ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6622/2020

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 13.07.2017 și înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Centrul Județean Botoșani și Agenția de Plăți și Intervenții Pentru Agricultură București, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/07.07.2016 și a Deciziei nr. 34960/27/12.2016 de soluționare a contestației formulate împotriva acestui act administrativ.

Prin sentința nr. 86 din 26 iunie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. Mihălășeni - prin administrator special B. în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Botoșani și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a anulat în parte Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/2016 și Decizia nr. 34960/27/2016, doar în ceea ce privește neregula reținută în legătură cu terenul în suprafață de 1 ha (Contract de arendare nr. x/15.05.2012).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin Procesul-verbal de constatare din 27.04.2016, emis de A.P.I.A, s-a constatat că în campania 2013, fermierul A. S.R.L. a primit sprijin financiar necuvenit din fondurile europene și de la bugetul național pentru suprafața de 103,68 ha, localizată pe raza comuni Mihălășeni, județul Botoșani.

Împotriva actului administrativ evocat petenta a formulat contestație, respinsă prin Decizia nr. 34960/27.10.2016.

Analiza actelor cauzei relevă că atât procesul-verbal cât și decizia de mai sus, cu excepția mențiunilor privind suprafața de 1 ha, sunt legale.

Astfel, s-a reproșat petentei că, în ceea ce privește contractul de arendare nr. x/15.05.2012, încheiat între C., în calitate de arendator și A. S.R.L. reprezentată prin B. în calitate de arendaș, având ca obiect suprafața de 1 ha, nu s-a făcut dovada că cea dintâi are calitatea de proprietar sau moștenitor.

Curtea de apel a apreciat însă că înscrisul depus la fila x demonstrează că C. are calitate de moștenitor al defunctului său soț D. în ceea ce privește tocmai suprafața ce face obiectul contractului de arendare nr. x/15.05.2012.

Văzând că în legătură cu această convenție nu s-au mai invocat alte motive de nelegalitate, instanța, respectând limitele învestirii, o va considera legală și va constata că petenta, strict cu privire la această suprafață, a făcut dovada dreptului de folosință în conformitate cu disp. art. 6, 7 din O.U.G. nr. 125/2006.

Referitor la celelalte contracte, având în vedere că A. S.R.L., respectiv celelalte părți semnatare, respectiv E. S.R.L., F. S.R.L., G. nu au deținut în proprietate, pe raza comunei Mihălășeni, județul Botoșani, suprafața agricolă de teren care a făcut obiectul schimbului, astfel cum reiese din Registrul agricol pentru anul 2013 și din documentele anexate contractului, iar terenul care face obiectul unui contract de arendă nu poate fi transferat unui utilizator, în acest caz transferul reprezentând subarendare, operațiune juridică interzisă de prevederile art. 1.847 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Noul C. civ., contractele de schimb nu pot fi luate în considerare.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. și pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și APIA - Centrul Județean Botoșani.

În calea de atac exercitată recurenta reclamantă A. S.R.L. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susținut, în esență, recurenta reclamantă că, potrivit dispozițiilor de ansamblu ale Regulamentului (CE) nr. 73/2009 și 1122/2009 beneficiază de plățile directe în cadrul sistemelor de ajutor agricultorii care declară suprafața agricolă ce este utilizată și exploatată în scopuri agricole și care este menținută în bune condiții agricole și de mediu.

Normele comunitare nu condiționează acordarea acestui ajutor de existența vreunui drept real al agricultorului, ca titular al cererii de plată, asupra terenului declarat și nici de existența unor anumite formalități privind înscrisurile referitoare la folosința terenului exploatat în scopul producției agricole.

Totodată, norma internă prevede la art. 6 alin. (1) O.U.G. nr. 125/2006 că:

"(1) Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea. *

De altfel, Curtea de Apel Suceava, într-o cauză similară a statuat că "în realitate, ceea ce interesează în materia acordării sprijinului financiar este dovedirea dreptului de folosință asupra terenului pentru care se solicită sprijinul" (sentința nr. 3 din 15 ianuarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017), iar exploatarea terenului probează și existența dreptului de folosință.

Pentru a beneficia de acordarea de plăți trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7 alin. (1) printre care și cea prevăzută la lit. f), solicitantul având obligația "să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

Conform art. 7 alin. (5) "documentele care dovedesc dreptul de folosință se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale ...".

