ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1393/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 18 ianuarie 2011, sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea parțială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 14 din 07 decembrie 2010, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, în valoare totală de 1.213.091 RON, pentru suprafața expropriată de 325 mp, situată în București, strada x nr. 201, având număr cadastral x, pentru proiectul "Supralărgire șoseaua x, Pasaj denivelat; obligarea pârâtei la acordarea unei despăgubiri pentru terenul expropriat, în suprafață de 325 mp, stabilită conform criteriilor impuse de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv la plata valorii reale a imobilului expropriat, calculată la momentul efectuării expertizei, precum și la acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare a exproprierii terenului proprietate privată; obligarea pârâtei la acordarea contravalorii costurilor generate de lucrările de relocare a utilităților/sau la efectuarea acestor lucrări de relocare utilități pe restul de proprietate privată al A. ("incinta A."), lucrări impuse ca urmare a exproprierii celor 325 mp; obligarea pârâtei la acoperirea contravalorii costurilor generate de întocmirea Proiectului de relocare utilități în incinta A., contravaloarea documentației în vederea emiterii autorizației de construire necesară relocării utilităților, precum și cu dirigintele de șantier, pentru efectuarea acestor relocări de utilități în incinta A., ca urmare a exproprierii celor 325 mp; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor enumerate la punctele 1, 2 și 3 în echivalent euro, stabilit la cursul BNR de la momentul efectuării expertizei judiciare, pentru ca A. să nu fie prejudiciată de efectele inflației; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru cuantumul despăgubirilor enumerate la petitul 4, de la data rămânerii definitive a hotărâri judecătorești și până la data plății efective a sumelor de bani astfel datorate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind măsurile prealabile lucrărilor de drumuri de interes național, județean și local, a art. 21-26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, și a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobată prin H.G. nr. 434/2009 și H.C.G.M.B. nr. 27/27.01.2010

La data de 02 noiembrie 2011, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a învederat că, în ceea ce privește capătul doi din cererea introductivă referitor la obligarea pârâtului Municipiul București, prin primar general la plata despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafața de 325 mp - situat în str. x, sector 2 București - stabilite conform criteriilor impuse de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv la plata valorii reale de circulație a imobilului expropriat și la acoperirea prejudiciului cauzat A. ca urmare a exproprierii, solicită obligarea pârâtului și la plata TVA-ului, calculat la valoarea despăgubirii pe care Comisia de experți o va stabili prin raportul de expertiză, cu privire numai la terenul expropriat. În ceea ce privește capătul al treilea al cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că solicită obligarea pârâtului la acordarea contravalorii costurilor generate de lucrările de relocare a utilităților în incinta A., lucrări de relocare ce au fost generate în mod direct de exproprierea celor 325 mp.

De asemenea, reclamanta a precizat că nu mai insistă în capătul de cerere privind obligarea pârâtului la realizarea acestor lucrări de relocare utilități întrucât lucrările au fost efectuate de A., pe cheltuiala sa, urmând ca expropriatorul să suporte contravaloarea acestora.

Privitor la capătul 5 al cererii introductive, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor și a prejudiciului cauzat, astfel cum au fost enumerate la punctele 2, 3 și 4 din cererea inițială, în echivalent euro, stabilit la cursul BNR de la momentul efectuării expertizei judiciare, pentru ca A. să nu fie prejudiciată de efectele inflației; în privința punctului șase al cererii de chemare în judecată, reclamanta a precizat că solicită obligarea expropriatorului la plata dobânzii legale pentru toate cheltuielile efectuate cu documentația și cu executarea lucrărilor de relocare utilități, de la data plății lor de către A., și până la data plății efective a sumelor astfel datorate.

Reclamanta a precizat că își menține punctele 1, 4 și 7 din cererea introductivă, astfel cum au fost formulate.

La data de 04 februarie 2014, reclamanta a depus la dosar o nouă cerere precizatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata TVA-ului calculat la valoarea întregii despăgubiri (valoare teren și prejudiciu cauzat prin expropriere - contravaloare construcții subterane demolate), astfel cum a fost identificată de Comisia de experți evaluatori imobiliari, prin raportul de expertiză depus la dosar.

De asemenea, reclamanta a precizat că înțelege să își majoreze câtimea obiectului capătului doi de cerere, în sensul că solicită plata TVA-ului calculat nu numai cu privire la valoarea terenului expropriat, ci cu privire la valoarea întregii despăgubiri stabilite de Comisia de experți, incluzând valoarea prejudiciului cauzat de expropriere, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză imobiliară evaluatorie (respectiv contravaloarea construcțiilor demolate).

