ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5839/2020

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 decembrie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, a solicitat deblocarea accesului la Registrul Național al Cursanților, pentru a putea raporta prestația zilnică în calitate de administrator al școlii de conducători auto PFA.

Prin sentința civilă nr. 39 din 09 martie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, obligând pârâta să deblocheze accesul la raportarea on-line în Registrul Național al Cursanților pentru raportarea prestațiilor zilnice în calitate de administrator al școlii de conducători auto PFA.

Împotriva sentinței civile nr. 39 din 09 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Rutieră Română, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Printr-un prim set de critici, recurenta-pârâtă a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., deoarece, din considerentele acesteia, nu nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale și argumentele care au condus la admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 42 alin. (1) lit. d) din Anexa 3 la O.M.T. nr. 733/2013, întrucât O.U.G. nr. 44/2008, la care s-a raportat instanța de fond, prevede doar că autorizarea PFA reprezintă numai o condiție prealabilă de organizare a activității de instructor auto.

Mai mult decât atât, astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile nr. 757/01.03.2017, nr. 2259/02.06.2016 și nr. 3362/24.11.2016, O.M.T. nr. 733/2013 a fost emis întocmai pentru a asigura un cadru eficient, complet și unitar de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, precum și pentru a se asigura contextul necesar verificării și controlului acestei activități din punct de vedere administrativ și fiscal și respectarea condițiilor specifice de dotare a celor care exercită activitatea.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că din cuprinsul prevederilor O.M.T. nr. 733/2013, a dispozițiilor art. 42 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Anexa 3, respectiv ale art. 4 lit. a) și b) din Anexa 1, reiese că intimatul-reclamant se supune reglementărilor art. 4 lit. b) din Anexa 1, fiind organizat ca persoană fizică autorizată, aplicându-i-se teza a II-a a art. 42 alin. (1) lit. d) din Anexa 3, respectiv obligația să asigure efectuarea pregătirii practice, cuprinse în planul de învățământ, numai de către instructori auto, persoane fizice autorizate, care dețin școlile de conducători auto.

În concluzie, recurenta-pârâtă consideră că în mod corect a blocat accesul intimatului la raportarea on-line în Registrul Național al Cursanților, deoarece, pe de o parte, calitatea de administrator nu este prevăzută în forma de organizare a intimatului, respectiv Persoană Fizică Autorizată, acesta neavând calitatea de administrator al unei societăți comerciale, iar pe de altă parte, activitatea de instructor auto, fiind o funcție care concură la siguranța rutieră, conform prevederilor art. 58 din O.G. nr. 27/2011, trebuie desfășurată conform cerințelor impuse de legiuitor în O.M.T. nr. 733/2018.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 iunie 2018, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Apreciază că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente și învederează că, în calitate de administrator - asociat unic al școlii de conducători auto, trebuie să respecte prevederile art. 42 lit. d) din Anexa 3 a O.M.T. nr. 733/2013 doar cu privire la angajații școlii sale, raportat la prevederile art. 15 indice lit. a) și b) din Codul muncii.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deși recurenta-pârâtă nu invocă în mod expres și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), a formulat critici care se subsumează și acestui motiv de recurs, învederând, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele sentinței regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, fiind examinate, efectiv, aspectele esențiale invocate de părți.

Instanța de control judiciar apreciază că motivarea clară și accesibilă a primei instanțe răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, pronunțată în cauza Albina contra României).

În aceste condiții, împrejurarea că recurenta-pârâtă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Înalta Curte apreciază că față de criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă, în cauză, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestora, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În speță, acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, potrivit Autorizației Școli de conducători auto, Instructor auto autorizat seria x nr. x/5.10.2017, emisă de către Ministerul Transporturilor, P.F.A. A. este abilitată să organizeze și să desfășoare activitate de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere a vehiculelor .

Conform Autorizației Instructor Auto seria x.I.A. nr. x/28.03.2016, valabilă până la 27.03.2066, A. este abilitat să desfășoare activitate de pregătire practică în vederea obținerii permisului de conducere a vehiculelor pentru categoriile/subcategoriile B.

Registrul Național al Cursanților este o aplicație informatică a Autorității Rutiere Române - A.R.R. privind înscrierea în format electronic a datelor de către școlile de conducători auto, care conține informații privind școlile de conducători auto, instructorii auto, profesorii de legislație rutieră, cursanții, vehiculele utilizate la pregătirea practică, precum și alte date stabilite de către autoritatea pârâtă.