În acest sens, dispozițiile art. 4 din ordinul MADR nr. 246/2008, în redactarea și conținutul de la data depunerii cererii de plată (15 mai 2013), prevăd că "documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare, privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată și alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverința eliberată de primărie conform înscrierilor din registrul agricol.

Prin urmare, dispozițiile art. 6 și 7 din O.U.G. nr. 125/2006 prevăd că beneficiarii plăților directe sunt toate persoanele "care exploatează terenul agricole și care "dovedesc dreptul de folosință" prin documentele prezentate.

In cauză dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 103,68 ha ce formează obiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/7.07.2016 și a deciziei nr. 34960/27 decembrie 2016 emise de APIA București este dovedit prin:

a) Contractul de arendare nr. x/5.06.2013 este încheiat între E. S.R.L., prin asociat unic H., în calitate de arendator, și A. S.R.L., în calitate de arendaș, și are ca obiect suprafața de 4,50 ha teren.

Arendatorul E. S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren destinat producției și exploatației agricole prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.09.2008 (1,50 ha), contractul de vânzare cumpărare nr. x/19.08.2009 (1,50 ha) și contractul de vânzare cumpărare nr. x/18.11.2009 (1,50 ha).

Faptul că în contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.09.2008 s-a menționat că suprafața de 0,19 ha ar fi teren neagricol nu poate atrage excluderea de la plată din moment ce în realitate în anul 2013 (și în prezent) acest teren este agricol, fiind utilizat pentru cultura agricolă. De altfel verificările efectuate în mod concret în teren de către APIA nu au constatat că suprafața de 0,19 ha nu ar fi o suprafață de teren agricol, cultivată efectiv.

Pe de altă parte, potrivit art. 60 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1122/2009 agricultorului nu i se acordă ajutorul pentru anul calendaristic în cauză numai dacă diferența dintre suprafața declarată și suprafața determinată este mai mare de 0,5 % din suprafața determinată sau mai mare de 1 ha.

Cum în cauză suprafața determinată a fost de 231,21 ha este evident că diferența de 0,19 ha se include în marja de 0,5 %.

De asemenea, conform art. 60 alin. (2) din același Regulament și excluderea de la plată poate fi dispusă doar "în cazul în care diferența depășește 20% din suprafața determinată", ceea ce nu este cazul recurentei.

b) În ceea ce privește Contractele de schimb de folosință nr. 68/15.05.20152, nr. 235/28.04.2013, nr. 236/28.04.2013, nr. 98/27.05.2013, nr. 99/27.05.2013, nr. 102/27.05.2013, nr. 103/27.05.2013 și nr. 104/27.05.2013, trebuie reținut că fac dovada dreptului de folosință.

Prin contractul de schimb se transmite nu numai dreptul de proprietate asupra unui bun ci și orice alt drept real sau de creanță, corporală sau incorporală.

Prin urmare, contractul de schimb poate avea ca obiect și schimbul de drepturi de folosință, părțile contractante transmițându-și reciproc doar folosința unor bunuri.

În speță, contractele de schimb de folosință sunt legale și valabil încheiate.

Natura juridică a acestor contracte nu poate fi schimbată în contracte de subarendare, printr-o interpretare arbitrară a unei autorități administrative, contrar înțelesului clar și vădit neîndoielnic al acestor acte juridice.

Părțile contractelor de schimb de folosință nu au calitatea de arendatori, ci de copermutanți și locatari ai bunului exploatat.

Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se acordă în agricultură "beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau alte asemenea".

Sintagma "alte asemenea" include și actele juridice care au ca obiect schimbul de drepturi de folosință.

În consecință, în temeiul acestei dispoziții a legii, A. S.R.L. este beneficiar al plăților directe în calitatea ei de locatar al terenurilor agricole exploatate în baza contractelor de schimb de folosință susmenționate.

Pentru aceste motive nu există nicio neregulă care să justifice în mod obiectiv stabilirea creanțelor bugetare.

Schimbul de folosință a terenurilor este un contract nenumit și-i autonom față de contractul de arendare, neputând fi transformat în mod arbitrar în subarendare.

