ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 418/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.06.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Botoșani, obligarea pârâților la eliberarea autorizației de liberă practică în specializarea magnetorezonanță, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 442 din 24 octombrie 2019, Tribunalul Botoșani a admis excepția necompetenței materiale, invocate de pârâtul Ministerul Sănătății, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și calitatea pârâtului Ministerul Sănătății de autoritate publică centrală.

1.2. Soluția primei instanțe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 08.11.2019.

Prin sentința nr. 110 din 9 decembrie 2019, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției de Sănătate Publică Botoșani și a respins acțiunea promovată de reclamantă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

După ce a prezentat situația de fapt, a susținut recurenta-reclamantă, în esență, referitor la pct. 6 al articolului menționat, că hotărârea este nemotivată, neîndeplinind exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În opinia sa, hotărârea nu respectă principiile privind dreptul părții de a fi în mod real ascultată și dreptul la apărare, făcând imposibilă aprecierea de către un observator obiectiv dacă instanța s-a aplecat cu adevărat asupra motivelor invocate de părți sau doar a elaborat formal soluția expusă, întrucât din cuprinsul acesteia nu se desprinde niciun raționament logico-juridic care să fi condus la soluția pronunțată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat recurenta că instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 118/2007.

Pe cât de logic și clar este textul de lege, pe atât de nejustificate sunt interpretările Ministerului Sănătății și tergiversarea emiterii autorizației solicitate.

Poate practica medicina complementară/alternativă doar dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) și art. 5 din Legea nr. 118/2007, în baza autorizației de liberă practică eliberată de Ministerul Sănătății cu avizul Centrului Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar (CNPDS), aviz care se acordă la solicitarea pârâtului înainte de a se emite autorizația. Astfel, nu înțelege refuzul pârâtului de a elibera autorizația de liberă practică sau lipsa de interes în a-i furniza un răspuns la solicitările sale.

A precizat recurenta-reclamantă că, potrivit dispozițiilor legale, îndeplinește condițiile necesare eliberării autorizației de liberă practică în specialitatea magnetorezonanță, fiind contestat avizul Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă, organizație căreia pârâtul nu-i recunoaște autoritatea.

Conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 118/2007, acest ordin se organizează și funcționează ca organizație profesională, neguvernamentală, apolitică, având ca obiect de activitate controlul și supravegherea exercitării profesiei de practician de medicină complementară/alternativă. Niciunde în lege nu se menționează că ordinul va fi înființat prin lege sau de către Ministerul Sănătății, textul legal excluzând ca ordinul să fie de proveniență guvernamentală.

O altă interpretare eronată a dispozițiilor legale este cea referitoare la efectuarea unui curs specific acreditat de Ministerul Sănătății, raportat la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 118/2007. Însă, din acest text, rezultă că doar practicienii de medicină complementară/alternativă care nu posedă diplomă de medic, medic dentist sau farmacist sau care nu au obținut autorizație de liberă practică în domeniul respectiv au obligația de a efectua un curs de pregătire specifică recunoscut de Ministerul Sănătății.

Cu toate că este medic dentist și nu avea obligația efectuării cursului, a efectuat un curs specializat în Terapii Naturiste și un curs cu tema "Testare bioenergetică a sistemelor biologice studiate utilizând sistemele hardware-software Biospect".

A mai arătat recurenta-reclamantă că refuzul sau imposibilitatea eliberării autorizației de liberă practică este culpa evidentă a Ministerului Sănătății, care a recunoscut că nu există standarde ocupaționale aprobate prin reglementările în vigoare pentru tehnicile prevăzute în Anexa la Legea nr. 118/2007, că nu există un ordin al ministrului sănătății de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă, că nu au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007, astfel că nu a putut fi reglementată legal activitatea practicienilor de medicină complementară/alternativă.

Pârâtul nu a emis normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 118/2007 în termen de un an de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, ulterior fiind abandonat orice demers. Însă, Ministerul Sănătății ar fi putut emite cel puțin autorizațiile pentru absolvenții de studii universitare în medicină, care nu au nevoie de niciun fel de cursul de specializare.

