ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5986/2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții și a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.02.2016 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții, a Deciziei nr. 306753/05.04.2016 prin care a fost respinsă contestația administrativă, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 396 din 27.12.2016, a admis acțiunea reclamantei și a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.02.2016 și Decizia nr. 306753/05.04.2016.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 5741 din data de 20 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții împotriva sentinței nr. 396 din 27 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința și, în rejudecare, a respins acțiunea reclamantei A. ca neîntemeiată.

Împotriva Deciziei nr. 5169/30.10.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat revizuire reclamanta, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și art. 510 și urm. din C. proc. civ., a solicitat schimbarea Deciziei nr. 5741/20.11.2019, în sensul anulării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.02.2016 și a Deciziei nr. 306753/05.04.2016, ambele emise de intimată.

A solicitat să fie reanalizată cauza din perspectiva unor prevederi de drept european (norme de drept substanțial și decizii CJUE existente la momentul judecării cauzei), însă neavute în vedere, respectiv neanalizate de instanță, art. 3 lit. f) din Regulamentul nr. 1198/2006, art. 34 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 498/2007, art. 3 lit. l) din Regulamentul nr. 1198/2006; a arătat că a invocat prevederi comunitare ce îi erau favorabile, însă instanța de recurs le-a ignorat pe unele, iar pentru celelalte a oferit o interpretare din perspectivă proprie; instanța de recurs a ignorat hotărârile CJUE pe care le-a invocat în susținerea prevederilor comunitare în cauză. A menționat că admisibilitatea revizuirii din cauză este în concordanță și cu Decizia nr. 45/2016 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe de altă parte, referitor la spețe identice, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat soluții diametral opuse (în dosar nr. x/2016 a constatat că nu trebuie restituită suma).

Revizuenta a arătat, referitor la calitatea de beneficiar eligibil, că instanța de recurs stabilește că nu se încadra în categoria beneficiarilor eligibili reținând două motive: nu are calitatea de "întreprindere", făcând aplicarea dreptului național; nu a avut licență de acvacultură pentru anii 2008 - 2009, cu ignorarea prevederilor Regulamentului nr. 1198/2006 in baza căruia a fost creat Ghidul solicitantului Măsura 2.2, referitoare la menționarea ONG-urilor în lista beneficiarilor eligibili, și prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.

Cu privire la faptul că Asociațiile erau în mod distinct menționate ca fiind eligibile în Ghidul solicitantului Măsura 2.2, alături de alte forme de organizare a agenților economici, Legea nr. 346/2004, invocată de către instanța de recurs, nu este menționată în Ghidul solicitantului pentru Măsura 2.2 în referințele legislative naționale care au stat la baza elaborării acestui ghid, Ordinul de finanțare fiind semnat în baza Regulamentului (CE) nr. 1198/2006, mai exact, în Anexa 01 - Formular CF x. - B 1.1. - Informații privind solicitantul - Pentru Axa 2, Măsura 2.2., a fost bifată căsuța care avea următoarea descriere: "Asociații (O.U.G. nr. 26/2000) cu implicare efectivă în sectorul de acvacultură"; se încadra în această categorie, fiind deținătoare de licență de acvacultură înscrisă în Registrul unităților de acvacultura ținut de ANPA, plătitoare de redevențe, taxe și impozite ca orice alt agent economic, iar Ghidul solicitantului nu excludea posibilitatea ca o asociație să fie beneficiar.

Cu privire la prevederile comunitare prioritare din Regulamentul nr. 1198/2006 care demonstrează calitatea de beneficiar eligibil, a arătat că instanța de recurs citează art. 2 din Legea nr. 346/2004, deși trebuia să aplice Regulamentul nr. 1198/2006, în baza căruia s-a acordat finanțarea, care avea o viziune diferită asupra noțiunii de întreprindere și care face trimitere expresă la definiția întreprinderii din Recomandarea 2003/361/CE. Regulamentul nr. 1198/2006 prevede la art. 3 lit. f) definiția pentru "microîntreprindere, întreprindere mică și mijlocie", la art. 3 lit. l) definiția pentru "beneficiar o persoană fizică sau juridică ce este destinatarul final al ajutorului public", iar Regulamentul (CE) nr. 498/2007 al Comisiei din 26 martie 2007 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului nr. (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit prevede o trimitere tot la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003, în art. 34 alin. (1). Legiuitorul european a recunoscut definiția întreprinderii din Recomandarea 2003/361/CE ca fiind aplicabilă și pentru beneficiarii ajutorului financiar acordat în baza Regulamentului nr. 1198/2006, și cum această definiție a fost asumată prin regulament, trebuia aplicată cu prioritate de instanța de recurs Recomandarea nr. 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003: așadar, noțiunea de beneficiar din regulament nu se restrânge doar la întreprinderi, intrând chiar și persoanele fizice, iar cu atât mai mult este inclusă revizuenta, ce are calitatea de asociație. Noțiunea de întreprindere are în contextul dispozițiilor art. 101 și art. 102 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene o semnificație aparte, distinctă de dreptul național aplicabil în anul 2010 când s-a încheiat ordinal de finanțare, iar cea care trebuie avută în vedere este interpretarea comunitară, deoarece Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 este cel care fundamentează posibilitatea de solicitare și acordare a compensației.