In ce privește contractul de schimb nr. x/27.05.2013 și acesta probează schimbul de folosință fiind irelevant cauzei faptul că G. nu ar fi perfectat contractul de vânzare cumpărare în formă autentică.

Din moment ce obligațiile principale ale promisiunii de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/26.07.2011, plata prețului și respectiv predarea bunului promis a fi vândut, au fost executate, G. avea dreptul de a dispune asupra dreptului său de folosință asupra terenului respectiv.

Principiul securității juridice impune ca o reglementare să permită celor interesați să cunoască cu exactitate întinderea obligațiilor care le sunt impuse, trebuie să aibă posibilitatea să își cunoască în mod neechivoc drepturile și obligațiile și să procedeze în consecință.

Imperativul securității juridice se impune cu o rigoare deosebită în cazul în care o reglementare poate avea implicații financiare.

Dreptul comunitar impune aplicarea principiului securității juridice beneficiarului de bună-credință al sumelor plătite care, într-o asemenea situație nu poate fi obligat la restituire (CJUE -Hotărârea din 21 iunie 2007, C-158/06).

În cauză din moment ce odată cu depunerea cererii de plată au fost depuse și contractele de schimb de folosință a terenurilor iar Agenția de Plăți le-a considerat valabile la acel moment precum și ulterior cu prilejul efectuării verificărilor din anul 2013 și nu ne-a informat că ulterior, după patru ani, le va interpreta ca ... subarendare; din moment ce nu este previzibilă o asemenea interpretare a dispozițiilor art. 6 și 7 din O.U.G. nr. 125/2006 și a legislației comunitare în materia sistemelor de plăți directe pentru agricultori, în sensul excluderii schimbului de folosință din categoria documentelor care dovedesc dreptul de folosință, buna noastră credință este mai mult decât evidentă.

Atât prin întâmpinare cât și în decizia de soluționare a contestației, APIA recunoaște că în scopul dovedirii dreptului de utilizare și folosință a suprafeței pentru care a solicitat sprijin în campania 2013, fermierul a depus la dosarul cererif toate documentele care includ și contractele susmenționate asupra cărora, ulterior, după 4 ani, a considerat că ar exista nereguli, deși "după finalizarea verificărilor (n.n. - inclusiv a contractelor în discuție) s-a emis decizia de plată nr. x/13.02.2014".

Recurenta pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ (APIA) a criticat sentința nr. 86 din 26 iunie 2018 pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

A susținut recurenta pârâtă că soluția pronunțată de instanța de fond este eronată si total criticabilă, având in vedere faptul că în analizarea cauzei aceasta a pierdut din vedere aspecte evidente si de relevanță maximă, ce țin de stricta interpretare a prevederilor legale incidente.

Instanța in mod eronat a respins apărările formulate de pârâtă, pierzând din vedere interpretabilitatea strictă a textelor de lege invocate prin întâmpinare.

Astfel, în mod greșit a admis în parte cererea reclamantei A. S.R.L., dispunând anularea în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/2016 și a Deciziei nr. 34960/27/2016, doar in ceea ce privește neregula reținută in legătura cu terenul in suprafața de 1 ha. (Contractul de arendare nr. x/15.05.2012).

Contractul de arendare nr. x/15.05.2012 încheiat A. S.R.L. (în calitate de arendaș) cu C. (în calitate de arendator) are ca obiect arendarea suprafeței de 1,00 ha pentru o durată de 5 ani.

Terenul este individualizat în Titlul de Proprietate nr. x/26.03.1999, din care reiese că C. nu are calitatea de proprietar sau moștenitor pentru suprafața de teren care face obiectul contractului de arendă, astfel că fermierul nu face dovada dreptului de folosință pentru 1,00 ha.

Rezultă așadar că C. nu are calitatea de proprietar sau moștenitor "exact pentru suprafața arendată de 1 ha."

Din analiza certificatului de moștenire la care face referire reclamanta, vă rugăm să observați faptul că, într-adevăr este moștenitoarea defunctului ei sot, dar pentru cota de 1/4 din masa succesorală, iar nu pentru bunul imobil de 1 ha (cu vecinătăți), în exclusivitate.

