ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6118/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 30.01.2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe pârâta A., în județul Bacău.

Prin sentința civilă nr. 348 din data de 03.07.2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A. și constatat calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtei.

Împotriva sentinței civile nr. 348 din data de 03.07.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă arată că acestea se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referindu-se la încălcarea normelor de drept material incidente în speță, respectiv încălcarea de către prima instanța a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, în mod greșit a reținut prima instanța faptul că în speță sunt indeplinite condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 în raport de care se impune a fi apreciată calitatea de coloborator al fostei Securități, această concluzie fiind rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a acestor prevederi legale.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma aplicabilă la acest moment, "colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații, precum note și rapoarte scrise, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului."

Prin urmare, cele două condiții cumulative ce trebuiesc îndeplinite pentru a se constata calitatea de colaborator sunt:

- persoana să fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Desigur, această condiție trebuie interpretată în sensul că se referă la acțiuni ce ar fi putut fi apreciate în mod rezonabil ca având un astfel de caracter, raportat la condițiile sociale și politice ale vremii. Deviațiile aberante ale unor instituții, cu privire la care în mod rezonabil persoanele vizate nu puteau avea reprezentarea ca vor fi apreciate ca fiind împotriva regimului, nu pot fi în niciun caz avute în vedere de textul de lege;

- informațiile furnizate să fi vizat îngradirea unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului. Desigur, sintagma "să fi vizat" adoptată de legiutor, impune ca acele informații, pe de o parte, să fi fost furnizate în mod voluntar, intenționat și neconstrâns iar, pe de altă parte, acele informații să fi produs efecte asupra persoanei vizate, respectiv drepturile sale fundamentale să fi fost în mod efectiv lezate.

În speță, contrar celor reținute de către prima instanța nu este îndeplinită niciuna dintre aceste condiții cumulative.

a) Denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului comunist

Concluzionează prima instanța că această condiție ar fi îndeplinită, împrejurare dovedită de aspectele consemnate în cuprinsul Notei informative din 21.02.1984, prin care recurenta-pârâtă ar fi denunțat persoana vizata că face în mod public comparație între nivelul de trai din România comunistă și cel din Europa capitalistă, fapt nepermis de autoritățile comuniste, precum și că ar fi denunțat existența unei relații între persoana vizată și un cetățean străin, fapt, de asemenea, nepermis de autoritățile vremii.

Or, din cuprinsul Notei informative din data de 21.02.1984 nu rezultă nicicum faptul că recurenta-pârâtă ar fi reclamat comparații făcute de persoana vizată între condițiile de trai din România și cele din Europa capitalistă.

Ceea ce rezultă din cuprinsul acestui document este faptul că persoana vizată ar fi declarat că nu se poate realiza în România și că cele mai bune condiții le-ar avea, exclusiv în ceea ce o privește, în RFG. În mod evident, această susținere nu poate fi interpretată, în mod rezonabil, ca fiind o denigrare a regimului comunist de vreme ce privește exclusiv persoana care a făcut declarația. Nu se spune nicăieri în cuprinsul documentului faptul că nivelul de trai din RFG ar fi fost superior celui din România ci că, din punct de vedere pur subiectiv, condițiile pentru realizarea profesională a declarantului ar fi mai bune în RFG.

În mod evident, nici recurent-pârâtă și nici persoana vizată nu au avut reprezentarea că asemenea informații ar fi putut fi apreciate ca fiind în contra orânduirii socialiste. De altfel, nici autoritățile nu le-au apreciat ca având un asemenea caracter de vreme ce nu au luat nicio măsură împotriva persoanei vizate, iar informațiile pe care a fost constrânsă să le furnizeze au fost apreciate de lucratorii Securității ca nefiind satisfăcătoare.

Cat privește legaturile persoanei vizate cu cetățeanul de origine arabă (Irakian) nici aceasta nu reprezenta, contrar celor reținute de către prima instanță, o activitate interpelată în mod notoriu ca fiind îndreptată impotriva Statului comunist.

Cetățeanul străin cu care persoana vizată avea legaturi era de naționalitate irakiană și era rezident în România, respectiv student la Universitatea din Cluj-Napoca. Prin urmare acesta nu venea dintr-o țară democrată (Irakul era un regim dictatorial notoriu în acea perioadă) și cunoștea foarte bine situația economică, politică și socială din România, fiind rezident în această țară.

În aceste condiții sunt total inaplicabile dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 care prevăd în mod neechivoc faptul că reprezintă colaborator al securității persoana care a furmizat informații "prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist [...]".

b) Informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului

Cu referire la această condiție, reține prima instanță faptul că "această acțiune a pârâtei care a implicat urmărirea îndeaproape a vieții unei alte persoane dar și opiniile acesteia, precum și relatarea acestora și a discuțiilor purtate, constituie activități prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, și anume: dreptul la viață privată care implică în mod inerent dreptul la liberă exprimare."

