ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5214/2020

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 august 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției nr. x/2014 și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare sub aspectul săvârșirii de către judecătorii care au soluționat dosarul penal nr. x/2012, a abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004 constând în exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență.

Prin încheierea din 06.02.2015 Curtea, în temeiul art. 16

1

Legea nr. 554/2004 a dispus introducerea în cauză a magistraților vizați de rezoluția de clasare, respectiv judecător B. și judecător C..

Prin sentința civilă nr. 1045/09.04.2015, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară și cu intervenienții B. și C..

Prin decizia nr. 2116/16.04.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva acestei sentințe, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 03.12.2019, sub numărul x/2014*.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin sentința civilă nr. 208 din 03 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară și intervenienții B. și C., în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei hotărâri, Curtea de Apel București a reținut în esență, următoarele:

Dispozițiile legale de la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.. instituie un caz de competență teritorială alternativă, iar în această situație, potrivit art. 116 C. proc. civ. alegerea între instanțele deopotrivă competente, aparține reclamantului.

În cauză, Curtea a constatat că prin cererea introductivă reclamantul nu a chemat în judecată și pe magistrații vizați de rezoluția de clasare contestată, ci doar Inspecția Judiciară în calitate de autoritate emitentă a actului administrativ contestat. De asemenea, a constatat că magistrații nu au intervenit în proces din proprie inițiativă și nici nu au fost introduși din inițiativa reclamantului, ci au fost introduși în cauză din oficiu de instanța de judecată în condițiile art. 16

1

Legea 554/2004, la termenul din 06.02.2015. Prin urmare, Curtea a reținut că, în cauză, cadrul procesual pasiv a fost stabilit la termenul din 06.02.2015, ca urmare a intervenției instanței.

În condițiile în care cadrul procesual pasiv a fost stabilit ca urmare a intervenției instanței, iar nu ca urmare a manifestării de voință a părților sau a terților introduși, Curtea a apreciat că din perspectiva dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., calitatea de magistrați în cadrul Curții de Apel București a terților introduși prezintă relevanță din punct de vedere al competenței teritoriale.

Astfel, Curtea a apreciat că, în cauză, dreptul de alegere a instanței de către reclamant în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. și art. 116 C. proc. civ. se putea exercita doar de la data de 06.02.2015, sub forma improprie a invocării unei excepții de necompetență teritorială, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. În măsura în care nu s-ar admite că reclamantul poate invoca excepția de necompetență teritorială în această situație, dreptul de alegere al reclamantului prevăzut în mod expres de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. ar fi afectat în substanța sa, devenind în cazul concret, iluzoriu. Practic, asigurarea efectivității acestui drept de opțiune, presupune în cauză admiterea posibilității reclamantului de a invoca excepția necompetenței teritoriale.

S-a reținut că în cauză, excepția necompetenței teritoriale a fost invocată la primul termen de judecată la care procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părțile, respectiv la termenul din 10.02.2020 (în primul ciclu procesual, la termenul din 06.02.2015 s-a dispus introducerea în cauză a magistraților vizați de rezoluția de clasare, iar la termenele următoare procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu intervenienta B.; astfel, pentru termenul din 06.03.2015 procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, întrucât dovada de comunicare nu a fost restituită la dosar, iar pentru termenul din 03.04.2015, dovada de comunicare deși a fost restituită la dosar nu a fost completată în mod corespunzător - nu s-a menționat modalitatea în care s-a realizat procedura), astfel încât apreciază că reclamantul a exercitat în termen dreptul de alegere a instanței prevăzut de art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

2.2). La data de 13 august 2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, iar prin sentința nr. 92 din 15 septembrie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară și intervenienții B. și C., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal; a constatat intervenit conflict negativ de competență, pe care l-a înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării, suspendând din oficiu judecata.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Întrucât ipotezele legale de la art. 127 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ.. se referă doar la litigii în care judecătorul are calitatea de reclamant sau de pârât, per a contrario, dacă judecătorul are o altă calitate în proces, aceea de intervenient, cum este cazul în prezentul litigiu, Curtea a apreciat că aceste dispoziții nu sunt aplicabile. Astfel, concluzia subzistă chiar dacă este vorba despre o cerere de intervenție principală, prin care titularul său valorifică aceleași drepturi ca și reclamantul, deoarece situațiile prevăzute de legiuitor sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse, pe calea interpretării prin analogie, la alte situații decât cele expres reglementate. Pe de altă parte, s-ar ajunge la o stabilire a competenței de soluționare a întregii cauze în funcție de cererea incidentală, ceea ce nu este posibil, având în vedere regulile de determinare a competenței prevăzute de art. 123 C. proc. civ. În plus, nu ar fi posibilă nici disjungerea cererii de intervenție, o asemenea soluție fiind contrară prev.art. 66 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, s-a apreciat că este suficient ca judecătorul sau judecătorii respectivi să aibă această calitate la momentul sesizării instanței. Or, domnii judecători B. și C. și-au început efectiv activitatea în cadrul Curții de Apel București, de la data de 1 iulie 2014, deci anterior sesizării Curții de Apel București cu soluționarea prezentei cereri de către reclamant.

