ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 454/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON (VRS 405 RON, sumă la care să se adauge și procentul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008), în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită, începând cu 01.12.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON (calculată ca mai sus, dar în care s-a inclus și majorarea de 10% potrivit Legii nr. 293/2015), dar și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

De asemenea, a solicitat obligarea ambilor pârâți la luarea măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata către reclamantă a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la scadență până la plata efectivă.

Curtea de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5384 din 14 decembrie 2018, a respins exceptia ramanerii fără obiect ca neîntemeiată.

Totodată a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției în ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect plata diferențelor bănești solicitate și, în consecință, a respins acest capat de cerere ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fărăa calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a admis în parte cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul București și a obligat acest pârât la plata drepturilor salariale recunoscute prin Ordinul Ministerului Justitiei nr. 2066/C/24.05.2018, precum și la plata dobanzii legale și a indicelui de inflatie pentru drepturile salariale recunoscute de la data scadentei și până la plata efectivă.

Prin aceeași sentință, a respins în rest cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Tribunalul București, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a apreciat ca nejustificată soluția primei instanțe, având în vedere că, în calitate de ordonator terțiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești în condițiile stabilite de prima instanță, în lipsa ordinelor emise de Ministerul Justiției care are calitatea de ordonator principal de credite.

Astfel, în toate actele administrative emise de Ministerul Justiției privind stabilirea indemnizațiilor de încadrare a judecătorilor, ca urmare a apariției Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, se menționează faptul că plata diferențelor rezultate din aplicarea ordinelor se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Sintagma "plata diferențelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, este conținută și de Ordinul MJ nr. 2066/C/2018, dar și de Ordinul MJ nr. 90/C/2019 emis în aplicarea acestuia.

Totodată, a invocat și O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, apreciind că prima instanță în mod greșit a stabilit obligația de plată a sumelor solicitate de reclmantă în sarcina tribunalului în condițiile în care în bugetul acestuia nu sunt prevăzute fonduri cu această destinație, finanțarea acestei instituții fiind asigurată exclusiv din resurse bugetare, care sunt repartizate de ordonatorii de credite ierarhic superiori, respectiv Curtea de Apel București și Ministerul Justiției.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instant de contencios administrativ cu o cererea vizând obligarea pârâtului la emiterea ordinelor de salarizare prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015 și, totodată, obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata către reclamantă a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la scadență până la plata efectivă.

Curtea de Apel București a admis în parte cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul Tribunalul București la plata drepturilor salariale recunoscute prin Ordinul Ministerului Justitiei nr. 2066/C/24.05.2018, precum și la plata dobanzii legale și a indicelui de inflatie pentru drepturile salariale recunoscute de la data scadentei și până la plata efectivă.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Contrar susținerilor recurentului, în mod corect prima instanță l-a obligat la plata drepturilor salariale recunoscute prin ordinul Ministerului Justitiei nr. 2066/C/24.05.2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, întrucât îi incubă această obligație părții, având în vedere că raporturile de muncă ale reclamantei sunt stabilite cu angajatorul tribunal, astfel că drepturile sale salariale sunt calculate și plătite direct de instanță, care procedează și la calcularea și virarea contribuțiilor sociale.

Referitor la celelalte critici formulate, se constată că acestea țin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plății reprezentând o chestiune care privește executarea obligației, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reținute alegațiile recurentului-pârât.

Prin urmare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 5384 din 14 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.