Această concluzie a primei instanțe nu este motivată în niciun fel. Nu se arată în niciun moment în hotărârea recurată modalitatea în care acțiunile recurentei-pârâte ar fi fost de natură să suprimare dreptul la viață privată și dreptul la libera exprimare al persoanei vizate.

În al doilea rând, prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ignorând faptul că verficarea îndeplinirii celei de-a doua condiții prevăzute de această dispoziție legală (informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului), presupune analiza a două aspecte:

- un aspect obiectiv, respectiv lezarea efectivă a drepturilor persoanei vizate prin măsuri concrete adoptate de către organele Securității împotriva acesteia;

- un aspect subiectiv, volitiv al colaboratorului, acela de a tinde, urmări cu rea-credință prin notele informative furnizate să îngrădească drepturile/libertatea persoanei vizate.

Or, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, împotriva persoanei vizate nu s-a luat nicio măsură efectivă ca urmare a informațiilor furnizate, precum și faptul că, recurenta-pârâtă a fost racolată "prin metoda convingerii" de către lucratorii Securității, iar informațiile pe care le-a furnizat nu au fost satisfăcătoare și nu se poate pune problema vreunei intenții de a denunța sau a unei rele-credințe din partea acesteia.

În concluzie, având în vedere toate motivele expuse, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de CNSAS ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 17 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 18 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe pârâta A..

Prima instanță a admis acțiunea formulată și constatat calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtei A., reținând că pârâta a furnizat informații Securității, iar acestea se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind prin urmare îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. În acest sens, prima instanță a avut în vedere angajamentul luat la data de 07.10.1982 de a colabora cu organele Securității, nota informativă din data de 21.02.1984 furnizată de pârâtă cu numele conspirativ "Ina", dar și notele de analiză și planul de măsuri pe baza notei informative furnizate, respectiv raportul cu propunere de luare în atenție în cadrul supravegherii.

În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora are calitatea de colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale".

Din cuprinsul acestei prevederi legale rezultă că, în optica legiuitorului, calitatea de "colaborator al Securității", presupune întrunirea a trei condiții cumulative:

- furnizarea de informații, indiferent sub ce formă;

- informațiile să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- informațiile să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Cu privire la limitele pe care instanța ar fi trebuit să le aibă în vedere, recurenta-pârâtă a arătat că acestea au fost stabilite cu caracter de principiu în Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012, decizie care, deși se referă la declararea ca neconstituțională a unor prevederi ce nu au legătură cu prezenta cauză, Curtea a stabilit prin aceasta o serie de dezlegări cu caracter de principiu, nesocotite de prima instanță.

Prin Decizia nr. 672/2012 Curtea Constituțională a constatat că, în absența altor precizări normative, pe de o parte, și a altor probe în cauză, pe de altă parte, instanța judecătorească, învestită cu soluționarea acțiunii în constatare, nu poate să realizeze o evaluare reală a fiecărei situații de fapt, având în vedere elemente precum natura și veridicitatea informațiilor consemnate, gradul de implicare în activitatea de colaborare cu Securitatea ori circumstanțele colaborării.

Ținând cont de specificul contextului politico-istoric în care au fost consemnate, relatările verbale pot fi caracterizate prin subiectivism, arbitrariu și uneori simulare, iar acestea pot genera un conținut vag, neclar, incert, neverosimil, fictiv și inutil, astfel, cauzei privind constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia. Pe de altă parte, în situația în care instanța judecătorească își formează convingerea exclusiv prin aprecierea unor asemenea documente, există riscul ca orice îndoială să poată fi interpretată împotriva persoanei verificate, iar aparența să fie considerată relevantă. Toate acestea creează între părțile acțiunii în constatare - Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în calitate de reclamant, și persoana verificată, în calitate de pârât, un dezechilibru incompatibil cu principiul egalității de arme.

În acest context, ceea ce trebuie, de asemenea, avut în vedere este dacă partea interesată a avut posibilitatea efectivă de a contesta autenticitatea probelor și de a propune dovezi contrarii. Calitatea probelor trebuie, de asemenea, luată în considerare, inclusiv în situația în care circumstanțele în care au fost obținute creează îndoieli privind credibilitatea sau acuratețea lor (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 21 aprilie 2011, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Nechiporuk și Yonkalo împotriva Ucrainei, paragraful 274).

Astfel, persoana verificată, în privința căreia există la dosarul cauzei doar documente reprezentând "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", nu are beneficiul unei proceduri contradictorii în cazul în care se află în imposibilitatea obiectivă de a propune alte probe în apărarea sa. Or, rolul fundamental al instanței judecătorești de a realiza justiția presupune, între altele, ca instanța să examineze probele administrate în cadrul unei proceduri contradictorii, astfel încât, în raport cu aceste probe, să nu ajungă la concluzii contrare eficacității justiției și să evite erorile judiciare.