Recurentul pârât APIA - Centrul Județean Botoșani și-a întemeiat recursul tot pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dezvoltările fiind similare recursului declarat de recurenta pârâtă APIA.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor declarate de APIA și APIA - Centrul Județean Botoșani pentru următoarele motive:

Contractul de arendare nr. 72/15 mai 2012 având ea obiect suprafața de 1 ha teren arabil a fost încheiat de C., în calitatea sa de moștenitor al defunctului ei soț, D., calitate dovedită prin certificatul de moștenitor nr. 14/16 februarie 2009, iar faptul că C. este coproprietară împreună cu fii ei nu afectează valabilitatea dreptului de folosință al reclamantei asupra terenului susmenționat.

În ceea ce privește contractul de schimb de folosință nr. 98/27 mai 2013 are la bază nu numai promisiunea de vânzare nr. 2135/26.07.2011, ci și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.09.2011 prin care G. a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5 ha teren agricol.

De altfel, conform art. 642 alin. (1) C. civ. acordul coproprietarului la încheierea unui act juridic din cele prev. de art. 641 poate fi expres sau tacit.

Din moment ce coproprietarul nu a exercitat nici o acțiune posesorie împotriva terțului care a intrat în posesia bunului comun/indiviz în urma încheierii contractului de arendă, este evident că există și acordul tacit ala cestuia la încheierea acestui act.

A depus, la rândul său, întâmpinare recurenta pârâtă APIA, invocând în principal excepția nulității recursului reclamantei pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, arătând că Contractul de arendare nr. x/15.05.2012 încheiat de A. S.R.L. (în calitate de arendaș) cu C. (în calitate de arendator) are ca obiect arendarea suprafeței de 1,00 ha, deși C. nu are calitatea de proprietar sau moștenitor pentru întreaga suprafață, ci doar pentru cota de 1/4 din masa succesorală.

Fermierul nu face nici dovada dreptului de folosință pentru 0,19 ha din Contractul de arendare nr. x/05.06.2013 încheiat de A. S.R.L. prin reprezentant B., în calitate de arendaș cu H. - asociat unic al E. S.R.L., în calitate de arendator.

Cât privește contractele de schimb încheiate de fermier cu I. S.R.L., F. S.R.L., G. și E. S.R.L., a arătat că acestea nu pot fi luate considerare, întrucât terenul care face obiectul unui contract de arendă nu poate fi transferat unui alt utilizator, în acest caz transferul reprezentând subarendare, prohibită de art. 1847 alin. (2) din Noul C. civ., care prevede expres că "Subarendarea totală sau parțială este interzisă, sub sancțiunea nulității absolute".

Ca urmare, în campania 2013, recurenta-reclamanta A. S.R.L. a primit sprijin financiar necuvenit din fondurilor europene și de la bugetul național pentru suprafața de 183,68 ha, localizată pe raza comunei Mihălășeni, județul Botoșani.

Recurenta pârâtă APIA a depus răspuns la întâmpinarea recurentei reclamante.

Recurentul pârât APIA - Centrul Județean Botoșani a formulat concluzii scrise.

Recurenta reclamantă a depus la dosar precizări și jurisprudență.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Hotărârea instanței de recurs

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/07.07.2016 și Decizia nr. 34960/27/12.2016 de soluționare a contestației administrative.

Acțiunea sa a fost admisă în parte, prima instanță apreciind ca fiind în parte netemeinice și nelegale actele contestate.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată de reclamanta A. S.R.L. și de pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Botoșani și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

III.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Cât privește recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speță, ansamblul criticilor subsumate de recurentă motivului de casare menționat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare directă la actele administrative contestate.

Or, Înalta Curte împărtășește considerentele instanței de fond în ceea ce privește faptul că în mod corect autoritățile pârâte au reținut ca neregulă pretinderea plății de sprijin pentru o suprafață mai mare decât cea pentru care reclamanta a dovedit potrivit legii deținerea și folosința efectivă.

În acest sens, reține că, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, "(1) Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea."

