ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 49/2020

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 13.06.2017 și înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. Rădăuți în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, a formulat contestație prin care a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 32 din 23.05.2017, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, pe care o consideră nelegală și netemeinică, precum și a tuturor actelor subsecvente, cu consecința ridicării de urgență a măsurilor asigurătorii dispuse și în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, a arătat că motivele de fapt și de drept pentru care apreciază că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 32 din 23.05.2017 este nelegală și netemeinică sunt: actul administrativ, nu este motivat în concordanță cu rigorile impuse de Codurile de procedură fiscală si civilă, nefăcând referire la niciun element de fapt concret care sa indice starea de pericol; a fost încălcat dreptul de a fi ascultat, prevăzut de art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală; nu au fost respectate dispozițiile art. 28 lit. a) din Ordinul nr. 2546/2016 cu privire la valoarea bunurilor sechestrate, constituindu-se un sechestru asupra unui bun cu o valoare de șapte ori mai mare decât cea a debitului estimat și care reprezintă principala sursă de venituri a societății.

Prin sentința civilă nr. 116 din 18 septembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamanta A. S.R.L. Rădăuți în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași .

A anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/23.05.2017, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava în nume propriu și în calitate de reprezentant al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile vizează cazul prevăzut de art. 488 pct. 6, 8 C. proc. civ.

A arătat recurenta că instanța de fond în mod greșit a reținut că este întemeiată acțiunea reclamantei apreciind că în cauză nu s-a realizat audierea contribuabilului, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu ar fi motivată, respectiv că valoarea bunului imobil asupra căruia s-a dispus instituirea sechestrului asigurător depășește cu mult limita de 150% din valoarea sumei estimate/stabilite, contrar art. 28 din Ordinul nr. 2546/2016 din 5 septembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente și pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare și de păstrare a unor formular.

A susținut reurenta că motivele reținute de prima instanță sunt neîntemeiate având în vedere următoarele considerente:

Analiza instanței de fond a pornit de la o premisă eronată, respectiv cea de a stabili dacă măsurile asigurătorii dispuse în temeiul noului Codul de procedură fiscală constituie sau nu măsuri de executare silită, pentru a se verifica incidența în speță a prevederilor art. 9 alin. (12) lit. d) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora organul fiscal nu este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere atunci urmează să se ia măsuri de executare silită.

Întrucât în cauză s-a reținut că sunt date condițiile prevăzute de art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015, rezultă că organul fiscal nu era obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.

Totodată, a susținut recurenta că se impune a fi reținut și faptul că art. 9 alin. (1) lit. a) din legea nr. 207/2015 nu îngrădește în niciun mod posibilitatea părții de a se adresa instanțelor judecătorești pentru contestarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii și de a se prevala, în acest cadru, de toate garanțiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil.

Rațiunea instituirii măsurilor asigurătorii constă în garantarea recuperării obligațiilor datorate, acestea reprezentând o măsură de siguranță a creditorului, premergătoare actelor de executare silită, că va avea de unde să-și îndestuleze creanța. Caracteristica instituirii măsurilor asigurătorii este urgentă.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătotii nr. 32/23.05.2017 a fost emisă în urma întocmirii de către AJFP Suceava a procesului-verbal nr. x/13.03.2017, prin care la S.C. A. S.R.L. Rădăuți au fost estimate obligații de plată în sumă totală de 1.121.554 RON.

Contrar reținerilor judecătorului fondului, recurenta a susținut că decizia de instituirea măsurilor asigurătroii este motivată atât în fapt cât și în drept, cuprinzând elementele care se permită atât cunoașterea rațiunilor pentru care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii, cât și controlul de legalitate al măsurilor dispuse.

Pericolul este circumscris de însuși modul în care contibuabilul a tratat din punct de vedere fiscal și contabil operațiunuile care au făcut obiectul controlului.

La data controlului, S.C. A. S.R.L. nu a făcut dovada proprietății și a valorii bunului " Centrala co-generare pentru producerea energie electrică și termică" cu documente fiscale de la furnizor. În același timp, contribuabilul a înregistrat cheltuieli cu amortizarea la facturi de avans primite de la furnizor, în sumă de 7.009.710 RON, aferentă perioadei mai- decembrie 2016.

