ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5785/2020

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată la data de 27.02.2017 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat instanței de contencios administrativ:

- Anularea în parte a Deciziei nr. 3407 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 22.09.2016 prin care i s-a admis în parte cererea de plată formulată și înregistrată sub nr. x/18.01.2016 la F.G.A., cerere prin care a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 25.000 euro daune morale, 260 cheltuieli materiale și 3480 RON cheltuieli de judecată, pentru prejudiciile cauzate prin fapta ilicită a numitului B., din data de 18.08.2010 de pe DJ101, comuna Balotești, jud. Ilfov, accident în care au fost implicate autoturismul cu număr de înmatriculare x, condus de către B., care, pe fondul unei vitezei excesive si al nepăstrării unei distanțe de siguranță, a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare x, autoturism condus de către reclamant;

- Acordarea în întregime a sumelor reprezentând daune morale și cheltuieli de judecată, solicitate de reclamant prin cerere de plată nr. x/18.01.2016, respectiv: suma de 25.000 euro, reprezentând daune morale și suma de 3480 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 3590 din 10 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR. A fost anulat art. 2 din decizia nr. 3407/16.01.2017 emisă de pârât. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului diferența dintre suma de 25.000 Euro și suma reprezentând daune morale, consemnată la art. 1 din decizia anterior menționată și au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei contestate.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Fondul de Garantare a Asiguraților, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că reclamantul a întrunit condițiile pentru a solicita plata de la FGA, este creditor de asigurare, a formulat cererea de plată în termenul prevăzut de lege, însă FGA a admis în parte cererea de plată raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, în baza cărora se poate aprecia întinderea daunelor morale, în lipsa unor criterii legale stabilite de legiuitor.

A arătat recurentul faptul că FGA a adoptat o procedură internă, raportându-se la numărul de zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, a precizat recurentul că gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizației numai orientativ și nu exact, pe lângă acesta trebuie avut în vedere și criteriul echității.

A arătat recurentul că prin aprecierea instanței de fond aceasta a soluționat și apelul declarat de intimatul-reclamant, obligând FGA la plata diferenței dintre suma de 25.000 euro și suma achitată de FGA, stabilind o prezmție de legalitate a respectivei sentințe, în afara cadrului procesual din prezenta cauză, ceea ce a apreciat recurentul că este inadmisibil.

Recurentul a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere și nu a reușit să înțeleagă că FGA nu este un asigurator sau reasigurator, ci funcționează în baza unei legi speciale și nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare, pe care l-a încheiat asiguratorul falimentar.

Recurentul a arătat că disponibilitățile FGA sunt limitate, creditorii de asigurări beneficiază de condiții de despăgubire similare, iar FGA asigură aplicarea unui tratament echitabil și similar tuturor creditorilor de asigurări, care au solicitat plata despăgubirilor/indemnizațiilor din disponibilitățile sale.

1.4. Apărările intimatului

La dosarul de recurs intimatul A. a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului formulat, având în vedere că motivele de recurs invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

2.1.1 Cu privire la excepția nulității recursului

Analizând motivele de recurs formulate de recurent, Înalta Curte reține că argumentele prezentate în cererea de recurs se circumscriu motivului de casare invocat în susținerea recursului formulat, respectiv în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care critica formulată de intimatul-reclamant cu privire la nulitatea recursului, nu poate fi primită de Înalta Curte și va fi respinsă ca neîntemeiată.

2.1.2. Cu privire la fondul recursului

Prin cererea introductivă, reclamantul a supus controlului judiciar decizia emis de pârât.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului, reținând în esență faptul că, în urma unui accident de circulație produs din culpa unei terțe persoane, reclamantul a suferit leziuni corporale a căror vindecare a presupus un tratament medical complex.

Prin sentința civilă nr. 4079/02.07.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI- civilă, C. S.A., în calitate de asigurător al persoanei vinovate de producerea accidentului, a fost obligată să plătească reclamantului echivalentul în RON la data plății a sumei de 25.000 Euro cu titlu de daune morale și 260 RON reprezentând daune materiale.

Reclamantul a declarat apel împotriva sentinței, judecarea cauzei fiind suspendată în temeiul art. 262 din Legea nr. 85/2014.

În acest context, a reținut instanța de primă jurisdicție faptul că reclamantul a învestit autoritatea pârâtă cu o cerere de plată, prin care a solicitat să fie despăgubit cu sumele menționate în dispozitivul sentinței civile menționate mai sus.

Prin decizia ce face obiectul controlului judiciar, pârâtul FGA a admis cererea de plată pentru suma de 260 RON, reprezentând daune materiale și 36.000 RON, cu titlu de daune morale.

Din considerentele deciziei emisă de pârât reiese că pentru cuantificarea daunelor morale au fost avute în vedere criterii precum legislația și jurisprudența națională, practica societăților de asigurare, propria practică, coroborate cu condițiile de trai din țară.

Instanța de fond a reținut că, deși pârâtul a invocat jurisprudența instanțelor naționale, acesta nu a observat o hotărâre judecătorească pronunțată chiar în cazul reclamantului, în care s-au acordat daune morale în cuantum de 25.000 de Euro, o sumă net superioară celei stabilite prin decizia contestată. De asemenea, a constatat instanța de fond că este lipsită de relevanță împrejurarea că sentința civilă nr. 4079/02.07.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI- civilă nu este definitivă, deoarece în speță nu se discută autoritatea de lucru judecat a respectivei hotărâri, ci împrejurarea că o instanță imparțială a cuantificat daunele morale cuvenite reclamantului pe baza unui raționament pe care l-a expus pe larg în considerentele hotărârii.

Recurentul a criticat sentința instanței de fond, arătând în esență că au fost acordate intimatului-reclamant despăgubirile corect, având în vedere procedura internă de raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte analizând actele și lucrările cauzei constată că instanța de fond a dat o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale și, a apreciat în mod just asupra despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale.

Instanța de control judiciar nu poate primi criticile formulate de recurent, având în vedere că instanța de fond a făcut o raportare echivalentă cu privire la suma solicitată cu titlu de daune morale, sumă ce a fost acordată într-o cauză similară, fără a aduce vreo ingerință în soluționarea respectivei cauze, care se află la o altă instanță.

Raportarea la suma reținută de instanța civilă a fost făcută de instanța de fond ținând cont de aspectele grave ale vătămării suferite de intimatul-reclamant, ținând cont de întreg spectrul pe care îl presupune o asemenea vătămare în viața intimatului.

Or, Înalta Curte constată că este evident că nu se poate lua în considerare numai aspectul cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale la acordarea despăgubirilor constând în daune morale, așa cum a susținut recurentul, pentru că atunci nu s-ar avea în vedere tot ceea ce înseamnă vătămarea adusă în viața personală a intimatului, nu s-ar avea în vedere efortul depus de intimat pentru readaptarea capacității de muncă și, de asemenea, s-ar minimaliza efortul intimatului de a interacționa în societate, fără temerea de a fi discriminat.

Înalta Curte reține că despăgubirile acordate de instanța de fond reprezintă o justă și îndreptățită reparație morală pentru suferințele profunde și îndelungate, fizice și psihice suferite de intimat, suferințe care au schimbat în mod ireversibil restul vieții acestuia.

Nefiind identificate motive de casare a hotărârii instanței de fond, Înalta Curte va respinge recursul formulat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3590 din 10 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 5 noiembrie 2020.