ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6500/2020

Ședința publică din data de 2 decembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al deținătorului de APP B., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS): anularea notificării nr. x/30.01.2017, prin care i-au fost comunicate datele în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferente trimestrului IV al anului 2016; anularea adresei nr. x/02.03.2017, prin care CNAS a răspuns contestației administrative formulate împotriva acestei notificări; obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor reclamantei, în trimestrul IV 2016.

Prin sentința civilă nr. 1928/2018 din 24 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al deținătorului de APP B., în contradictoriu cu pârâta CNAS. Au fost anulate notificarea nr. x/30.01.2017 și adresa nr. x/02.03.2017 emise de CNAS și a fost obligată pârâta la comunicarea valorii consumului de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferent vânzărilor reclamantei în trimestrul IV 2016.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs principal pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și recurs incident reclamanta A. S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al deținătorului de APP B..

3.1. În motivarea recursului principal întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta CNAS a arătat că în consumul individual de medicamente transmis reclamantei au fost incluse doar medicamentele real și efectiv suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, sens în care a invocat disp. art. 1, art. 4 alin. (2) și (2)

1

din O.U.G. nr. 77/2011. În aplicarea acestor prevederi, reclamanta a transmis pârâtei lista medicamentelor pentru care datorează contribuția trimestrială, iar pârâta a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului de referință.

A susținut că înscrisurile pe care le-a depus ca probatoriu contrazic reținerile instanței de fond cu privire la corectitudinea consumului de medicamente, întrucât a răspuns punctual aspectelor din contestația administrativă, luând măsuri punctuale acolo unde s-a impus.

A prezentat cadrul legal aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate precizând că a comunicat reclamantei consumul de medicamente aferent trimestrului IV 2016, cu respectarea acestor prevederi. De asemenea, a invocat Anexa la Ordinul președintelui CNAS nr. 1058/2015, art. 280 alin. (2) din Legea 95/2006 arătând că CNAS organizează și administrează Platforma informatică din asigurările de sănătate asigurând interoperabilitatea acestuia cu soluțiile de e-Sănătate la nivel național, pentru utilizarea eficientă a informațiilor în elaborarea politicilor de sănătate și pentru managementul sistemului de sănătate.

Recurenta a făcut referire și la Decizia Curții Constituționale nr. 144/2015 apreciind că instanța de fond s-a raportat în mod greșit la faptul că pârâta nu a putut proba comercializarea medicamentelor contestate de reclamantă, în condițiile în care CNAS nu este parte a lanțului comercial în care reclamanta vinde medicamente, aceste aspecte fiind cunoscute doar de către reclamantă. Nu există o dovadă mai bună a existenței acestor medicamente pe piață în condițiile în care au fost suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății. Astfel, legiuitorul nu distinge între centrele de dializă private și cele publice, singura condiție pentru ca un medicament să fie inclus în consumul trimestrial de medicamente, în vederea plății contribuției trimestriale, fiind aceea ca acesta să fie suportat din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății. Toate codurile CIM contestate de reclamantă au fost suportate din FNUASS sau din bugetul Ministerului Sănătății, fiind incluse în mod temeinic și legal în consumul de medicamente comunicat reclamantei.

Referitor la obligarea CNAS de a comunica reclamantei consumul de medicamente, raportat la comunicarea numărului de unități din fiecare medicament suportat din FNUASS sau din bugetul Ministerului Sănătății, a invocat disp. art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 din care rezultă, fără echivoc, faptul că actul normativ prevede comunicarea valorii de consum. Valoarea consumului total trimestrial de medicamente, suportată din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, se stabilește de CNAS pe fiecare plătitor de contribuție și se obține prin centralizarea consumului la nivel național pentru medicamentele din lista depusă la CNAS de către deținătorii de autorizație de punere pe piață pentru care se datorează contribuția trimestrială, conform art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011. Aceste prevederi se coroborează cu disp. art. 3 alin. (1) și (4) din același act normativ, iar din formula de calcul menționată la art. 3 alin. (2) se poate observa că legiuitorul nu face deosebire între consumul de medicamente și valoarea consumului de medicamente. Unul dintre elementele formulei de calcul este consumul total trimestrial de medicamente ce reprezintă, de fapt, valoarea consumului total trimestrial și nu cantitatea acestui consum. În interpretarea reclamantei nu s-ar mai fi putut stabili procentul "p" deoarece în cuprinsul formulei ar fi fost unități de lucru diferite, respectiv număr de cutii, bucăți, pastile, etc. și sume de bani reprezentând bugetul aprobat trimestrial, ceea ce ar fi făcut imposibilă efectuarea unui calcul matematic. Dacă ar fi comunicat reclamantei doar consumul de medicamente pe unități, aceasta s-ar fi aflat în imposibilitatea de a calcula valoarea consumului, întrucât procentul de compensare este diferit în funcție de fiecare situație în parte.