Totodată, în conformitate cu art. 7 din același act normativ:

"(1) Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale:

a) să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, iar suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha, iar în cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha;

b) să declare toate parcelele agricole;

c) să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor;

d) să fie de acord ca datele din formularul de cerere de plată să fie introduse în baza de date IACS, procesate și verificate în vederea calculării plății și transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice și de evaluări economice, în condițiile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare;

e) să respecte normele de ecocondiționalitate: bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) și cerințele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor și sănătatea plantelor, reglementate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației și pentru activitatea agricolă pe care o desfășoară;

f) să prezinte documentele care fac dovada utilizării legale a terenului pentru care s-a depus cererea;

g) să furnizeze toate informațiile solicitate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în termenele stabilite;

h) să permită efectuarea controalelor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau de către alte organisme abilitate în acest sens;

i) să marcheze limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeași cultură cu a parcelelor învecinate;

j) să comunice în termen de 10 zile, în scris, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii și data acordării plății. Aceste modificări se referă la suprafața agricolă utilizată a exploatației, transferarea proprietății fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informațiilor din formularul de cerere. (...)

(4) Solicitarea de către fermieri a modificării suprafețelor înregistrate în Sistemul de identificare a parcelelor agricole poate fi depusă la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură până la data limită de depunere a cererilor de plată. Solicitările depuse după această dată se vor soluționa în cursul anului următor. Soluționarea modificărilor solicitate se va face numai după verificarea acestora efectuată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

(5) Documentele din care reiese utilizarea legală a terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și se prezintă la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

(5^1) Responsabilitatea privind valabilitatea și legalitatea documentelor menționate la alin. (5) aparține fermierului și/sau autorității care a emis/atestat aceste documente, după caz.

(6) Pentru terenul care se constată că face obiectul cererilor a 2 sau mai mulți solicitanți în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață (SAPS), plata directă pe suprafață nu se acordă niciunuia dintre solicitanți. La constatarea acestei situații, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va notifica solicitanții, care au obligația să rezolve litigiul. După rezolvarea litigiului, solicitanții au obligația să depună documentele rezultate la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru completarea dosarului cererii în vederea acordării sprijinului persoanelor îndreptățite."

Contrar susținerilor recurentei reclamante referitoare la faptul că i s-a imputat neîndeplinirea unor condiții care nu erau prevăzute de dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 73/2009 și 1122/2009, normele comunitare necondiționând acordarea acestui ajutor de existența vreunui drept real al agricultorului titular al cererii de plată asupra terenului declarat și nici de existența unor anumite formalități privind înscrisurile referitoare la folosința terenului exploatat, Înalta Curte arată că din economia prevederilor regulamentare rezultă necesitatea dovedirii, atât a utilizării (în sensul de deținere legală de către fermier) a suprafețelor, cât și exploatarea (folosința efectivă în scop agricol) a acestora.

De asemenea, norma internă (O.U.G. nr. 12/2006) în baza căreia recurenta reclamantă a înțeles să acceseze schema de ajutor prin plăți directe, asumându-și prin semnătură obligațiile prevăzute în acest sens, dispune expres obligativitatea deținerii și prezentării de documente privind utilizarea legală a terenurilor declarate, iar art. 4 din OMADR nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal și pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate prevede:

"(1) Documentele care fac dovada utilizării legale a terenului agricol pentru care s-a depus cererea de plată, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările și completările ulterioare, sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat sau adeverința eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol, în cazul în care documentele prevăzute anterior nu pot fi puse la dispoziția Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

(2) Contractele de arendare menționate la alin. (1) vor respecta prevederile art. 1.836 - 1.850 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare. Contractele de arendare încheiate înaintea intrării în vigoare a noului C. civ. continuă să își producă efectele până la data încetării de drept."

Or, în speță, recurenta reclamantă a prezentat Contractul de arendare nr. x/5.06.2013 încheiat cu E. S.R.L., reprezentată prin asociat unic H. (soț al administratorului A. S.R.L., B.), având ca obiect suprafața de 4,50 ha, pentru o durată de 1 an, teren individualizat în Contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.09.2008 pentru suprafața de 1,50 ha, Contractul de vânzare cumpărare nr. x/19.08.2009 pentru suprafața de 1,50 ha, Contractul de vânzare cumpărare nr. x/18.11.2009 pentru suprafața de 1,50, nefăcând dovada dreptului de folosință pentru o diferență de suprafață de 0,19 ha.