S-a mai reținut că la termenul de judecată din data de 3 iulie 2020, deci, după pronunțarea de către ICCJ -SCAF a deciziei nr. 2116/16.04.2019, prin care a fost admis recursul formulat de recurentul-reclamant A., casată sentința civilă nr. 1045/09.04.2015 (prin care Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară și cu intervenienții B. și C.), cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței de fond, aceasta, admițând excepția necompetenței teritoriale, invocată prin notele de ședință depuse la dosar de către reclamant, a declinat competența teritorială de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Curții de Apel Ploiești - SCAF.

Potrivit Deciziei nr. 31/11.11.2019, pronunțată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială, dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, s-a apreciat că, din moment ce dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu erau aplicabile speței, întrucât domnii judecători B. și C. nu au calitatea de reclamanți sau pârâți, ci au fost introduși în cauză de către instanță, în calitate de intervenienți, în temeiul art. 16

1

al Legii nr. 554/2004, nici invocarea excepției necompetenței teritoriale, în temeiul art. 127 C. proc. civ. nu putea fi făcută de către reclamant, și cu atât mai puțin, după trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, nici admiterea acesteia de către instanță nu putea interveni, opunându-se în acest sens prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Curții de Apel București, pentru următoarele considerente:

Litigiul dedus judecății îl constituie cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, de anulare a Rezoluției nr. x/2014 și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare, sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004, asupra căreia, instanțele aflate în conflict, în examinarea competenței teritoriale în soluționarea cererii, au apreciat în mod diferit asupra incidenței dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 C. proc. civ..: (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.".

Prin aceste text se instituie un caz de competență facultativă, reglementându-se situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant, sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege vizează două condiții, și anume, când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă sau pasivă (este reclamant sau pârât), iar cea de-a doua condiție, este ca acesta să fie parte într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea.

În soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că art. 127 C. proc. civ. nu este norma aplicabilă în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze acțiunea reclamantului, incidența acestui text de lege nefiind atrasă în cauză, dată fiind calitatea părților judecători- aceea de intervenient, și nu de reclamant, cum expres și imperativ prevede textul.

Mai mult, așa cum s-a reținut, intervenienții judecători și-au început activitatea în cadrul Curții de Apel București ulterior sesizării instanței de către reclamant, astfel că, nici din această perspectivă nu poate fi reținută aplicabilitatea art. 127 C. proc. civ.

Cum dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, dar, în speță, nu este îndeplinită condiția premisă, aceea ca judecătorul să aibă calitatea de reclamant sau pârât și să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza.

în stabilirea competenței în prezenta cauză, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 131 C. proc. civ. și Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia: "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..".

Potrivit dispozițiilor art. 131 "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

Or, cum, în cauză, excepția necompetenței teritoriale a fost invocată abia după trimiterea acesteia spre rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, ca instanță ulterior învestită, și-a declinat competența în favoarea primei instanțe, Curtea de Apel București, și pentru considerentul că prima instanță a invocat excepția necompetenței teritoriale după momentul procesual prevăzut expres în art. 131 din C. proc. civ., această instanță devenind competentă să soluționeze cauza.

Prin urmare, având în vedere că prin dispozițiile art. 127 C. proc. civ. se reglementează o competență alternativă și cum, în cauză, este îndeplinită condiția premisă, Înalta Curte constată că instanța pe rolul căreia s-a înregistrat cererea, respectiv Curtea de Apel București nu se putea dezînvesti, motiv pentru care se va stabili, în favoarea acesteia, competența de soluționare.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză este Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., pârâta Inspecția Judiciară și intervenienții B. și C., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2020.