ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6963/2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 04.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud, prin Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 9001/04.09.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și obligarea pârâtului la efectuarea plății de 2901,90 RON.

Prin sentința nr. 1826/17.04.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud, prin Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 9001/04.09.2017 și a obligat pârâtul la efectuarea plății sumei de 2901,90 RON, a obligat pârâtul la plata sumei de 340 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat casarea și respingerea acțiunii, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., sentința fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond.

În motivarea recursului, a arătat că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de garantare a asiguraților este constituit cu scop și destinație specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvență, nu este succesorul în drepturi și obligații al vreunui asigurător insolvent, nu preia drepturile, obligațiile și nici patrimoniul acestuia. Reclamanta a depus la dosarul de daună copia facturii seria x nr. x/31.10.2016 in cuantum de 8.042,27 RON și s-a constatat că nu se justifică acordarea sumei in cuantum de 2.901,90 RON, reprezentând l.561.52 RON, suma care excede valoarea despăgubirii efective a avariei stâlpului, și l.340,38 RON TVA; a analizat devizul de reparație atașat facturii și a constatat ca acesta are în componență cheltuieli care nu sunt justificate și nu pot fi acceptate: cheltuieli indirecte 742,47 RON; cheltuieli generale 710.70 RON; profit 108,35 RON. Conform dispozițiilor art. 26 din Norma ASF nr. 23/2014, aceste cheltuieli reprezintă cheltuieli si profit proprii ale petentei și nu pot fi asimilate despăgubirilor pentru aducerea la starea de dinainte de accident a bunului avariat, respectiv nu pot fi asimilate materialelor și manoperei necesare înlocuirii stâlpului electric avariat.

Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator și nu este menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului. Reclamanta nu a făcut dovada achitării materialelor și a manoperei rezultate din devizul întocmit de unitatea reparatoare, prejudiciul nefiind real, putându-și achiziționa materialele de pe piață, și nici cert, întrucât nu a făcut dovada plății efective. În situația în care făcea dovada plății efective, printr-o factură emisă de unitatea reparatoare și a chitanței sau OP-ului care să ateste plata facturii, atunci achita, conform condițiilor de asigurare suma respectivă, însă doar după verificarea efectuării reparațiilor.

Instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 69 din Secțiunea 3, Condiții de exercitare a dreptului de deducere, din Normele metodologice de aplicare a Legii 277/2015 privind Codul fiscal, fiind evident că, pentru a obține despăgubirea de la societatea de asigurare, proprietarul bunului avariat depune originalul facturii de reparații la societatea de asigurare și nu va deduce TVA din factura de reparații în propria contabilitate. Acest raționament se justifică prin faptul că asigurătorul va despăgubi asiguratul profesionist, cu privire la TVA, numai în raport cu actele justificative ale plăților, în original, situație în care societatea care primește despăgubirea, inclusiv contravaloarea TVA, nu mai trebuie să colecteze TVA aferent reparației. În speță, justificarea efectuării reparației și a plăților efectuate către societatea de service a fost făcută cu o fotocopie a unei facturi fiscale, aspect ce nu poate conduce la schimbarea soluției de neacordare a despăgubirii privind TVA, întrucât dispozițiile legale impun inadmisibilitatea colectării TVA de către asiguratul profesionist. Factura în original nu a fost depusă la dosarul cauzei din culpa actualului contestator, care avea obligația de a îndeplini dispozițiile prevăzute de art. 14 din Legea 213/2015, coroborat cu art. 20 din Norma 16/2015, și, conform regulilor procedurale.

