ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2021

HOTĂRÂRE

24.06.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 24 iunie 2021

asupra conflictului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina, sub nr. x/2020, la 18 februarie 2020, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații B. S.A. și C., a formulat contestație împotriva executării silite începute în dosarul nr. x/2016 al S.C. P..E.J. D. și E., contestând somația și încheierea din 18.08.2016, încheierea de încuviințare a executării silite nr. 1002/26.07.2016, executarea silită în sine, precum și debitul, atât cel menționat în somație, cât și cel indicat de executor ca fiind de recuperat în acest moment. A solicitat anularea actelor de executare și a executării silite în sine, stabilirea corectă a debitului rămas de achitat, anularea în parte a actelor de executare, iar, în subsidiar, în funcție de debitul corect ce va fi stabilit, suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.

Prima instanță învestită, Judecătoria Câmpina, prin sentința civilă nr. 252 din 9 februarie 2021, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de intimata C., și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Fetești.

În expunerea argumentelor care au fundamentat soluția, a reținut incidența dispozițiilor art. 714 alin. (1) și 651 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează competența contestației la executare în favoarea instanței de executare, stabilită ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.

La data sesizării organului de executare, 18.05.2016, debitoarea A. a figurat cu domiciliul în Municipiul Fetești, județul Ialomița, conform mențiunilor din cartea de identitate și verificărilor efectuate în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, pentru perioada 18.07.1994-29.08.2017, iar reședința era în orașul Băicoi, județ Prahova.

Luând în calcul dispozițiile art. 88,89 90 și 91 C. civ., care fac distincția între domiciliu și reședință, instanța a reținut că, în speță, contestatoarea nu a făcut dovada unui alt domiciliu în fapt și a declarat, totodată, organelor competente situația adresei sale de domiciliu și de reședință, iar reședința nu este prevăzută la art. 651 C. proc. civ. pentru a avea influență asupra stabilirii competenței teritoriale.

A doua instanță învestită, Judecătoria Fetești, prin sentința civilă nr. 476 din 12 mai 2021 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina, urmare a admiterii excepției de necompetență teritorială invocată din oficiu. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata litigiului și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, a apreciat că prezintă relevanță, în stabilirea competenței, domiciliul în fapt al debitoarei la data sesizării organului de executare și nu cel înscris în actul de identitate, întrucât proximitatea domiciliului în fapt al debitorului față de instanța de executare îi facilitează acestuia accesul efectiv la justiție, iar măsurile de executare silită față de bunurile mobile/imobile se pot derula mai eficient, atât timp cât există prezumția că acestea se află în apropierea locuinței efective a debitorului.

Raportat la situația de fapt expusă de contestatoare în cuprinsul contestației la executare și la prevederile art. 89 alin. (2) și (3) C. proc. civ., în conformitate cu care "schimbarea domiciliului operează atunci când cel care se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo o locuință principală; dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt ", a constatat că domiciliul acesteia era în orașul Băicoi, județ Prahova, întrucât la această adresă avea intenția de a-și stabili locuința principală încă din anul 2015.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării contestației la executare revine Judecătoriei Câmpina, pentru considerentele ce succed:

Obiectul cauzei îl reprezintă contestația la executare prin care contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații B. S.A. și C., a solicitat anularea tuturor actelor de executare din dosarul execuțional nr. x/2016 al S.C. P..E.J. F. și E..

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare.

Art. 651 alin. (1) din același cod stabilește că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afară de cazurile în care legea dispune altfel ", iar în conformitate cu alin. (3) al aceleiași norme, "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.’’

Problema care a generat ivirea prezentului conflict de competență a fost determinată de aprecierea diferită a celor două instanțe cu privire la domiciliul debitorului la care se face referire în dispozițiile art. 651 C. proc. civ. Astfel, Judecătoria Câmpina s-a raportat la domiciliul cu care contestatoarea figura înregistrată la autoritățile competente, la data formulării cererii de executare silită, respectiv cel menționat în actul de identitate și care rezultă și din baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, iar Judecătoria Fetești a avut în vedere locuința în fapt, analizând dacă partea a avut intenția de a-și stabili locuința principală la această din urmă adresă.

Dispozițiile cuprinse în C. civ. cu privire la domiciliu și reședință au următorul conținut:

Art. 87: "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală."

Art. 88: "Reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară."

Art. 90 alin. (1):

"Reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut."

Art. 91: "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate."

În conformitate cu art. 89 alin. (2) C. civ., "schimbarea domiciliului operează atunci când cel care se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo o locuință principală ", iar potrivit alin. (3) al aceleiași norme "Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt."

Înalta Curte reține, din informațiile furnizate de către SPCLEP Băicoi la 19.03.2021, că debitoarea A. a avut domiciliul stabilit în Municipiul Fetești, județ Ialomița, în perioada 18.07.1997-29.08.2017 și reședința în oraș Băicoi, județ Prahova, din 22.01.2015 până în 29.08.2017. Mai este de observat, din acest istoric, că partea și-a modificat adresa de domiciliu, din 29.08.2017, la cea de reședință.

Susținerile exprimate de contestatoare în cuprinsul contestației la executare și în cadrul notelor scrise depuse pentru termenul din 12 mai 2021, raportate la succesiunea datelor privind domiciliul, enunțate anterior, inclusiv la aspectul notării în evidențele de stare civilă a noii adrese de domiciliu la aceeași adresă a reședinței anterioare, relevă intenția părții de a-și stabili locuința principală în orașul Băicoi, județul Prahova, încă din anul 2015, de la momentul înregistrării reședinței la adresa respectivă (de când contestatoarea s-a despărțit în fapt de fostul său soț).

Noțiunea de domiciliu se raportează la locuința unde se găsește în fapt acea persoană și nu corespunde elementelor ce interesează evidența populației, prin raportarea la mențiunile din cartea de identitate, care au numai un caracter de evidență a persoanei respective, potrivit art. 91 C. civ. Aceasta, întrucât scopul dispozițiilor art. 87 C. civ. este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiilor dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil. În situația particulară a contestației la executare, proximitatea domiciliului în fapt al debitorului față de instanța de executare îi facilitează acestuia accesul efectiv la justiție, iar măsurile de executare silită față bunurile mobile/imobile se pot derula mai eficient, atât timp cât există prezumția că acestea se află în apropierea locuinței efective a debitorului.

Constatând că debitoarea avea domiciliul în fapt, la data sesizării organului de executare - 18.05.2016, în orașul Băicoi, jud. Prahova, în raza teritorială a Judecătoriei Câmpina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., se va fixa competența de soluționare a pricinii în favoarea acestei instanțe.