ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6217/2020

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II - a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Cluj - Napoca, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat instanței să dispună: anularea Deciziei cu nr. 244/16.04.2020 privind soluționarea contestației formulate de către Municipiul Cluj-Napoca si înregistrata sub nr. x/18.03.2020, prin care s-a respins aceasta contestație si s-a mentinut nota de neconformitate x/07.02.2020 privind aplicarea reducerii procentuale de 25% asupra execuției de lucrări pentru proiectul: "Creșterea eficientei energetice a blocurilor de locuințe din Municipiul Cluj-Napoca grup 5", considerand ca aplicarea corecției nu are la baza prevederile legale invocate de Minister si este nefondata, astfel incat trebuie anulata, cu consecința acordării întregii sume solicitata la decontare.

Prin sentința nr. 2562/01.07.2020, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu si a declinat competența in favoarea Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ si fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța, având în vedere ansamblul dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, a constatat că în raportul de drept administrativ dedus judecății nu UAT Municipiul Cluj- Napoca are calitatea de autoritate publică in acceptiunea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea 554/2004, acesta fiind beneficiarul contractului de finanțare, ci Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației este organul de stat care acționează în regim de putere publică iar în virtutea competenței legale de gestionare a fondurilor europene a și emis actele administrative care sunt contestate în prezenta cauză, UAT Municipiul Cluj- Napoca avand in speta calitatea de persoană vătămată.

Or, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, instanța constată că in speta nu autoritatea publică are calitatea de reclamant ci pe aceea de pârât, astfel că sunt incidente în cauză prevederile art. 10 alin. (3) teza I respectiv este competentă instanța de la sediul reclamantei, intrucat potrivit prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011 beneficiar poate fi atât o persoană de drept public cât și o persoană de drept privat.

Prin sentința nr. 1880 din data de 02 octombrie 2020, Tribunalul Cluj a admis excepția a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că prevederile art. 10 alin,(3) din Legea nr. 554/2004 au intrat în vigoare la data de 02.08.2018 prin Legea nr. 212/2018 din 25 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iulie 2018 și abrogă expres prevederile anterioare ale art. 10 alin. (3), forma în vigoare anterioară datei la care a survenit modificarea invocată și care stabileau dreptul reclamantului de a se adresa, fie instanței de la domiciliul său, fie celei de la domiciliul pârâtului, precum și interdicția legală de a invoca necompetența teritorială în cazul în care a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului.

Rezultă că textul mai sus evocat, prin termenii imperativi pe care ii intrebuintează a instituit situații noi de competență teritorială exclusivă care, derogând de la normele de competență de drept comun, sunt de strictă interpretare astfel incat părțile nu au posibilitatea de a stabili competența altor instanțe decât cele expres indicate de legiuitor .

Față de cele ce precedă, rezultă cu evidență că normele cuprinse în art. 10 alin. (3) teza a-II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum au fost modificate, stabilesc competența teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, instanță de același grad cu cea investită în prezenta pricină, iar faptul că au natura unor norme de competență de ordine publică pe care părțile nu o pot înlătura, rezultă din cuprinsul art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Cluj - Napoca a solicitat anularea Deciziei cu nr. 244/16.04.2020 privind soluționarea contestației formulate de către Municipiul Cluj-Napoca, emisă de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantei ca persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Cluj are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică.

Deși în prezenta cauză reclamantul acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Interpretarea pe care Tribunalul București o dă dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia aceasta nu reglementează situația în care atât pârâtul, cât și reclamantul au calitatea de autorități publice, este bazată pe o presupusă intenție a legiuitorului de a distinge între situațiile în care instituția publică acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate. Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituție publică, fără a face distincțiile reținute de Tribunalul București.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantei Unitatea Admministrativ Teritorială a Municipiului Cluj-Napoca și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II -a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Cluj Napoca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Tribunalului București, secția a II -a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2020.