a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 (Hobbs, Richard, Walsh și Geen c. Regatul Unit, nr. 63684/00, 63475/00, 63484/00 și 63468/00, hotărârea din 26 martie 2007, §§ 53-54). 10. Curtea a examinat cazul în cauză și constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că diferența de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește dreptul la WBA, din care reclamantul a fost o victimă, nu s-a bazat pe nici o „justificație obiectivă și rezonabilă” (a se vedea Hobbs) În consecință, s-a constatat o încălcare a art. 14 din Convenție în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 din CONVENȚII 12. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material și moral 13. Reclamantul nu a depus nici o reclamație în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 14. Prin urmare, Curtea nu face nicio atribuire sub acest cap. Costuri și cheltuieli 15. Reclamantul a solicitat 4 200 GBP în ceea ce privește costurile și cheltuielile, inclusiv impozitul pe valoarea adăugată („VAT”). El a făcut trimitere la jurisprudența Curții în Crossland v. Regatul Unit (nu. 36120/97, 9 noiembrie 1999) care a implicat reprezentarea unui singur client și în care costurile acordate au fost similare cu cele solicitate de solicitant. 16. Guvernul a contestat reclamația. În consecință, cheltuielile juridice de opt ori mai mult nu ar putea fi considerate rezonabile cu privire la cuanticul. În plus, Guvernul nu a considerat rezonabil ca valoarea de timp pretinsă a fost cheltuită pentru cerere și taxele profesionale pe oră. Prin urmare, ei au susținut că 400 de euro ar fi o sumă rezonabilă în ceea ce privește costurile și cheltuielile juridice. 17. Curtea reiterează că numai costurile și cheltuielile care au fost suportate de fapt și neapărat în legătură cu încălcarea sau încălcările constatate și care sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea sunt recuperabile în temeiul articolului 41 (a se vedea, de exemplu, Șahin v. Germania [GC], nr. 30943/96, § 105, ECHR 2003-VIII). Pe baza informațiilor în posesia sa și ținând seama de faptul că problemele referitoare la WBA au fost stabilite în Hobbs (citată mai sus), Curtea atribuie reclamantului 600 EUR pentru costuri și cheltuieli juridice, în plus față de orice TVA care poate fi plătită. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. că a existat o încălcare a articolului 14 din Convenția luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 privind neautorizarea reclamantului la obligația de lichidare a unei văduve; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarea sumă care urmează să fie convertită în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 600 EUR (sex sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (ii) orice impozit care poate fi taxabil pe suma de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 20 noiembrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2007-11-20
0,96
CASE OF NORBURY v. THE UNITED KINGDOM
FOURTH SECTION CASE OF NORBURY v. THE UNITED KINGDOM (Application no. 67120/01) JUDGMENT ( Striking out) STRASBOURG 20 November 2007 FINAL 20/02/2008 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Conv
CtEDO 2008-01-22
0,96
CASE OF HIGHAM v. THE UNITED KINGDOM
FOURTH SECTION CASE OF HIGHAM v. THE UNITED KINGDOM (Application no. 64735/01) JUDGMENT STRASBOURG 22 January 2008 FINAL 07/07/2008 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be
CtEDO 2007-11-20
0,96
CASE OF MCCRORY v. THE UNITED KINGDOM
FOURTH SECTION CASE OF MCCRORY v. THE UNITED KINGDOM (Application no. 62775/00) JUDGMENT (Striking out) STRASBOURG 20 November 2007 FINAL 20/02/2008 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Conve
CtEDO 2008-07-08
0,96
CASE OF HUBLEY v. THE UNITED KINGDOM
FOURTH SECTION CASE OF HUBLEY v. THE UNITED KINGDOM (Application no. 63480/00) JUDGMENT STRASBOURG 8 July 2008 FINAL 08/10/2008 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subj
CtEDO 2007-10-09
0,96
CASE OF CROSS v. THE UNITED KINGDOM
FOURTH SECTION CASE OF CROSS v. THE UNITED KINGDOM (Application no. 62776/00) JUDGMENT STRASBOURG 9 October 2007 FINAL 09/01/2008 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be su
Sursă