Totodată, prin Contractul de schimb nr. x/28.04.2013 și Contractul de schimb nr. x/28.04.2013, așa cum corect a sesizat judecătorul fondului, A. S.R.L. primește de la F. S.R.L. suprafața totală de 16,67 ha, teren care făcea însă obiectul Contractului de arendă nr. x/17.04.2013, înscris în Registrul special al contractelor de arendare ca fiind încheiat între F. S.R.L. în calitate de arendaș și J. S.R.L. în calitate de arendator, Primăria comunei Mălini confirmând prin transmiterea extrasului din Registrul agricol că F. S.R.L. figurează în Registrul agricol la poziția 009, fără teren în proprietate, ci doar cu suprafețe de teren în arendă.

Or, potrivit art. 1847 din C. civ. la care art. 4 alin. (2) din Ordinul nr. 246/2008 face trimitere expresă, arendașul nu putea transmite legal folosința terenului primit în arendă.

Nu poate fi primită susținerea recurentei reclamante în sensul că a încheiat contracte de schimb, iar nu de subarendare, cum greșit ar fi considerat prima instanță.

În acest context, Înalta Curte constată că prin respectivele contracte, recurenta reclamantă și-a procurat doar folosința suprafețelor de teren, pentru o utilizare compactă a parcelelor, așa cum chiar ea a arătat, iar potrivit art. 1777 din C. civ., contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părți, numite locatar, folosința unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preț, constituie locațiune.

De asemenea, C. civ. stipulează expres în art. 1778 că locațiunea bunurilor agricole poartă denumirea de arendare.

Tot astfel, cu privire la Contractele de schimb nr. 102, nr. 103, nr. 104, încheiate la 27.05.2013 între recurenta reclamantă și E. S.R.L., reprezentată prin asociat unic H. (soț al administratorului A. S.R.L., B.), Înalta Curte constată că acestea au ca obiect schimbarea suprafețelor de teren situat pe raza comunei Mihălășeni, în suprafață de 70,32 ha, iar potrivit Tabelului centralizator cu contractele de arendă ale E. S.R.L. rezultă că suprafața totală de 70,32 ha constituie obiectul unor contracte de arendă încheiate de E. S.R.L. în calitate de arendaș, astfel că acesta nu putea în mod legal să transmită folosința sau un alt drept real asupra terenului primit în arendă.

Prin urmare, în mod corect la examinarea cererii de plată nu s-au luat în considerare toate contractele prezentate, actele administrative contestate fiind legale și justificat menținute de instanța de fond.

Examinând criticile formulate de pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN BOTOȘANI și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, urmând a răspunde prin considerente unice motivului comun de recurs.

În acest context, reține că singura critică învederată de recurenții pârâți vizează modul greșit de interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material din O.U.G. nr. 125/2006 referitoare la dovada dreptului de folosință.

Astfel, s-a invocat faptul că reclamanta a prezentat pentru dovedirea dreptului de folosință și a utilizării unei suprafețe de 1 ha Contractul de arendare nr. x/15.05.2012 încheiat cu numita C., în calitate de arendator, pentru suprafața de 1 ha teren, deși aceasta din urmă nu avea dreptul de proprietate exclusivă a terenului respectiv.

Înalta Curte constată că, potrivit Certificatului de moștenitor nr. 14 emis la 16 februarie 2009 de BNP K., masa succesorală de pe urma defunctului D. include suprafața de 1 ha teren pentru care s-a emis Titlul de proprietate nr. x/26.03.1999, teren care formează obiectul Contractului de arendare nr. x/15.05.2012, numita C. figurând drept comoștenitoare a soțului său, cu o cotă succesorală de 1/4, iar cei trei fii ai lor cu câte o cotă de 1/4 fiecare.

Cum din actele cauzei nu reiese că vreunul dintre ceilalți comoștenitori s-ar fi opus transmiterii folosinței bunului succesoral, iar prin actele administrative contestate în cauză nu s-a reproșat vreun alt eventual motiv de nelegalitate în legătură cu contractul de arendare, Înalta Curte apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că acest contract face dovada dreptului de folosință în conformitate cu prevederile art. 6, 7 din O.U.G. nr. 125/2006.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III.2. Soluția instanței de recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1), (8) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și de pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și APIA - Centrul Județean Botoșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. și de pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN BOTOȘANI și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ împotriva sentinței nr. 86 din 26 iunie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2020.