ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2021

Ședința publică din data de 24 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 05 octombrie 2020 pe rolul Judecătoriei Timișoara, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiției a formulat, în contradictoriu cu intimații A., B. și C., contestație la executare împotriva executării silite efectuate de Societatea de Executori Judecătorești D. în dosarul execuțional nr. x/2020, solicitând suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației, anularea somației și a adresei de înființare a popririi, precum și tuturor actelor de executare subsecvente, întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, potrivit dispozițiilor art. 723 și urm. din C. proc. civ., reducerea cuantumului onorariului executorului judecătoresc.

2.1. Prin sentința civilă nr. 14327 din 16 decembrie 2020, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În considerentele hotărârii pronunțate, reținând incidența dispozițiilor art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a apreciat că revine competența de soluționare a contestației la executare Judecătoriei Sectorului 5 București, având în vedere că sediul debitorului Ministerul Justiției este situat în București, str. x.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 2141 din 12 martie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara; a constatat invit conflictul negativ de competență; a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, prin raportare la dispozițiile art. 714 alin. (1) și cele ale art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a reținut că executarea silită are o cauză unică, comună pentru toți debitorii, iar instanța care a încuviințat executarea silită a titlului creditorului împotriva tuturor debitorilor, ca instanță de executare competentă teritorial, este Judecătoria Oradea, după cum reiese din încheierea nr. 246/25.02.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât o parte din judecătorii creditori își desfășoară activitatea la Tribunalul Bihor, devine competentă să soluționeze cauza, având ca obiect contestație la executare, una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Oradea, în a cărei circumscripție se află Judecătoria Oradea - care ar fi fost competentă, potrivit normei legale.

Având în vedere că Ministerul Justiției a ales să adreseze contestația la executare Judecătoriei Timișoara, această din urmă instanță este competentă să soluționeze cauza.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a invit prezentul conflict de competență, debitorul Ministerul Justiției a contestat actele de executare silită încheiate în dosarul de executare nr. 54/E/2020 al Societății de Executori Judecătorești D.. Executarea silită împotriva debitorului Ministerul Justiției, cu sediul în București, str. x, a fost declanșată în dosarul de executare anterior menționat, la solicitarea creditorilor A., B. și C..

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) din C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin raportare la normele legale enunțate, Înalta Curte reține că instanțele deopotrivă competente să soluționeze contestația la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea.

Însă, în absența unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanței de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, devin aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 și art. 116 din C. proc. civ., creditorul, cu ocazia sesizării organului de executare, având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Se constată că, din cuprinsul titlurilor executorii în baza cărora se efectuează executarea silită, rezultă că intimații-creditori au calitatea de judecători la Tribunalul Bihor, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ.

În vederea stabilirii instanței de executare, în cazul pluralității de debitori, urmează a se da prevalență dispozițiilor speciale în materie, respectiv art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., și doar în măsura în care niciuna din judecătoriile de la sediul debitorilor nu poate soluționa cauza din pricina interdicțiilor instituite de art. 127 din C. proc. civ., devine aplicabilă norma de alegere a altei instanțe.

Cum normele de competență ce vizează soluționarea contestației la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare, în aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 5 București, aceasta fiind instanța de executare în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului Ministerul Justiției.

Față de argumentele expuse și de dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2021.