Această semnificație a fost precizată de către Curtea de Justiție în Cauza C-41/90 (Hdfner și Elser c. Macrotron GmbH, 23 aprilie 1991), unde s-a arătat, la fel ca și în cauza Cauza C-222/04, că "întreprinderea" este orice entitate care desfășoară activitate economică, independent de statutul el juridic șl de modul în care este finanțat. Astfel, accentul este pus pe criteriul economic si nu pe cel juridic. Corespunzător jurisprudenței curții de justiție, activitățile economice constau în oferirea unor bunuri sau servicii pe o piață determinată. Activitățile economice pot fi realizate nu numai de entități cu scop lucrativ, ci și de entități fără scop lucrativ".

Ca o concluzie a jurisprudenței comunitare (Cauza C-222/04, Cauzele reunite C-l89/02, C-202/02, C-205/02, C-206/02, C-207/02, C-208/02, C-213/02), există o vastă practică judiciară comunitară care a dus către o interpretare unitară a termenului de întreprindere și "cuprinde toate entitățile care exercită o activitate economică, independent de statutul lor juridic și de modul de finanțare".

În acest sens, a depus statutul din care reiese că desfășoară activitate economică și se include în definiția comunitară a întreprinderii:

Instanța de recurs a considerat nejustificat că prevederi din Regulamentul nr. 800/2008 ce incorporează definiția "întreprinderii" din Recomandarea nr. 2003/361/CE nu sunt aplicabile în cauză, însă, chiar dacă ar accepta teza instanței de recurs, aceasta trebuia să aibă în vedere prioritar că însuși Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 face aplicarea automată a definiției "întreprinderii" din Recomandarea nr. 361/2003.

Instanța de recurs citează o serie de articole din Regulamentul (CE) nr. 800/2008, deși a învestit instanța doar cu analiza noțiunii de întreprindere la nivel comunitar, nu cu stabilirea naturii compensației în raport cu concurența; Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 nu se încadrează în categoriile exceptate de la aplicare, căci ajutorul acordat a fost cel prevăzut la art. 4 prima liniuță, denumit "Obiective", respectiv "sprijinirea politicii comune în domeniul pescuitului pentru a asigura exploatarea resurselor acvatice vii și pentru a sprijini acvacultura, în vederea asigurării durabilității din punct de vedere economic, de mediu și social", așadar putea să fie avută în vedere noțiunea de "'întreprindere" din Regulamentul (CE) nr. 800/2008.

Recomandarea nr. 361/2003/CE (menționată și în cuprinsul Regulamentului (CE) nr. 1198/2006, Regulamentului (CE) nr. 800/2008, cât și al Regulamentului (UE) nr. 1407/2013, în vigoare la data de 20 mai 2003, emisă în baza Tratatului de Instituire a Comunității Europene, art. 1 din anexă, definește clar microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii, definiție în care se încadrează. Recomandarea nr. 361/2003/CE a fost menționată în cuprinsul Regulamentului (CE) nr. 1198/2006, Regulamentului (CE) nr. 800/2008, cât și al Regulamentului (UE) nr. 1407/2013, practic a fost înglobată în aceste regulamente, astfel încât decizia din recurs, conform căreia nu poate fi analizată potrivit noțiunii comunitare de întreprindere, devine nelegală în condițiile preluării noțiunii de întreprindere în cuprinsul regulamentelor care au aplicabilitate obligatorie in România, iar instanțele comunitare au îmbrățișat această definiție, fiind folosită și în cauze care nu erau în legătură directă cu obiectul Regulamentului (CE) nr. 800/2008.