Inspecția fiscală a cosntatat că aceste cheltuieli nu sunt deductibile fiscal la calculul impozitului pe profit, întrucât se încalcă disp. art. 3 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, respectiv art. 28 din legea nr. 227/2015 . În aceste condiții s-a estimat un profit impozabil suplimentar de 7.009.710 RON cu un impozit pe profit aferent de 1.121.554 RON (7009.710 x16%).

Astfel, a susținut recurenta că s-a procedat în deplină concordanță cu dispozițiile art. 213 din Legea nr. 207/2015 la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, precum și în ceea ce privește instituirea măsurilor asigurătorii, în acord cu art. 11 din Legea nr. 141/2005 și cu dispozițiile Deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-642/11, respectiv C- 643/11, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii.

S-a constatat existența pericolului de risipire, ascundere sau sustragere a patrimoniului, periclitând sau îngreunând colectarea sumelor datorate bugetului de stat.

În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de pretinsă nelegalitate a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/23.05.2017 reținut de instanța de fond, recurenta a arătat că potrivit art. 28 din Ordinul nr. 2546/2016 din 5 septembrie 2016, în cazul bunurilor proprietate a debitorului, dispunerea măsurilor asigurătorii se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea sumi iestimate/stabilite.

Însă instanța de fond a omis a avea în vedere faptul că măsura asigurătorie constând în sechestru asigurător a fost instituită asupra singurului bun imobil identificat în patrimoniul contribuabilului S.C. A. S.R.L.. Respectiv "Grup co-generare pe biomasă" din loc. Rădăuți, jud. Suceava.

Grupul co-generare pe biomasă indisponibilizat reprezintă un bun care prin natura lui, nu poate fi fracționat pentru a se asigura instituirea măsurilor asigurătorii în limita a 150% din valoarea sumei estimate/stabilite.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

La data de 06.09.2019, intimata-reclamantă a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care arată că recursul formulat de pârâtă este lipsit de interes impunându-se respingerea acestuia ca atare, raportat la Decizia de ridicare a sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor, precum și Încheierea O.C.P.I. - B.C.P.I. Rădăuți care confirmă faptul că au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/23.05.2017 emisă de A.J.F.P. Suceava, a cărei anulare face obiectul prezentului dosar. A depus în acest sens înscrisurile despre care a făcut vorbire în notele scrise.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul formulat de pârâtă raportat la hotărârea instanței de fond și la probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente:

Cu privire la cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenta, Înalta Curte constată că nu este fondat .

Potrivit dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea este elementul esențial al unei hotărâri judecătorești, obligativitatea motivării hotărârii judecătorești reprezintă o condiție a procesului echitabil, exigență prevăzută atât de Constituția României (art. 21 alin. (3) cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 paragraf 1).

De asemenea, nu se poate reține vreo omisiune a instanței de fond de a cerceta și analiza în mod efectiv cererea de chemare în judecată, raportat la obiectul acesteia, hotărârea permite instanței de control judiciar analiza acesteia în recurs, fiind îndeplinite exigențele desfășurării unui proces echitabil.

Prin urmare, nu se poate reține nici că instanța de fond a pronunțat o hotărâre în baza unor motive străine de natura cauzei, criticile recurentei sunt nefondate și nu atrag incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, recurenta nu a adus critici cu privire la acest caz de casare, fiind invocat formal, doar în drept.

Cu privire la cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 32 din 23.05.2017 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, care face obiectul cauzei a fost emisă ca urmare a controlului inopinat efectuat de către inspectorii fiscali din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava la societatea A. S.R.L. în perioada 27.02.2017 - 07.03.2017, finalizat prin emiterea Procesului-verbal nr. x/13.03.2017. Prin procesul-verbal, organele fiscale au concluzionat că societatea A. S.R.L. nu a făcut dovada proprietății și a valorii Centralei de cogenerare pentru producere energie electrica și termica situate în Comuna Reci și în consecință, au considerat că societatea a înregistrat în mod eronat cheltuieli cu amortizarea în sumă de 7.009.710 RON, aferente perioadei mai - decembrie 2016. În consecință, prin procesul-verbal a fost estimat un impozit pe profit suplimentar în cuantum de 1.121.554 RON.

Instanța de fond a stabilit corect chestiunea de drept supusă dezbaterilor în prezenta cauză, și anume dacă măsurile asigurătorii dispuse în cauză în temeiul noului cod de procedură fiscală constituie sau nu măsuri de executare silită.