Prin sentința civilă nr. 227 din 20 februarie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis, în parte, cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin primar general, a anulat, în parte, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 14 din 07 decembrie 2010, privind terenul situat în București, str. x, în suprafață de 325 mp, cu privire la despăgubirea acordată, în cuantum de 1.213.091 RON, a stabilit cuantumul despăgubirii datorate pentru exproprierea terenului la suma de 340.600 euro, echivalent a 1.486.085 RON și cuantumul prejudiciului cauzat reclamantei prin expropriere la suma de 168.480 euro, echivalent a 764.050 RON, a respins restul pretențiilor, ca neîntemeiate și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul să achite reclamantei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței, sumele stabilite cu titlu de despăgubiri, respectiv prejudiciu, datorate pentru exproprierea terenului situat în București, str. x, în suprafață de 325 mp și la plata sumei în cuantum de 65.826,09 RON, reprezentând onorarii de expert în cuantum de 3.500 RON, respectiv onorarii de avocat, în cuantum de 62.226,09 RON, în limita pretențiilor admise.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 07 decembrie 2010, a fost emisă Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 14, potrivit căreia pentru exproprierea terenului situat în București, str. x, în suprafață de 325 mp, proprietatea S.C. A. S.R.L., s-a dispus consemnarea, în favoarea reclamantei, a despăgubirii în cuantum de 1.213.091 RON, precum și dezacordul acesteia în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor.

Față de concluziile finale ale raportului de expertiză efectuat în cauză de comisia formată potrivit dispozițiilor legale incidente -, și în temeiul prevederilor art. 26 alin. (3) și 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cererea reclamantei vizând anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 14/07.12.2010 este, în parte, întemeiată.

Astfel, pentru terenul expropriat, în suprafață totală de 325 mp, situat în București, str. x, a fost stabilit de către comisia de experți, în majoritate, cuantumul despăgubirii privind imobilul, la data efectuării expertizei, respectiv 19 noiembrie 2012, ca fiind de 340.600 euro, echivalent a 1.486.085 RON.

Cât privește valoarea prejudiciului, s-a reținut concluzia rezultând din opinia separată a expertului desemnat de către pârât, respectiv un cuantum al prejudiciului rezultând din relocarea utilităților de pe terenul expropriat de 168.481,92 euro, echivalent a 764.048,66 RON.

În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a TVA-ului și a dobânzii legale, acestea nu au fost găsite întemeiate, în considerarea lipsei suportului legal, în raport de procedura specială, reglementată de Legea nr. 33/1994,

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul București, reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

În motivarea apelului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a arătat că sentința civilă apelată este nelegală și netemeinică atât sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat în cauză, fără a se ține cont de decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale, cât și sub aspectul cuantumului prejudiciului acordat reclamantei, ca urmare a exproprierii.

În argumentarea apelului, reclamanta a criticat sentința tribunalului sub aspectul respingerii cererii privind obligarea expropriatorului la plata TVA-ului aferent despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, precum și din perspectiva respingerii capâtului de cerere care viza obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, calculată pentru partea despăgubirilor, reprezentând prejudiciul cauzat prin exproprierea suprafeței de 325 mp (constând în contravaloarea lucrărilor de relocare utilități).

Prin apelul formulat, pârâtul Municipiul București prin Primarul General a arătat că sentința civilă apelată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Comisia de experți a evaluat terenul supus procedurii de expropriere prin raportare la data efectuării raportului de expertiză, ceea ce contravine Deciziei nr. 12/2015, pronunțate de către Curtea Constituționala prin care s-a statuat că raportul de expertiză trebuie să calculeze valoarea bunului expropriat la data transferului dreptului de proprietate.

Hotărârea instanței de fond cu privire la alegerea valorii din varianta raportului de expertiză nu este motivată, în considerente instanța de fond nearatând că alege valoarea din raportul de expertiză întocmit în opinie majoritară, fără a prezenta și motivele pentru care o face.

Comisia de experți a introdus în elementele de comparație o oferta și a exclus în mod arbitrar un contract de vânzare-cumpărare.

Cu privire la cheltuielile de judecată, a solicitat diminuarea onorariului de avocat, care în opinia sa, este nejustificat de mare, în raport de complexitatea dosarului și munca efectivă a avocatului.

Prin decizia civilă nr. 1509 A din 10 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile formulate de reclamanta A. S.R.L., de pârâtul Municipiul București prin primar general și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva deciziei civile nr. 227 din 20 februarie 2015, pronunțată de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a redus valoarea prejudiciului cauzat reclamantei la suma de 732.330 RON, a obligat pârâtul Municipiului București la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente prejudiciului, dobânda constând în suma de 178.216,04 RON, precum și la plata contravalorii TVA-ului aferent despăgubirii, constând în contravaloarea terenului expropriat, în sumă de 356.660,4 RON; a redus cheltuielile de judecată stabilite la fond în favoarea reclamantei la suma de 6.000 RON, cu aplicarea art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate; a obligat intimatul - pârât Municipiul București la plata către reclamantă la suma de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente apelului.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul promovat de Ministerul Public, instanța de apel a retinut temeinicia criticilor privind necesitatea evaluării porțiunii de teren expropriate la data transferului dreptului de proprietate, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, dar și cele referitoare la aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În acest sens, instanța de apel a efectuat, din oficiu, demersuri pentru obținerea elementelor comparabile, constând în contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenuri similar, situate în aceeași unitate administrativ- teritorială și perfectate în jurul datei la care a avut loc transferul dreptului de proprietate: 03 februarie 2011, conform principiului instituit de dispozițiile art. 28 din Legea nr. 33/1994.