Art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011 nu face referire exclusivă doar la consumul de medicamente și nu pot fi decontate cutii de medicamente, bucăți, pastile din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, care presupun sume de bani, fără ca acest consum să nu aibă o valoare pecuniară, având în vedere că furnizorii raportează consumul de medicamente care se suportă din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății. Casele de asigurări de sănătate decontează, în condițiile Contractului-cadru, valoarea consumului de medicamente raportat de furnizorii din circuitul deschis (farmacii) și din circuitul închis (spitale și centre de dializă în cadrul tarifului aferent serviciului medical) și transmit CNAS, în format centralizat, valoarea acestui consum de medicamente înregistrat, conform art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2011.

A mai susținut recurenta pârâtă că modul de calcul al contribuției trimestriale nu are în vedere vânzările realizate de către DAPP, ci consumul de medicamente aferent vânzărilor fiecărui DAPP, potrivit art. 3 alin. (1) din aceeași ordonanță. Dacă legiuitorul ar fi dorit să se raporteze doar la vânzările realizate de DAPP nu ar fi făcut referire expresă la consumul de medicamente raportat de furnizorii de servicii medicale caselor de asigurări de sănătate.

3.2. În motivarea recursului incident întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al deținătorului de APP B., a reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată precizând că în mod greșit instanța a reținut că CNAS a procedat corect prin stabilirea bazei de calcul al contribuției ca fiind egală cu valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu cu valoarea vânzărilor plătitorului de contribuție.

În cadrul demersului său de interpretare gramaticală, instanța a omis complet să facă referire la partea finală a art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, respectiv sintagma "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție." Referirile pe care instanța le face la modul de stabilire a indicelui CTt, care stă la baza determinării procentului "p", sunt lipsite de relevanță, întrucât ceea ce reclamanta a contestat a fost modul de stabilire a bazei asupra căreia se aplică procentul "p", iar nu indicele CTt.

Cu privire la efectele modului în care CNAS interpretează și aplică O.U.G. nr. 77/2011, recurenta a arătat că este vorba despre o contribuție specială impusă doar deținătorilor de APP, stabilită nu doar în funcție de veniturile obținute de aceștia ca urmare a APP-urilor deținute, ci și în funcție de veniturile altor persoane (distribuitori și farmacii) care nu plătesc nicio contribuție, iar deficitul cauzat de veniturile lor trebuie să fie acoperit de deținătorii de APP. Se ajunge în situația în care deținătorii de APP plătesc o contribuție pentru venituri pe care nu le realizează ei ci alte persoane, fiind încălcat principiul justei așezări a sarcinilor fiscale stabilit de art. 56 alin. (2) din Constituție, sens în care a invocat Deciziile Curții Constituționale nr. 477/2004 și nr. 940/2010. În materie fiscală, imperativele constituționale reclamă respectarea celor 4 criterii: echitate, proporționalitate, rezonabilitate și nediscriminare, care sunt nesocotite în modul în care CNAS aplică O.U.G. nr. 77/2011.

