ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6184/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 04.09.2019 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Județul Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP): anularea Deciziei nr. 40/05.03.2019 emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Programul Operațional Regional; anularea Notei de neconformitate nr. x/11.12.2018 a Direcției Generale Programul Operațional Regional din cadrul MDRAP, înlăturarea reducerilor procentuale aplicate din sumele solicitate la plată, respectiv 5% din valoarea Acordului-cadru nr. 16124/29.11.2011 (contractul subsecvent de lucrări nr. x/18.03.2015 și contractul subsecvent de lucrări nr. x/18.03.2015), cu consecința admiterii la plată și a sumei de 52,570,13 RON.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 8505 din data de 09.12.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Județul Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în favoarea Tribunalului Cluj.

În considerente s-au reținut dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 și faptul că reclamantul nu a acționat în calitate de autoritate publică, ci de persoană vătămată, așa cum este aceasta definită de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, iar actul a fost emis de pârâtă în calitatea sa de autoritate publică, fiind pe deplin aplicabilă teza I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Concluzionând, a apreciat că în speță competența de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține exclusiv instanței de la sediul reclamantului și cum acesta se află în județul Cluj, se impune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

2.2. Hotărârea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale

Prin sentința civilă nr. 2243/2020 din data de 28.10.2020, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă si asigurări sociale în dosarul nr. x/2019 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Județul Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în favoarea Tribunalului București, sens în care a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

În motivare s-a reținut că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența teritorială exclusivă în raport de calitatea reclamantului, iar în speță, reclamantul face parte din categoria autorităților publice, a instituțiilor publice sau a celor asimilate acestora, urmând a se adresa exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, întrucât textul mai sus evocat, prin termenii imperativi pe care îi întrebuințează, a instituit situații noi de competență teritorială exclusivă, care, derogând de la normele de competență de drept comun, sunt de strictă interpretare.

S-a mai reținut că reclamantul Județul Cluj este unitate administrativ teritorială, și nu o persoană juridică de drept privat, pentru a fi aplicabilă teza I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că în raport cu data înregistrării cererii de chemare în judecată (04.09.2019), ținând cont de faptul că autoritatea publică pârâtă are sediul în București, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, intrată în vigoare la data de 02.08.2018, instanța competentă teritorial fiind Tribunalul București, secția a-II-a de contencios administrativ si fiscal, în raza căruia își are sediul pârâtul.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește interpretarea normei de drept ce vizează competența teritorială de soluționare a cauzei în materia contenciosului administrativ.

Reclamantul Județul Cluj a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP): anularea Deciziei nr. 40/05.03.2019 emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Programul Operațional Regional; anularea Notei de neconformitate nr. x/11.12.2018 a Direcției Generale Programul Operațional Regional din cadrul MDRAP, înlăturarea reducerilor procentuale aplicate din sumele solicitate la plată, respectiv 5% din valoarea Acordului-cadru nr. 16124/29.11.2011 (contractul subsecvent de lucrări nr. x/18.03.2015 și contractul subsecvent de lucrări nr. x/18.03.2015), cu consecința admiterii la plată și a sumei de 52,570,13 RON.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 04.09.2019:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecință, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 04.09.2019.

Astfel, textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză este o autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță sediul pârâtului fiind pe raza Municipiului București.

Înalta Curte observă că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, ci elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei îl reprezintă calitatea reclamantului.

În consecință, interpretarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privință, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului.

Or, câtă vreme legiuitorului nu instituie vreo distincție în stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului, ci distincția se face doar în funcție de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce exced textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competența teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Județul Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionle și Administrației Publice, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.