ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4288/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 14 decembrie 2018, pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, a solicitat obligarea pârâtului să-i permită exercitarea dreptului legal de a munci ca instructor auto autorizat - PFA, în baza autorizației seria x nr. x, cu valabilitate până în 2066, eliberată de ARR Bacău.

Încheierea de suspendare a judecății cauzei Prin încheierea din 12 iunie 2019, instanța de fond a suspendat judecata cererii de chemare în judecată, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Bacău.

Încheierea de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei Prin încheierea din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamantul A..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei. În motivarea recursului, reclamantul susține că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate aspectele invocate în cuprinsul cererii de repunere pe rol, respectiv nu a ținut cont de împrejurarea că soluționarea cauzei nu depindea, în tot sau în parte, de existența sau inexistența vreunui drept care face obiectul dosarului nr. x/2017 Apreciază recurentul că instanța de fond nu a respectat prevederile art. 20 și 22 din C. proc. civ., deși avea obligația de a asigura respectarea prevederilor legale referitoare la realizarea drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului. De asemenea, instanța nu a ținut cont de prevederile art. 430 alin. (5) C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești, în condițiile în care, prin decizia pronunțată la data de 05.11.2020, Înalta Curte a soluționat definitiv cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2017 Recurentul-reclamant mai susține că prima instanță nu a respectat considerentele deciziei nr. 1728/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la obligațiile instanței de judecată în privința punerii în discuție a temeiului de drept și a calificării acțiunii formulate de reclamant.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor nu a formulat întâmpinare față de recursul declarat de reclamantul A.. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că prezenta cauză a fost suspendată de instanța de fond prin încheierea din 12 iunie 2019, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constatându-se o legătură de dependență parțială între dezlegarea cauzei și dreptul în litigiu în dosarul nr. x/2017. Reclamantul nu exercitat calea de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei, în condițiile art. 414 alin. (2) C. proc. civ. Prin cererea de repunere pe rol, reclamantul a solicitat reluarea judecății cauzei, apreciind că nu există o legătură între prezenta cauză și existența sau inexistența vreunui drept care face obiectul dosarului nr. x/2017 Prin încheierea din 25 septembrie 2019, recurată în prezenta cale de atac, instanța de fond a respins cererea de repunere pe rol, constatând că subzistă motivul care a determinat adoptarea măsurii suspendării judecării cauzei. Principala critică formulată de reclamant se referă la nepronunțarea instanței de fond asupra argumentului din cuprinsul cererii de repunere pe rol, referitor la lipsa legăturii dintre dreptul ce face obiectul litigiului în dosarul nr. x/2017 și prezenta cauză, critică pe care Înalta Curte o constată a fi nefondată. Chestiunea referitoare la legătura dintre soluția ce se va pronunța în cauza pendinte și existența sau inexistența unui drept care face obiectul dosarului nr. x/2017 a fost argumentată de instanța de fond prin încheierea de suspendare a judecății din 12 iunie 2019, iar reclamantul avea deschisă calea contestării acestei încheieri în fața instanței ierarhic superioare, prin recurs declarat conform art. 414 alin. (2) C. proc. civ., în cadrul căruia să prezinte propriile argumente cu privire la inexistența unei legături între cele două cauze, în sensul prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Măsura suspendării nu poate fi contestată prin cererea de reluare a judecății cauzei, a cărei examinare implică doar efectuarea de verificări cu privire la subzistența motivului care a determinat suspendarea judecății, în speță cu privire la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017, iar nu cu privire la legalitatea măsurii dispuse. Astfel cum s-a arătat anterior, legalitatea suspendării judecării cauzei, din perspectiva existenței sau inexistenței dreptului care face obiectul unei alte judecăți, poate fi criticată prin calea de atac, iar nu la aceeași instanță care a dispus suspendarea, în cadrul cererii de reluare a judecății. Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond, învestită cu cererea de repunere pe rol, a analizat în cuprinsul încheierii recurate dacă sunt îndeplinite condițiile reluării judecății, fără a reanaliza motivele care au condus la suspendare. Or, în condițiile în care dosarul nr. x/2017 nu era definitiv soluționat, Curtea de Apel Brașov a constatat în mod just că motivul care a determinat suspendarea judecății subzistă și solicitarea de reluare a judecății este neîntemeiată, în raport de prevederile art. 413 alin. (2) C. proc. civ. Recurentul-reclamant a mai arătat că dosarul nr. x/2017 a fost soluționat definitiv în recurs, la data de 05.11.2020 (n.r. - prin decizia nr. 5839/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal). Însă această împrejurare constituie temeiul formulării unei noi cereri de repunere pe rol, iar nu un argument de nelegalitate a încheierii de respingere a primei cereri de repunere pe rol, câtă vreme soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 a survenit ulterior pronunțării încheierii recurate. Cât privește criticile referitoare la nerespectarea considerentelor deciziei nr. 1728/23.06.2015, Înalta Curte reține că, deși recurentul nu a depus această decizie la dosar și nu a indicat secția emitentă, din verificările efectuate rezultă că această hotărâre este pronunțată de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un litigiu privind alte părți și având alt obiect, astfel încât nu are autoritate de lucru judecat în cauza pendinte. Totodată, recurentul-reclamant nu a precizat motivul pentru care consideră că această hotărâre are incidență în soluționarea cererii de repunere pe rol a cauzei, iar trimiterile la obligațiile instanței de judecată în privința calificării acțiunii și a discutării temeiului juridic invocat de reclamant nu au legătură cu soluția pronunțată cu privire la cererea de repunere pe rol. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,