ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6131/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 09.01.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generală de Administrare Fiscală și Gestiune Financiară - Direcția Inspecție Fiscală și Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Juridică - Serviciul Insolvență și Soluționare Plângeri Prealabile, solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 74 de Soluționare a Contestației în procedura prealabilă emisa de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Juridică - Serviciul Insolvență și Soluționarea Plângerii Prealabile cu nr. AFM 1805/DJ/04.09.2017, a Deciziei de impunere nr. x/11.05.2017 și a Raportului de inspecție fiscala nr. x/11.05.2017 înregistrat la AFM sub nr. x/11.05.2017, cu consecința, astfel, a exonerării reclamantei de la plata sumelor stabilite în sarcina sa (obligație fiscală principală de la 16.08.2013 - 31.12.2016 = 538.802 RON), precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 478 din 22 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte contestația formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generală de Administrare Fiscală și Gestiune Financiară - Direcția Inspecție Fiscală și Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Juridică - Serviciul Insolvență și Soluționare Plângeri Prealabile, a dispus anularea în parte a deciziei de impunere nr. x/11.05.2017, a RIF nr. x/11.05.2017 și a Deciziei nr. 74/04.09.2017 emise de Ministerul Mediului - AFM pentru suma de 157.769 RON și au fost menținute restul dispozițiilor actelor fiscale. Totodată, a fost obligat intimatul la plata către reclamantă a sumei de 1100 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 478 din 22 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, criticând hotărârea prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta intimata a invocat, în esență, următoarele:

- instanța de fond a reținut în mod greșit incidența în cauză doar a dispozițiilor art. 22 alin. (8)-(10) din Ordinul nr. 578/2006, în condițiile în care actul normativ aplicabil speței este O.U.G. nr. 196/2005 ale cărei dispoziții se impun a fi coroborate cu dispozițiile H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.

În opinia recurentei, întrucât intimata-reclamantă nu deținea un sistem de evidență a ambalajelor în sistem depozit este corectă constatarea organului de control în sensul impunerii respectivelor ambalaje la fiecare introducere pe piața națională.

- în mod greșit instanța de fond a acordat eficiență doar raportului de expertiză efectuat în cauză, fără a analiza și celelalte probe administrate în cauză, care fac dovada deplină că ambalajele în cauză nu au ajuns la furnizorul extern al intimatei-reclamante. Sub acest aspect, a arătat că CMR-urile invocate de însăși intimata-reclamantă, în număr de 100, nu cuprind ștampila și semnătura reprezentantului furnizorului bunurilor de la care intimata a recepționat respectivele ambalaje, la rubrica destinată furnizorului fiind aplicată ștampila intimatei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18.02.2019, intimata-reclamantă A. S.R.L., a invocat excepția nulității recursului, învederând că indicarea temeiului de drept al recursului este pur formală, motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate, nevizând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând coordonatele esențiale ale cauzei.

În opinia intimatei-reclamante, instanța de fond a prezentat o motivare coerentă și lipsită de contradicții, cu luarea în considerare a raportului de expertiză efectuat în cauză, necontestat de autoritatea recurentă.

A mai învederat că, în perioada supusă verificării, intimata-reclamantă nu a desfășurat activități de producție și/sau comercializare fructe și legume neambalate, situație în care nu avea obligația de a aplica sistemul depozit prevăzut de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 249/2015.

Totodată, a arătat că, în mod neîntemeiat, organul de control a refuzat să ia în calcul cele două contracte de custodie și cele 100 CMR-uri prezentate în timpul inspecției care făceau dovada predării cantității transportate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din data de 10 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 7 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât, pe de o parte, recurenta a arătat motivul de recurs prin indicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe de altă parte, în dezvoltarea recursului a formulat critici privind judecata realizată de instanța de fond raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Contrar susținerilor intimatei-reclamante, motivele invocate nu reprezintă simple nemulțumiri cu privire la soluția pronunțată, ci se constituie în critici susceptibile de cenzură în recurs, fiind indicate dispozițiile legale pretins încălcate ori greșit aplicate de către instanța de fond.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate deciziile nr. 74/4.09.2017 prin care intimata-pârâtă a respins contestația împotriva deciziei de impunere nr. x/11.05.2017 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/11.05.2017, în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare în cuantum de 538.802 RON.

În esență, verificând modul de calcul, constituire și virare a obligațiilor la Fondul pentru Mediu de către recurenta-reclamantă în perioada 16.08.2013-31.12.2016, inspectorii autorității recurente au constatat că în perioada 1.11.2013-31.12.2016, intimata-reclamantă a introdus pe piața națională bunuri ambalate în saci de plastic, cutii carton, lădițe lemn și plastic, etc., respectiv fructe și legume, prin operațiuni de achiziții intracomunitare și importuri, activități care generează obligații de plată la bugetul Fondului pentru Mediu.

Totodată, în cadrul inspecției fiscale, inspectorii au constatat faptul că S.C. A. S.R.L. nu deținea gestiunea deșeurilor de ambalaje, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 856/2002, respectiv că respectiva societate nu deținea pentru perioada verificată evidența ambalajelor în sistem depozit, conform art. 22 din Ordinul 578/2006 privind aprobarea Metodologiei de calcul a taxelor și contribuțiilor la Fondul pentru Mediu.