În urma obținerii elementelor comparabile, a dispus efectuarea unei expertize evaluatorie de către o comisie de experți care a stabilit valoarea lotului de teren expropriat la data transferului dreptului de proprietate.

Astfel, potrivit acestui raport de expertiză, valoarea terenului supus exproprierii a fost stabilită de comisia de experți la suma de 914000 de RON, prețul unitar fiind de 660 euro/mp. Întrucât au fost încuviințate parțial obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză, comisia a răspuns, evidențiind că terenul expropriat a fost evaluat ca având destinație comercială, iar prima comparabilă, reprezentată de contractul de vânzare-cumpărare, perfectat în anul 2011, a avut ca obiect un teren în suprafață de 15554 mp, având destinația de teren agricol, liber de construcții, dar la momentul efectuării expertizei, pe teren era edificat un ansamblu de clădiri cu destinația de birouri: B., cu precizarea că exista un plan urbanistic de detaliu ce permite edificarea unor astfel de construcții. Totodată, expertiza a arătat că, în ipoteza în care s-ar considera că planul urbanistic anterior menționat ar fi insuficient pentru a califica terenul, obiect al contractului de vânzare-cumpărare ce constituie prima comparabilă, ca având destinația comercială pe deplin stabilită, valoarea unitară a terenului, supus exproprierii ar fi de 1085 euro/mp, ceea ce face ca valoarea întregului lot de teren să fie de 1502400 RON.

De asemenea, a reținut că valorile menționate nu conțin TVA, comisia de experti calculând pentru fiecare variantă în parte, valoarea acestei taxe, cât și valoarea despăgubirii, constând în evaluarea terenului expropriat, cu adăugarea TVA-ului.

Totodată, a constatat că valoarea despăgubirii, cât și contravaloarea prejudiciului au fost stabilite în euro dar și în RON, ceea ce obligă raportarea la aceste valori exprimate în RON, din moment ce tribunalul nu a stabilit valorile în euro, iar reclamanta nu a criticat acest aspect prin motivele de apel depuse, deși, prin acțiunea introductivă a formulat o solicitare în acest sens.

În ceea ce privește critica reclamantei vizând neacordarea TVA-ului aferent despăgubirii, reprezentate de contravaloarea terenului supus exproprierii, în contextul în care, din administrarea probei cu expertiză contabilă, a rezultat că reclamantei nu îi este recunoscută, din punct de vedere legal, posibilitatea de recuperare a TVA-ului în cadrul mecanismului de rambursare, în raport de art. 26 din Legea nr. 33/1994, dar și față de împrejurarea că TVA-ul constituie o taxă aplicată valorii despăgubirii ce se va încasa de societatea reclamantă, de natură să determine, în mod inerent, o diminuare concretă a cuantumului despăgubirii, făcând astfel ca reparația să nu mai fie pe deplin acoperitoare, și având în vedere că însuși expropriatorul a înțeles să achite reclamantei valoarea TVA-ului, aferent despăgubirii consemnate prin hotărârea contestată, instanța de apel a apreciat că se impune acordarea contravalorii acestei taxe, corespunzător despăgubirii, constând în valoarea terenului supus exproprierii.

Valorificând aceste aspecte, instanța de apel a reținut că, in ipoteza raportării la valoarea despăgubirii, stabilită prin raportul de expertiză evaluatorie, în varianta inițială: 914 800 RON, la care se adaugă TVA-ul corespunzător, ar rezulta o valoare de 1133360 de RON, care nu face posibilă reformarea sentinței apelate în considerarea acestei valori, deoarece este inferioară celei stabilite prin hotărârea autorității administrative contestate: 1213091 RON, ceea ce ar duce la încălcarea principiilor instituite prin dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În situația raportării la valoarea despăgubirii, evidențiată de experți, prin răspunsul la obiecțiunile încuviințate reclamantei:1502400 de RON, la care se adaugă TVA-ul aferent, ar rezulta o valoare de 1862967 de RON, care în egală măsură nu face posibilă reformarea sentinței, deoarece cuantumul despăgubirii, constând în valoarea lotului de teren expropriat este superioară celei stabilite de prima instanță, ceea ce ar conduce la încălcarea principiului non reformation in pejus, consacrat de prevederile art. 481 C. proc. civ., atât timp cât reclamanta nu a formulat critici pe aspectul cuantumului despăgubirii.

Ca atare, a apreciat că valoarea corectă a despăgubirii este cea stabilită de comisia de experți, prin răspunsul la obiecțiuni, în sensul că actul de vânzare- cumpărare, examinat drept prima comparabilă, trebuie luat în considerare ca având ca obiect un teren cu categoria de folosință menționată în chiar cuprinsul clauzelor contractului, prețul fiind stabilit de părți în considerarea acestei situații concrete existente la momentul perfectării contractului. Edificarea unui ansamblu de clădiri, cu destinația de birouri, element luat în calcul pentru a stabili destinația comercială actuală a lotului de teren supus exporprierii, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât construirea pe teren este un fapt ulterior încheierii contractului, iar din clauzele contractului nu reiese că prețul ar fi fost stabilit în considerarea acestei utilizări viitoare a terenului.