Raportat la documentele existente in dosarul de dauna, acordarea de despăgubiri cu privire la plata TVA către asiguratul profesionist atrage efectuarea unei plăți nedatorate și la o îmbogățire fără justă cauza a reclamantei. Totodată, nu s-ar putea susține că FGA trebuie să se limiteze la plata sumelor ce reies din documentele depuse de petenți, fără să aibă posibilitatea de a cenzura și de a analiza distinct fiecare dosar in parte. FGA analizează cererile de plată și înscrisurile anexate acestora în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015, art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesor în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment. Totodată, trebuie avut în vedere faptul că despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite. Totodată, nu preia de la asigurătorul în faliment o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar acest aspect coroborat cu faptul că nu este parte în contractul de asigurare încheiat între asigurat și asigurătorul în faliment și nu execută acest contract, are drept consecință nepreluarea riscului contractual în sarcina Fondului de garantare a asiguraților.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

A arătat că recurenta nu se poate prevala de prevederile din art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea 503/2004, întrucât în calitate de Operator de Distribuție a energiei electrice asigura un serviciu de utilitate publică, iar asiguratul deținător al unei Polițe de asigurare valabila, a stabilit un raport contractual cu asigurătorul A.. A prezentat polița de asigurare la data evenimentului rutier soldat cu avarierea liniei electrice aeriene, apoi s-a deschis dosarul de dauna, conform legislației in domeniu, in baza documentelor pe care le-a depuse in original, conform adresei nr. x/11.11.2016, pe care asigurătorul nu le-a contestat.

Conform Standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobat prin Ordinul ANRE publicat în M.O. nr. 291/18.04.2016, se repară instalația avariată sub tensiune în termen de 18 ore, în vederea alimentării utilizatorilor cu energie electrica. In acest sens, în baza legislației privind achizițiile publice, a încheiat un Contract pentru serviciul mentenanță și reparații accidentate cu SISE Transilvania Sud - AISE Sibiu, societate care a efectuat lucrarea în cauză și a emis devizul care conține toate valorile pe care ASF refuză sa le achite, a achitat întreaga suma executantului lucrării de remediere, sumă care a făcut obiectul facturii nr. x/31.10.2016, respectiv 804237 RON.

Suma de 2901,90 RON se regăsește in întocmirea devizului de lucrare și respecta întru toiul legislația in vigoare, achitând întreaga sumă executantului lucrării motiv. Nu există niciun temei sau o dovadă de a refuza această plată, iar TVA poate fi dedus prin depunere la organul fiscal a facturii de către ASF. Diferența de plata a sumei de 2901,90 RON, reprezintă în fapt pagube materiale, si sunt menționate în deviz, apoi incluse în factură, care a fost achitată integral. Această suma face parte din valoarea devizului și a facturii emise in acest sens și nu depășește valoarea menționată în dosarul de daună, iar efectuarea diferenței de plată nu poate fi considerată o îmbogățire fără justă cauză și nici ca sumă necuvenită; nu a inclus plata unor penalități de întârziere și nici actualizarea sumei cu coeficientul de inflație.

Examinând recursul formulat prin prisma motivului de casare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate, susținerile care vizează aprecierea necorespunzătoare a probelor administrate în cauză și situația de fapt vizând netemeinicia și nu nelegalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud, prin Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Sibiu, a solicitat anularea Deciziei nr. 9001 din 04.09.2017, prin care Fondul de Garantare a Asiguraților a respins în parte cererea nr. x/11.04.2017 de plată a sumei de 8.042,27 RON, valoarea devizului nr. 177310/73902/31.10.2016 și a facturii x nr. x.2016, reprezentând contravaloarea reparațiilor unui stâlp de susținere a rețelei electrice, pentru suma de 2.901,90 RON, reprezentând cheltuieli indirecte în sumă de 742,47 RON, cheltuieli generale în sumă de 710,70 RON, profit în sumă de 108,35 RON și 1340,38 RON TVA.

Reclamanta a solicitat suma de 8042.27 RON ca urmare a producerii unui risc asigurat. La data de 05.10.2016, vehiculul înmatriculat cu nr. x, asigurat cu polița RCA nr. x emisă de A. S.A., a avariat un stâlp de susținere a rețelei electrice proprietatea reclamantei, care a efectuat lucrările necesare repunerii instalației electrice sub tensiune prin B., în baza Contractului nr. C-7751IS/700-26.05.2016 privind asigurarea serviciului de mentenanță și lucrări accidentale, adjudecat potrivit legislației privind achizițiile publice.

