ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 999/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă la data de 10.12.2020 sub nr. x/2020, reclamantul Baroul Harghita a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea pârâților la plata sumei de 221.947 RON reprezentând contravaloarea onorariilor avocațiale aferente asistenței juridice din oficiu prestate în fața organelor de cercetare penală pentru perioada 2016-2018; obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente acestei sume; obligarea pârâților Ia plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. În drept au fost invocate prevederile art. 194. art. 453 C. proc. civ., art. 55-57, art. 90, art. 93 alin. (4) C. proc. pen., Protocolul încheiat între UNBR și Ministerul Justiției, art. 80, art. 84 din Legea nr. 51/1995. Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat următoarele excepții: excepția netimbrării cererii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Baroul Harghita, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2016-10.12.2017.

Sentința pronunțată de Tribunalul Harghita Prin sentința nr. 350/08.04.2014, Tribunalul Harghita, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Baroului Harghita, invocată de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Afacerilor Interne, invocate de către fiecare pârât și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceștia; a lăsat nesoluționată excepția prescripției extinctive invocată de către pârâta Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș Prin decizia nr. 573/A/07.10.2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul principal declarat de reclamantul Baroul Harghita și apelul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Baroul Harghita. Recurentul a arătat că instanțele anterioare au reținut că temeiul de drept al decontării sumelor cuvenite cu titlu de onorarii din oficii îl constituie prevederile art. 272 Cod procedură penale și dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, aplicând însă greșit prevederile arătate anterior în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimaților. Astfel, art. 272 alin. (1) C. proc. pen., specifică faptul că onorariile avocaților se acoperă din sumele avansate de stat, iar alin. (2) precizează că aceste sume de bani provin din bugetul de cheltuieli al Ministerului Justiției, al Ministerului Public, precum și a altor ministere de resort. Norma este una cu caracter general și care pune în sarcina ministerelor obligația de plată, fără a indica punctual prin referire la situații specifice care minister este debitor, acest aspect fiind necesar a fi reglementat printr-un act normativ de aplicare a legii. Chiar dacă textul de lege este unul cu caracter general, din interpretarea logico juridică a acestuia, rezultă în mod evident faptul că debitorul în această situație este fie Ministerul Justiției, fie Ministerul Public. În aceste condiții, nu pot fi acceptate susținerile instanței de apel privind faptul că tribunalele sau curțile de apel, deși au personalitate juridică și buget propriu, nu au calitatea de debitoare în acest raport juridic atâta timp cât norma din C. proc. pen. nu este modificată printr-o lege organică sau ordinară. Tribunalele, curțile de Apel sau parchetele, potrivit art. 9 din Protocolul nr. 48025/2015 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, au calitatea de intermediari, întrucât au doar obligația de a primi referatele înaintate de către Barou și să solicite sumele necesare avansării contravalorii onorariilor de avocat. Este adevărat că dispozițiile Legii nr. 51/1995 reglementează procedura administrativă privind solicitarea achitării onorariilor din oficiu, însă prin aceste prevederi nu este stabilit debitorul obligației de plată. Identificarea debitorului se realizează prin analiza art. 272 din C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile Protocolului nr. 48025/2015 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile C. proc. pen., reclamantul adresându-se organului de cercetare penală care a solicitat asistență juridică obligatorie, în vederea rambursării contravalorii onorariilor aferente perioadei 2016-2018, însă Ministerul Afacerilor Interne a răspuns că nu există un buget constituit în acest scop. Întrucât potrivit art. 299-304 C. proc. pen., procurorul conduce și organizează toată etapa procesuală a urmăririi penale, organul de cercetare penală fiind în subordinea sa, recurentul-reclamant a solicitat și Ministerului Public să avanseze aceste sume. Ministerul Public a invocat Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și UNBR, arătând că acest Minister trebuie tras la răspundere. Având în vedere refuzurile celor două ministere, recurentul a solicitat și Ministerului Justiției să avanseze aceste onorarii, invocând art. 9 din protocol, însă acesta a arătat că în realitate Ministerul Public are un buget alocat, acesta din urmă fiind ținut să răspundă. Astfel, au fost identificate trei ministere care ar putea avea calitatea de debitori, însă care nu și-au asumat