În ceea ce privește ultima critică formulată de apelantul Ministerul Public, privind realitatea și utilitatea cheltuielilor de relocare a lucrărilor și utilităților terestre și subterane, existente pe lotul de teren supus exproprierii, instanța de apel a reținut caracterul nefondat al acestei critici, subliniind, cu caracter preliminar, faptul că dovada cheltuielilor solicitate s-a realizat prin multitudinea de înscrisuri depuse la dosarul de fond în sustinerea acestor pretenții, înscrisuri ce probează demersurile finalizate, făcute de reclamantă pentru a obține autorizarea corespunzătoare a lucrărilor de relocare efectuate, pentru proiectarea acestora, în acord cu exigențele legale cât și pentru executarea operațiunilor de reamplasare a tuturor lucrărilor și utilităților. Deopotrivă, a reținut că necesitatea și utilitatea lucrărilor de relocare rezultă din interpretarea coroborată a tuturor mijloacelor de probă existente în dosarul primei instanțe, la care se adaugă și raportul de expertiză contabilă, efectuat în etapa procesuală a apelului.

Sub aspectul evaluării, raportul de expertiză contabilă realizat în cursul judecății apelului, a stabilit contravaloarea lucrărilor de relocare la suma de 732330 de RON.

Totodata, instanța de apel a reținut existența unei legături de cauzalitate directă între exproprierea porțiunii de teren de 325 mp, și necesitatea reamplasării construcțiilor și lucrărilor aflate pe terenul expropriat, în condițiile în care terenul trebuia predat autorităților publice implicate în expropriere liber de orice sarcini, atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere material, acest lucru impunându-se și prin raportare la obiectivul de utilitate publică ce urma a fi realizat pe terenurile încadrate în culoarul de expropriere.

Apreciind că sumele cheltuite pentru relocarea utilităților sunt necesare, utile și dovedite de materialul probator existent la dosar, iar valoarea acestor cheltuieli a fost stabilită de raportul de expertiză contabilă, administrat în etapa procesuală a apelului, instanța de apel a constatat că valoarea cheltuielilor de relocare calculată de expert este inferioară celei acordate de prima instanță: 764050 de RON, ceea ce relevă caracterul întemeiat al acestei critici și atrage necesitatea reformării sentinței atacate sub acest aspect.

În ceea ce privește apelul promovat de reclamantă, Curtea a constatat că aceasta a formulat critici exclusiv sub aspectul necesității acordării TVA-ului aferent valorii terenului expropriat, căt și sub aspectul necesității acordării dobânzii legale corespunzătoare cheltuielilor de relocare a lucrărilor și utilităților existente pe teren, anterior exproprierii.

În privința primei critici, instanța de apel a reținut că a răspuns deja acestui aspect, reținând incidența prevederilor art. 126, art. 127 si art. 128 din Codul fiscal, și că procentul corespunzător taxei pe valoarea adăugată se va aplica despăgubirii stabilite de tribunal, urmând ca pârata să fie obligată și plata acestei sume.

Privitor la critica referitoare la dobânda legală, aferentă sumelor cheltuite cu operațiunea de relocare a utilităților terestre și subterane, instanța de apel a reținut că se impune acordarea dobânzii legale remuneratorii, astfel cum este reglementată de prevederile O.U.G. nr. 13/2011, reținând că aceasta este datorată prin raportare la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu precizarea că legiuitorul stabilește criteriile generale pe baza cărora se realizează evaluarea terenului, dar nu circumstanțiază, în niciun fel, noțiunea de prejudiciu, ceea ce conduce la ideea că se face trimitere la prevederile din dreptul comun. Ca atare, instanța de apel a apreciat că se impune acordarea dobânzii legale remuneratorii, în condițiile în care reclamanta urmărește să obțină contravaloarea lipsei folosinței sumelor investite în realizarea operațiunii de reamplasare, nepunându-se în discuție neexecutarea la scadență a unei obligatii pentru a da eficiență dobânzii penalizatoare.

În ceea ce privește apelul pârâtului Municipiului București, instanța de apel a apreciat că a răspuns deja criticilor formulate referitoare la cuantumul despăgubirilor, conform celor anterior evidențiate.

Cu privire la critica vizând neevaluarea prejudiciului pretins de reclamantă, constând în relocarea construcțiilor și utilităților existente pe terenul expropriat, instanța de apel a reținut că a fost încuviințată efectuarea unei expertize contabile pentru clarificarea acestui aspect, expertiza stabilind valoarea prejudiciului cauzat de relocarea lucrărilor și utilităților aflate pe lotul expropriat, luând în considerare toate cheltuielile reale efectuate de reclamantă.

În legătură cu pretinsa lipsă a legăturii de cauzalitate între expropriere și operațiunea de relocare a utilităților existente pe porțiunea supusă exproprierii, instanța de apel a reținut că a răspuns deja acestei chestiuni.