Prin adresa nr. x/28.11.2017, recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română, invocând prevederile art. 42 alin. (1) lit. d) din Anexa nr. 3 la O.M.T. nr. 733/2013, a comunicat petentului A., căruia nu i s-a permis raportarea prezenței practice în Registrul Național al cursanților, că pot fi confirmate în acest Registru doar prezențele practice pentru instructorii auto cu care au fost încheiate de către școlile de conducători auto (autorizate conform prevederilor art. 4 lit. a) din Anexa 1 la O.M.T. nr. 733/2013), contracte individuale de muncă.

Problema de drept care se cere a fi dezlegată în cauză este dacă refuzul recurentei-pârâte de a permite intimatului-reclamant raportarea în Registrul Național al Cursanților, prin invocarea lipsei contractului individual de muncă în persoana reclamantului, raportat la dispozițiile art. 42 alin. (1) lit. d) din Anexa nr. 3 la O.M.T. nr. 733/2013, este fundamentat legal.

Potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (1) lit. d) din O.M.T. nr. 733/2013, "(1) Școlile de conducători auto au următoarele obligații: (…) d) să asigure efectuarea pregătirii practice, cuprinsă în planul de învățământ, numai de către instructori auto cu care are încheiat contract individual de muncă, în cazul școlilor de conducători auto prevăzute la art. 4 lit. a) din anexa nr. 1 la prezentul ordin respectiv numai de către instructori auto, persoane fizice autorizate, care dețin școlile de conducători auto prevăzute la art. 4 lit. b) din anexa nr. 1 la prezentul ordin".

Înalta Curte reține că prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 733/2013 au fost aprobate Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, Metodologia de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, Programa de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

Școlile de conducători auto fac parte din cadrul instituțional național în domeniul siguranței rutiere, care desfășoară activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere și își desfășoară activitatea în baza unei autorizații eliberate de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. sau în baza autorizației eliberate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, în cazul prestării de servicii în România în regim transfrontalier.

Conform art. 4 Anexa 1, Norme privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto:

"Școlile de conducători auto sunt organizate:

a) ca societăți comerciale, regii autonome precum și ca școli de conducători auto organizate la nivelul Ministerului Educației Naționale sau organizate de instituții de învățământ particular acreditate conform legii care școlarizează numai elevii sau studenții înmatriculați în sistemul propriu de învățământ pentru profilul auto, precum și organizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne sau Ministerului Apărării Naționale care școlarizează cursanți doar pentru nevoile proprii.

b) în regim juridic de persoane fizice autorizate, în condițiile stabilite de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare, de către instructori de conducere auto denumiți în continuare instructori auto, atestați conform reglementărilor specifice în vigoare, care au obținut autorizație ca școli de conducători auto în conformitate cu prevederile prezentelor Norme".

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, potrivit cărora organizarea intimatului-reclamant în temeiul O.U.G. nr. 44/2008, atestă doar înregistrarea acestuia din registrul comerțului, precum și autorizarea funcționării și luarea în evidență de către autoritatea fiscală, Înalta Curte reține că aceste dispoziții reglementează și regimul juridic sub imperiul cărora își desfășoară activitatea o școală de conducători auto organizată sub această formă.

De asemenea, deși recurenta-pârâtă a invocat ca temei al refuzului teza întâi a dispozițiilor art. 42 alin. (1) lit. d), instanța de control judiciar, în acord cu opinia instanței de fond, constată că această situație nu se aplică intimatului-reclamant, deoarece acesta nu își desfășoară activitatea ca instructor auto care are încheiat contract individual de muncă în cadrul unei școli de conducători auto, prevăzute la art. 4 lit. a) din anexa nr. 1, ci acesta este instructor auto, persoană fizică autorizată, care deține școala de conducători auto prevăzută la art. 4 lit. b) din anexa nr. 1.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoana fizică autorizată este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce folosește, în principal, forța sa de muncă, iar în temeiul dispozițiilor art. 4 din același act normativ:

"Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfășura activitățile economice după cum urmează:

a) individual și independent, ca persoane fizice autorizate;

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale."

Din această perspectivă, se apreciază că în mod corect a constatat instanța de fond că refuzul pârâtei de a permite raportarea în Registrul Național al Cursanților prin invocarea lipsei contractului individual de muncă în persoana reclamantului, nu se justifică, fiind lipsit de fundament legal.

Nu în ultimul rând, referitor la practica judiciară invocată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reține că deciziile de speță au fost pronunțate în cauze având ca obiect anularea O.M.T. nr. 733/2013 or, în speță, instanța de fond nu a fost învestită cu analiza legalității acestui act normativ, ci cu interpretarea unor dispoziții ale acestui ordin, raportat la situația de fapt dedusă judecății, astfel că jurisprudența invocată de recurentă, nu este relevantă în cauză.

În consecință, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a întemeiat pe interpretarea probelor administrate, raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., nu sunt incidente în speță.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva sentinței civile nr. 39 din 09 martie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 noiembrie 2020.