Cu privire la critica recurentei privind neaudierea contribuabilului, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că în cazul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii sunt aplicabile disp. art. 9 din Codul de procedură fiscală, privind dreptul contribuabilului de a fi ascultat, astfel încât nerespectarea acestui drept constituie o încălcare a dreptului la apărare.

Derogarea instituită de legiuitor prin art. 9 alin. (1) lit. a) C. proc. civ..fiscală, privește situația în care întârzierea în luarea deciziei ar avea consecințe negative în ceea ce privește constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege .

Or, în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nu există nicio mențiune privind eventualele consecințe negative pe care le-ar fi putut cauza întârzierea în luarea acestor măsuri.

În acest sens, instanța de fond a invocat cauza Kamino International Logistics BV (C-129/13), Datema Hellmann Worldwide Logistics BV (C130/13)împotriva Staatssecretaris van Financien, prin Hotărârea Curții din 3 iulie 2014, prin care s-a statuat în sensul că:

"Principiul respectării dreptului la apărare de către administrație și dreptul care decurge din acesta, pentru orice persoană, de a fi ascultată înainte de adoptarea oricărei decizii care ar putea să aducă atingere intereselor sale, astfel cum se aplică acestea în cadrul Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2700/2000 al Parlamentului European Și al Consiliului din 16 noiembrie 2000, pot fi invocate în mod direct particulari în fața instanțelor naționale".

De asemenea, nu este întemeiată nici critica recurentei privind soluția instanței de fond în ceea ce privește nemotivarea actului administrativ contestat.

Cu toate că recurenta-pârâtă a susținut că pericolul este circumscris de însuși modul în care contribuabilul a tratat din punct de vedere fiscal și contabil operațiunea care a făcut obiectul controlului, existența unor eventuale înregistrări eronate nu poate fi identificată printr-o acțiune de sustragere de la plata obligațiilor fiscale.

Or, prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu este menționat care este cazul care a condus la instituirea măsurii și nici cea a pericolului concret care urma să împiedice colectarea eventualelor creanțe.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentei potrivit căreia pericolul este circumscris de însuși modul în care contribuabilul a tratat din punct de vedere fiscal și contabil operațiunile care au făcut obiectul controlului .

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond în sensul că pericolul ar rezulta in prezumtiva faptă de înregistrare eronată în contabilitate a unor operațiuni, nu poate fi considerată ca fiind o abordare judicioasă a textului legal, simpla stabilire a unor obligații fiscale nereprezentând prin ea însăși o dovadă suficientă a faptului că reclamanta se va sustrage de la executarea silită sau va îngreuna colectarea.

Din actele dosarului, rezultă comportamentul unui bun contribuabil, în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă, care își declară și achită la timp obligațiile fiscale, dar și că nu a înstrăinat bunuri din patrimoniu în ultimii 6 ani.

De asemenea, critica recurentei potrivit căreia s-a constatat existența pericolului de risipire, ascundere sau sustragere a patrimoniului, periclitând sau îngreunând colectarea sumelor datorate bugetului de stat, nu este susținută de niciun înscris sau vreo altă probă doveditoare, fiind practic o simplă afirmație susținută formal în justificarea legalității actului administrativ contestat.

Cu privire la critica recurentei privind reținerea instanței de fond a încălcării de către pârâtă a disp. art. 28 din Ordinul nr. 2546/2016, Înalta Curte constată nici aceasta nu este întemeiată.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că față de valoarea estimată a obligațiilor fiscale estimate a fi stabilite în sarcina reclamantei, respectiv suma de 1.121.554 RON, valoarea bunului imobil asupra căruia s-a dispus instituirea sechestrului asigurator depășește cu mult limita de 150%, reprezentând 670% din aceasta.

În egală măsura, nu poate fi primită susținerea recurentei potrivit căreia, măsura asigurătorie a fost instiuită pe acel imobil cu o valoare care depășește cu mult eventualele creanțe, deoarece era singurul bun imobil identificat în patrimoniul contribuabilului S.C. A. S.R.L..

Acest argument nu îndreptățește în niciun fel o autoritate să instituie măsuri asigurătorii în afara cadrului legal în materie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

În temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava în nume propriu și în calitate de reprezentant al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 116 din 18 septembrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.