Referitor la critica vizând cuantumul prea mare al cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond în favoarea reclamantei, de 62226,09 de RON, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., instanța de apel a reținut drept criterii relevante în cauză pentru reducerea cuantumului onorariu de avocat, volumul de muncă al avocatului, obiectul litigiului, gradul de dificultate și complexitate al cauzei, durata procedurii, diligențele depuse de avocat personal în vedere administrării probatoriului, prezența acestuia la termenele de judecată acordate de instanță, conchizând în sensul în care suma acordată de prima instanță este prea mare față de prestația avocatului, de dificultatea litigiului, valoarea acestuia și față de volumul probatoriu ce se impunea a fi studiat în cauză.

Astfel, a apreciat că suma de 6000 de RON este de natură să răspundă acestor exigențe și să păstreze un just echilibru între interesul părții care a avansat cheltuielile de a și le recupera integral, și interesul părții care pierde procesul de a nu fi obligată să suporte cheltuieli de judecată nereale, nenecesare (inutile) și nerezonabile.

Împotriva aceste decizii, au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtul Municipiul București, prin primar general.

Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1 alin. (3) din O.G.. nr. 13/2011.

În dezvoltarea acestei critici, reclamanta a susținut că, deși a reținut că acesteia i se cuvin despăgubiri pentru lucrările de relocare a construcțiilor supraterane și subterane și a utilităților, instanța de apel, în mod greșit, a apreciat că pârâtul Municipiul București, prin primar general nu este ținut să achite această sumă până la o anumită scadență, astfel că acesta nu datorează dobânda legală penalizatoare.

Contrar reținerilor curții de apel, reclamanta a susținut că față de împrejurarea că pârâta a fost pusă în întârziere, anterior emiterii hotărârii de expropriere, în sensul suplimentării despăgubirilor cu contravaloarea lucrărilor de relocare, conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, se impune obligarea acestuia la plata dobânzii legale penalizatoare, în caz contrar, instituția punerii în întârziere ar fi lipsită de efecte juridice, cu consecința creării unui prejudiciu în patrimoniul expropriatului echivalent cu suma alocate ca urmare a exproprierii.

Demersurile efectuate de către reclamantă prin care expropriatorul a fost încunoștiințat despre necesitatea acoperirii costurilor de proiectare, autorizare și executare a lucrărilor de relocare a utilităților, a construcțiilor supraterane și subterane au fost efectuate prin transmiterea mai multor notificări. Astfel, Notificarea x din 04 noiembrie 2010, înregistrată la Primăria Municipiul București sub nr. x din aceeași dată - prin care A. a solicitat suma de 191.240,24 euro, reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a relocării utilităților și construcțiilor subterane și supraterane afectate de exproprierea suprafeței de 325 mp. Ulterior acestei solicitări, a fost emisă Hotărârea de stabilire a despăgubirilor, la data de 07 decembrie 2010, care se refereră strict la contravaloarea terenului expropriat; notificarea înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr. x din 02 martie 2011 (înscris aflat ta fila x din Vol 1 dosar fond) - prin care A. a arătat că, deși a solicitat încă din data de 04 noiembrie 2010 acordarea contravalorii prejudiciului cauzat ca urmare a relocării utilităților, a construcțiilor supraterane și subterane, amplasate pe cei 325 mp expropriați, cu toate acestea, pârâtul Municipiul București, prin primar general nu a admis decât parțial solicitarea de acordare a despăgubirilor, și, ca atare, se impune suplimentarea despăgubirilor acordate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și cu valoarea prejudiciului cauzat societății, în mod direct, prin expropriere; nota de constatare din 15 decembrie 2010, încheiată la fața locului, între reprezentanții Municipiului București din cadrul Direcției Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației, precum și din cadrul Direcției de Utilități Publice București, reprezentantul Antreprenorului General al Expropriatorului (C. SRL), al Consultantului (D. SRL) și al Proiectantului Expropriatorului (E. SRL), precum si al reprezentanților A., împreună cu arhitecții Societății (F. SRL), prin care s-a reținut că rețelele și construcțiile supraterane și subterante amplasate pe cei 325 mp, vor fi afectate de expropriere.

Împrejurarea că această parte a prejudiciului, reprezentat de costurile aferente relocării ca urmare a exproprierii, deși cunoscută de către pârâtul Municipiul București, prin primar general, nu a fost achitată la data de 03 februarie 2011, naște în sarcina expropriatorului obligația legală de achitare a dobânzii legale penalizatoare, încă de la momentul efectuării de către expropriat a acestor cheltuieli.

Prin urmare, susține că, în mod, greșit instanța de apel a reținut că dobânda se calculează la întreaga despăgubire, în bloc, și nu în raport de data efectuării fiecărei cheltuieli în parte.

Recurenta-reclamantă susține, de asemenea, că instanța de apel a omis să oblige expropriatorul la plata dobânzii legale penalizatoare, în continuare, de la data efectuării raportului de expertiza contabilă și până la data plății efective, deși acest aspect a fost solicitat atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea de apel.