În continuare, revizuenta a arătat că instanța de recurs a interpretat eronat că nu deține licență de acvacultură (care nici nu se cerea, dar pe care o avea pentru toată perioada de finanțare). În primul rând, textul de lege comunitar nu solicită licența de acvacultura, ci se cere ca unitatea de acvacultură să fi existat înainte de instituirea zonei Sit Natura 2000, depunând la dosarul de finanțare documentele de autorizare care erau în perioada de valabilitate și un Memoriu tehnic care descria activitatea sa de acvacultură, cu indicarea unui istoric al activității. Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 a stabilit printre condițiile de eligibilitate pe cele de la art. 30 alin. (5) lit. c), "Este alocată o indemnizație excepțională:... în temeiul alin. (2) litera (d), pentru maxim doi ani de la data deciziei de instituire a zonei NATURA 2000 și numai pentru unitățile de acvacultură existente înainte de această decizie", interpretat în Vademecum C(2007). În cadrul Ghidului solicitantului Măsura 2.2. - Masuri de acva-mediu din anul 2010, se arată la secțiunea 2.2. "Eligibilitatea solicitantului" criteriile pe care trebuia sa le îndeplinească la momentul semnării ordinului de finanțare: "1 Solicitantul desfășoară activitate în sectorul de acvacultura. 2 Solicitantul se angajează să respecte cel puțin 5 (cinci) ani cerințele referitoare la mediul acvatic, cerințe ce depășesc simpla aplicare a bunelor practici de acvacultură obișnuite sau trecerea la acvacultură ecologică sau respectarea restricțiilor stabilite pentru situl NATURA 2000. 3 Solicitantul nu se regăsește în registrul debitorilor".

În al doilea rând, licențele de acvacultură sunt emise chiar de către intimat, iar la dosarul de finanțare s-au cerut doar licențele de acvacultura care erau valabile, nu și cele care nu mai erau in termenul de valabilitatea si au fost retrase chiar de către intimata pentru a le emite pe cele valabile (aflate în procedura de reactualizare). La dosarul administrativ ținut de către intimata se află toate licențele vechi. Pe lângă cele două licențe emise având nr. 0201/03.09.2009 și nr. 0202/03.09.2009, aflate la dosarul de finanțare, există și alte documente emise de către intimată din care reiese că este unitate de acvacultură existentă înainte de data deciziei de instituire a zonei NATURA 2000 (condiție cerută de Regulamentul (CE) nr. 1198/2006): Registrul unităților de acvacultură unde este indicată la pozițiile 453 si 454, din care reiese că intimata operează doar actele de autorizare care sunt valabile (sunt indicate cele două licențe de acvacultură nr. 0201/03.09.2009 și nr. 0202/03.09.2009); Licența de acvacultură nr. 0013/12.04.2005, având perioada de valabilitate 12.05.2005-12.05.2008 pentru Amenajarea Piscicolă B. - pepinieră; Licența de acvacultură nr. 0014/11.05.2007, având perioada de valabilitate 11.05.2007-11.05.2009 pentru Amenajarea Piscicolă B. - crescătorie; adresa având nr. x/03.10.2012 prin care se confirmă activitatea de acvacultură pentru perioada 12.04.2005 și până în prezent pentru amenajarea piscicolă B., fiind indicate licențele de acvacultură emise din anul 2005 și până în anul 2009 (când devin cu valabilitate nelimitată). În concluzie, activitatea de acvacultură s-a desfășurat în mod continuu, confirmată de intimată inclusiv pentru perioada actualizării licențelor, și deține calitatea de "întreprindere" potrivit prevederilor comunitare, așa încât a fost beneficiar eligibil și nu trebuie să restituie întreaga finanțare.

Referitor la calculul primei, revizuenta a arătat că soluția instanței nu se bazează pe niciun text de lege, nicăieri nu se arată că trebuia să primească compensația doar pentru un an, ci o singură prima pentru doi ani de la data instituirii Sit Natura 2000, că din textele legale originale și preluate în traducere rezultă în primul rând că textul prevăzut în Regulamentul CE nr. 1198/2006 nu limitează acordarea despăgubirilor la un singur an, interpretare data de instanța de recurs este incorectă, reprezentând o adăugare la lege.

În baza Ordinului de finanțare nerambursabilă nr. 51/19.11.2010, asociația a beneficiat de o compensație pentru anul 2008 și 2009, în sumă de 1.028.760 RON, Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit a prevăzut finanțarea europeană acordată, inclusiv perioada de calcul a compensației, art. 30 alin. (5) lit. c), interpretat în Vademecum C(2007), Această compensație a fost calculată având în vedere prevederile Ghidului solicitantului aferent acestei măsuri, coroborat cu prevederile Deciziei Autorității de Management nr. 5/29.05.2008, respectiv nr. 16/02.03.2010, prevederi care stabileau metodele de calcul și nivelul primelor aprobate, și au vizat pierderile de producție piscicolă aferente anului 2008 și 2009. Atât timp cât Ghidul solicitantului - Măsura 2.2. - Măsuri de acva-mediu stipulează că plata compensației acoperă pagubele, dar nu mai mult de doi ani, a întocmit cerere în acest sens, iar sprijinul financiar a fost corect acordat:

Interpretarea eronată a modului de calcul al primei (se încearcă a se susține că a intrat în sfera erorii sistemice invocată de intimată) nu îi poate fi imputată în calitate de beneficiară, raportat la faptul că Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit (AM POP) a transmis unuia din beneficiarii măsurii adresa nr. x și x din 21.06.2010 prin care precizează foarte clar că:

Situația sa nu contravine nici prevederilor din Ghidul Solicitantului pe Măsura 2.2 și cu atât mai puțin prevederilor Regulamentului nr. 1198/2006, care stabilește că plata compensatorie nu poate depăși 2 ani de la instituirea limitărilor impuse de includerea zonei în Sit Natura 2000, această dispoziție fiind respectată întocmai. O interpretare potrivit căreia plata nu se putea referi la doi ani, ci doar la un singur an dintre cei doi ulterior constituirii Sit Natura 2000, este nelegală, excesivă și contravine intenției legiuitorului european care a redactat textul Regulamentului nr. 1198/2006. O clarificare a modului de acordare a despăgubirilor în sensul acordării unei singure compensații a fost inițiata mult mai târziu prin Decizia nr. 43/12.07.2013 a Comitetului de Monitorizare, decizie care nu are aplicabilitate în cazul său în temeiul principiului de drept tempus regit actum. Având în vedere cele arătate, nu a primit o compensație multianuală, ci a primit o compensație ce însumează pierderile pentru cei 2 ani consecutivi, respectiv anii 2008 si 2009, fapt care rezultă în mod evident din calculul final al sumei totale primite raportat la suprafața de luciu de apa afectată.

În cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvenyi contra Ungariei, 1999, Rotam împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveției, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că "nu poate fi considerată lege decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat; o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane care, la nevoie poate apela la consultanță de specialitate să îi corecteze conduita; în special, o norma este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice". Totodată, CJUE a sancționat nerespectarea principiului previzibilității, declarând nule actele emise/adoptate cu nerespectarea acestuia cu motivația că sunt abuzive, lipsind destinatarii acestora de posibilitatea de a lua cunoștință de ele într-un termen rezonabil și de a-și adapta conduita în funcție de schimbările aduse de acestea, or, în cazul său, neregula sistemică a fost constatată cu mult ulterior încheierii ordinului de finanțare, neputând fi previzibilă, în condițiile în care MADR, pe baza acelorași documente, a fundamentat două opinii total diferite, ca și cum a produs neregula. Mai mult decât atât, a asigurat una din sarcinile ce îi revin statului potrivit art. 137 alin. (2) lit. e) din Constituția României, iar solicitarea restituirii sumei în discuție echivalează cu o expropriere, fapt ce contravine art. 44 alin. (3) din Constituția României.

Mai mult, instanța de recurs nu justifică de ce trebuie sa restituie 50% din sumă, nerealizând nicio neregulă, noțiune definită la nivel european printr-un act comunitar de rang superior, cu aplicabilitate directă, prin Regulamentul nr. 1198/2006, art. 3 lit. q).

Pentru a stabili că nu se face vinovată de săvârșirea unei nereguli, instanța de fond în mod corect a concluzionat în acest sens, nefiind îndeplinite condițiile aferente producerii unei nereguli; prima condiție expresă este de "încălcare a unei dispoziții de drept comunitar", însă în actele administrative analizate de către instanța de fond și în cadrul soluționării cauzei, nu s-a făcut dovada că ar fi încălcat o dispoziție de drept comunitar, neregula a fost săvârșită de MADR, iar acesta și-a invocat propria turpitudine, recunoscând existența unei erori sistemice; a doua condiție este aceea ca încălcarea să rezulte " dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic", însă, din actele aflate la dosar reiese cu certitudine că s-a constatat existența unei deficiențe "ca fiind de natură sistemică" și apare descrisă fapta Statului Român în raport de bugetul UE, privitor la programul de finanțare; ultima condiție a definiției comunitare a noțiunii de neregulă este "prejudicierea bugetului general al Uniunii Europene", M.A.D.R. nefăcând dovada că a realizat o prejudiciere efectivă/concretă și nu una ipotetică. De asemenea, această definiție a neregulii, inserată în Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, se află indicată în același mod și în alte dispoziții comunitare: Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, art. 2 pct. 7; Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, art. 2 pct. 36, art. 2 pct. 38; Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95, art. 2 alin. (1). Neregula, dacă există, fiind săvârșită de MADR, statul român este în culpă pentru lipsa de claritate a formulei și a cerințelor de finanțare, devenind aplicabile prevederile comunitare de exonerare de la plată a beneficiarilor proiectului, dispoziții cuprinse în art. 70 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, art. 5 pct. 3 din Regulamentul nr. 65/2011:

Referitor la reținerea de către instanța de recurs a Deciziei nr. 683/23.11.2016 pronunțată de Curtea Constituțională, în defavoarea priorității dreptului comunitar, revizuenta a arătat că obligativitatea "stricto sensu" a deciziei CCR nu poate viza instanța de judecată în mod direct, ci doar autoritățile publice implicate, și anume președinții celor două Camere ale Parlamentului și primul-ministru, precum și Președintele României, pentru a se evita promulgarea unei legi declarate neconstituționale; instanța de recurs nu a limitat considerentele Deciziei CCR la analiza strictă a constituționalității viitoarei legi supuse controlului, ci a folosit în mod trunchiat o parte din considerentele Curții Constituționale pe care Ie-a perceput ca general obligatorii și le-a interpretat într-o manieră proprie și nelegală raportat la chestiuni care țin în mod evident de fondul cauzei cu privire la care CCR nu s-a pronunțat in mod concret, neputând face o analiză a problemei dedusă spre judecată; de subliniat este că efectul deciziei, în caz de constatare a neconstituționalității legii, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituție, este acela că Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale, ceea ce se și întâmplă în prezent, propunerea legislativă aflându-se la Camera Deputaților ce urmează să se pronunțe ca și Cameră Decizională. Instanța de recurs trebuia să aplice prioritar dreptul european și nu dreptul național, ajungând să pronunțe o decizie cu încălcarea principiului priorității prevederilor comunitare, în paragrafele 39-40 ale Deciziei nr. 683/23.11.2016 a fost indicată prioritatea dreptului comunitar, dar instanța de recurs a preferat să soluționeze cauza doar pe baza dreptului național, "prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată".

Intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a arătat că revizuentul nu a respectat termenul imperativ stabilit de legiuitor pentru formularea cererii de revizuire, prin art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, iar față de motivarea formulată, cererea de revizuire este inadmisibilă.

A arătat că prevederile europene la care face trimitere revizuenta au fost invocate în cursul procesului, așa cum însăși aceasta precizează în cerere, iar deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocate de revizuentă, nu privesc direct obiectul prezentei cauze. Cu privire la practica neunitară a ICCJ invocată, menționează faptul că MADR a formulat revizuire împotriva deciziei civile pronunțată de ICCJ în Dosarul nr. x/2016, fiind în curs de soluționare pe rolul instanței supreme dosarul nr. x/2020, cu termen de judecată stabilit la data de 16.12.2020.

Cu privire la primul punct din cererea de revizuire, revizuenta nu motivează sub nici un aspect aplicabilitatea prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, fiind invocată o motivare generică cu trimitere la decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, ce nu privesc direct obiectul prezentei cauze, precum și spețe similare soluționate diferit.

Cu privire la al doilea punct din cererea de revizuire, referitor la calitatea de beneficiar eligibil, arată că prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.02.2016 s-a reținut faptul că beneficiarul nu era eligibil, deoarece nu făcea parte din categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii sau întreprinderilor cu mai puțin de 750 de angajați sau cu o cifră de afaceri mai mică de 200 milioane euro.

Instanța de control judiciar a apreciat în mod corect susținerea MADR în calitate de recurent, în sensul că definiția "întreprinderii" din Recomandarea CCE nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, preluată în Regulamentul (CE) nr. 800/2008, nu se aplică automat și beneficiarului din fonduri europene pentru pescuit, acordate în baza Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit.

În alte ordine de idei, AJVPS Galați nu a făcut dovada faptului că îndeplinește condițiile art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006. În concret, a depus la dosarul cererii de finanțare două licențe de acvacultura din anul 2009, în condițiile în care a solicitat compensarea pierderilor suferite în anii 2008 si 2009, făcând dovada numai pentru 4 luni din cele 24 de luni raportate pentru obținerea compensării, ulterior declarării sitului Natura 2000, prin urmare nu era eligibilă pentru obținerea compensației, potrivit art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, și din cauza faptului că nu a dovedit existența de unitate de acvacultura autorizată pe durata de referință. Instanța de recurs nu a interpretat greșit faptul că AJVPS Galați nu deține licența de acvacultură, așa cum în mod tendențios susține revizuenta. AJVPS Galați nu era eligibilă pentru obținerea compensației, potrivit art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit, și din cauza faptului că nu a dovedit existența de unitate de acvacultură autorizată pe durata de referință.

Cu privire la al treilea punct din cererea de revizuire, referitor la calculul primei, a arătat că reclamanta a beneficiat de o plată excedentară contrar prevederilor art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, care stabilesc calcularea unei singure compensații pentru o perioadă de maxim 2 ani, și nu calcularea compensației anuală și însumarea sumelor rezultate pentru fiecare an. Așa cum a arătat Comisia Europeană, acordarea necuvenită a plăților compensatorii s-a datorat unei erori sistemice, context în care este exclusă orice formă a culpei din partea Autorității de Management (AM). De asemenea, eroarea sistemică nu poate constitui un argument apt să combată principiul respectării normelor de drept european și național.