Ca urmare a faptului că împotriva A. S.A. s-a dispus deschiderea procedurii falimentului de către Tribunalul București, hotărârea fiind definitivă prin Decizia nr. 132/16.02.2017 a Curții de Apel București, reclamanta s-a adresat pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, care a emis Decizia nr. 9001 din 04.09.2017. În motivarea deciziei, cu privire la suma de plată respinsă, pârâtul a reținut că suma de 1561,52 RON (compusă din cheltuieli indirecte, cheltuieli generale și profit) excede valorii despăgubirii efective a avariei stâlpului, iar suma de 1340,38 RON reprezintă TVA.

Împotriva Deciziei nr. 9001/04.09.2017, în ceea ce privește respingerea cererii de plată pentru suma de 2901,90 RON, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată admisă prin sentința recurată.

Susținerile recurentei privind faptul că sentința recurată este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond în ceea ce privește suma de 1561,52 RON (compusă din cheltuieli indirecte, cheltuieli generale și profit) și suma de 1340,38 RON TVA, sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5 din lege.

Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, "(1) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale. (3) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".

Raportat la aceste dispoziții, potrivit cărora Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență, susținerile recurentei sunt nefondate

Conform art. 49 din Legea nr. 136/1995, "Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu: a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare; b) legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul".

În mod corect a reținut instanța de fond că, potrivit art. 26 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, "(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru: a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) pagube materiale; c) pagube reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat; d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana păgubită".

În mod greșit susține recurenta că aceste cheltuieli reprezintă cheltuieli și profit proprii ale petentei și nu pot fi asimilate despăgubirilor pentru aducerea la starea de dinainte de accident a bunului avariat, că nu pot fi asimilate materialelor și manoperei necesare înlocuirii stâlpului electric avariat și că ar constitui o îmbogățire fără justă cauză a asiguratului.

Sumele reprezentând cheltuieli indirecte, cheltuieli generale și profit, cuprinse în devizul și factura întocmite la 31.10.2016 de către prestatorul serviciilor, sunt componente ale contravalorii lucrărilor necesare reparației stâlpului de susținere a rețelei electrice, ale cărui avarii au fost cauzate de accidentul rutier. Aceste lucrări de reparație au fost efectuate în baza Contractului nr. C-7751IS/700-26.05.2016 privind asigurarea serviciului de mentenanță și lucrări accidentale, pe care reclamanta l-a încheiat cu B., potrivit tarifelor stabilite. Operatorul economic, în cadrul economiei bazate pe liberă inițiativă și concurență, în lipsa unor dispoziții legale contrare, are dreptul de a stabili, în vederea derulării contractelor pe care le încheie, atât cheltuieli indirecte, cheltuieli generale, cât și profitul pe care intenționează să îl obțină, pe baza propriilor analize, în funcție de managementul propriu, nefiind instituite obligații în sarcina operatorilor economici în acest sens.

Aceste cheltuieli nu reprezintă cheltuieli și profit proprii ale reclamantei, sunt datorate de reclamantă prestatorului de servicii, reparația fiind efectuată pentru aducerea la starea de dinainte de accident a stâlpului avariat în urma evenimentului rutier produs din culpa persoanei care conducea autoturismul asigurat și reprezintă în mod evident "pagube materiale".

Aceste sume constituie creanță de asigurări conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora sunt creanțe de asigurări creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare. Referitor la susținerea recurentului pârât privind lipsa dovezii plății efective a acestor cheltuieli, care, de altfel, fac parte din valoarea totală a sumei solicitate, acceptate parțial la plată de către pârât, este de observat că acest fapt nu a fost avut în vedere la emiterea deciziei contestate.

În ceea ce privește suma de 1340,38 RON TVA, instanța de fond a avut în vedere că decizia contestată nu cuprinde nicio motivare referitoare la respingerea acesteia, în referatul privind propunerea de respingere a sumei fiind menționat că factura fiscală a fost depusă în copie, și, de asemenea, a avut în vedere faptul că nu există vreo dovadă a exercitării dreptului de deducere a TVA și acordării acestuia.

