Decizia nr. 913/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă la data de 06.12.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recunoașterea cu efecte depline pe teritoriul României a sentinței de divorț pronunțate de către Curtea Superioară din districtul Cuyahoga, statul Ohio, la data de 5.03.2010, prin care s-a desfăcut căsătoria dintre B. si A., căsătorie încheiată la data de 13.10.2006 în Cleveland, Ohio, USA, transcrisă în registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 4 al Mun. București sub nr. x/6.05.2008; ca serviciul de stare civilă de pe lângă Primăria Sectorului 4 București sa facă cuvenitele mențiuni în registrul de stare civilă. În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că la data de 13.10.2006, s-a căsătorit cu B., în Cleveland, Ohio, USA, căsătorie care a fost transcrisă în registrul stării civile al Primăriei Sectorului 4 Mun. București sub nr. x/6.05.2008. Căsătoria a fost desfăcută la data de 5.03.2010 de către Curtea Superioară din districtul Cuyahoga, statul Ohio, reclamanta păstrându-și numele inițial în căsătorie, respectiv A.. În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile pe art. art. 1095 și urm. din C. proc. civ.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința nr. 893 din 25 aprilie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins cererea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., ca nefondată.

Apelul Împotriva sentinței, reclamanta a formulat apel. Prin încheierea de ședință din 7 octombrie 2020, CAB secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a luat următoarele măsuri: Urmează a fi citat intimatul cu copia înscrisurilor traduse în limba engleză pe care acesta o cunoaște așa cum rezultă din cererea comunicată la dosar, nefiind cunoscător de limba română. Se va cita apelanta-reclamantă cu mențiunea de a depune în termen de 5 zile de la primirea citației, traducerile în limba engleză pentru cererea de apel, înscrisurile atașate cererii de apel și citația intimatului-pârât pentru termenul viitor pentru a fi legal citat cu copiile traduse ale cererii de apel, ale înscrisurilor atașate și ale citației, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Se va cita apelanta-reclamantă cu mențiunea de a depune certificatul de la instanța statului divorțului privind neatacarea hotărârii de divorț a cărei recunoaștere o cere de către vreuna din părți, care astfel să ateste rămânerea ei definitivă. De asemenea, apelanta-reclamantă va fi citată cu mențiunea de a depune opinia integrală a avocatului Statului Ohio, având în vedere că la dosar a atașat doar niște puncte din aceasta, respectiv punctele 5, 6, 7 și 8 aflate la dosar apel, urmând să depună toate punctele care sunt cuprinse în opinia respectivă, traduse în limba română.

Încheierea de suspendare Prin încheierea de ședință din 27 ianuarie 2021, CAB secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 242 din C. proc. civ., a suspendat judecarea apelului formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 893 din 25.04.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., pentru neîndeplinirea de către apelanta-reclamantă a obligaților stabilite în sarcina sa prin încheierea de la termenul din 7.10.2020. În motivare, a reținut că până la termenul de judecată acordat, apelanta-reclamantă A. nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa de a depune la dosar adeverința sau certificatul de la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere o cere prin motivele de apel, adeverință sau certificat din care să rezulte că nu s-a declarat apel împotriva hotărârii respective. Instanța a constatat din copia opiniei avocațiale depuse de apelanta-reclamantă de la punctul 8, că hotărârea era susceptibilă de apel, acesta nefiind reprezentantul instanței care a pronunțat hotărârea, nu este emitentul unui înscris în sensul solicitat de Curte și a suspendat judecata cauzei, în condițiile art. 242 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina sa prin încheierea de la termenul din 07.10.2020.

Recursul Împotriva încheierii de suspendare din 27 ianuarie 2021, reclamanta a declarat recurs. În cuprinsul cererii de recurs au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta solicitând admiterea recursului prin aplicarea corectă a normelor incidente, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei in vederea continuării judecății pe fond. Prin motivele de recurs, reclamanta susține în esență, că nu i se poate imputa nicio culpa procesuală prin faptul că nu a depus un certificat/adeverință care să ateste existența sau inexistența apelului, precum și a datei rămânerii definitive a hotărârii, atât timp cât a făcut aceasta dovadă atât prin Declarația avocatului autorizat din Ohio, C., din care rezulta ca data rămânerii definitive a hotărârii de dizolvare a căsătoriei dintre părțile litigante este 16.03.2010, cât si prin Tabelul privind "Informații din registru" aflat la dosar, astfel că în mod eronat instanța de apel a dispus suspendarea judecății, pentru neîndeplinirea acestei obligații, în temeiul art. 242 din C. proc. civ.

