ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6392/2020

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 7883/31.07.2017 ca fiind nelegală și netemeinică, respectiv obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a cererii de despăgubire, în sensul obligării acesteia la plata despăgubirilor solicitate prin cerere, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1686 din 4 aprilie 2018, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Cu toate că recurentul nu precizează în concret temeiul de drept al recursului, instanța apreciază că motivele invocate pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că sentința civilă atacată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

- având în vedere dispozițiile art. 425 lit. b), C. proc. civ., cu privire la mențiunile obligatorii ale unei hotărâri judecătorești, printre care se află motivarea de fapt și de drept, care a format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților sau obligativitatea instanței de a se pronunța asupra tuturor cererilor formulate de către părți în timpul procesului prin dispozitivul acesteia, sau motivarea trebuie să fie concretă și expusă în considerentele hotărârii, stare de fapt care nu se regăsește în această hotărâre atacată, respectiv prima instanță nu a făcut nici o mențiune în considerentele hotărârii atacate cu privire la admiterea sau respingerea cererii formulată în ceea ce privește administrarea probelor.

Interpretarea instanței în ceea ce privește probele administrate sau probele înlăturate lipsește, respectiv nu este motivată sub nici un aspect ceea ce poate conduce la concluzia că instanța a pronunțat o soluție fără a administra probe sau fără a cerceta probatoriu în această cauză. Acest lucru este necesar respectiv analiza și interpretarea tuturor probelor solicitate atât cele încuviințate cât și cele neîncuviințate, deoarece este de esență și constituie o garanție pentru toate părțile litigante, respectiv că instanța a ținut cont de întreg ansamblu probator, precum și că cererile lor au fost analizate cu atenție de către instanța judecătorească, oferind totodată posibilitatea exercitării controlului judiciar în ceea ce privește soluția dată.

Sub acest aspect hotărârea ar trebui să demonstreze în mod logic, deplina concordanță între soluția dată în cauza respectivă și realitatea de fapt, analiză pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept, care au format convingerea acestuia, raportat la întreg probatoriu administrat în această cauză, respectiv proba cu înscrisuri, cărora instanța ar fi trebuit să le dea curs mai cu seamă și pentru faptul că instanța, ar fi trebuit să dea curs dispozițiilor legale. Ori în motivarea hotărârii atacate există o neconcordanță vădită între soluția dată și realitatea stării de fapt pe care instanța de fond nu a înțeles-o sau a interpretat-o în mod greșit, analizând o altă stare de fapt decât cea dedusă judecății, neraportându-se la cererile solicitate în această cauză.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/07.03.2017, reclamantul A. a completat doar numărului contului în care să se efectueze plata, fără a face vreo mențiune cu privire la sumă, la incident, la polița de asigurare, respectiv toate elementele care trebuie menționate potrivit legii.

Prin Decizia nr. 7883/31.07.2017, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins ca tardivă cererea de plată, prin raportare la dispozițiile art. 14 din Legea 213/2015, că cererea a fost depusă peste termenul de 90 zile instituit de lege.

Curtea de Apel a menținut decizia contestată și, pe cale de consecință, a respins acțiunea recurentei-reclamante.

Analizând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

De asemenea, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților menționează:

"(1) Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului și se depune la sediul acestuia, direct sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune și la mandatarii desemnați de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanțe de asigurări. În cazul imposibilității de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative. Declarația pe propria răspundere dată de petent în susținerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr. 7. În cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilității de depunere a înscrisurilor justificative".

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că cererea formulată de recurentul-reclamant în data de 28 iulie 2016 pe de o parte constituie cerere de deschidere a dosarului de daună, nicidecum cerere de plată, iar pe de altă parte că a fost înregistrată la FGA sub nr. x/02.02.2017, deci la mai bine de 6 luni de la data menționată, aceasta fiind transmisă prin email abia in data de 31 ianuarie 2017.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1686 din 4 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.