Veniturile deținătorilor de APP depind exclusiv de măsura în care distribuitorii en gros plătesc contravaloarea mărfurilor achiziționate, iar nu de măsura în care casele de asigurări de sănătate achită sumele facturate de farmacii/spitale. Certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor compensate nu există pentru deținătorii de APP în raport cu distribuitorii sau cu farmaciile, aceștia având exact același avantaj care capătă o altă magnitudine pentru simplul motiv că încasează contravaloarea direct de la casele de asigurări de sănătate, avantaj de care nu se bucură însă și deținătorii de APP. Aceștia din urmă nu pot influența adaosurile comerciale aplicate ulterior de distribuitori și farmacii astfel încât să stabilească prețul final al medicamentului. Deținătorul de APP nu intră în relație contractuală decât cu distribuitorul, neputând influența în vreun fel modul în care acesta își va comercializa mai departe, către farmacii, medicamentele achiziționate de la deținător. În orice caz, o astfel de înțelegere ar constitui o practică anticoncurențială, sancționată de art. 5 din Legea 21/1996. De asemenea, nu își poate modifica liber prețurile pentru a lua în considerare contribuția clawback. Prețul de producător este strict reglementat prin lege - art. 5 alin. (5) din Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009.

Recurenta reclamantă a mai susținut că modalitatea de interpretare și aplicare a O.U.G. nr. 77/2011 este lipsită de proporționalitate. Mecanismul de calcul al prețului medicamentului și modul de stabilire a adaosurilor comerciale conduc la concluzia nesocotirii condiției proporționalității contribuției, sens în care a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 1394/2010.

Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este fondat recursul principal și nefondat recursul incident, față de următoarele considerente:

Prin notificarea nr. x/30.01.2017, pârâta CNAS i-a comunicat reclamantei că, în conformitate cu disp. art. 7 din O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, începând cu trimestrul I 2016, calculul contribuției trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu completările ulterioare, unde CTt și BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar BAt este de 1.515 milioane RON. De asemenea, i-a comunicat că valoarea procentului "p" pentru trimestrul IV 2016 este de 18,89% și i-a transmis, cu privire la consumul de medicamente pentru trimestrul IV 2016, suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor plătitorului de contribuție pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuția trimestrială, că acesta este prevăzut în anexă și conține TVA, urmând ca acesta să fie dedus de fiecare DAPP. Prin adresa nr. x/02.03.2017, CNAS i-a comunicat reclamantei răspunsul la contestația formulată împotriva notificării.

Instanța de fond a admis acțiunea anulând actele administrative contestate și obligând CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferent vânzărilor reclamantei în trimestrul IV 2016, reținând că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a afirmat că medicamentele W41522002, W41524002, W41525002, W41526002, W41527002, W41528002, W41529002, W41530002 au fost comercializate către centre de dializă private. Pârâta nu a probat comercializarea medicamentelor sus-menționate în trimestrul IV 2016, prin depunerea de înscrisuri doveditoare. De altfel, prin întâmpinare, pârâta nu a susținut că ar deține astfel de dovezi, arătând că aceste coduri au fost declarate de reclamantă în "Lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuție trimestrială". Prin raportare la probatoriul administrat în cauză, Curtea a reținut că anexa cuprinzând consumul medicamentelor deținătorului autorizației de punere pe piață pentru trimestrul IV 2016 cuprinde erori.

Cererea a fost admisă în ceea ce privește componenta de comunicare a consumului de medicamente, înregistrat în trimestrul IV 2016, adică de comunicare a numărului de unități din fiecare medicament suportat din FNUASS/BMS, cunoașterea acestui element fiind necesară pentru a se putea verifica ulterior dacă la calcularea valorii consumului pe care CNAS o va comunica în noile notificări, s-a luat în calcul prețul integral al medicamentului (adică și partea suportată de pacient) sau numai partea (90%, 50%, 10%) care se decontează.

1.1. Recursul principal formulat de pârâta CNAS este fondat, în mod greșit apreciind prima instanță că anexa cuprinzând consumul medicamentelor deținătorului autorizației de punere pe piață, pentru trimestrul IV 2016, cuprinde erori și că trebuia comunicat reclamantei numărul de unități din fiecare medicament suportat din FNUASS sau din bugetul Ministerului Sănătății.

