ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 63/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 63/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice -Direcția Persoane Fizice cu Risc Fiscal, Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, anularea Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situației fiscale personale nr. AVEF 2927/19.06.2017 și a Raportului de verificare fiscală nr. A_VEF 2926/19.06.2017 care a stat la baza emiterii acesteia, făcând parte integrantă din decizia de impunere.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3487 din 4 septembrie 2018, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov și excepția inadmisibilității invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, respingând acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a reluat situația de fapt expusă și în fața primei instanțe, susținând, în esență, că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și încălcarea principiului contradictorialității.
Astfel, a aratat că prima instanță a apreciat că acțiunea este inadmisibilă, întrucât nu a atacat, printr-o cerere de completare a acțiunii, Decizia nr. 80/21.02.2018 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative.
Or, prima instanță a reținut eronat situația de fapt, încălcând, totodată, și principiul contradictorialității pentru că nu s-a pus în discuția părților dacă s-a atacat sau nu respectiva decizie.
Contrar celor reținute, a susținut că decizia de suspendare a soluționării contestației, comunicată la data de 23.02.2018, a fost atacată la data de 23.08.2018, deci în termenul legal de șase luni, acțiunea privind anularea acestei decizii formând obiectul Dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.
Așa fiind, a precizat că la data soluționării prezentei cauze (04.09.2018) acțiunea în anulare a deciziei de suspendare a soluționării contestației administrative
(80/21.02.2018) era promovată, dar nu a avut posibilitatea să formuleze o astfel de apărare pentru că instanța nu a pus în discuția părților acest aspect, așadar, cauza a fost soluționată fără să se facă o cercetarea judecătorească asupra acestei chestiuni.
A menționat că nu există vreo normă de drept care să îl oblige să atace respectiva decizie pe calea unei cereri completatoare a acțiunii din prezenta cauză, așa încât a înțeles să atace acest act pe calea unei acțiuni principale separate.
Totodată, a învederat că prima instanță a reținut că, ulterior introducerii acțiunii, autoritatea fiscală a dispus suspendarea soluționării contestației administrative ca urmare a formulării unei sesizări penale fără să existe o dovadă în acest sens, iar, pe altă parte, deși se reține că decizia de suspendare a fost emisă ulterior introducerii acțiunii, data la care cererea sa îndeplinea condițiile de admisbilitate, nu s-au analizat motivele invocate în răspunsul la întâmpinare.
De asemenea, în mod greșit prima instanță a reținut că reclamantul ar fi formulat o completare la contestația administrativă în data de 20.11.2017, la finele termenului de 6 luni prevăzut de lege (termenul de soluționare a contestației fiind deja expriat la data de 11.09.2017), și astfel s-ar fi prelungit acest termen, în condițiile în care este vorba despre o cerere distinctă, întemeiată pe alte temeiuri de drept, respectiv art. 49-50 din Codul de procedură fiscală, așa încât nu conducea la prelungirea termenului de soluționare a contestației administrative.
Potrivit recurentului, a procedat la învestirea instanței cu acțiunea de față întrucât expirase termenul de 6 luni de la depunerea contestației, prevăzut de art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, și nu era incident niciunul dintre motivele de suspendare prevăzute de art. 277 din același cod, acțiunea fiind astfel admisibilă.
În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, în ceea ce privește soluția asupra excepției inadmisibilității acțiunii, și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea cauzei pe fond.
Apărarea intimate-pârâte
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma motivului de casare invocat din oficiu și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, pentru motivele arătate în continuare.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de impunere nr. x/19.06.2017 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situației fiscale personale nr. A VEF2927/19.06.2017 pentru suma de totală de 2.256.152 RON. formata din impozit pe venit în suma de 1.371.062 RON și dobânzi și penalități de întârziere în cuantum total de 885.090 RON, și a Raportului de verificare fiscală nr. A_VEF 2926/19.06.2017, care a stat la baza emiterii acesteia.
Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă, reținând, în esență, că nu este posibilă analizarea pe fond a contestației formulate împotriva deciziei de impunere, atâta timp cât există emisă o decizie de suspendare a soluționării contestației administrative, care nu a fost atacată în instanță, în plus, reclamantul avea posibilitatea reală de a-și completa acțiunea de față cu o cerere de anulare a deciziei nr. 80/21.02.2018, fiind în termenul legal prevăzut de art. 204 din C. proc. civ., însă nu a uzat de acest drept procesual.
Instanța de control judiciar reține că hotărârea atacată reflectă o abordare greșită a cauzei, așa încât controlul judiciar urmează să fie exercitat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Se reține că demersul judiciar al reclamantului, de anulare a actelor administrative atacate (decizie de impunere și raport de inspecție fiscală), este inițiat ca urmare a faptului că, în cauză, autoritatea publică pârâtă nu a soluționat contestatația administrativă formulată împotriva acestor acte, în termenul de șase luni de la depunerea acesteia.
Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora, în situația nesoluționării contestației în termen de 6 luni de la data depunerii acesteia, fără a fi luate în calcul perioadele în care procedura de soluționare a contestației este suspendată conform art. 277 din același cod, contestatorul se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă pentru anularea actului.
În cauză, se reține că reclamantul a formulat contestația administrativă împotriva deciziei de impunere, la data de 25.07.2017, iar ulterior, la data de 29.01.2018, s-a adresat instanței de judecată cu cererea de anulare a deciziei de impunere în litigiu, ca urmare a nesoluționării contestației administrative în termenul de șase luni, prevăzut de textul de lege sus-menționat.
Ulterior sesizării primei instanțe, autoritatea publică pârâtă a emis Decizia nr. 80/21.02.2018, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative formulate de reclamant împotriva deciziei de impunere, ca urmare a sesizării penale nr. AA/EF/5112/12.10.2017.
Curtea de apel a respins acțiunea reclamantului pe considerentul că decizia de suspendare a soluționării contestației administrative nu a fost atacată în instanță.
Înalta Curte constată însă, contrar celor reținute de judecătorul fondului, că recurentul-reclamant a atacat, în mod separat, Decizia nr. 80/21.02.2018 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative formulate împotriva deciziei de impunere, cererea de anulare a acestei decizii, înregistrată la data de 24.08.2018, formând obiectul Dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.
Așa fiind, se reține că decizia de soluționare a contestației, prin care s-a dispus suspendarea rezolvării acesteia, a fost emisă la data de 21.02.2018, cu depășirea termenului de șase luni de la data depunerii contestației administrative (25 iulie 2017), iar această decizie a fost atacată de parte, astfel cum s-a arătat, acțiunea privind anularea acesteia fiind înregistrată la data de 24.08.2018 pe rolul Tribunalului Ilfov.
Prin urmare, se constată că la data formulării demersului judiciar (29.01.2018) cererea reclamantului era admisibilă, în raport cu prevederile art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, decizia de soluționare a contestației, prin care s-a dispus suspedarea rezolvării acesteia, fiind emisă cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de acest text de lege.
În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale, pe care judecata în primă instanță le conferă părților, apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru analizarea fondului cauzei deduse judecății.
Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată și de pârâtă prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la obiectul dedus judecății, la mijloacele de probă administrate și la toate aspectele de fond necesare lămuririi situației de fapt.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 3487 din 4 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2021.