În mod clar activitatea practicienilor de medicină complementară/alternativă a fost blocată cu bună știință de Ministerul Sănătății, pentru că, în mod cert, dacă a constatat că legea nu poate fi aplicată, ar fi trebuit supusă abrogării sau modificării în primul an de existență, fără a lăsa specialiștii din domeniu să efectueze atâtea demersuri în vederea practicării formelor de medinică complementară/alternativă recunoscute internațional.

A conchis recurenta-reclamantă că Ministerul Sănătății nu poate invoca propria culpă în refuzul de a emite autorizația de liberă practică. Până la modificarea/completarea Legii nr. 118/2007, aceasta trebuie aplicată în forma aflată în vigoare, fiind o obligație clară a ministerului eliberarea autorizației de liberă practică.

Deși, într-o cauză aflată pe rolul Înaltei Curți (Decizia civilă nr. 661 din 7 februarie 2015), s-a reținut că ar fi fost parcursă procedura legală în vederea emiterii normelor de aplicare a Legii nr. 118/2007 de către Ministerul Sănătății, nepăsarea ministerului s-a perpetuat, reglementările în domeniu întârziind să apară.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A susținut intimatul, în esență, că Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă, emitentul avizului prezentat de recurentă, nu este înființat în mod legal, neexistând un ordin al ministrului sănătății de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare al Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă, așa cum prevede art. 6 alin. (4) din Legea nr. 118/2007.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenta-reclamantă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ.

4.1. Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Contrar alegațiilor recurentei, hotărârea instanței de fond îndeplinește exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea reclamantei este neîntemeiată.

4.2. Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

4.2.1. Potrivit art. 6 din Legea nr. 118/2007,

"Art. 6. - (1) În vederea exercitării medicinei complementare/alternative, practicianul de medicină complementară/alternativă aderă la Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă.

(2) Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă se organizează și funcționează ca organizație profesională, neguvernamentală, apolitică, având ca obiect de activitate controlul și supravegherea exercitării profesiei de practician de medicină complementară/alternativă.

(3) Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă se organizează și funcționează la nivel teritorial și național.

(4) Regulamentul de organizare și funcționare al Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă se aprobă prin ordin al ministrului sănătății publice.

(5) Autorizația de liberă practică a practicienilor de medicină complementară/alternativă se reînnoiește obligatoriu la interval de 3 ani de către Ministerul Sănătății Publice cu avizul Centrului Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar.".

4.2.2. Deci, în ceea ce privește Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă, constată Înalta Curte că, prin ordin al ministrului sănătății, este aprobat regulamentul de organizare și funcționare al acestei instituții.

Însă, după cum afirmă chiar recurenta-reclamantă, nu a fost emis vreun ordin al ministrului sănătății publice pentru organizarea și funcționarea Ordinului menționat și nici norme metodologice de către Ministerul Săntătății în aplicarea Legii nr. 118/2007, conform art. 12 coroborat cu art. 26 din legea menționată.

Astfel, avizul prezentat de recurenta-reclamantă, emis de Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă înregistrat în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Buzău, nu îndeplinește condiția impusă de lege, pentru că emitentul său nu este instituția reglementată la art. 6 din Legea nr. 118/2007.

4.2.3. În lipsa cadrului legislativ intern pentru desfășurarea tehnicilor și practicilor de medicină complementară/alternativă conform Legii nr. 118/2007, nici autoritățile publice implicate în această procedură și nici instanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului, potrivit principiului separației puterilor în stat.

Prin urmare, nu se poate reține existența unui refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, al intimatului-pârât Ministerul Sănătății de a elibera recurentei-reclamante autorizația de liberă practică în specializarea "Magnetorezonanță".

Instanța de control judiciar nu poate avea în vedere argumentele recurentei-reclamante referitoare la invocarea propriei culpe de către minister, care nu ar fi depus diligențe pentru reglementarea situației legale a practicienilor, pentru că aspectele referitoare la obligația statului de a emite normele metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007 excedează obiectului prezentei acțiuni, neputând fi analizate în cauză.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 110 din 9 decembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2021.