Decizia nr. 6495/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.08.2017, Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice București și Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice, a solicitat anularea Deciziei nr. 45/31.01.2017 privind soluționarea contestației formulate de A. înregistrata la DGRFPB sub nr. x/29.06.2016; anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 27.04.2016 de Administrația Finanțelor Publice sector 1; anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x din data de 27.04.2016 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice; obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia soluționării prezentului dosar. A precizat că solicită anularea actelor administrativ fiscale menționate sub aspectul soluțiilor dispuse asupra următoarelor obligații fiscale: neacceptarea la deducerea TVA a sumei de 1.385.368,61 RON aferentă cheltuielilor efectuate pentru achiziții și servicii în susținerea activităților de la Baia Grivița, Stadionul Național Arena în perioada 01.12.2009 - 31.03.2015; stabilirea TVA colectată suplimentar în suma de 40.134,47 RON, pentru contractele menționate în mod expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 4911 din data de 2711.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București, în contradictoriu cu pârâții: Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Regională a Finanțelor Publice București și Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 4911 din data de 2711.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București,solicitând casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea recurată este dată cu interpretarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză. Sub acest aspect, a învederat recurenta că, la data 26.10.2011 a înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Sector 1 sub nr. 817680 "Notificarea privind opțiunea de taxare a operațiunilor prevăzute la articolul 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal" opțiunea fiind aplicată pentru Complexul Sportiv Național "Lia Manoliu" situat în București, B-dul x nr. 37-39, sector 2 București în suprafață de 148.365,43 mp., identificat conform Anexei nr. 1 la HCGMB nr. 189/27.07.2006 și drept urmare, în considerarea faptului că Stadionul Național Arena este o structură organizatorică, un obiectiv unitar, toate prestările de servicii efectuate în legătură cu această structură sunt operațiuni incluse în sfera de aplicare a TVA. A mai arătat, de asemenea, că instanța de fond nu a ținut seama de concluziile organului de control formulate în cuprinsul raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 28.11.2011, în sensul acordării dreptului de deducere pentru TVA-ul aferent serviciilor de salubrizare și pază a Stadionului Național Arena. În opinia recurentei-reclamante, în mod greșit instanța de fond a reținut că serviciile de pază și întreținere efectuate în acest obiectiv nu sunt aferente activității economice, ci reprezintă activități desfășurate în calitate de instituție publică, de vreme ce recurenta a optat pentru taxarea operațiunilor, iar legiuitorul nu face nicio distincție în acest sens. Referitor la suma stabilită cu titlu de TVA suplimentar de plată, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond nu a analizat argumentele invocate și nici înscrisurile pe care s-au întemeiat susținerile, limitându-se la preluarea punctului de vedere al autorității fiscale.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la data de 18 noiembrie 2020.

Considerentele instanței de recurs Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală, cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei nr. 45/31.01.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată de recurenta-reclamantă împotriva raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 27.04.2016 de Administrația Finanțelor Publice Sector 1 și a deciziei de impunere nr. x din data de 27.04.2016 în limita obligațiilor fiscale suplimentare de plată în cuantum de 1.325.503,08 RON. Procedura administrativă de contestare a actelor administrativ fiscale s-a finalizat cu respingerea în parte ca neîntemeiată a contestației pentru TVA în sumă de 1.424.504,08 RON și ca fiind fără obiect pentru TVA în sumă de 999 RON. În procedura judiciară, recurenta-reclamantă a solicitat anularea în parte a actelor administrativ fiscale contestate sub aspectul soluțiilor dispuse asupra următoarelor obligații fiscale: neacceptarea la deducerea TVA a sumei de 1.385.368,61 RON aferentă cheltuielilor efectuate pentru achiziții și servicii în susținerea activităților de la Baia Grivița, Stadionul Național Arena în perioada 01.12.2009 - 31.03.2015 și stabilirea TVA colectată suplimentar în suma de 40.134,47 RON, pentru contractele încheiate cu organizatorii unor evenimente pe Stadionul Național Arena. În esență, prin actele fiscale contestate, organele de inspecție fiscală au reținut, în urma verificărilor efectuate pentru perioada 1.12.2009-31.03.2015, că achizițiile și prestările de servicii pentru susținerea activității de la Baia Grivița și Stadionul Național Arena nu sunt aferente activității economice, ci activității desfășurate în calitate de instituție publică, fiind exclusă de la deducere TVA în cuantum de 1.385.368,61 RON. Totodată, au stabilit o obligație suplimentară de plată în cuantum de 40.134,37 RON cu titlu de TVA urmare a recalculării prețului organizării unor evenimente pe Stadionul Național Arena. Soluționând cauza, instanța de fond și-a însușit punctul de vedere al autorității fiscale, reținând că activitățile desfășurate în calitate de instituție publică nu sunt incluse în sfera TVA, astfel că achizițiile și prestările de servicii în legătură cu cele două obiective verificate nu îndeplinesc condițiile de deductibilitate. În ceea ce privește TVA suplimentară de plată, prima instanță a reținut că recurenta-reclamantă nu a respectat tarifele stabilite de ordonatorul de credite, fiind legale constatările organului de control. Această soluție nu este însușită de instanța de control judiciar, întrucât situația de fapt fiscală nu a fost pe deplin lămurită, instanța de fond nerăspunzând la argumentele recurentei-reclamante, deși acestea erau punctuale, urmând