Procedura de filtru Prin raport s-a reținut că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar prin încheierea de ședință din 8 februarie 2022, Înalta Curte a admis în principiu, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 27 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2018. II. Considerentele Înaltei Curți 1. Sub un prim aspect, Curtea constată că suspendarea judecății reprezintă acel incident procedural care constă în oprirea cursului judecății datorită unor împrejurări voite de părți ce nu mai stăruie în judecarea pricinii, ori independente de voința lor, când părțile sunt în imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta la judecată. Cazurile în care instanța poate să dispună suspendarea judecății, sunt limitativ prevăzute de lege, alte împrejurări decât cele stabilite expres de lege, nefiind de natură să justifice suspendarea judecății. Dispozițiile art. 242 C. proc. civ. reglementează unul dintre cazurile de suspendare legală facultativă prevăzute de legea procesual civilă. Astfel, potrivit art. 242 din C. proc. civ., atunci "(1) Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 189 sunt aplicabile. (2) La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua". Din modul de reglementare a acestui caz de suspendare legală facultativă, rezultă intenția legiuitorului procesual român de a institui un caz particular de astfel de suspendare, ca și sancțiune procedurală, instituind condiția culpei părții reclamante, pentru neîndeplinirea unor obligații prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății. Prin intermediul acestei norme juridice, se observă însă, faptul că legiuitorul a reglementat două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea judecății și anume, pe lângă cea evocată, și cea relativă împiedicării astfel, a desfășurării normale a procesului. Așadar, suspendarea judecății în temeiul acestui text legal (sau menținerea suspendării astfel dispuse) se poate decide pentru nerespectarea unei anume obligații stabilite de lege sau de către instanță, însă doar în ipoteza în care această nerespectare a obligației împiedică normala desfășurare a procesului și este culpabilă părții. 2. Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Curtea constată faptul că prin încheierea contestată, instanța de fond a dispus suspendarea judecății, ca urmare a nedepunerii la dosar, a adeverinței sau a certificatului de la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se cere prin motivele de apel, din care să rezulte că nu s-a declarat apel împotriva respectivei hotărâri. Or, Curtea constată că în materie de recunoaștere hotărâri judecătorești străine - obiectul prezentei cauze, dispozițiile art. 1100 C. proc. civ. impun: "Documente atașate la cerere - (1) Cererea de recunoaștere a hotărârii străine se întocmește potrivit cerințelor prevăzute de prezentul cod și va fi însoțită de următoarele acte: a) copia hotărârii străine; b) dovada caracterului definitiv al acesteia; c) copia dovezii de înmânare a citației și a actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsă în instanța străină, sau orice alt act oficial care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea; d) orice alt act de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplinește celelalte condiții prevăzute la art. 1.096. (2) Actele prevăzute la alin. (1) vor fi însoțite de traduceri autorizate și vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozițiilor art. 1.093. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părțile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate. (3) În cazul neprezentării unora dintre documentele prevăzute la alin. (1), instanța poate fixa un termen pentru a fi prezentate ori poate accepta documente echivalente sau, dacă se consideră suficient edificată, să dispenseze partea de producerea lor". Recurenta a precizat faptul că se află în imposibilitatea de a obține un astfel de certificat sau adeverință emanând de la instanța judiciară americană, întrucât i s-ar fi comunicat telefonic de către respectiva autoritate străină că nu eliberează astfel de acte și atunci, la recomandarea Direcției de Cooperare Judiciară Internațională în materie de drept civil din București, recurenta a luat legătura cu un avocat din Ohio ce i-a eliberat o declarație notarială pe proprie răspundere ce ar cuprinde conținutul solicitat de curtea de apel. Potrivit art. 1100 alin. (3) C. proc. civ. enunțat, rezultă că în algoritmul juridic presupus de recunoașterea pe teritoriul României, a unei hotărâri judecătorești pronunțate în străinătate, pot fi acceptate și documente echivalente. Plecând de la premisa că respectivul/respectiva certificat sau adeverință eliberat(ă) de instanța judiciară americană ar fi reprezentat documentul originar care să ateste caracterul definitiv al hotărârii americane, se observă că instanța de apel, contestând (prin aserțiunile relative faptului că acest înscris nu emană de la instanța judecătorească străină) calificarea declarației avocatului american ca și document primar, originar în acest sens, totuși nu a enunțat în cuprinsul încheierii de suspendare din data de 27.01.2021, nici un considerent relativ imposibilității evaluării sale ca și document echivalent. Or, calificarea respectivului înscris de către instanța de apel ca și document echivalent, ar fi permis respectivei instanțe judiciare, să continue judecata cererii de apel formulate în cauză. Așadar, în lipsa unei atari analize a instanței de apel, se observă că raționamentul juridic al aplicării de către aceasta a prevederilor art. 242 C. proc. civ., este viciat, incomplet în privința constatării întrunirii cerinței (obligatorii) a împiedicării desfășurării normale a procesului, cerință analizată la punctul II. 1 al prezentei decizii, fiind așadar întrunit în cauză motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. Întrucât calificarea în raport de circumstanțele concrete ale speței deduse judecății, a declarației notariale date de avocat, ca și document echivalent în sensul art. 1100 alin. (3) C. proc. civ., revine instanței devolutive a fondului și nu instanței de recurs prezente al cărei control este unul exclusiv de legalitate, Înalta Curte constată că în cauză se impune pentru ansamblul acestor considerente, admiterea recursului și casarea încheierii recurate, pentru continuarea analizei de către instanța de apel. Așadar, pentru ansamblul acestor argumente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 27 ianuarie 2021, va casa încheierea și va trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași curte de apel, urmând ca instanța de apel să verifice dacă declarația notarială dată pe propria răspundere de avocatul american reprezintă un document echivalent în sensul art. 1100 alin. (3) C. proc. civ., caz în care judecata apelului va continua, iar în situația în care curtea de apel va aprecia că acest înscris nu reprezintă un document echivalent, atunci va aprecia subsecvent, dacă se impune suspendarea judecății pentru neîndeplinirea obligației judiciare impuse sau continuarea judecății și pronunțarea unei hotărâri judecătorești în raport de ansamblul probator concret al cauzei, astfel cum a fost el administrat. PENTRU ACESTE MOTIVE,