ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5397/2020

HOTĂRÂRE
21.10.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5397/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanții Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu din cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (CNFPPP-ANOFM) și A., în calitate de Partener 7, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Organismul Intermediar POSDRU - Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice:

II.

III.

IV.

V.

VI.

Prin acțiunea formulată și precizată în dosarul conex nr. x/2015, conexare operată în baza încheierii de ședință din 11.05.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu Râșnov, S.C. E. S.R.L. Oltenița Sucursala București și S.C. F. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - AMPOSDRU, OIRPOSDRU - Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Fondurilor Europene:

- anularea în tot a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/RI/07.05.2015 emis de pârâta OIRPOSDRU și a Deciziei nr. 1735/23.06.2015 privind respingerea contestației împotriva acestui proces-verbal de constatare nereguli;

- anularea în tot a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/RI/06.07.2015 emis de pârâta OIRPOSDRU și a Deciziei nr. 2150/19.08.2015 privind respingerea contestației împotriva acestui proces-verbal de constatare, precum și restituirea creanței bugetare rezultate din nereguli în sumă de 60.242,66 RON, stabilită în sarcina Centrului Național de Formare Profesională a Personalului Propriu prin actele administrative contestate.

Prin acțiunea din dosarul conexat în baza încheierii de ședință din 6.10.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, reclamanții Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu Râșnov, S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - AMPOSDRU și OIPOSDRU - Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice:

Prin încheierea din 12 ianuarie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a unit cu fondul pronunțarea asupra excepțiilor invocate în cauză și, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării asupra excepțiilor și asupra fondului cauzei.

Prin sentința nr. 10/F/2017 din 19 ianuarie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a pronunțat următoarea soluție:

A respins: excepția inadmisibilității acțiunii urmare a lipsei procedurii prealabile referitor la capătul de cerere reprezentat de Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 1185/RI/05.06.2015 referitoare la Cererea de rambursare nr. x, aferentă cererii de plată nr. x; excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la capetele de cerere reprezentate de Decizia nr. 1735/23.06.2015 și Decizia nr. 1092/RI/18.05.2015 și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Fondurilor Europene.

A admis excepția lipsei de interes a reclamantei A. în privința petitelor ce au ca obiect anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/RI/06.07.2015 și a Deciziei nr. 2150/19.08.2015 (punctul III din dosarul nr. x/2015).

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu din cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (CNFPPP-ANOFM) și A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și Organismul Intermediar POSDRU - Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și, în consecință, a dispus:

I.

II.

III.

IV.

V.

VI.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. cu privire la petitele menționate la punctul III din acțiunea principală, ca lipsită de interes.

A luat act de renunțarea invocării excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene, ridicată prin întâmpinare, date fiind mențiunile din încheierea de ședință din 22.09.2016.

A respins: excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâți cu privire la capetele 1 și 2 referitoare la cheltuielile aferente cererii de rambursare nr. x/16.12.2014, respectiv în privința Deciziei nr. 1324/R/09.06.2015 emise de OI POSDRU în soluționarea contestației împotriva Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 1461/RI/30.04.2015; excepția lipsei calității procesuale active a S.C. E. S.R.L. Oltenița Sucursala București; excepția lipsei calității procesuale active a S.C. E. S.R.L. și a S.C. F. S.R.L. și, în consecință:

A admis în parte acțiunea formulată și precizată în privința cadrului procesual, de către reclamanții Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu, Râșnov, în calitate de beneficiar și lider de parteneriat, Societatea E. S.R.L Oltenița și Sucursala sa din București, Societatea F. S.R.L, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIPOSDRU MMFPSPV) și Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management Pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) și, în consecință, a dispus:

- anularea în parte a actului administrativ reprezentat de Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 1461/RI/30.04.2015 emisă de pârâtul OIPOSDRU MMFPSPV, înregistrată la beneficiar sub nr. x/04.05.2015, aferentă Cererii de rambursare nr. x/16.12.2014, inclusiv a adresei de revenire nr. x/12.05.2015 asupra conținutului acestei scrisori, în ceea ce privește nevalidarea la rambursare a cheltuielilor în valoare de 172.081 RON, reprezentând diferența dintre suma solicitată și suma validată pentru cheltuielile cu salariul net, impozitul și contribuțiile aferente salariilor pentru experții și personalul administrativ/auxiliar al partenerilor implicați în activitățile proiectului (aferente lunilor martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august și septembrie 2014);