Instanța de recurs reține că, potrivit disp. art. 4 alin. (2) și (2)

1

din O.U.G. nr. 77/2011, "(2) Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor prevăzute la art. 1, persoane juridice române, precum și reprezentanții legali au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în termenul prevăzut la alin. (1), lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială. (2^1) Persoanele juridice menționate la alin. (2) au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția, în baza metodologiei și a formatului stabilit prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate." Rezultă că această listă este un element de bază în procedura stabilirii contribuției trimestriale și nu o simplă formalitate. Ea trebuie să includă doar medicamentele pentru care se datorează contribuția trimestrială. Cum această listă trebuie depusă până la data de 15 a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția, este evident că medicamentele declarate trebuie să fie cele comercializate în trimestrul respectiv. Ca urmare, lista depusă pentru trimestrul în discuție creează o prezumție că medicamentele cuprinse în aceasta au fost efectiv comercializate de reclamantă, cel puțin în trimestrul menționat.

În acest context, Înalta Curte apreciază că responsabilitatea depunerii trimestriale, dar și a corectitudinii listei medicamentelor pentru care se datorează contribuția clawback aparține deținătorului APP, în speță reclamantei, aceasta având obligația depunerii unei declarații corespunzătoare realității. Omisiunea depunerii trimestriale a listei menționate și existența unor elemente factuale incorecte în cuprinsul acesteia sunt împrejurări datorate culpei deținătorului APP și, ca urmare, nu pot fi invocate de către acesta în favoarea sa. În lipsa unor dovezi de netăgăduit ale imposibilității absolute a consumului medicamentelor în trimestrul aferent actelor atacate, lista depusă de deținătorul APP face dovada comercializării medicamentelor menționate în cuprinsul acesteia.

În cauză, se reține că reclamanta nu invocă absența medicamentelor sus menționate de pe lista depusă conform prevederilor legale amintite, ci arată că au fost comercializate către centre de dializă private.

În această privință, Înalta Curte reține, pe de o parte, că legiuitorul nu face distincție între centrele de dializă publice și cele private, iar, pe de altă parte, că argumentul primei instanțe potrivit căruia pârâta nu a probat comercializarea medicamentelor sus-menționate în trimestrul IV 2016, prin depunerea de înscrisuri doveditoare, nu poate fi reținut.

Conform art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, consumul de medicamente comunicat este cel centralizat, înregistrat pe baza datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate. Aceste date au la bază raportările prevăzute de art. 5 alin. (4) din același act normativ, respectiv cele ale farmaciilor cu circuit deschis (în condițiile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate) și cele ale unităților sanitare cu paturi și centrelor de dializă (pe baza formularelor de raportare aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate). Centralizarea acestor raportări se face de către casele de asigurări de sănătate care raportează lunar consumul centralizat către Casa Națională de Asigurări de Sănătate până la data de 20 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuția, pe baza unei machete de raportare aprobate prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Relevante sunt și disp. art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, conform cărora "furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea și exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate." Prin urmare, se constată că notificarea ce conține comunicarea către deținătorul APP a consumului de medicamente are la bază raportări însușite și asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate și transmise CNAS.

Comercializarea medicamentelor în discuție este atestată chiar de suportarea lor din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății.

Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că ar fi fost în vreun fel contestată decontarea medicamentelor în privința cărora se invocă existența unor erori, fiind totodată de necontestat că plățile primite de către deținătorii APP de la distribuitorii en gros depind în bună măsură de sumele decontate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății.

Referitor la cel de-al doilea aspect care vizează comunicarea consumului de medicamente înregistrat în trimestrul IV 2016, adică a numărului de unități din fiecare medicament suportat din FNUASS/bugetul Ministerului Sănătății, Înalta Curte apreciază că în mod legal a fost comunicată reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent acestui trimestru, iar nu consumul fizic. Aceasta întrucât, din conținutul disp. art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, ce reglementează formula de calcul al procentului "p", rezultă că există identitate între noțiunea de consum de medicamente și cea de valoare a consumului de medicamente, o altă interpretare determinând imposibilitatea efectuării operațiunii matematice impuse de formulă.

