ÎCCJ, decizie (scj.ro #185421)

Mandat european de arestare. Predare amânată

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Index alfabetic:

- mandat european de arestare

- predare amânată

Legea nr.

302/2004,

art. 58 alin. (2) lit. b)

În conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, instanța poate dispune amânarea predării persoanei solicitate până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, și anume până la încetarea stării de graviditate, respectiv până la data la care minorul care se va naște împlinește vârsta de 1 an.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 728 din 30 august 2021

Prin sentința penală nr. 155/F din 24 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în  baza art. 109 cu referire la art. 104 alin. (6) și (7) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la 12.05.2021 de către autoritățile judiciare germane, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de furt, tentativă de fraudă informatică și fraudă informatică, prevăzute în art. 242, art. 263 a, art. 263 alin. (2)-(6), art. 263 din C. pen. german, cu privire la persoana solicitată A. și predarea acesteia către autoritățile judiciare germane, cu respectarea regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea  persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data încarcerării.

S-a constatat că acesta a fost reținută și arestată provizoriu de la 16.08.2021 la 24.08.2021, când, prin decizia nr. 717 din 24.08.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a desființat încheierea prin care s-a dispus arestarea provizorie și s-a luat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

S-a respins solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare, emis  de către autoritățile judiciare germane la data de 29.03.2021.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și persoana solicitată A.

Examinând contestațiile formulate, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Ca atare, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În cauză, arestarea și predarea persoanei solicitate A. se întemeiază pe existența a două mandate europene de arestare emise la 12.05.2021 de Judecătoria Flensburg și la 29.03.2021 de Tribunalul Districtual Dresda, în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea a unui număr de 16 infracțiuni, respectiv 6 infracțiuni de furt comis în comun, tentativă de furt, tentativă de fraudă informatică și patru cazuri de fraudă informatică în mod repetitiv și profitabil, prev. de art. 242 (1), art. 243 (1) teza 2 nr.3+(2), art. 263 a (1)+(2), art. 263 (2)+(3) teza 2 nr.1+(4), art. 248 a din C. pen. german și art. 242 (1)+(2), art. 263 a (1)+(2)+(3) nr.1 și 2+(4), art. 263 (1)+(2)+(3) nr. 1 până la 5+(5)+(6) din C. pen. german.

În fapt, în esență, s-a reținut că, în perioada 25.06.2019-23.01.2020, împreună cu numitul B., au furat de la trei persoane portofelul ce conținea printre altele și caduri bancare pe care le-au folosit, fără drept, pentru a sustrage sume de bani din conturile bancare aferente, respectiv în perioada 03.11.2018-12.02.2019 în Flensburg, Germania.

Analizând dispozițiile legale menționate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte apreciază întemeiată contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și reține că mandatul european de arestare emis la 29.03.2021 de Tribunalul Districtual Dresda pe numele persoanei solicitate îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiția prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanțelor în care au fost comise infracțiunile, activitatea infracțională reținută în sarcina acesteia, fiind detaliată ținând cont de specificul fazei procesuale în care a fost emis mandatul.

În ceea ce privește natura și încadrarea juridică a faptelor, astfel cum reiese din conținutul mandatului european de arestare aflat la dosar, Înalta Curte constată că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt sancționate și de legislația națională și se regăsesc pe lista celor 32 de infracțiuni reglementate în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nefiind necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări. În cauza de față, durata maximă a pedepsei care poate fi aplicată este de 10 ani închisoare, conform informațiilor comunicate de statul emitent.

În continuare, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate prevăzute în art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și observă că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din același act normativ, și anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

În acest context, Înalta Curte constată că nu există niciun motiv de respingere a solicitării autorităților judiciare germane privind predarea în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la 29.03.2021 de Tribunalul Districtual Dresda pe numele persoanei solicitate A.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a celui de-al doilea mandat european de arestare emis de Judecătoria Flensburg, la 12.05.2021, pe numele persoanei solicitate, față de care autoritățile judiciare germane au dispus arestarea preventivă, persoana căutată fiind suspectă de săvârșirea a unui număr de 6 infracțiuni de tentativă de furt, tentativă de fraudă informatică și 4 cazuri de fraudă informatică în mod repetitiv și profitabil, prev. de art. 242 (1)+(2), art. 263 a (1)+(2)+(3) nr.1 și 2+(4), art. 263 (1)+(2)+(3) nr. 1 până la 5+(5)+(6) din C. pen. german.

Astfel, Înalta Curte reține că faptele pentru care se solicită persoana urmărită au corespondent în legislația română, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută în art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și fac parte dintre cele 32 de infracțiuni reglementate în art. 97 alin. (1) din Legea nr.302/2004.

De asemenea, Înalta Curte constată că infracțiunile sancționate de C. pen. german cu pedepse privative de libertate au o durată maximă mai mare de 3 ani închisoare, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, și, prin urmare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fond, cererea este întemeiată.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ în art. 99 alin. (1) lit. a)-c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

Astfel se reține că, în cuprinsul dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiași articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opționale de refuz al executării mandatului european de arestare.

În raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că în mod judicios prima instanță a apreciat că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate și nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Înalta Curte amintește că din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la eventualele motive de refuz a predării. Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Având în vedere aceste considerente, în mod corect, instanța de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Judecătoria Flensburg, la 12.05.2021, pe numele persoanei solicitate A.

Cu toate acestea, Înalta Curte reține că potrivit art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, predarea poate fi amânată atunci când, persoana extrădată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În acest caz, predarea se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, astfel încât predarea să fie posibilă.

Sub acest aspect, se are în vedere că, așa cum rezultă din actele dosarului, persoana solicitată A. este însărcinată în 36 săptămâni, urmând să nască la începutul lunii următoare (potrivit susținerilor contestatoarei), starea de arest putând pune în pericol atât sănătatea persoanei solicitate, cât și a fătului.

În aceste circumstanțe, punând în balanță interesul superior al minorului și cel urmărit prin emiterea mandatului european de arestare, constând în aducerea imediată în fața autorităților judiciare din Germania, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, la acest moment, interesul minorului ce urmează să se nască este prioritar.

Ca atare, în temeiul art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr.302/2004, Înalta Curte constată că se impune amânarea predarii persoanei solicitate, până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, și anume până la încetarea stării de graviditate, respectiv până la data la care minorul care se va naște împlinește vârsta de 1 an.

Totodată, față de împrejurarea că în cauză s-a dispus arestarea inițială pe o perioadă de 30 de zile a persoanei solicitate A., în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania, în baza mandatului european de arestare emis la 12.05.2021, măsura preventivă dispusă de instanța de fond urmează a fi revocată de Înalta Curte, iar persoana solicitată va fi pusă în libertate, dacă nu este reținută, arestată sau deținută în altă cauză, urmând a se dispune arestarea sa, în vederea predării, pe o perioadă de 23 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

În concluzie, constatând îndeplinite condițiile prevăzute în art. 104 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004, în baza dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte, între altele, a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 155/F din 24 august 2021 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală.

A desființat, în parte ,sentința penală contestată și rejudecând:

În baza art. 104 alin. (5) raportat la art. 109 din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus punerea în executare și a mandatului european de arestare, emis la 29.03.2021 de Tribunalul Districtual Dresda – Germania, pe numele persoanei solicitate A.

În baza art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la data încetării stării de graviditate, respectiv până la data la care minorul care se va naște împlinește vârsta de 1 an.

A dispus punerea în libertate de îndată a persoanei solicitate A., dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

A dispus arestarea provizorie, în vederea predării, pe o perioadă de 23 de zile, a persoanei solicitate A., mandatul urmând să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței contestate.