- anularea în tot a adresei nr. x/09.06.2015 cuprinzând Decizia privind soluționarea contestației nr. 1453/11.05.2015, înregistrată la OIPOSDRU MMFPSPV sub nr. x/11.05.2015, formulată de beneficiar împotriva Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 1461/RI/30.04.2015, precum și anularea procesului-verbal de soluționare a contestației nr. x/09.06.2015 întocmit de grupul de rezolvare a contestației (necomunicat reclamantelor);

- constatarea caracterului eligibil și al cheltuielilor în valoare de 172.081 RON solicitate prin Cererea de rambursare nr. x și obligarea pârâților la rambursarea și plata către beneficiar a sumei de 172.081 RON reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de reclamanți în cadrul Proiectului "x PPPFCP - Parteneriat public - privat pentru formare continuă performantă" reprezentând salariul net, impozitul și contribuțiile salariale pentru experții și personalul administrativ/auxiliar implicați în activitățile Proiectului (pentru lunile martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august și septembrie 2014);

- anularea în parte a actului administrativ reprezentat de Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 1186/RI/11.08.2015 emisă de pârâtă OIPOSDRU MMFPSPV, aferentă Cererii de rambursare nr. x/28.04.2015, în ceea ce privește nevalidarea la rambursare cheltuielilor în valoare de 103.781 RON, reprezentând diferența dintre suma solicitată și suma validată pentru cheltuielile cu salariul net, impozitul și contribuțiile aferente salariilor pentru experții și personalul administrativ/auxiliar al Partenerilor implicați în activitățile Proiectului (aferente lunilor septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2014 și februarie 2015);

- anularea în tot a adresei nr. x/08.09.2015 cuprinzând Decizia privind soluționarea contestației nr. 2636/14.08.2015, înregistrată la OIPOSDRU MMFPSPV sub nr. x/17.08.2015, formulată de beneficiar împotriva Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 1186/RI/11.08.2015, precum și anularea Procesului-verbal de soluționare a contestației nr. x/08.09.2015 întocmit de grupul de rezolvare a contestației, necomunicat reclamantelor);

- constatarea caracterului eligibil al cheltuielilor în valoare de 103.781 RON solicitate la rambursare prin Cererea de rambursare nr. x și obligarea pârâților la rambursarea și plata către beneficiar a sumei de 103.781 RON reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de reclamanți în cadrul Proiectului "x PPPFCP - Parteneriat public - privat pentru formare continuă performantă", aferente salariului net, impozitului și contribuțiilor salariale pentru experții și personalul administrativ/auxiliar implicați în activitățile Proiectului (pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2014 și februarie 2015);

- anularea în parte a actului administrativ reprezentat de Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 1561/RI/01.09.2015 emisă de pârâtul OIPOSDRU MMFPSPV, înregistrată la beneficiar sub nr. x/02.09.2015, aferentă Cererii de rambursare nr. x Finală/04.06.2015, în ceea ce privește nevalidarea la rambursare a cheltuielilor în valoare de 89.932 RON, reprezentând diferența dintre suma solicitată și suma validată pentru cheltuielile cu salariul net, impozitul și contribuțiile aferente salariilor pentru experții și personalul administrativ/auxiliar al Partenerilor implicați în activitățile proiectului (aferente lunilor octombrie, noiembrie și decembrie 2014 și februarie, martie și aprilie 2015);

- anularea în tot a adresei nr. x/02.10.2015, înregistrate la beneficiar sub nr. x/02.10.2015, cuprinzând Decizia privind soluționarea contestației nr. 2924/07.09.2015 înregistrată la OIPOSDRU MMFPSPV sub nr. x/07.09.2015, formulată de beneficiar împotriva Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 1561/RI/01.09.2015, precum și anularea Procesului-verbal de soluționare a contestației nr. x/02.10.2015 întocmit de grupul de rezolvare a contestației (necomunicat reclamantelor);