Soluționând cauza, instanța de fond și-a însușit punctul de vedere al expertului judiciar, în sensul că obligația de plată datorată de intimata-reclamantă bugetului Fondului pentru Mediu pentru perioada supusă verificării este de 381.033,504 RON și, pe cale de consecință, a dispus anularea în parte a actelor administrative fiscale pentru suma de 157.769 RON.

Această soluție nu este împărtășită de instanța de control judiciar, întrucât situația de fapt fiscală nu a fost pe deplin lămurită, instanța de fond nerăspunzând la argumentele părților litigante, deși acestea erau punctuale, urmărind raționamentul părții adverse.

Din analiza hotărârii recurate se constată că aceasta cuprinde o motivare generică, prima instanță limitându-se a da aparența unei minime examinări a cauzei, fără a arăta în concret argumentele pe care și-a întemeiat soluția adoptată.

Înalta Curte reține că, potrivit actelor administrative fiscale contestate, contribuția de plată la fondul pentru mediu a fost stabilită în termenul dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, organul de control reținând că intimata-reclamantă a introdus pe piață bunuri ambalate (fructe și legume) prin operațiuni de achiziții intracomunitare și importuri, bunuri ambalate în saci de plastic, cutii de carton, lădițe din plastic și din lemn, big box-uri din lemn sau din plastic și așezate pe paleți de lemn, pentru care nu a depus la termen declarații lunare privind obligația de plată, reținându-se, totodată că intimata-reclamantă nu deține o gestiune a deșeurilor de ambalaje conform art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 856/2002, respectiv o evidență a ambalajelor în sistem depozit, conform art. 22 din Ordinul nr. 578/2006.

Instanța de fond, în abordarea problematicii cu care a fost investită, s-a limitat la examinarea cauzei numai din perspectiva dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, fără să lămurească chestiunea invocată chiar de intimata-reclamantă referitoare la obligația constituirii unui sistem depozit, obligație care îi incumbă, conform susținerilor autorității de control, în baza dispozițiilor art. 22 alin. (9) și 10 din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu, potrivit cărora:

"(9) Operatorii economici care folosesc ambalaje reutilizabile sunt obligați să aplice sistemul depozit și să înregistreze în evidențele contabile valoarea acestuia pentru respectivele ambalaje. Neaplicarea sistemului depozit duce la impunerea respectivelor ambalaje la fiecare introducere pe piața națională .

(10) În cazul ambalajelor reutilizabile a căror valoare nu este evidențiată distinct în documente și care se returnează furnizorilor externi, înregistrarea în evidențele contabile se face prin atribuirea unei valori juste."

De asemenea, instanța de fond nu a analizat incidența în cauză a dispozițiilor H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, care în cuprinsul art. 2 arată că:

"Sunt supuse prevederilor prezentei hotărâri toate ambalajele introduse pe pian. indiferent de materialul din care au fost realizate și de modul lor de utilizare în activitățile economice, comerciale, în gospodăriile populației sau în orice alte activități, precum și toate deșeurile de ambalaje, indiferent de modul de generare".

Totodată, în conformitate cu art. 1 lit. c) din Anexa 1 a H.G. nr. 621 din 23 iunie 2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, noțiunea de "ambalaj" este definită ca "orice obiect, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator", iar potrivit pct. 1 lit. g) din același act normativ, "ambalajul reutilizabil" este definit ca "ambalaj refolosit pentru același scop, a cărui returnare de către consumator ori comerciant este asigurată de plata unei sume-sistem depozit, prin reachiziționare sau altfel".

Analiza incidenței acestor dispoziții legale se impune din perspectiva susținerilor intimatei-reclamante că ambalajele erau restituite vânzătorilor, în condițiile în care autoritatea de mediu a susținut că respectivele ambalaje intră în gestiunea intimatei-reclamante odată cu achiziționarea bunurilor.

Nici în privința îndeplinirii de către intimata-reclamantă a obiectivelor anuale de valorificare a deșeurilor instanța de fond nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, în contextul în care, în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul B. se reține că nu există identitate între contractele de custodie ambalaje care vizează 25.000 cutii plastic proprietatea furnizorilor de produse și CMR-urile depuse de intimata-reclamantă pentru a face dovada cantității de ambalaje returnată furnizorilor.

Mai mult, în privința CMR-urilor depuse s-a reținut că în cazul a 88 de formulare, semnătura intimatei-reclamante se regăsește atât la expeditor cât și la destinatar, impunându-se, așadar, stabilirea obligațiilor fiscale anuale în perioada supusă verificării în raport de modul de îndeplinire a obiectivelor anuale de gestionare a deșeurilor de ambalaje după lămurirea deplină a situației de fapt.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că se impune completarea materialului probator administrat în cauză fie prin întocmirea unui supliment la raportul de expertiză, fie printr-o expertiză de specialitate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de îndeplinire a obiectivelor anuale de gestionare a deșeurilor de ambalaje în raport de contextul probator al cauzei, respectiv existența celor două contracte de custodie care fac referire doar la lădițe din plastic și luarea în considerare doar a documentelor care probează faptul că ambalajele au ajuns la furnizorul bunurilor, instanța de rejudecare urmând să își prezinte propriul raționament asupra chestiunii în litigiu.

Așa fiind, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de recurentele-pârâte Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generală de Administrare Fiscală și Gestiune Financiară - Direcția Inspecție Fiscală și Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Juridică - Serviciul Insolvență și Soluționare Plângeri Prealabile împotriva sentinței nr. 478 din 22 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre o noua judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.