ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1567/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la 26 ianuarie 2021, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantele A., B. și C., în calitate de soție supraviețuitoare, respectiv de fiică și nepoată de fiică, ale eroului martir D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 95.000 RON pentru fiecare reclamantă, inclusiv dobânda legală aferentă, calculată de la data producerii prejudiciului și până la achitarea efectivă, cu titlu de daune materiale și la plata de daune morale, inclusiv dobânda legală aferentă, calculate de la data producerii prejudiciului și până la achitarea efectivă. În drept, reclamantele au invocat prevederile art. 192, art. 194-195 C. proc. civ., art. 998-999, art. 1.000 C. civ. de la 1864, precum și celelalte dispoziții legale la care a făcut referire în acțiune. Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Reclamantele au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Timiș Prin sentința civilă nr. 983 din 2 iunie 2021 a Tribunalului Timiș, secția I civilă au fost respinse excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesual active a reclamantelor, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârât prin întâmpinare. Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, fără a acorda cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toate părțile.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia nr. 256 din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 983 din 2 iunie 2021 a Tribunalul Timiș, secția I civilă. A schimbat în parte hotărârea atacată și: A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanțelor. A respins acțiunea formulată de reclamantele A., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A menținut dispozițiile sentinței apelate în privința respingerii excepției nelegalei timbrări și în privința respingerii excepției lipsei calității procesual active a reclamantelor. A respins apelul declarat de reclamante împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs reclamantele A., B. și C., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentele-reclamante au arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit normele de drept material privind raportul dintre comitent și prepus, respectiv raportul dintre un fost șef de stat și statul pe care l-a reprezentat, în condițiile în care, în cauză, Statul Român acționa la instrucțiunile și ordinele fostului președinte, iar nu invers. Interpretarea instanței de apel este greșită inclusiv cu privire la manifestările de condamnare publică a fostului regim comunist, după căderea acestuia în 1989, în sensul că acestea nu au nici o relevanță și nici legile ce au fost edictate cu titlu de recunoștință față de persoanele persecutate între 1945-1989, Statul Român rămânând răspunzător pentru faptele fostului președinte. În susținerea răspunderii statului, recurentele-reclamante au invocat dispozițiile art. 36 C. proc. civ., art. 19 C. proc. pen., art. 221 și art. 224 alin. (1) C. civ. Contrar celor reținute de instanța de apel, Statul Român are calitate procesuală pasivă și este ținut să răspundă pentru faptele fostului președinte, în calitate de conducător suprem, fapte ce au generat moartea și rănirea gravă a persoanelor ce au avut o implicare în evenimentele din timpul Revoluției Române din 1989.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a solicitat respingerea recursului.

Procedura în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 31 ianuarie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 26 ianuarie 2021, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantele A., B. și C. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Critica axată pe aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., atunci când a apreciat că în cauză nu este justificată calitatea procesuală pasivă a Statului, interpretându-se eronat raportul dintre comitent-prepus, se subsumează motivului de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă prezintă un caracter nefondat. Potrivit acțiunii în despăgubiri promovate pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantele au solicitat ca pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, să fie obligat la repararea prejudiciului material și moral cauzat de decesul autorului lor, prin împușcare, urmare a evenimentelor care au avut loc în intervalul 16 decembrie 1989 – 22 decembrie 1989. Demersul în instanța civilă a fost determinat de soluția de clasare dispusă în dosarul penal având ca obiect cercetarea faptelor săvârșite în timpul Revoluției române din 1989. Așa cum în mod corect a stabilit și instanța de apel, reclamantele nu au justificat poziția procesuală pasivă a Statului Român, chemat să răspundă pe temeiul dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., în calitate de comitent pentru fapta prepusului, fostul președinte E.. Aceasta, întrucât antrenarea răspunderii civile delictuale în considerarea dispoziției legale menționate presupune, pe lângă elementele generale ale activării răspunderii civile - fapta ilicită, vinovăție, prejudiciu, raport