Susține recurentul pârât faptul că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 69 din Secțiunea a 3-a din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2015 privind Codul fiscal, justificarea efectuării reparației și a plăților efectuate către societatea de service fiind făcută cu o fotocopie a unei facturi fiscale, iar intimata reclamanta a subliniat că la dosar se află adresa nr. x/11.11.2016, din care rezultă depunerea la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în vederea deschiderii dosarului de daună, a documentelor în original.

Sunt nefondate susținerile invocate de recurent care se circumscriu motivului de nelegalitate invocat, privind încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale, iar în ceea ce privește susținerile referitoare la situația de fapt, care vizează schimbarea acesteia și astfel netemeinicia, și nu nelegalitatea hotărârii recurate, nu pot fi examinate în recurs.

Instanța de fond a admis în mod corect cererea în ceea ce privește TVA, în condițiile în care decizia contestată nu a indicat motivele respingerii cererii de plată a sumei reprezentând TVA, numai în referatul privind propunerea de respingere a sumei fiind menționat că factura fiscală a fost depusă în copie, raportat la înscrisurile depuse la dosar, nefiind încălcate dispozițiile pct. 69 din Secțiunea a 3-a Condiții de exercitare a dreptului de deducere din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevăd că "(1) Persoana impozabilă poate deduce taxa aferentă achizițiilor dacă sunt îndeplinite condițiile de fond prevăzute la pct. 67 alin. (1), precum și formalitățile prevăzute la art. 299 din Codul fiscal", iar "(2) Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 299 alin. (1) din Codul fiscal".

Pentru acordarea integrală a despăgubirilor reprezentând cheltuielile efectuate pentru aducerea la starea de dinainte de accident a bunului avariat, se impune ca persoana prejudiciată să nu deducă TVA din factura reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate, astfel cum a reținut instanța de fond, și să depună, în vederea despăgubirii, originalul facturii, din adresa nr. x/11.11.2016, aflată la dosarul de fond, rezultând depunerea la pârât a documentelor în original; în situația în care nu se depune originalul facturii, despăgubirile acordate în baza contractului de asigurare nu includ TVA, iar persoana impozabilă prejudiciată, în baza originalului facturii, deduce TVA conform dispozițiilor art. 299 Codul fiscal și pct. 69 din Secțiunea a 3-a Condiții de exercitare a dreptului de deducere din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

În acest sens, este de menționat că a fost emisă anterior, cu privire la H.G. nr. 44/2004 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, de Ministerul Economiei și Finanțelor, Circulara nr. 50446/2008 cu privire la tratamentul fiscal din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată al despăgubirilor încasate și al bunurilor constatate lipsă pe timpul transportului, care prevedea următoarele: "1.2. Dacă reparația este efectuată de către o altă unitate decât cea care este proprietara bunului (sau utilizator sau societate de leasing), în funcție de înțelegerile dintre societățile de asigurare și asigurați pot apare următoarele situații: b) reparația poate fi facturată către societatea care deține bunul de către societatea care realizează reparația, situație în care pentru a obține despăgubirea de la societatea de asigurare proprietarul va depune originalul facturii de reparații la societatea de asigurare și nu va deduce TVA din factura de reparații, întrucât conform pct. 46 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu poate justifica taxa deductibilă cu originalul facturii. Societatea de asigurare despăgubește deținătorul bunului inclusiv TVA din factura de reparații. c) dacă societățile de asigurare acceptă copii de pe facturi, plătesc despăgubiri fără să acopere și TVA din facturile de reparații în relația cu firmele care sunt înregistrate ca plătitori de TVA, deoarece acestea pot deduce taxa din facturile respective, în conformitate cu prevederile art. 145-147 din Codul fiscal. Între societățile de asigurare și firmele înregistrate ca plătitori de TVA pot exista înțelegeri potrivit cărora nu este necesară prezentarea facturilor originale".

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, fiind nefondate motivele de nelegalitate invocate de recurent, circumscrise art. 488 pct. 8) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurentul pârât, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.