ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1505/2021

Ședința publică din data de 24 iunie 2021

asupra conflictului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26 octombrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței să dispună desfacerea căsătoriei dintre părți din culpa pârâtei, revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei, acela de C., exercitarea autorității părintești exclusive față de minorul D., și stabilirea locuinței minorului la tatăl reclamant.

Prima instanță învestită, Judecătoria Fetești, prin sentința civilă nr. 805 din 27 octombrie 2020 a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

În motivarea soluției, a argumentat că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei sectorului 5 al municipiului București.’’Atât reclamantul, cât și pârâta sunt plecați de mai mulți ani din țară, fiind la muncă în străinătate, iar ultimul lor domiciliu comun a fost în Anglia. Astfel, cum niciuna dintre părți nu mai locuiește pe teritoriul României și nici nu au convenit să introducă cererea de divorț la o judecătorie din țară, în lipsa unui asemenea acord, s-a dat eficiență prevederilor sus evocate.

A doua instanță, Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 2533 din 23 martie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat pricina în favoarea Judecătoriei Fetești. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Referitor la domiciliul părților din litigiu, a reținut că pârâta locuiește stabil în Marea Britanie, iar reclamantul are domiciliul în sensul de locuință principală stabilă în jud. Ialomița, comuna Săveni, potrivit declarațiilor acestuia, coroborate cu mențiunile din actul de identitate. În cuprinsul acțiunii, acesta a arătat că domiciliază la adresa indicată, iar la termenul din 11.09.2018, fiind prezent personal, a învederat că revenit în țară de aproximativ doi ani.

Față de aspectele relevate, a considerat competența fixată în favoarea Judecătoriei Fetești, în a cărei rază teritorială își avea locuința reclamantul la momentul introducerii acțiunii, în virtutea prevederilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă vreunul dintre ei mai locuiește în raza sa teritorială, iar dacă nici unul nu mai locuiește la ultimul domiciliu comun, este competentă instanța de la locuința pârâtului. Dacă acesta nu are vreo locuință cunoscută pe teritoriul României, competența revine judecătoriei în circumscripția căreia se află locuința reclamantului.’’

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării acțiunii de divorț revine Judecătoriei Fetești, pentru considerentele ce succed:

Obiectul demersului judiciar îl constituie acțiunea prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei dintre părți din culpa pârâtei, revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei, acela de C., exercitarea autorității părintești exclusive față de minorul D., și stabilirea locuinței minorului la tatăl reclamant.

În stabilirea competenței de soluționare a litigiului, cele două instanțe s-au raportat la temeiuri juridice diferite, influențate de locuința părților de la momentul introducerii acțiunii, respectiv art. 915 alin. (2) și 915 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Fetești a constatat că părțile nu mai au locuința în țară, fiind plecate în străinătate de mai mulți ani și nici nu a existat un acord pentru introducerea cererii de divorț la o judecătorie din România.

Judecătoria Sectorului 5 București a reținut, însă, că pârâta are domiciliul stabil în Marea Britanie, iar reclamantul în județul Ialomița, comuna Săveni.

În speță, având în vedere că ultima locuință comună a soților și locuința pârâtului nu se află în România, sunt incidente dispozițiile art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care stipulează: "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă vreunul dintre ei mai locuiește în raza sa teritorială, iar dacă nici unul nu mai locuiește la ultimul domiciliu comun, este competentă instanța de la locuința pârâtului. Dacă acesta nu are vreo locuință cunoscută pe teritoriul României, competența revine judecătoriei în circumscripția căreia se află locuința reclamantului.’’

Or, reclamantul are domiciliul stabilit în județul Ialomița, comuna Săveni, aspect ce reiese din cuprinsul acțiunii introductive de instanță și din mențiunile evidențiate în cartea de identitate aflată la dosarul primei instanțe sesizate. Totodată, această concluzie se desprinde și din declarațiile părții date în fața instanței la termenul de judecată din 11 septembrie 2018, în sensul că a revenit în țară de aproximativ doi ani și a fost angajat în baza unui contract individual de muncă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de divorț și a petitelor accesorii în favoarea Judecătoriei Fetești, în a cărei circumscripție teritorială se află locuința reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2021.