Mai mult, prima parte în culpă este chiar intimata și nu MADR, având în vedere că, deși, aceasta a cunoscut faptul că suprafața piscicolă nu este exploatabilă în totalitate a solicitat totuși compensația aferentă pierderilor suferite luând în calcul și luciul de apă neexploatabil. Mai mult decât atât, în speță de față, așa cum s-a demonstrat anterior, intimata nici nu putea avea calitatea de beneficiar eligibil pentru acordarea compensației.

Cu privire la al patrulea punct din cererea de revizuire, a arătat că prin Decizia nr. 683/2016 pronunțată de Curtea Constituțională a României s-a concluzionat că beneficiarii Sit Natura 2000 nu pot fi scutiți de la restituirea sumelor/primelor acordate în mod excedentar, deoarece nu este echitabil ca fondurile respective să fie suportate de la bugetul de stat, că sumele stabilite prin titlul de creanță reprezintă fonduri cu regim juridic special plătite necuvenit beneficiarului din bugetul comunitar și bugetul național, reprezentând prejudiciu cert adus acestor bugete,.

Sumele stabilite prin Procesul-verbal contestat nu provin din patrimoniul societății, ci din fonduri europene, fiind plătiți reclamantei ca urmare depunerii de către aceasta a unei cereri de finanțare. MADR nu a încălcat niciun drept sau interes legitim al beneficiarului prin obligarea acestuia la restituire, deoarece suma de bani acordată în mod excedentar nu i se cuvenea în mod legal. MADR ar fi încălcat dreptul și interesul legitim al beneficiarului în cazul în care acesta ar fi avut dreptul să obțină întreaga compensație, iar MADR i-ar fi încălcat acest drept.

Excepția de tardivitate a revizuirii, invocată de intimatul pârât, este nefondată.

Sentința recurată a fost comunicată revizuentei la data de 17.03.2020, însă la acea dată era în vigoare Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României pe un termen de 30 de zile, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 212 din 16 martie 2020. Potrivit dispozițiilor art. 41, "Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile". Ulterior, prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, în vigoare de la 15 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 311 din 14 aprilie 2020, a fost prelungită cu 30 de zile starea de urgență, iar potrivit dispozițiilor art. 62, "Prescripțiile, uzucapiunile și termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12), nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile".

Raport la aceste dispoziții, cererea de revizuire comunicată prin poștă a fost formulată în termenul legal de o lună de la încetarea stării de urgență, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 45/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 386 din 23 mai 2017.

În conformitate cu dispozițiile art. 510 din C. proc. civ., "(1) Cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată. (…) (3) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază", Înalta Curte reține următoarele asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, forma în vigoare la data cererii de chemare în judecată, "2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată (...)" (în prezent, potrivit art. 21, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată).

Potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.", iar potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție, "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".

Art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost declarat parțial neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1609/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 70 din 27/01/2011, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza a doua; alin. (2) a fost abrogat prin Legea nr. 299/2011, însă, prin Decizia nr. 1039/2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 61 din 29.01.2013, s-a decis că Legea nr. 299/2011 este neconstituțională, iar prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

Este de subliniat, pe de o parte, că dreptul Uniunii Europene nu impune reglementarea în dreptul național procesual a unei căi extraordinare de atac de retractare pentru încălcarea normelor de drept european, nu impune instanței naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătorești, chiar dacă aceasta ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu acest drept (Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti, C-213/13, EU:C:2014:2067, pct. 59 și jurisprudența citată).

Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în mod constant importanța pe care o deține principiul autorității de lucru judecat, atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale, faptul că, pentru a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca hotărârile judecătorești rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate, faptul că, în lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, modalitățile de punere în aplicare a principiului autorității de lucru judecat aparțin ordinii juridice interne a statelor membre în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora, cu respectarea, însă, a principiilor echivalenței și efectivității (Hotărârea Impresa Pizzarotti, citată anterior, pct. 54 și 58 și jurisprudența citată).

Pe de altă parte, dreptul Uniunii nu se opune reglementării prin legea națională a unui caz de revizuire, impunând, în acest caz, respectarea principiilor echivalenței și efectivității (Hotărârea din 6 octombrie 2015, Târșia, C-69/14, ECLI:EU:C:2015:662, pct. 30). Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că, în conformitate cu principiul cooperării loiale consacrat la art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor care urmăresc să asigure protecția drepturilor pe care dreptul Uniunii le conferă justițiabililor nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și nu trebuie să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității) (Hotărârea din 27 iunie 2013, Agrokonsulting, C-93/12, EU:C:2013:432, pct. 36 și jurisprudența citată), ținând cont de locul pe care respectivele norme îl ocupă în ansamblul procedurii, de modul în care această procedură se derulează și de particularitățile respectivelor norme în fața diverselor instanțe naționale (Hotărârea 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, EU:C:2009:615, pct. 39 și jurisprudența citată).