Un alt argument, în susținerea aceluiași motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., a vizat greșita aplicare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin prisma Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale referitoare la valoarea terenului supus exproprierii de la "data transferului dreptului de proprietate", precum și nelegala obligare a expropriatorului la plata valorii TVA-ului, calculată la valoarea terenului expropriat stabilită în moneda națională.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-reclamantă a arătat că prin respingerea cererii de obligare a expropriatorului la plata TVA-ului calculat la valoarea în euro a terenului expropriat, în echivalent ron la data plății a acestei valori, s-a produs în patrimoniul expropriatului un prejudiciu constând în rata inflației în perioada 03 februarie 2011 și până la momentul plății efective a acestei sume.

Cu toate că instanța de apel a concluzionat că reclamanta este îndreptățită la acordarea taxei pe valoarea adaugată, aferentă contravalorii terenului expropriat, în cota de 24%, conform prevederilor art. 126 alin. (1), art. 127 alin. (1), art. 128 alin. (3) lit. c) Codul fiscal, în mod nelegal a aplicat această valoare la contravaloarea în RON a terenului expropriat, stabilită la data de 09 noiembrie 2012, data efectuării raportului de expertiză imobiliară, efectuată la fond, reținând în motivare, că reclamanta nu ar fi contestat, în cadrul motivelor de apel, stabilirea despăgubirii în moneda europeană, euro.

Împrejurarea că tribunalul a stabilit valoarea despăgubirilor în euro, menționând și valoarea în RON de la data expertizei imobiliare efectuate în fond, nu înseamnă că prima instanță nu ar fi dat curs solicitării reclamantei de stabilire a despăgubirilor în euro, astfel cum, în mod nelegal, se arată de către instanța de apel.

Or, în contextul în care în dispozitivul sentinței a fost menționată valoarea în euro a despăgubirilor, reclamanta nu mai avea interes să critice acest aspect, recunoscut de către instanța de judecată încă de la prima instanță, aspect confirmat, de altfel, de soluția curții de apel care a limitat contravaloarea prejudiciului doar la suma în RON, respectiv la valoarea de 732330 RON, plus dobânda legală, în realitate, nefiind vorba despre o limitare, ci doar de aceeași sumă, de 168.480 euro, stabilită de prima instanță, diferențele fiind generate de schimbarea cursului valutar.

În ceea ce privește contravaloarea terenului expropriat, se impune stabilirea valorii despăgubirilor în echivalent euro, având în vedere că această practică este una uzitată în domeniul imobiliar, toate prețurile imobilelor fiind determinate și stabilite în moneda europeană, în echivalent RON, la data plății, cu scopul de a evita prejudicierea părților de efectele inflației, datorate modificării cursului de schimb euro-leu.

În acest context, cu toate că inițial, instanța de apel s-a raportat la contravaloarea în euro a imobilului expropriat, la momentul analizei apelului declarat de către reclamantă, Ministerul Public și de către pârâtă, în dispozitivul deciziei, în mod nelegal, stabilește contravaloarea despăgubirilor în RON, de la data efectuării expertizei, 19 noiembrie 2012, fără a menționa contravaloarea în euro a despăgubirilor, așa cum se impunea.

Prin stabilirea în RON a despăgubirilor, reclamantei i se creează un prejudiciu constând în diferența ce rezultă din aplicarea de TVA la contravaloarea în RON a despăgubirilor și cea care ar fi rezultat în urma stabilirii TVA-ului în raport de echivalentul în RON a despăgubirilor stabilite în euro, la data plății efective a despăgubirilor.

Cum punerea în executare a hotărârii judecătorești este condiționată de rămânerea acesteia definitivă și irevocabilă, pentru înlăturarea efectelor inflației pentru perioada de până la punerea în executare a hotărârii, se impunea ca stabilirea despăgubirilor să fie efectuată prin raportare la moneda euro.

Reclamanta a apreciat ca nelegală soluția curții de apel și perspectiva în care s-a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la valoarea terenului expropriat la o altă dată decât cea a momentului transferului dreptului de proprietate, 03 februarie 2011, soluția de respingere a apelului exercitat de Ministerul Public sub acest aspect fiind greșită, prin raportare la decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, care a statuat în sensul în care valoarea despăgubirilor trebuie stabilită prin raportare la valoarea de circulație a imobilului la data transferului dreptului de porprietate, și nu de la data întocmirii și depunerii raportului de expertiză.

În continuare, reclamanta a susținut că decizia curții de apel este nelegală și din perspectiva în care a dispus reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat pe criterii subiective și părtinitoare, suma acordată nefiind suficientă pentru a acoperi cheltuielile efectuate de apărător cu ocazia reprezentării părții.

De asemenea, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariul de avocat, nu este justificată având în vedere că apărătorul reclamantei a fost prezent la fiecare termen de judecată și complexitatea obiectului pricinii, care a presupus administrarea unui probator amplu și derularea procedurilor judiciare pe parcursul mai multor ani.

Prin urmare, se impune acordarea cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit de tribunal.