de cauzalitate - și întrunirea a două condiții specifice, respectiv, existența unui raport de prepușenie și săvârșirea faptei ilicite de către prepus în legătură cu atribuțiile sau scopul funcțiilor încredințate. Or, în cauză aceste condiții nu se verifică, câtă vreme raportul de prepușenie presupune o subordonare, supraveghere și control asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul altuia. Fostul președinte al unui regim totalitar, în numele căruia este chemat să răspundă în prezent pârâtul Statul Român, nu se afla într-o asemenea poziție de subordonare pentru a activa mecanismul răspunderii comitentului. De asemenea, tot în considerarea acestei caracteristici a regimului dictatorial, nu se poate susține că faptele săvârșite (ordonarea represiunii) erau unele în legătură cu atribuțiile ori cu scopul funcțiilor încredințate, temei al antrenării răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Reclamantele au pretins în calea de atac că, în realitate, fostul președinte "nu putea să acționeze la instrucțiunile și ordinele statului", raportul fiind tocmai invers, întrucât Statul "acționa la instrucțiunile și ordinele fostului președinte, cel care, prin dispozițiile sale, antrena statul în raporturile interne și cele internaționale". Un astfel de argument este însă unul care contestă chiar temeiul juridic al demersului inițiat (art. 998-999, art. 1000 alin. (3) C. civ.) și are, totodată, caracter incoerent, deoarece răspunderea comitentului pentru fapta prepusului nu funcționează și în sens invers (ca o răspundere a prepusului pentru fapta comitentului) așa cum își prezintă recurentele argumentele atunci când pretind o "inversare a termenilor raportului juridic". Raționamentul expus în recurs este unul care exclude forma răspunderii civile invocate, întrucât prepusul nu poate răspunde pentru fapta comitentului. El poate răspunde direct față de victimă, atunci când e acționat de aceasta, ca formă a răspunderii subiective pentru fapta proprie (iar nu ca modalitate a răspunderii pentru fapta altuia și, în niciun caz, a comitentului, cel la ordinul și sub direcția căruia acționează prepusul). Intimatul-pârât este cel care, prin organele sale reprezentative, a condamnat regimul comunist anterior și, de asemenea, a adoptat legi speciale (Legea nr. 42/1990, Legea nr. 341/2004) pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în perioada Revoluției din 1989, de participanții la luptele pentru victoria acesteia. Așa cum corect a reținut instanța de apel, adoptarea unor astfel de reglementări nu s-a făcut ca o formă a răspunderii juridice, pe temei delictual, ci în semn de prețuire și de recunoștință față de contribuția participanților la Revoluția pentru înlăturarea regimului comunist. În acest sens a fost recunoscut dreptul revoluționarilor (din categoria cărora face parte autorul reclamantelor) nu doar la distincții prin eliberarea de titluri onorifice (pentru erou martir; luptător pentru victoria Revoluției; luptător rănit; luptător cu rol determinant ori luptător remarcat prin fapte deosebite etc.), ci și la o serie de recompense materiale constând în pensii suplimentare, facilități la închirierea și cumpărarea locuințelor din fondul de stat, la acordarea de credite, scutiri de taxe și impozite, indemnizații lunare reparatorii, atribuire de terenuri extravilane/intravilane, precum și alte facilități (conform legislației speciale menționate). Mai reține Înalta Curte că analogia pe care o fac recurentele cu răspunderea ce poate fi angajată unei persoane juridice (societăți) în legătură cu actele săvârșite de organele acesteia este una neavenită, întrucât actele ilicite ale organelor de conducere sunt considerate actele persoanei juridice înseși, așa încât și în această ipoteză ar fi vorba de angajarea răspunderii pentru fapta proprie, iar nu pentru fapta altuia, cum se pretinde prin acțiunea dedusă judecății, fundamentată în drept pe dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. În memoriul de recurs au fost invocate dispozițiile art. 221 și 224 din noul C. civ. privind răspunderea persoanei juridice, respectiv răspunderea subsidiară a statului, fără să se indice argumente care să justifice incidența lor și fără să se aibă în vedere faptul că nu pot fi aplicate în cauză întrucât, potrivit principiului aplicării legii civile în timp, reglementat prin art. 6 alin. (2) C. civ., în materia răspunderii civile delictuale se aplică legea în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite. Pentru considerentele expuse, constatând că soluția instanței de apel este legală pe aspectul calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamante, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., nefiind întrunite cerințele pentru existența ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Față de soluția dispusă, se apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea cheltuielilor de judecată pe tărâmul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-reclamante fiind, de fapt, părți căzute în pretenții și care nu sunt îndreptățite la recuperarea sumelor avansate cu acest titlu.