Astfel, în cazul în care normele de procedură interne aplicabile prevăd posibilitatea ca instanța națională să revină, în anumite condiții, asupra unei hotărâri care are autoritate de lucru judecat, pentru a face ca situația să fie compatibilă cu dreptul național, această posibilitate trebuie să prevaleze, în conformitate cu principiile echivalenței și eficacității, dacă sunt întrunite condițiile menționate, pentru a restabili conformitatea situației în discuție în litigiul principal cu dreptul Uniunii (Hotărârea Târșia, citată anterior, pct. 30, Hotărârea Impresa Pizzarotti, citată anterior, pct. 62). În această perspectivă, trebuie să se țină seama, dacă este cazul, de principiile care stau la baza respectivului sistem jurisdicțional național, precum protecția dreptului la apărare, principiul securității juridice și buna desfășurare a procedurii (Hotărârea din 3 septembrie 2009, Fallimento Olimpiclub, C-2/08, EU:C:2009:506, pct. 27, și Hotărârea Agrokonsulting, citată anterior, pct. 48).

În soluționarea cererii de revizuire este necesar a se avea în vedere că dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ reglementează un motiv de revizuire care se adaugă celor prevăzute de C. proc. civ., iar revizuirea este o cale de atac extraordinară și de retractare, admisibilă asupra hotărârilor prevăzute de dispozițiile legale și numai pentru motivele expres reglementate de acestea.

În acest sens, prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 386 din 23 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a stabilit că "72. (…) este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunțate de CJUE sau dispoziții de drept unional neinvocate în cauză sau, deși invocate, netratate de instanță), se urmărește revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorității de lucru judecat.

Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în fața instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și această instanță a analizat-o, partea nu poate critica soluția pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanța de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanța sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluția instanței care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competența instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea.

Această soluție, care rezultă din principiile care guvernează calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, conform legii naționale, respectă principiul echivalenței din dreptul european și principiul securității juridice".

Pentru analiza cererii de revizuire, se rețin următoarele cu privire la situația de fapt în cauză:

Prin Ordinul nr. 51/19.11.2010 privind finanțarea din Fondul European pentru Pescuit și Bugetul Național pentru implementarea măsurilor care prevăd acordarea de prime/compensații, emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - DGP - AMPOP, revizuenta A. a beneficiat de o compensație în sumă de 1.028.760 RON, aferentă pierderilor de producție piscicolă înregistrate în "Amenajarea piscicolă B.", aflată în Sit Natura 2000. Ordinul de finanțare nerambursabilă a fost emis în baza cererii de finanțare RO x depusă de către beneficiar, prin care s-a solicitat prima pentru compensarea pierderilor de venituri înregistrate în cadrul amenajării piscicole B..

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.02.2016, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții a stabilit în sarcina beneficiarului A. un debit în valoare de 1.028.760,00 RON, reprezentând cheltuieli neeligibile ca urmare a aprobării Cererii de finanțare RO x. Prin Decizia nr. 306753/05.04.2016 emisă de M.A.D.R - D.G.C.A.I., a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva acestui proces-verbal.

Prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanța învestită cu recursul formulat împotriva sentinței prin care a fost admisă acțiunea reclamantei și anulate actele administrative, a constatat ca fiind fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.

A reținut, pe de o parte, ca fiind fondată critica recurentei referitoare la neîncadrarea intimatei în categoria beneficiarilor eligibili pentru acordarea compensațiilor, întrucât revizuenta nu poate fi considerată "întreprindere", și critica privind neeligibilitatea revizuentei pentru obținerea compensației, potrivit art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, prin depunerea a două licențe de acvacultură din anul 2009, în condițiile în care a solicitat compensarea pierderilor suferite în anii 2008 și 2009; pe de altă parte, a reținut ca fiind fondată critica referitoare la calcularea greșită a primei acordate beneficiarilor și critica referitoare la posibilitatea recuperării creanței.