După expunerea detaliată a obiectului cererii de chemare în judecată și a parcursului procesual al pricinii, filele x din memoriul de recurs, pârâtul Municipiul București, prin primarul general a criticat decizia curții de apel din perspectiva obligării sale la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente prejudiciului, în cuantum de 178.216.04 RON, respectiv la plata TVA-ului, aferentă despăgubirilor pentru terenul expropriat, în cuantum de 356660,4 RON.

În dezvoltarea acestor critici, pârâtul a susținut că acordarea taxei pe valoarea adaugată, aferente despăgubirilor stabilite pentru procesul de expropriere încalcă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul în care acesta nu reprezintă un prejudiciu, conform normelor legale anterior menționate, ci o taxă datorată la bugetul de stat, o impunere fiscală, care nu poate reprezenta un prejudiciu, chiar dacă asemenea sarcini fiscale produc o diminuare a patrimoniului reclamantei.

În argumentarea nelegalității deciziei curții de apel, pârâtul a mai arătat că, în mod greșit, instanța a dispus obligarea sa la plata dobânzii legale în cuantum de 178.216.04 RON. În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă obligația de plată a dobânzii legale, acesta nu poate fi anterior datei rămânerii defintive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor, moment la care prejudiciul devine unul cert, lichid și exigibil, și, ca atare, data emiterii hotărârii de expropriere nu poate reprezenta moment de referință pentru acordarea dobânzilor, așa cum se solicită de către reclamantă.

În acest sens, este și decizia nr. 31 din 02 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia dezlegării unei chestiuni de drept, cu putere obligatorie pentru celelalte instanțe de judecată.

Or, pentru identitate de rațiune, nu pot fi acordate dobânzi nici pentru prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a lucrărilor de relocare, cu începere de la data efectuării plăților de către reclamantă, ci doar de la momentul rămânerii definitive a hotărârii.

Examinând legalitatea deciziei civile recurate prin prisma criticilor din cele două recursuri cu care a fost legal învestită, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, trebuie subliniat că nu pot forma obiect al analizei acestei instanțe decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta întrucât art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanței de recurs.

În referire la recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea greșită a art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2011, Înalta Curte reține următoarele:

Subsumat acestei critici, în susținerea cererii de recurs, reclamanta a criticat soluția curții de apel din perspectiva în care a susținut că aceasta este îndreptățită la acordarea dobânzii legale penalizatoare, iar nu la cea remuneratorie, așa cum s-ar fi impus, arătând că pârâtul a fost pus în întârziere în legătură cu sumele pe care reclamanta le-a avansat pentru efectuarea lucrărilor de relocare a utilităților/sau la efectuarea acestor lucrări de relocare utilități pe restul de proprietate privată al A. ("incinta A."), lucrări impuse ca urmare a exproprierii celor 325 mp, respectiv de întocmire a Proiectului de relocare utilități în incinta A., și a documentației în vederea emiterii autorizației de construire necesară relocării utilităților.

Art. 44 alin. (3) din Constituția României, cu referire la dreptul de proprietate privată garantat de stat prevede că "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire".

Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

În jurisprudența contenciosului european s-a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte, ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (CEDO, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții vs. Regatul Unit).

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. (2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză …".

Acest act normativ nu cuprinde dispoziții care să reglementeze regimul juridic al dobânzilor legale, acesta fiind reglementat de C. civ. și de O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1), (2) și 3 din O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar:

"Art. 1. - (1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. (2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. (3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.".

Așa cum rezultă și din titlu, O.G. nr. 13/2011 reglementează două categorii principale de dobândă, respectiv dobânda legală remuneratorie și dobânda penalizatoare pentru obligații bănești. Fiind reglementate de lege, cele două categorii de dobânzi sunt dobânzi legale.

În înțelesul ordonanței, dobânda remuneratorie este dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației. Prin urmare, dobânda remuneratorie reprezintă dobânda datorată de către debitor cu titlu de preț al folosinței capitalului creditorului.

În schimb, dobânda penalizatoare este dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență. Așadar, dobânda penalizatoare are natura juridică de daună moratorie, fiind datorată de către debitor pentru neplata la scadență a sumei de bani pe care trebuie să o remită creditorului.

Înalta Curte reține, totodată, că prin Decizia nr. 31 din 02 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 539 din 23 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a tranșat în legătură cu îndreptățirea persoanelor expropriate, respectiv în legătură cu posibilitatea obligării expropriatorului, la plata dobânzii moratorii (penalizatoare) pentru prejudiciile, respectiv despăgubirile, stabilite, respectiv acordate persoanelor expropriate, în temeiul Legii nr. 255/2010, coroborat cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

În acest sens, s-a decis că despăgubirea stabilită în procedura expropierii, prevăzută de Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 21- 27 din Legea nr. 33/1994, prin hotărâre judecătorească definitivă, nu este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile art. 1.535 din C. civ., pentru neplata respectivei sume în perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate și data la care s-a finalizat judecata asupra contestației privind cuantumul despăgubirilor.