- constatarea caracterului eligibil și al cheltuielilor în cuantum de 89.932 RON solicitate la rambursare prin Cererea de rambursare nr. x Finală și obligarea pârâților la rambursarea și plata către beneficiar a sumei de 89.932 RON reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de reclamante în cadrul Proiectului x PPPFCP - Parteneriat public - privat pentru formare continuă performantă, aferente salariului net, impozitului și contribuțiilor salariale pentru experții și personalul administrativ/auxiliar implicați în activitățile proiectului (pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2014 și februarie, martie și aprilie 2015);

- respingerea petitului privitor la obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente cheltuielilor nevalidate și nerambursate.

A respins excepția lipsei calității procesuale active a S.C. E. S.R.L. Oltenița Sucursala București.

A admis acțiunea formulată de reclamanții Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu Râșnov, în calitate de beneficiar și lider de parteneriat, Societatea E. S.R.L Oltenița și Sucursala sa din București, Societatea F. S.R.L, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIPOSDRU MMFPSPV) și Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) și, în consecință, a dispus:

- anularea în tot a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/07.05.2015 și a deciziei nr. 1735/23.06.2015 prin care s-a respins contestația împotriva acestui procesul-verbal;

- anularea în tot a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/06.07.2015 și a deciziei nr. 2150/19.08.2015 prin care s-a respins contestația împotriva acestui proces-verbal;

- restituirea cuantumului creanței bugetare rezultate din nereguli în sumă de 60.242,66 RON, stabilite în sarcina Centrului Național de Formare Profesională a Personalului Propriu prin actele administrative contestate.

A luat act că reclamanții Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu din cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și A. nu au solicitat cheltuieli de judecată. A obligat ambii pârați, în solidar, la plata către reclamanta F. S.R.L. a sumei de 3.248,12 RON reprezentând cheltuieli de judecată și la plata către reclamanta Societatea E. S.R.L Oltenița Sucursala din București, tot în solidar, a sumei de 14.976,09 RON cu același titlu.

În cauză au formulat recurs pârâții Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, reclamantele Societatea E. S.R.L. și Societatea F. S.R.L. împotriva sentinței nr. 10/F/2017 din 19 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, iar reclamanta A. a declarat recurs atât împotriva încheierii din 12 ianuarie 2017, cât și împotriva sentinței nr. 10/F/2017 din 19 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

3.1. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale, cu privire la care instanța a constatat transmisiunea calității procesuale către Ministerul Fondurilor Europene, a arătat că instanța nu a lămurit faptele aflate în legătură cu actele pe care le-a anulat, astfel încât să pronunțe o concluzie justă și logică cu privire la obiectul cauzei. Sentința nu este precisă pentru a conduce, în mod logic și convingător, la o soluție corectă.

Cu privire la cele reținute sub aspectul termenului de beneficiar, instanța pierde din vedere dispozițiile legale naționale și comunitare care definesc beneficiarul, după cum urmează: art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, art. 2 punctul 4 din Regulamentul nr. 1083/2006 de stabilire a prevederilor generale privind Fondul de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului nr. 1260/1999. Raportând aceste prevederi la contractul de finanțare aferent proiectului, rezultă că beneficiar este doar Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu din cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Referitor la calitatea procesuală activă a reclamantelor A., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. a susținut că instanța pierde din vedere faptul că raportul juridic a fost creat între reclamantul Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu din cadrul ANOFM și OI MMFPSPV (în prezent OI MMJS), ca urmare a emiterii actelor administrative contestate. Raportul juridic de drept material născut din încheierea contractului de finanțare nerambursabilă privește doar pe reclamantul Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu din cadrul ANOFM, iar actele administrative criticate în cele 3 dosare conexate au fost adresate de Organismul Intermediar doar acestui reclamant. Faptul că acest reclamant a încheiat un acord de parteneriat are semnificație exclusiv în privința părților acestui acord, acești parteneri, respectiv reclamanți în dosarele conexate, nedobândind calitatea de parte în contractul de finanțare doar prin asumarea drepturilor și obligațiilor ce decurg din acord.