Mai mult, Înalta Curte constată că validitatea tezei ce susține comunicarea valorii consumului de medicamente și nu a consumului fizic rezultă și din conținutul disp. art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011 conform cărora, în cazul soluționării contestațiilor administrative până la termenul de plată prevăzut de lege, "se vor plăti contribuțiile aferente noilor sume comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate". Este deci evident, în opinia Înaltei Curți, că transmiterea în format electronic a consumului centralizat de medicamente la care se referă prevederile art. 5 alin. (7) din ordonanța de urgență reprezintă comunicarea valorii bănești a consumului și nu a cantității de medicamente consumate, exprimate în termeni fizici.

1.2. În ceea ce privește recursul incident declarat de reclamantă, Înalta Curte reține că este nefondat, în raport cu următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut, în ceea ce privește solicitarea reclamantei de calculare a contribuției prin raportare la valoarea vânzărilor efectuate de DAPP și nu prin raportare la valoarea suportată din FNUASS/BMS, că se întemeiază pe o interpretare eronată a art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.

Astfel, potrivit acestui text legal, "contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție". După cum se observă, baza de calcul al contribuției o constituie "valoarea consumului", textul neprecizând cum se determină această valoare.

Acest aspect este lămurit de disp. art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 (ce servesc la interpretarea sistematică a art. 3 alin. (1) din ordonanță) care definesc termenul de "CTt" ca fiind "valoarea consumului total trimestrial de medicamente pentru care există obligația de plată prevăzută la art. 1, suportată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, raportată Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate, din care se exclude consumul pentru medicamentele prevăzute la art. 12 pentru care se încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat din sume suplimentare alocate în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate".

Se constată că termenul "suportată" determină cuvântul "valoarea", fiind un adjectiv al acestui substantiv, cu care de altfel se și acordă. La fel și în cazul cuvântului "raportată". Ca atare, potrivit O.U.G. nr. 77/2011, ceea ce raportează CNAS și ceea ce se suportă din FNUASS/BMS este "valoarea" și nu "consumul", spre deosebire de susținerea reclamantei care arată că doar consumul de medicamente ar trebuie să fie evidențiat și comunicat de către CNAS, urmând ca valoarea lor să fie cea care rezultă din evidențele DAPP-urilor privitoare la vânzările proprii.

Ca atare, față de dispozițiile legale de mai sus, va rezulta că procentul "p" se aplică asupra "valorii ... suportate din FNUASS/BMS". Or, valoarea suportată din FNUASS/BMS este valoarea de compensare/decontare care include atât TVA, cât și adaosurile comerciale aplicate pe traseul medicamentelor de către intermediari.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că teza susținută de recurenta reclamantă face abstracție de dispozițiile clare ale art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 care prevăd calcularea contribuției în funcție de valoarea consumului de medicamente. Sintagma "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție" din corpul textului legal menționat este justificată de faptul că fiecare deținător APP datorează contribuția numai pentru medicamentele din portofoliul său. De altfel, există o jurisprudență constantă a Curții Constituționale prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale ce stipulează calcularea contribuției trimestriale prin raportare la valoarea consumului de medicamente, iar nu la valoarea vânzărilor fiecărui deținător al APP.

Înalta Curte are în vedere, totodată, faptul că printr-o jurisprudență constantă a instanței de contencios constituțional (a se vedea, spre exemplu, decizia nr. 668/2014) s-a statuat în mod explicit că atâta vreme cât "deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător." Aceste considerente sunt obligatorii și, în consecință, modul în care interpretează autoritatea intimată disp. art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 este cel care rezultă din jurisprudența constantă a Curții Constituționale; faptul că taxa clawback depinde de valoarea vânzărilor fiecărui deținător al APP nu echivalează cu neincluderea adaosurilor comerciale în valoarea consumului de medicamente.

