ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5603/2020

Ședința publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 02 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/15.02.2018, întocmit de pârâtă, solicitând admiterea contestației și anularea raportului de evaluare contestat.

Prin sentința nr. 105/F-CONT din 8 octombrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta A. împotriva raportului de evaluare nr. x/15.02.2018, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată următoarele:

Prima instanță a respins în mod nelegal motivul referitor la împlinirea termenului de prescripție. Recurenta arată că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 449/2015 instanța investită cu contestația la raportul de evaluare are obligația de a verifica și împlinirea termenului de prescripție în materie civilă care este incident și în raporturile de drept administrativ, termen care, conform de Decretul 167/1968 privitor la prescripția extinctivă, era de 3 ani de la data semnării actelor în raport cu care se pretinde că partea s-a aflat în conflict de interese.

Cum aceste acte au fost semnate la datele de 01.10.2008, 24.08.2010 și 15.07.2010 iar raportul de evaluarea a fost întocmit la data de 15.02.2018, termenul de prescripție era împlinit.

Un al doilea motiv de recurs se referă la încălcarea dreptului la apărare în procedura de emitere a raportului de evaluare.

Recurenta-reclamantă arată că a fost informată cu privire la o posibilă încălcare a regimului juridic al conflictului de interese potrivit art. 70 și 76 din legea nr. 161/2003, formulându-și apărări cu privire la acest aspect. Or prin raportul de evaluare au fost identificate elemente ale conflictului de interese prin raportare și la art. 71 din legea 161/2003 și art. 75 din legea nr. 393/2004.

De asemenea, organul administrativ a indicat doar două acte cu privire la care recurenta-reclamantă s-ar fi aflat în conflict de interese, respectiv dispozițiile nr. 1261/01.10.2008 și 421/24.08.2010 dar prin raportul contestat a reținut conflictul de interes și în legătură cu referatul nr. x/15.07.2010. Cu privire la acest din urmă act recurenta-reclamantă afirmă că nu a fost în măsură să își facă apărări, nefiind informată că este verificată și în legătură cu respectivul act.

Un al treilea motiv de recurs se referă la greșita reținere a conflictului de interese în legătură cu cele trei acte menționate în raportul de evaluare contestat.

Astfel, în ceea ce privește dispoziția nr. x/2008 de numire a fiicei sale în funcția publică recurenta-reclamantă arată că nu a influențat în niciun mod promovarea examenului de către fiica sa, comisia de examinare legal constituite fiind singura în măsură că evalueze candidatul. Ulterior declarării acesteia ca "admisă" nu avea posibilitatea să refuze numirea acesteia în funcție întrucât erau îndeplinite toate condițiile legale.

Referitor la Dispoziția nr. 421/24.08.2010, recurenta-reclamantă arată că a dispus avansarea în funcție a fiicei sale întrucât întrunea toate condițiile impuse de lege. Interpretarea potrivit căreia persoana respectivă nu mai putea avansa în funcție pe toată perioada mandatului mamei sale nu poate fi acceptată întrucât legea nr. 161/2003 nu a urmărit să blocheze cariera funcționarilor publici.

În ceea ce privește referatul nr. x/15.07.2010, recurenta-reclamantă arată că la momentul semnării acestui act nu avea reprezentarea faptului că în viitor fiica sa va îndeplini condițiile pentru avansarea în funcție. Interpretarea potrivit căreia semnarea referatului s-a făcut în scopul creării unui avantaj material pentru fiica sa nu poate fi primită nefiind susținută probator.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la împlinirea termenului de prescripție, intimata-pârâtă arată că prin raportul de evaluare nu a stabilit o răspundere civilă sau administrativă a reclamantei ci doar a constatat existența unui conflict de interese. În aceste condiții erau incidente prevederile art. 11 din legea 176/2010 potrivit căruia A.N.I. are dreptul să constate conflictul de interese pe toată perioada mandatului cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestuia.

Cu privire la încălcarea dreptului la apărare se afirmă că recurentei-reclamante i s-a solicitat un punct de vedere fiind informată despre identificarea unui conflict de interese prin semnarea Dispoziției nr. 1261/01.10.2008 și a Dispoziției nr. 421/24.08.2010.

În ceea ce privește conflictul de interese, intimata-pârâtă arată că prin semnarea actelor menționate în raportul de evaluare funcționarul public a urmărit obținerea unui avantaj constând în angajarea fiicei sale și, ulterior, avansarea acesteia.