Examinând admisibilitatea motivelor de revizuire invocate cu privire la motivele reținute de instanța de recurs ca fiind fondate, în baza cărora s-a reținut legalitatea actelor administrative, raportat la motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată următoarele:

Cu privire la motivele de revizuire referitoare la neîncadrarea revizuentei în categoria beneficiarilor eligibili pentru acordarea compensațiilor, neanalizarea prevederilor art. 3 lit. f), art. 3 lit. l) din Regulamentul nr. 1198/2006:

Instanța de recurs a reținut că Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013, versiunea 1 (pentru Măsura 2.2 - Măsuri de acva-mediu) prevede faptul că "beneficiarii acestei măsuri pot fi companiile private și publice care operează în sectorul de acvacultură", conform versiunii 2, varianta revizuită transmisă Comisiei Europene la data de 05.08.2010, "Beneficiarii acestei măsuri pot fi întreprinderile micro, mici și mijlocii și întreprinderile care nu se încadrează în definițiile pentru întreprinderi micro, mici și mijlocii, dar care au mai puțin de 750 de lucrători sau o cifră de afaceri mai mică de 200 EURO pe an", iar Ghidul Solicitantului pentru Măsura 2.2. - Măsuri de acva-mediu, aplicabil de la data de 23 aprilie 2010 (în vigoare la momentul la care intimata a aplicat pentru acordarea sprijinului), prevede că, pentru a se stabili dacă solicitantul se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili, se verifică certificatul de înmatriculare, certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, precum și formularul cererii de finanțare.

A observat că revizuenta a anexat la cererea de finanțare, în loc de certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, "Motivația" nr. 10166 din 17.07.2009 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, în care se menționează că "(...) asociațiile și fundațiile nu au calitatea de comerciant, dar pot săvârși fapte de comerț, ca orice necomerciant (…) Astfel, având în vedere aspectele mai sus menționate, asociațiile sau fundațiile desfășoară activități prevăzute în codul CAEN Rev. 2, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 293/03.05.2007, coduri utilizate și de societățile comerciale în desfășurarea activității, fără ca acest lucru să atragă obligația înscrierii în Registrul Comerțului"; a mai reținut prevederile art. 83 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 și art. 2 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (în vigoare la data depunerii cererii de finanțare de către revizuentă), care menționează că "În sensul prezentei legi, prin întreprindere se înțelege orice formă de organizare a unei activități economice și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit, în condiții de concurență, respectiv: societăți comerciale, societăți cooperative, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent și asociații familiale autorizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare".

A constatat că revizuenta nu face parte din categoria acestor persoane juridice pentru a putea fi considerată "întreprindere", apreciind ca fiind corectă susținerea recurentului în sensul că definiția "întreprinderii" din Recomandarea (CE) nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, preluată în Regulamentul (CE) nr. 800/2008, reținute de instanța de fond, nu se aplică automat și beneficiarului din fonduri europene pentru pescuit, acordate în baza Regulamentului (CE) nr. 1198/2006, întrucât Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 precizează faptul că a fost elaborat pentru declararea anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare), iar compensațiile pentru constrângerile de mediu în cazul siturilor Natura 2000 nu se regăsesc printre ajutoarele compatibile cu Piața comună stabilite a fi acordate de către statele membre, astfel încât să nu fie afectată "concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producție, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre".

Având în vedere cele reținute, este admisibil motivul de revizuire privind neanalizarea de către instanța de recurs a dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit (Măsuri pentru mediul acvatic), și anume art. 3 lit. f) și l), în ceea ce privește calitatea de beneficiar eligibil a revizuentei.

Revizuenta A. a beneficiat de compensație în sumă de 1.028.760 RON, aferentă pierderilor de producție piscicolă înregistrate în "Amenajarea piscicolă B.", aflată în Sit Natura 2000, în temeiul art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit (Măsuri pentru mediul acvatic), conform căruia "(1) FEP poate sprijini acordarea de indemnizații pentru utilizarea unor metode de producție în acvacultură care să ajute la protejarea și ameliorarea mediului și la conservarea naturii. (2) Scopul sprijinului este de a promova: (…) (d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor Natura 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică. (3) Pentru a primi indemnizația în temeiul prezentului articol, beneficiarii indemnizației trebuie să se angajeze să respecte cel puțin cinci ani cerințele referitoare la mediul acvatic, cerințe care depășesc simpla aplicare a bunelor practici de acvacultură obișnuite. Pentru sprijinul prevăzut la alin. (2) litera (a), beneficiile de mediu ale acestor angajamente trebuie demonstrate printr-o evaluare prealabilă desfășurată de organisme competente desemnate de către statul membru. (4) Statele membre calculează indemnizația în baza unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii:(…) (d) dezavantajele specifice sau costurile de investiții pentru unitățile situate în interiorul sau în apropierea zonelor Natura 2000. (5) Este alocată o indemnizație excepțională: (c) în temeiul alin. (2) litera (d), pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 și numai pentru unitățile de acvacultură existente înainte de această decizie".

Dispozițiile invocate de revizuentă din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 prevăd, "în sensul Regulamentului", definiția