Recurentul a precizat că prin contractul de finanțare s-a stabilit că nu există raporturi juridice directe între parteneri și AMPOSDRU, ci doar între beneficiar și AMPOSDRU, astfel cum rezultă din: art. 5 lit. A) - Acordarea prefinanțării - alin. (5), alin. (7); art. 5 lit. B) - Recuperarea prefinanțării - alin. (2), alin. (4); art. 5 lit. D) - Rambursarea cheltuielilor - alin. (3), alin. (15); art. 16 - Dispoziții finale - alin. (6). În măsura în care actele administrative contestate nu sunt adresate celor trei reclamante, care nu sunt semnatare ale contractului de finanțare, acestora le lipsește calitatea procesuală activă.

Referitor la calitatea procesuală activă a sucursalei din București a S.C. E. S.R.L. a menționat că în documentele aferente proiectului în discuție, Partener nr. 5 este doar S.C. E. S.R.L. și nu sucursala București a acestei firme.

În privința adresei nr. x/18.05.2015 (capătul V al acțiunii din dosarul nr. x/2015) și a prescripției dreptului material la acțiune arată că afirmațiile instanței, precum "conduită ambiguă", formulate în termeni generali, nu corespund scopului motivării și echivalează cu o nemotivare. Considerentele instanței nu pot fi primite deoarece proiectul de ordonanță de urgență nu reprezintă un motiv suficient de întemeiat care să-i fi împiedicat pe reclamanți, în cele 6 luni, în exercitarea dreptului prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004.

Referitor la adresa nr. x/09.06.2015 din dosarul nr. x/2016, care a fost contestată peste termenul legal de 6 luni, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, a arătat că instanța nu a procedat corect, deoarece procedura de conciliere s-a finalizat prin Nota nr. x/10.11.2015, emisă la aproximativ 5 luni de la comunicarea răspunsului la contestație prin adresa nr. x/09.06.2015 și în interiorul termenului de 6 luni menționat. Art. 16 alin. (6) din contractul de finanțare nu dispune cu privire la stingerea litigiului în urma unei concilieri, ci se referă la o "soluționare pe cale amiabilă" a aspectelor privind executarea sau în legătură cu executarea, interpretarea și aplicarea contractului de finanțare. Procedura de conciliere este o procedură facultativă, întrucât instrucțiunile nu dispun expres ca beneficiarii să formuleze, în mod obligatoriu, o astfel de solicitare înainte de a se adresa instanței de judecată.

Recurenta a susținut că sentința obligă pârâții să plătească mai mult decât este legal și necesar. Astfel, în dosarul nr. x/2015, referitor la Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/RI/07.05.2015, pct. 8 se referă la o valoare a cheltuielilor afectate de nereguli pentru 4 parteneri implicați în implementarea proiectului și anume: Partenerul 5 - S.C. E. S.R.L., Partenerul 6 - S.C. F. S.R.L., Partenerul 7 - A., Partenerul 8 - G..

În litigiu, doar 2 parteneri din procesul-verbal sunt reclamanți: Partener 5 - Societatea E. S.R.L. împreună cu Sucursala sa din București și Partener 6 - Societatea F. S.R.L., alături de Beneficiarul și Liderul de Parteneriat, Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu din cadrul ANOFM. Doar acești 2 reclamanți solicită anularea și restituirea valorii cheltuielii afectate de nereguli. Partenerul 7 - A. nu este reclamant în acțiune. Cu toate acestea, instanța admite acțiunea fără analizarea acesteia și fără a observa că o parte din valoarea totală de 60.242,66 RON este solicitată și acordată și în acest dosar și în dosarul nr. x/2015.