Așa cum a reținut și instanța de fond, interpretarea propusă de reclamantă în sensul că avea obligația de a semna actele ar lăsa practic fără aplicare această prevedere privind conflictul de interese administrativ. Parcurgerea unor etape prealabile nu transformă semnarea actelor într-o simplă formalitate sau într-o obligație a primarului chiar dacă prin aceasta s-ar încălca dispozițiile legii.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului dedus judecății

Examinând recursul prin prisma motivelor de fapt arătate, a temeiurilor de casare invocate, precum și a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reține caracterul lui fondat, pentru considerentele expuse în continuare:

II.1 Argumente de fapt și de drept relevante

Într-adevăr, prin Decizia Curții Constituționale nr. 449/2015 s-a reținut constituționalitatea prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

În cuprinsul motivării, însă, Curtea Constituțională a făcut o serie de aprecieri care au forță obligatorie întrucât doar prin prisma acestor considerente prevederile legale menționate mai sus pot fi considerate constituționale.

În legătură cu termenul de prescripție a răspunderii administrative Curtea Constituțională a arătat, în paragraful 27 că "în materie civilă, care acoperă și sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din C. civ., sau, după caz, în funcție de momentul săvârșirii faptei și implicit a legii aplicabile, de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat prin Legea nr. 70/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011"

Tot în legătură cu acest termen a arătat, în paragraful 28, următoarele:

"Cu prilejul analizării legalității raportului de evaluare, față de data săvârșirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanța de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale.".

În ceea ce privește termenul de 3 ani de la încetarea mandatului, reglementat de art. 11 din legea nr. 176/2010, reținut de instanța de fond, Curtea Constituțională arată, în paragraful 29 al aceleiași hotărâri, următoarele:

"Ca atare, Agenția Națională de Integritate nu face altceva decât să semnaleze existența unor potențiale nesocotiri ale prevederilor legale referitoare la conflictele de interese și compatibilități. Ulterior revine instanței de contencios administrativ chemată să se pronunțe asupra legalității raportului de evaluare, atunci când fapta nu are valențe penale, sau celei care judecă procesului penal declanșat ca urmare a finalizării urmăririi penale cu întocmirea unui rechizitoriu ca act de învestire a instanței și trimitere în judecată a persoanei evaluate obligația de a se pronunța, cu precădere, cu privire la intervenirea prescripției răspunderii. Verificarea normelor referitoare la prescripția răspunderii pentru fapta în discuție va fi făcută de instanța de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acționând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenția Națională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă."

În raport de aceste considerente ale instanței constituționale se constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că, întrucât prin raportul de evaluare nu s-a aplicat nicio sancțiune administrativă, nu este posibilă analizarea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii administrative ci se poate verifica doar împlinirea termenului reglementat de art. 11 alin. (1) din legea nr. 176/2010 (care, în speță, nu era împlinit).

Înalta Curte constată că, dimpotrivă, se impunea verificarea acestui motiv de nelegalitate în conformitate cu cele statuate de Curtea Constituțională în decizia menționată mai sus.

Verificând împlinirea termenului de prescripție, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin raportul de evaluare nr. x/15.02.2018 s-a apreciat că la semnarea referatului nr. x/15.07.2010, a dispoziția nr. x/01.10.2008 și a dispoziția nr. x/24.08.2010 recurenta-reclamantă s-a aflat în conflict de interese.

Or, în raport cu datele la care au fost săvârșite faptele instanța de fond ar fi trebuit să rețină că nu mai era posibilă întocmirea raportului de evaluare, termenul de prescripție pentru angajarea răspunderii administrative fiind împlinit.

Așa cum a arătat recurenta-reclamantă, în perioada în care au fost semnate actele era în vigoare Decretul 167/1968 privind prescripția extinctivă potrivit căruia termenul general de prescripție era de 3 ani, acest termen fiind aplicabil, în lipsă de normă derogatorie, și în raporturile de drept administrativ. Se observă că din anul 2010, când au fost semnate ultimele acte, până în anul 2018, când a fost întocmit raportul de evaluare contestat au trecut mai mult de 7 ani, fiind, în mod evident, depășit termenul de prescripție. De altfel, răspunderea administrativă era prescrisă încă de la data sesizării Agenției Naționale de Integritate respectiv 18.09.2013.

În raport de aceste considerente se constată că raportul de evaluare a fost nelegal întocmit întrucât la data emiterii actului era împlinit termenul de prescripție a răspunderii administrative.

Cât privește celelalte motive de recurs, acestea se referă la motive de nelegalitate a raportului de evaluare care au ca premisă existența unui act emis în termen. În condițiile în care termenul de prescripție a răspunderii administrative era împlinit la data întocmirii raportului de evaluare, nu se mai justifică analizarea motivelor de nelegalitate referitoare la procedura urmată de autoritate sau a celor de fond referitoare la temeinicia raportului de evaluare.

În consecință, în temeiul art. 496 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa sentința și, rejudecând, va admite acțiunea așa cum a fost formulată în sensul anulării raportului de evaluare contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 105/F-CONT din 8 octombrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamanta A..

Dispune anularea raportului de evaluare nr. x/15.02.2018, emis de intimata- pârâtă Agenția Națională de Integritate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2020.