În speța de față se constată că prin angajamentul dat la data de 07.10.1982, recurenta-reclamantă "s-a angajat să colaboreze cu organele M.I. de bunăvoie și nesilită de nimeni pentru a furniza date și informații în legătură cu umele persoane din evidența acestor organe, comentarii ce se fac la adresa organelor de partid și de stat precum și acele persoane care încalcă legile statului. Această colaborare mă angajez să o fac organizat, secret și disciplinat, respectând întâlnirile stabilite, iar informațiile ce le voi furniza le voi da în scris pe care le voi semna cu numele conspirativ "Ina"."

În acest context, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că informațiile furnizate de către recurenta-pârâtă despre faptul că profesoara IC își menține intenția de a pleca în RFG, la mama sa care a rămas ilegal, că profesoara IC, (în special de când a cerut plecarea definitivă în RFG) are o atitudine de dezapreciere a sistemului social-politic din țara noastră, considerând că ea nu se poate realiza în România și cele mai bune condiții le are în RFG, exemplu concret dat Securității din care reiese poziția celei denunțate și anume că în luna octombrie- noiembrie 1983, școala Dărmănești a susținut o piesă de teatru la concursul "Cântarea României", iar persoana vizată a interpretat în cadrul piesei un rol de soție a unui activist de partid din ilegalitate.

De asemenea, este evident că denunțarea, de către recurenta-pârâtă, a faptului că profesoara respectivă avea o atitudine de dezapreciere a sistemului social-politic din țara noastră se înscrie în sfera delațiunilor ce se referă la atitudini potrivnice regimului și care erau de natură a produce consecințe negative asupra celor vizați, așa cum s-a întâmplat în speță, când, în baza celor denunțate, ofițerii de Securitate au dispus deschiderea unui dosar de urmărire informativă "să o lucrăm calificat, să-i stabilim legăturile și activitatea sa", iar nota informativă furnizată este arhivată în dosarul de urmărire informativă al doamnei IC, nr. x (cotă C.N.S.A.S.).

Înalta Curte va respinge criticile recurentei-pârâte cu privire la cetățeanul arab care nu venea dintr-o țară democrată, fiind cetățean irakian, iar Irakul era un regim dictatorial notoriu în acea perioadă și acest fapt nu reprezentă, în opinia recurentei o activitate interpretată în mod notoriu ca fiind îndreptată asupra statului comunist, având în vedere că, informația examinată viza îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fiind aptă prin ea însăși să conducă la încălcarea dreptului la viață privată și dreptului la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor și de conștiință.

Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că furnizarea unor informații de această natură se referă la activități îndreptate împotriva regimului comunist, iar comparațiile dintre condițiile de trai din Europa capitalistă și cele din România comunistă au constituit pentru organele de Securitate, întotdeauna, motive de deschidere a unor dosare de urmărire informativă. Este cunoscut faptul că propaganda oficială a partidului punea accent pe superioritatea regimului comunist în detrimentul celui capitalist, considerat exploatator, în consecință și asemenea comentarii se referă la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 nu impun a se dovedi încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, ci cerința impusă de legiuitor fiind aceea ca informațiile transmise să facă posibilă îngrădirea sau suprimarea acestor drepturi.

Așadar, legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, adică expunerea persoanei denunțate unor posibile acțiuni informative ale Securității.

În cauză, se reține că informațiile furnizate aveau aptitudinea de a aduce atingere următoarelor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, consacrate legislativ în epocă astfel:

- dreptul la viață privată, consacrat în art. 17 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, potrivit căruia nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viața particulară, în familia, domiciliul sau corespondența sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei și reputației sale;

- dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor și de conștiință, consacrate în art. 28 din Constituția Republicii Socialiste România din 1965, în vigoare în perioada de referință, potrivit căruia cetățenilor Republicii Socialiste România li se garantează libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor și a demonstrațiilor;

- art. 30 alin. (1) din Constituția Republicii Socialiste România din 1965, în vigoare în perioada de referință, potrivit căruia libertatea conștiinței este garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România;

- art. 19 pct. 1 și 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, potrivit cărora, "(1) Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale. (2) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare: acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei de orice fel. indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa".

În concluzie, pentru constatarea calității de colaborator la Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat.

Altfel spus, este suficientă decelarea unei singure informații care să întrunească elementele impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

De asemenea, Înalta Curte va respinge și critica recurentei-pârâte referitoare la constrângerea morală având în vedere că, în mod corect prima instanță a analizată acest aspect prin prisma dispozițiilor art. 2 lit. b) tezele a II-a și a III-a din O.U.G. nr. 24/2008, în conformitate cu care:

"Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe".

Întrucât cauzele de exonerare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, în mod corect a reținut prima instanță că recurenta-pârâtă nu a depus niciun mijloc de probă din care să rezulte că ar fi fost constrânsă să furnizeze informații, cu atât mai mult cu cât angajamentul de colaborare a fost redactat la data de 07.10.1982, iar nota informativă cu privire la CI a fost dată la data de 21.02.1984.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva sentinței nr. 348 din 3 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.