Sub aspectul criticii privind încălcarea principiului certitudinii impunerii, Înalta Curte observă că acest principiu este reglementat de art. 3 lit. b) din Legea nr. 571/2003 (vechiul Codul fiscal) potrivit căruia, certitudinea impunerii presupune elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

În aprecierea instanței de control judiciar, în măsura în care actele atacate au fost emise cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, acestea nu pot fi anulate pe motiv că ar încălca principiul certitudinii impunerii, în condițiile în care nu există niciun temei pentru a se conferi caracter supra-legal acestui principiu. Altfel spus, instanța de judecată nu poate să înlăture de la aplicare texte dintr-un act normativ cu putere de lege, precum O.U.G. nr. 77/2011, sub cuvânt că ar încălca principiul certitudinii impunerii, întrucât aceasta echivalează cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că nu există niciun dubiu cu privire la includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului de medicamente, existând o jurisprudență consolidată a Curții Constituționale care a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale ce stipulează calcularea contribuției trimestriale prin raportare la valoarea consumului de medicamente astfel calculată și a respins criticile de neconstituționalitate întemeiate pe încălcarea justei așezări a sarcinilor fiscale - a se vedea, spre exemplu, deciziile nr: 268, 484 și 668/2014, precum și decizia nr. 789/2015.

Argumentele recurentei reclamante tind a contrazice considerentele deciziilor Curții Constituționale sus menționate, care nu validează punctul său de vedere. Așa cum s-a precizat, faptul că taxa clawback depinde de valoarea vânzărilor fiecărui deținător al APP nu echivalează cu neincluderea adaosurilor comerciale în valoarea consumului de medicamente.

Astfel cum s-a arătat mai sus, punctul de vedere al recurentei reclamante face abstracție de dispozițiile clare ale art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, care prevăd calcularea contribuției în funcție de valoarea consumului de medicamente. De asemenea, modul facil de calcul al contribuției nu este de natură a determina o interpretare diferită a prevederilor art. 3 alin. (1), în condițiile în care valoarea vânzărilor și valoarea consumului sunt două noțiuni distincte. Dacă intenția legiuitorului ar fi fost în sensul celor susținute de recurenta reclamantă, referirea la valoarea consumului de medicamente nu s-ar mai justifica - textul legal ar fi făcut vorbire exclusiv despre valoarea vânzărilor fiecărui deținător APP.

Cu privire la pretinsa încălcare a principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, instanța de fond în mod corect a reținut incidența jurisprudenței Curții Constituționale care, prin decizia nr. 665/2014, a reținut următoarele considerente, pe deplin aplicabile și prezentei cauze:

"15. Curtea a constatat, prin Decizia nr. 484 din 25 septembrie 2014, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, că există două categorii de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, și anume, unii care sunt obligați la plata contribuției în discuție și alții cărora nu le incumbă această obligație legală. Diferența rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piață de prima categorie se realizează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. Or, din această perspectivă, contribuția trimestrială la care sunt obligați acești deținători de autorizații de punere pe piață apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceștia beneficiază de un real avantaj, și anume, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor având, așadar, o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri.

În ceea ce privește tratamentul diferit creat între DAPP și ceilalți agenți economici ce operează pe lanțul de transmitere a medicamentelor către pacienți (distribuitori en-gros, farmacii etc.), instanța a reținut că inechitatea împărțirii sarcinii fiscale nu derivă dintr-un tratament discriminatoriu între diverșii operatori economici care contribuie la producerea unui deficit bugetar, deoarece statul poate împărți acești operatorii în mai multe categorii, în funcție de diverse criterii obiective și rezonabile, precum mărimea sau importanța contribuției la producerea deficitului și poate alege să stabilească obligațiile fiscale doar în sarcina categoriei considerate cea mai responsabilă de producerea deficitului (cum este cazul DAPP), nepunându-se deci problema încălcării art. 14 CEDO prin raportare la art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.

Înalta Curte constată că nu se pune nici problema încălcării principiului proporționalității, decizia Curții Constituționale nr. 1394/26.10.2010, invocată în susținerea acestei încălcări, nefiind relevantă în prezenta cauză. Prin această decizie a fost admisă o excepție de neconstituționalitate constatându-se că disp. art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.

Se poate observa că această decizie vizează alte dispoziții legale decât cele care reglementează taxa de clawback, neputând fi reținută în soluționarea favorabilă a recursului incident.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul principal, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și va respinge recursul incident, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 1928/2018 din 24 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al deținătorului de APP B., împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2020.