raționamentul părți adverse. Efectuând propria evaluare a actelor și lucrărilor dosarului pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, care vizează neacordarea dreptului de deducere a TVA în sumă de 1.320.980 RON aferentă serviciilor de salubrizare și pază a Arenei Naționale, precum și TVA suplimentară de plată în cuantum de 40.134,47 RON, Înalta Curte reține următoarele: Astfel, în privința sumei de 1.320.980 RON neacceptată la deducere, reprezentând TVA deductibila aferentă serviciilor de salubrizare prestate de B. (suma de 354.087 RON), precum si a serviciilor de paza a spațiului exterior al Arenei Naționale prestate de C. (suma de 74.101 RON) și D. de securitate (suma de 893.791 RON,) judecătorul fondului a reținut concluziile organului fiscal în sensul că respectivele servicii reprezintă serviciile prestate zilnic aferente zonelor pietonale din jurul stadionului, nefiind aferente activității economice a acesteia, ci activității desfășurate în calitate de instituție publică, fără a răspunde argumentelor recurentei-reclamante care a învederat că administrarea bazei sportive nu reprezintă o activitate scutită de TVA. În abordarea problematicii cu care a fost învestită, curtea de apel nu a răspuns motivat susținerilor recurentei-reclamante care a invocat notificarea nr. 817.680/26.10.2011 depusă la ANAF "Notificare privind opțiunea de taxare a operațiunilor prevăzute de art. 141 alin. (2) lit. e) Codul fiscal",opțiunea fiind aplicată pentru Complexul Sportiv Național "Lia Manoliu" situat în București, B-dul x nr. 37-39, sector 2 București în suprafață de 148.365,43 mp., identificat conform Anexei nr. 1 la HCGMB nr. 189/27.07.2006, recurenta-reclamantă arătând și faptul că Stadionul Național Arena este o structură organizatorică, un obiectiv unitar, motiv pentru care recurenta-reclamantă a invocat că toate prestările de servicii efectuate în legătură cu această structură sunt operațiuni incluse în sfera de aplicare a TVA. Totodată, instanța de fond nu a răspuns argumentat nici susținerilor recurentei-reclamante vizând concluziile inspecției fiscale precedente care a vizat perioada 1.07.2007-31.10.2009 în sensul că activitatea de închiriere a Stadionului Național reprezintă activitate economică pentru instituția publică, conform prevederilor art. 127 alin. (4) din Legea nr. 571/2003. Este adevărat că precedentul administrativ nu este prevăzut ca atare într-o normă generală, însă activitatea de verificare și control este supusă exigențelor principiului bunei administrări statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, principiu care nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice naționale, implicând dreptul la un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil în cadrul raportului de drept administrativ. De asemenea, referitor la stabilirea sumei de 40.034,47 RON cu titlu de TVA suplimentar de plată aferentă a șase contracte încheiate de către recurenta-reclamantă pentru organizarea a șase evenimente pe Stadionul Național Arena, Înalta Curte reține că instanța de fond nu a examinat susținerile recurentei-reclamante, lăsând neclarificate mai multe aspecte relevante pentru soluționarea cauzei. Astfel, în privința contractului nr. x/16.10.2012 prin care recurenta-reclamantă a închiriat Stadionul National Arena către E. în vederea organizării evenimentului din data de 17.10.2012 se impunea ca instanța de fond să analizeze susținerile recurentei-reclamante care a învederat că în semestrul al doilea al anului 2012 nu a beneficiat de serviciile unui operator propriu, situație în care, conform adresei nr. x/7.08.2012 a Primăriei Municipiului București, tariful de închiriere era redus cu 10.000 euro pentru ca organizatorul să suporte costurile generate de operarea sistemelor Stadionului Național pe perioada desfășurării evenimentului. De asemenea, referitor la cele patru evenimente sportive (meciuri de fotbal) desfășurate în anul 2013, respectiv meciurile de fotbal: România-Trinidad Tobago -04.06.2013 (contract nr. x/29.05.2013); România-Slovacia -14.08.2013 (contract nr. x/12.08.2013); România-Ungaria -06.09.2013 (contract nr. x/04.09.2013; România-Turcia -10.09.2013 (contract nr. x/04.09.2013, instanța de fond nu a răspuns susținerilor recurentei-reclamante care a învederat că respectivele meciuri au fost organizate de Federația Română de Fotbal, neputând fi asimilate meciurilor UEFA Europa League, forul superior al echipelor de club și nu al echipelor naționale. În fine, în ceea ce privește contractul nr. x/17.09.2014 vizând desfășurarea mitingului F. în data de 20.09.2014, instanța de fond, preluând punctul de vedere al autorității fiscale nu a arătat motivele pentru care a înlăturat susținerile recurentei-reclamante cu privire la existența adresei nr. x/10.09.2014 emisă de ordonatorul principal de credite prin care comunică tariful închirierii Stadionului Național pentru perioada 18-20.09.2014 ca fiind 40.000 euro . Întrucât legalitatea și temeinicia hotărârii recurate se analizează în funcție de motivele care trebuie să fie în concordanță cu argumentele părților, probele administrate și dispozițiile legale incidente, în lipsa indicării unor astfel de motive, instanța de recurs nu poate verifica legalitatea hotărârii recurate. Nemotivarea hotărârii în raport de toate capetele de cerere exprese și argumentele părții adverse, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, situație în care devin incidente dispozițiile art. 497 alin. (1) coroborat cu art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care impun casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei. Pentru adoptarea unei soluții judicioase asupra fondului raportului juridic fiscal, este necesară examinarea punctuală a situației relevate de organul fiscal cu privire la realitatea operațiunilor de reparații derulate, cu luarea în considerare a prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative fiscale atacate, dar și a motivelor de nelegalitate și apărărilor formulate de contribuabil, astfel încât justul echilibru care trebuie să existe între interesul public și cel privat să fie asigurat.

Temeiul legal și soluția instanței de recurs Pentru toate considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.