Precizează că în dosarul nr. x/2015, reclamanții Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu din cadrul ANOFM, Societatea E. și Societatea F. S.R.L. solicită rambursarea și plata către Beneficiar a sumei de 172.081 RON, diminuată prin Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 1328/RI/2.05.2015, aferentă cererii de rambursare nr. x/16.12.2014, în care sunt incluse: suma de 71.220 RON diminuată pentru S.C. E.; suma de 42.086 RON diminuată pentru S.C. F. S.R.L.; suma de 58.775 RON (54.881 RON + 3894 RON) diminuată pentru A.. Dar A. nu are calitate de reclamant în acțiune, iar suma de 58.775 RON este solicitată de acesta și acordată de instanță și în acest dosar și în dosarul nr. x/2015. Aceleași critici sunt formulate și în privința sumelor de 103.781 RON și 89.932 RON aferente Scrisorilor standard de informare a beneficiarului nr. 1186/RI/11.08.2015 și 1561/RI/01.09.2015, în care sunt incluse sumele de 35.226 RON și 45.247 RON, acordate de instanță și în acest dosar și în dosarul nr. x/2015.

Referitor la dosarul nr. x/2015, recurenta a arătat că instanța dispune atât în acesta, cât și în dosarul nr. x/2015, anularea Procesului-verbal nr. x/RI/07.05.2015 și obligă pârâții la plata de două ori a sumei de 18.114 RON către același reclamant și beneficiar al proiectului, respectiv Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu din cadrul ANOFM.

Cu privire la pct. III din acțiune, menționează că reclamanții au solicitat anularea în parte a Procesului-verbal nr. x/RI/06.05.2015 în ceea ce privește nevalidarea la rambursare a sumei de 14.872 RON pentru Partenerul 7 - A.. Instanța a admis excepția lipsei de interes a A., deoarece în sarcina sa nu sunt stabilite cheltuieli afectate de nereguli prin procesul-verbal, dar prin sentință admite în dosarul nr. x/64/2015 anularea în parte a procesului-verbal și hotărăște restituirea sumei de 14.872 RON către același reclamant și beneficiar al proiectului, respectiv Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu din cadrul ANOFM. Ceea ce instanța nu a analizat este faptul că suma de 14.872 RON nu este menționată în Procesul-verbal nr. x/RI/06.05.2015, ci este cuprinsă în Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 356/BD/27.02.2015. Reclamantul nu a solicitat și anularea Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 356/BD/27.02.2015 și restituirea acestei sume.

Referitor la Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 1186/RI/11.08.2015 a precizat că suma ce nu a fost validată drept cheltuială eligibilă este de 35.226 RON, dar sentința și reclamanții în acțiune se referă la suma 35.266 RON.

Cu privire la fondul cauzei recurentul a susținut că motivarea instanței conform căreia solicitarea de lămuriri reprezintă un drept și nu o obligație conduce la eludarea contractului de finanțare - art. 6 lit. A) alin. (2). De asemenea, motivarea că diminuările contestate figurează în cererea de finanțare și în bugetul detaliat al proiectului nu este suficientă în raport de voința legiuitorului, concretizată în Ordinul nr. 1069/2013, respectiv Ghidul Solicitantului Condiții Generale 2013 care prevede, pentru ca o cheltuială să fie eligibilă și să poată fi decontată, că trebuie să îndeplinească în mod cumulativ condițiile de la Secțiunea 3.1.3 Eligibilitatea cheltuielilor, Subsecțiunea Reguli generale de eligibilitate a cheltuielilor. Întrucât cheltuielile nu au fost conforme prevederilor contractului de finanțare și Ordinului nr. 1069/2013, nu au putut fi apreciate ca și cheltuieli eligibile.

A mai apreciat recurentul că instanța se pronunță în termeni generali, apreciați ca o nemotivare, atunci când reține că pct. 1.3 din Ghidul menționat nu poate constitui temei pentru a considera cheltuielile cu exper

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1185/2023
Ședința publică din data de 2 martie 2023 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2017-10-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3186/2017
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administr
ÎCCJ 2019-05-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2834/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1848/2019
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, recla
ÎCCJ 2020-02-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 834/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal
Sursă