Prin aceeași decizie s-a statuat că despăgubirea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 21- 27 din Legea nr. 33/1994, este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile art. 1.535 din C. civ., în cazul în care acestea sunt solicitate pentru perioada ulterioară datei la care s-a finalizat procedura judiciară de soluționare a contestației prevăzute în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010.

În pronunțarea acestei soluții, instanța supremă a reținut că, în contextul în care declanșarea și parcurgerea etapei judiciare a procedurii de expropriere sunt facultative, fiind lăsat la alegerea persoanei expropriate demersul de a ataca sau nu hotărârea comisiei de expropriere, iar legea stabilește explicit că "exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii", voința legiuitorului a fost aceea de a suspenda, însăși obligația de plată a despăgubirii, până la adoptarea unei hotărâri judecătorești definitive, și de a nu asocia acestui demers judiciar vreun efect în planul sporirii despăgubirilor care se cuvin inițiatorului lui.

Ca atare, persoana expropriată nu este îndreptățită să pretindă daune- interese moratorii pentru perioada în care se desfășoară procesul privind contestarea cuantumului despăgubirilor, pentru că obligația expropriatorului de a realiza plata nu devine scadentă înainte de a se finaliza respectivul proces, prevederile art. 1.535 din C. civ. reglementând situația în care "o sumă de bani nu este plătită la scadență", situație care nu corespunde celei în care legea nu permite expropriatorului să procedeze la eliberarea despăgubirii pe durata soluționării litigiului având ca obiect contestația asupra cuantumului ei.

Reiese, așadar, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că, în materie de expropriere, despăgubirea stabilită în procedura judiciară, conform art. 21- 27 din Legea nr. 33/1994, nu este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile dreptului comun, pentru neplata respectivei sume, în perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate și data la care s-a finalizat, prin hotărâre definitivă, judecata asupra contestației privind cuantumul despăgubirilor.

În alți termeni, în aplicarea dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanța care a solicitat dezlegarea, de la data pronunțării deciziei", Înalta Curte constată că în interpretarea dată prin Decizia nr. 31/2020 prevederilor art. 22 și art. 34 din Legea nr. 255/2010, coroborate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, reclamanta nu este îndreptățită la acordarea dobânzii moratorii (dobândă penalizatoare), anterior momentului rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat cuantumul prejudiciului creat acesteia ca urmare a lucrărilor de relocare a construcțiilor existente pe imobilul supus exproprierii, contrar celor susținute de către reclamantă.

Considerentele acestei hotărâri sunt obligatorii și se impun a fi valorificate și, în speță, dat fiind că, și în procedura judiciară de față, stabilirea despăgubirii cuvenite celui expropriat, se determină, potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (norme care au făcut obiectul interpretării prin decizia nr. 31/2020 sus menționată) așa cum stabilesc expres prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004.

Astfel, în cauza de față, se constată că în apel, instanța a stabilit că pârâtul Municipiul București, prin primar general datorează reclamantei suma de 732330 RON, reprezentând cheltuielile suportate de aceasta pentru relocarea utilităților și reamplasarea construcțiilor (despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de expropriere).

Conform raportului de expertiză contabilă efectuată în apel, a rezultat că dobânda remuneratorie aferentă prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii este în cuantum de 178216,04 RON, sumă datorată de către pârâtă reclamantei pentru lipsa folosinței sumelor avansate în realizarea operațiunii de amenajare a imobilului în vederea predării autorității publice implicate în expropriere.

Făcând aplicarea statuărilor obligatorii ale Deciziei nr. 31/2020, în speță, obligația de plată a prejudiciului datorat exproprierii a fost suspendată, până la pronunțarea deciziei curții de apel, ce face obiectul prezentei căi de atac. Ca atare, contrar celor invocate în recurs, reiese că reclamanta nu poate pretinde daune interese moratorii (dobândă penalizatoare) pentru perioada în care se desfășoară procesul privind stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv între data avansării cheltuielilor aferente lucrărilor de relocare și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care a fost stabilit prejudiciul înregistrat de către reclamantă, aspect criticat prin motivele de recurs, întrucât obligația expropriatorului de a realiza plata nu a devenit scadentă mai înainte de pronunțarea deciziei recurate.

De altfel, dincolo de împrejurarea că reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, nu a precizat natura dobânzii legale solicitate (context în care instanța de apel a apreciat că întrucât reclamanta urmărește să obțină contravaloarea folosinței sumelor investite în realizarea operatiunii de reamplasare, aceasta este îndreptățită la acordarea dobânzii legale remuneratorii) pentru a se putea imputa instanței de apel o eventuală nesocotire a obiectului cererilor pe care le-a formulat, recurenta nici nu a justificat, prin prezentarea unor argumente apte să releve incidența unui motiv de nelegalitate din cele reglementate de art. 304 din C. proc. civ., o eroare de raționament care să fi fost săvârșită de către instanța de prim control judiciar, în privința acestei soluții, respectiv să demonstreze că, pentru situația sa particulară, considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 31/2020 nu sunt aplicabile.

Un alt argument al recurentei-reclama