răspunderea, invocând diverse motive. Chiar dacă normele referitoare la plata onorariilor din oficiu nu sunt clare, din dispozițiile legale anterior menționate rezultă în mod indirect debitorii obligației de plată, motiv pentru care intimații au calitate procesuală pasivă cerută de art. 36 din C. proc. civ. Recurentul a mai arătat că, la fila x, alin. (2) din decizia atacată instanța face trimitere la Capitolul III din protocolul încheiat în anul 2015 între UNBR și Ministerul Justiției, în sensul că onorariul avocatului este stabilit de procuror prin ordonanță, care ulterior face demersuri în vedere alocării fondurilor. Raționamentul instanței nu poate fi avut în vedere deoarece titularul obligației de plată rămâne, în toate situațiile, ministerul, tribunalele, curțile de apel sau parchetele având doar calitatea de intermediari.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului și a arătat că instanțele anterioare au reținut în mod corect că această entitate nu are calitate procesuală pasivă în cauză, pârâtele fiind străine de raportul juridic născut între barourile de avocați și instanțele de judecată, iar potrivit art. 272 alin. (2) C. proc. pen. Ministerul Justiției și Ministerul Public au doar obligația de a asigura fondurile necesare, fiind părți doar în acest raport juridic născut cu tribunalele sau curțile de apel, după caz. Faptul că banii se asigură din fondurile Ministerului Justiției nu justifică calitatea procesuală pasivă a acestuia în cauză, întrucât ministerul nu face altceva decât să aloce fonduri la solicitarea tribunalelor, în baza unor raporturi financiare în care reclamantul nu este implicat. Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția de nulitate a căii de atac pentru neîncadrarea în motivele de recurs prevăzute de lege, raportat la împrejurarea că sunt deduse judecății aspecte de fapt, iar nu de nelegalitate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului și a arătat că intimații-pârâți, în calitate de organe ale administrației publice centrale au doar obligația de a asigura fondurile necesare decontării acestei categorii de cheltuieli, dar nu de plată în mod direct către barouri. Existența unor protocoale încheiate între UNBR și Ministerul Justiției, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație nu constituie izvorul obligației deplată a acestor sume, prin aceste protocoale stabilindu-se numai cuantumul onorariilor avocaților, în conformitate cu art. 81 alin. (1) din Legea nr. 51/1995. În mod corect instanța de apel a reținut că pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli sume necesare plății cheltuielilor judiciare însă procedura acordării efective a acestora este reglementată de art. 81 din Legea nr. 51/1995 coroborat cu art. 84 alin. (2) din lege, iar în situația particulară a asistenței juridice acordate în fața organului de cercetare penală, onorariul avocatului este stabilit de procuror prin ordonanță, astfel încât depunerea deconturilor de către barou se face la organul judiciar competent, care face demersuri în vederea alocării fondurilor necesare plăților. Așa cum a reținut instanța de apel, în perioada de referință, în bugetul Ministerului Public s-au prevăzut sume cu această destinație. În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Obiectul litigiului îl constituie obligarea pârâților Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata onorariilor avocațiale aferente asistenței juridice din oficiu prestate în fața organelor de cercetare penală pentru perioada 2016-2018. Instanțele anterioare au respins acțiunea, apreciind că este îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, reținând în esență, că autoritățile chemate în judecată în calitate de pârâte au obligația exclusivă de a asigura fondurile necesare decontării sumelor solicitate, iar nu de plată efectivă a acestora. Prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul critică această soluție din perspectiva interpretării și aplicării greșite a normelor de drept material (art. 272 C. proc. pen., dispozițiile Legii nr. 51/1995), apreciind că în cauză pârâții au calitate procesuală pasivă, iar obligația legală de plată a onorariilor avocațiale respective rezultă din prevederile art. 272 C. proc. pen. și Protocolul nr. 48025/2015 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, în interpretarea dată de către recurent. Este de observat că nelegalitatea invocată pe calea prezentului recurs vizează problema distincției dintre debitorul obligației de plată a onorariilor avocațiale aferente asistenței juridice din oficiu (cel care realizează, în mod efectiv, plata) și instituțiile statului prin care se asigură fondurile necesare acestui mecanism de plată. Contrar susținerilor recurentului și astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, ministerele chemate în judecată în calitate de pârâte nu au calitatea de debitori ai sumelor solicitate și nu dețin prerogativa legală de a efectua o plată directă către reclamant a sumelor solicitate. Astfel, art. 272 C. proc. pen. invocat de către recurent și pretins a fi greșit aplicat/interpretat de către instanța de apel reține următoarele: "(1) Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, administrarea și, după caz, valorificarea în cursul procesului penal a bunurilor indisponibilizate, onorariile avocaților precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal se acoperă de sumele avansate de stat sau plătite de părți. (2) Cheltuielile judiciare prevăzute la alin. (1), avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției, al Ministerului Public, precum și al altor ministere de resort". Contrar susținerilor recurentului, textul legal nu reglementează calitatea de debitori a ministerelor respective în sensul acreditat de acesta, ci doar stipulează obligația acestor ministere, și anume Ministerul Public și Ministerul Justiției (nicidecum Ministerul Afacerilor Externe) de a include în bugetul de venituri și cheltuieli, în calitate de ordonatori de credite, sumele reprezentând cheltuieli judiciare care ulterior vor fi puse la dispoziția organului judiciar sau instanței, ce le vor solicita pentru a le transfera apoi în contul barourilor. Recurentul invocă în susținerea criticii de nelegalitate Protocolul nr. 48025/2015 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, însă nici acest document nu justifică raționamentul pe care acesta îl expune. Potrivit art. 9 alin. (1) din protocolul menționat "Referatul întocmit de avocat și care atestă o prestație avocațială efectivă pentru care se cuvine plata onorariului, va fi confirmat de organul judiciar care a dispus plata onorariului sau de conducerea autorității în fața s-a desfășurat activitatea de asistență judiciară și/sau de reprezentare". Alin. (4) din același protocol reține că "După verificarea și avizarea/aprobarea referatelor prevăzute la alin. (1) și (3) de către consiliul baroului, referatele centralizate sunt înaintate departamentului economico-financiar și administrativ al tribunalului sau, după caz, curții de apel, în vederea efectuării viramentelor privind plata onorariilor de către tribunal sau, după caz, curtea de apel, în contul barourilor, în condițiile prevăzute de lege...". De asemenea, alin. (5) din protocol, statuează că "Factura/borderoul centralizator emis de barou va cuprinde toate serviciile prestate și va fi transmisă către tribunal sau, după caz, curte de apel până la data de 10 ale lunii următoare celei în care serviciile au fost prestate de avocați, astfel încât tribunalul sau, după caz, curtea de apel, să solicite fondurile necesare la Ministerul Justiției și să poată efectua plata către barou în perioada 24-30/31 ale aceleiași luni, cu respectarea prevederilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 … " Art. 84 din Legea nr. 51/1995 la care se face referire în acest protocol prevede, în alin. (1), că "Onorariile pentru asistența judiciară acordată în oricare dintre formele prevăzute de prezentul capitol se stabilesc prin protocolul încheiat între UNBR, Ministerul Justiției și Ministerul Public", iar în alin. (2) se reține că "Plata onorariilor prevăzute la alin. (1) se face în termen de 45 de zile de la data depunerii deconturilor de către barouri la organul judiciar competent...". Art. 81 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 stabilește că "pentru asistența judiciară acordată, avocat desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii și volumului activității desfășurate...", că "prin actul de încuviințare a asistenței judiciare, organul judiciar stabilește și valoarea provizorie a onorariului avocatului..." și că referatul întocmit de către avocat cu privire la prestația avocațială efectivă "...este supus confirmării organului judiciar...". Din textele legale menționate, care reglementează modalitatea în care se realizează plata onorariilor avocațiale aferente asistenței judiciare din oficiu, rezultă că debitorul direct al acestei obligații este instanța sau organul judiciar în fața cărora este prestată atare activitate. Împrejurarea că fondurile din care se efectuează aceste plăți sunt asigurate de ministerele de resort nu atrage calitatea procesuală pasivă a acestor organe ale administrației publice centrale în acțiunea având ca obiect plata prestațiilor respective, câtă vreme dispozițiile legale în materie prevăd în mod expres că o astfel de plată se realizează, așa cum s-a arătat, de către instanța sau organul judiciar unde avocatul a prestat apărarea din oficiu. O eventuală nealocare a acestor sume de către ministerele de resort, de natură să pună instanța sau organul judiciar în imposibilitatea de a efectua plata, nu îndreptățește recurentul să cheme în judecată autoritatea publică și nu deschide o astfel de cale procesuală pentru rezolvarea situației, câtă vreme titularul obligației de plată nu este entitatea care asigură fondurile, ci instituțiile din subordine, cu atribuții în gestionarea acestora. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Baroul Harghita împotriva deciziei nr. 573/A din 07 octombrie 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,